Imi plac povestile. Imi place sa stau la povesti cu oamenii dragi mie. Insa abia acum am descoperit ca placerea asta e transmisibila ... adica se duce din generatie in generatie.
De doua luni si ceva, o micuta fetita ne binecuvanta familia. Inca are colici si ii place sa adoarma pe burta mea. Dar, intr-o zi am inceput sa ii spun povestea lui Isaac si a Rebecai. Am si botezat-o Rebeca - desi nu o cheama in acte asa. Cand am inceput sa ii spun de Avraam, Sara, de Isaac si Eliezer, a inceput sa faca niste ochi mari si sa gangureasca cu seriozitate si ea.
Prima data mi-am zis ca ... asa reactioneaza copiii cand le povestesti ceva. Insa ieri, iar am inceput sa ii spun povestea cu Isaac, ca noi o crestem si o pregatim sa fie o Rebeca. Ea era un zambet toata si gangurea acolo in legea ei ... uneori parca chicotea la ceea ce auzea.
Ne-am adunat cu totii ... ca aveam reuniune de familie si ne distram de ceea ce se petrecea.
Dar, ce povesti imprimam in mintea copiilor? Cine vor deveni ei? Ursul pacalit de vulpe, vulpea, gaina si cocosul babei si a mosului, ....
Fiecare dintre stranepotii mei are cate o melodie care ii linisteste ... Bianca a cerut asta si ... cred ca imi face si mie bine. Sunt provocata sa invat versurile pe de rost. Ce muzica imprimam copiilor in minte inca de mici?
Ce vorbim cu ei? Abia astept sa ii mai spun povestea ... sa prinda drag de ea, de viata stramosilor nostri, de credinta lor, de Domnul nostru.
Imaginea este preluata de pe Facebook.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu