joi, 6 decembrie 2012

o noapte de rugaciune

Am citit acest articol - poveste cu vreo luna in urma si ... m-am tot gandit la el. E scris de Rodica Botan, e experinenta ei si a familiei lor, e raspunsul intregii familii la rugaciune ...

"Poate ca anumite subiecte ar trebui sa fie predicate, discutate, de la amvon. Si eu am aflat multe lucruri ascultind predici. Dar Biblia ne da voie fiecaruia sa ne apropiem de Dumnezeu, chiar ne indeamna. Uneori o facem ca vrem, de drag si de bucurie; si in dragostea dintii ni s-a intimplat tuturora sa vrem mai mult … sa il cautam in Cuvint, in inima, in fiecare firicel de iarba sau in bolta cerului senin, in noptile luminate de sfesnicele puse de El acolo, in picurii de ploaie care pregatesc pamintul sa ne dea hrana, in zimbetele inocente ale copiilor - aceste daruri minunate de viata pe care tot de la El le-am primit. Apoi, ne obisnuim cu binecuvintarile si grija Lui, sau sintem prea ocupati, sau ne racim, sau ne cheama lumea si Il uitam…mai ales daca ne merge bine si mai ales daca pacatul ne face sa ne ascundem de El.

Asa eram si eu pe vremea cind mi-a venit rindul sa ma rog o noapte intreaga. N-am crezut niciodata ca de buna voie si nesilita de nimeni am sa petrec o noapte in rugaciune…dar oricit vi s-ar parea unora de curios, mai ales cei care m-ati cunoscut in perioada aceea din viata mea…asta a fost parte din poteca pe unde am trecut…prin Valea Umbrelor Mortii…

Laura, avea 2 copii si era insarcinata cu al treilea, foarte aproape de termen. Emil era in New York …Nu stiu ce anume incident marunt a fost, dar a trebuit sa o duc la spital…si doctorii i-au spus ca e timpul. Urma sa aiba o cezariana. Mai avusese doua , asa ca nu era mare scofala zicea ea…doar inca una. In America te lasa inauntru cu pacientul in cazul unor operatii ca asta care parea sa fie un lucru obisnuit.

Asezata la capul ei, nu vedeam nimic din ce se petrecea dincolo de un cearceaf alb bine aranjat pe un suport si care despartea zona de lucru a doctorului si a asistentelor, de partea unde eram eu in discutie cu Laura. Anestezistul ii facuse injectia si o urmarea stind de cealalta parte opusa scaunului unde stateam eu…Totul era normal. Impreuna cu Laura recitam in soapta “Psalmul 23” fara sa stim ca in citeva minute cuvintele acelui Psalm se vor implinii cu noi…In timp ce recitam aud vocile doctorului vorbind cu anestezistul si surorile care il ajutau si desi era greu sa inteleg ce spun pentruca nu vroiam sa ma opresc din Psalm sa nu o sperii pe Laura, din tonul cu care vorbeau si urgenta cu care se dadeau instructiunile am inteles ca nu mergea bine operatia. Gindul ala m-a facut sa-mi vina lesin si rau de la stomac in acelasi timp si am cerut voie sa ies afara, ca m-am gindit ca numa incurc situatia daca cad pe acolo pe jos. Anestezistul mi-a spus ca e foarte bine ce spun ca si asa o s-o anestezieze total…si cu astea am sarutat fruntea fetei mele si am zburat afara pe usa.

Ceva in mine imi spunea ca treaba e serioasa si am nevoie de ajutor…Am alergat la un telefon si am sunat acasa la parinti. Sora mea a raspuns si mesajul ce l-am avut a fost scurt…ca simteam urgenta si nevoia de ajutor si i-am zis…”puneti-va in genunchi…dar acuma…in momentul asta...nu zaboviti...Laura e in mare primejdie…rugati-va pentru viata ei", si am inchis telefonul. A durat asa de scurt toata convorbirea si in urmatoarea secunda o asistenta s-a apropiat de mine alergind cu o foaie de hirtie in mina spunindu-mi ca are nevoie urgenta de semnatura mea ca sa poata continua operatia si ca trebuie sa-i scoata uterul fetei mele de 22 de ani ca nu pot altfel sa-i opreasca hemoragia. Am semnat fara sa mai intreb nimic. Nu era timp de clarificat …era vorba de viata…

Asta era in jur de ora 6 dupa amiaza…Imi terminasem tot ce aveam de facut…instiintasem pe ai mei sa se roage si acum plimbindu-ma prin fata statiei asistentelor si a locului unde era fata mea in operatie, ascultind chemarile de la difuzor care chemau specialisti de urgenta si singe de tipul respectiv…ma rugam cu voce tare…Asistentele se uitau la mine cu compatimire…la un moment dat m-am oprit linga una care se uita intens la mine si i-am spus…”nu sint nebuna, doar ma rog in limba mea, ca numai asa pot sa ma rog”. Mi-a raspuns blind mingiindu-mi mina…”stiu draga mea…stiu”…

