Orasul e inca adormit! O patura densa de ceata s-a lasat incet peste noi! Dar ceata nu ii impiedica pe cocosi sa isi cante cantecul si sa dea desteptarea celorlalte pasari. Se ivesc zorii! Prin ceata sunetul se aude mai greu insa clopotul de la biserica din apropiere se aude chiar si asa. Cheama crestinii la biserica, la Dumnezeu.
De mai bine de o saptamana un clip parca nu vrea sa plece din lista celor noi aparute. L-am reascultat azi. Un rabin povesteste despre o sinagoga in care erau trei barbati. Doi dintre ei frati, doi oameni in varsta. Unul dintre ei era mai in varsta, insa unul era mai in putere si s-a gandit sa ii intrebe si sa ii roage sa vina mai devreme in fiecare sambata ca sa spuna Psalmii (sa se roage toti Psalmii). Cei doi raspund cu o intrebare: "de ce o data pe luna?" Rabinul a incercat sa le explice ca pentru inceput ... sa incerce sa faca asta macar o data pe luna.
Cei doi batranei insa ii spun poveste lor. Traiau in Polonia si in copilarie au fost deportati in lagar. Timp de trei ani au stat acolo indurand foamea si ororile lagarului. Insa intr-o zi a venit eliberarea si puteau pleca acasa. Dar in fata portii lagarului s-au trezit ca ei nu mai aveau parinti, frati, rude ... inclusiv satul lor a disparut de pe harta. Unde sa se duca? Se simteau mai in siguranta in lagar decat afara ... Mai mult de atat, erau rupti de foame.
Stateau la portile lagarului si erau debusolati total. Dar a venit o femeie cu un cos mare plin cu paine si le-a dat cate o bucata de paine din portia familiei ei de mancare. A renuntat la ea pentru ca copiii astia sa traiasca. Acolo, la portile lagarului, in abisul iadului omenesc, cei doi baieti realizeaza ca acest act de bunatate nu este unul omenesc ci este unul divin. Cum sa ii multumeasca Lui Dumnezeu pentru asta? Si