Am batut coridorul ala in pasi egali, rostind rugaciuni sfinte cum nu stiu sa mai fi rostit…Mi-am zis in mintea mea…"n-am timp de plins acuma…o sa pling mai incolo daca va fi nevoie. N-am voie sa pling; daca vreodata am avut nevoie de credinta, asta e momentul…ce fel de credinta am eu daca ma pun pe jelit…nu Doamne eu cred…eu cred ca Tu poti s-o scoti din ghiara mortii…Tu ai promis si eu una stiu si buna…Tu ce ai promis nu iei inapoi…nu…n-ai sa-mi iei fata ca eu am credinta ca tu o s-o pastrezi…am sa-mi sterg memoria atita am sa repet rugaciunea asta…si de-aia nu pling ca Te cred pe cuvint…"

De la o vreme au ajuns si sora mea cu tatal meu si cei de la spital ne-au oferit o camera unde sa ne putem ruga. Si am intrat acolo si ne-am rugat impreuna, pe rind, si iara de la capat. Stiti ce corvoada este citeodata rugaciunea? Si daca sinteti mai multi la ora de rugaciune abia astepti sa termine ultimul? Nu s-a intimplat insa atunci…cind termina unul celalalt nu irosea nici un moment. Inspiratie? Glumiti, nu? Oh…cind durerea striga…striga cu atita putere si atita inspiratie…neobosita si nepotolita. Nu ma mir de ce Dumnezeu iubeste o inima zdrobita…ca abia atunci fiecare fibra din ea ii striga Numele Lui Sfint.

In jur de ora 11 seara, un doctor obosit, cu o fata intunecata, a intrat in camaruta noastra de rugaciune si dupa ce a pus mina pe umarul meu, mi-a spus cu o voce care se straduia sa fie profesionala…”am facut tot ce am putut, doamna; dar nu va pot promite nimic. Are o hemoragie mare (pierduse 8 pounds si jumatate de singe) si noi am peticit-o cit am putut. Pe o parte insa ii dam singe si pe toate partile o pierde. Daca traieste pina miine dimineata inseamna ca a scapat…daca nu…imi pare tare rau”. Fara sa pierd o secunda, Dumnezeul caruia m-am rugat in ultimele ore mi-a pus citeva cuvinte pe buze pentru care trebuie sa-I multumesc pentru restul vietii…Si i-am zis…”doctore, tu ai facut tot ce ai putut…restul o sa faca Dumnezeu”. Nu stiu care i-a fost reactia ca n-am avut interes la ora aia cum sa iasa povestea sau ce impresii fac, sau cit ii pica lui de bine…Am aflat mai tirziu ca problema care o avusesera Laura si care a creat hemoragia a fost ca placenta a crescut in uter si s-a contopit cu ea , ca si cum ar fi facut radacini acolo iar ei incercind sa le separe au taiat ceva artere vitale…

Mi-au spus ca pot doar s-o vad pe Laura si ca o s-o transporte la Intensive Care Unit, si m-au condus acolo. In citeva minute pe un pat pe roate a aparut o persoana cu un cap urias, si cu un aparat de respirat si cu tuburi peste tot. N-am mai recunoscut-o. Avea tubul cu singe bagat direct la inima…era pentru prima data ca am si auzit de asa ceva… Din nou…gratie zic eu rugaciunilor dinainte m-am purtat cu o tarie pe care n-am banuit ca o pot avea. Trei doctori erau acolo si discutau …iar anestezistul cind m-a vazut ca-i vorbesc fetei mele mi-a spus…”nu te intelege, doamna, degeaba ii vorbesti!!”. I-am raspuns …”nu e adevarat, vino sa-ti arat”…si m-am apropiat de fata ei si i-am spus in englezeste ca sa inteleaga si doctorul ”Laura, daca o auzi pe mami, te rog clipeste din ochi”…si Laura mea a inceput sa-si miste pleoapele…L-am auzit vorbindu-le celorlalti…”n-am crezut ca poate fi treaza dupa atita anestezie…”. Mi-au spus ca o asistenta va fi cu ea in camera pentru restul noptii si ca vor avea grija de ea dar eu trebuie sa plec. In momentul cind au spus aceste lucruri, semn ca Laura le-a auzit…toate soneriile aparatelor ce le aveau pe ea au inceput sa sune…M-au chemat inapoi…si pacienta s-a linistit…aparatele s-au oprit ...

Unul dintre ei mi s-a adresat atunci…”Doamna, puteti ramine aici linga bolnava, ca ne dam seama ca ii aduceti mult comfort. Sora o sa ramina aici cu dumneavoastra …un singur lucru va rugam. Daca cere apa sa nu-i dati ca n-are voie sa bea si poate sa moara…umeziti-i doar buzele”. Am dat din cap in semn ca am inteles, si am ramas in picioare la capul fetei mele. Imi oferisera mai inainte sa ma duc sa-mi vad nepotul care era perfect sanatos…le-am spus ca o voi face dupa ce sint sigura ca fata mea e bine…si traieste.

A fost o noapte…sfinta. N-am vorbit doua vorbe cu nursa care era pe un scaun la o departare de 1 metru de picioarele patului fetei mele. Nu cred ca i-am vazut fata, ca n-am avut ochi pentru ea…nici macar sa fiu politicoasa. Mi-am amintit ce imi propusesem inainte…cind doctorul mi-a zis ca daca traieste pina miine dimineata…atunci e salvata...si atunci mi-am facut socoteala ca , atita vreme cit ma rog, Dumnezeu nu mi-o poate lua…mi-am adus aminte de Iacov cum s-a luptat toata noaptea …mi-am facut un inventar al textelor despre rugaciune pe care mi le aminteam, si mi-am inceput ceea ce va fi noaptea mea de rugaciune…

Mai intii m-am rugat ca Dumnezeu sa se milostiveasca de mine si sa-mi ierte pacatele mele…toate, ca sa pot sa ma rog, sa pot sa ridic miini curate pentru fata mea. Si apoi…am inceput sa ma rog in soapta…mi-am pus si miinile peste ea si daca as fi avut ulei as fi facut si ungerea…Am stiut ca Dumnezeu asculta inima mea mihnita si nici traditiile, nici ce zice lumea, nici daca o sa ma contrazica, vorbeasca de rau…ori felicite cineva…nu mi-a pasat. Eram in fata Domnului…numai eu si El…si imi varsam inima ca si Ana in templu…

Din cind in cind conversam cu Laura…e un fel de a-i zice conversatie…pe la mijlocul noptii a reusit sa scrie pe o foaie de hirtie cu niste litere uriase…”mami…te rog…apa”. Si luam o farima de ghiata si ii udam buzele…Si continuam sa ma rog cu voce tare…si sa-i spun ca va fi ok. si sa nu se ingrijoreze..”mami se roaga pentru tine, puiul meu, o sa fi ok”. Saraca nici nu stia ce s-a intimplat cu ea…

Au trecut ceasurile…si pe ferastra din fata mea se vedeau cum zorile mijesc…Oh…ce bucurie mi-au adus acele mijiri de lumina…Cita bucurie…cita mingaiere. Asta insemna ca viata fiicei mele a fost crutata. Priveam fereastra si ii multumeam lui Dumnezeu ca m-a ascultat. Laura era mai bine si a inceput sa respire fara aparat…tubul din git care ii aducea atita discomfort a fost scos…o zgiriia in git, dar …putea sa sopteasca…

Ora 5 si ceva…Nursa care probabil ne-a urmarit toata noaptea a venit sa-mi spuna ca fratele meu care statuse toata noaptea la usa cu sotia lui vrea sa-mi ia locul. Am aruncat inca o privire la ferastra. Era dimineata…si Laura traia. Mi-am sarutat fetita pe frunte si i-am spus ca ma duc sa-i vad fiul. Am iesit si l-am lasat pe fratele meu sa-mi ia locul…cu conditia sa nu se aseze jos ci sa stea in picioare si sa continue rugaciunea…
……………………………………
Sint mai bine de 10 ani de-atunci…Laura mi-a spus ca la urmatoarea ei vizita cu doctorul, acesta i-a spus…"nu stiu exact ce a facut mama ta acolo in noaptea aia…dar ce a facut ea ti-a salvat viata". Laura i-a explicat ce am facut acolo…si i-a marturisit ca Dumnezeul in care ne incredem este datatorul vietii…Nu stiu daca asta a avut impact sau nu in viata lui…stiu doar ca intr-o alta ocazie, vizitind cu cineva cabinetul acestui doctor, Laura a venit si mi-a spus…”stii mami…de data asta avea Biblie si literatura crestina in sala de asteptare…”

Nu m-as mira ca noapte aia sa fi lucrat schimbari si in altii…rugaciunea are puteri nebanuite…"

2 comentarii:

Kostinush spunea...

ohhh,fara cuvinte,lacrimi de bucurie.

cella profiri spunea...

Kos,
am plans atunci si ... dimineata, recitind-o, mi-au dat lacrimile;)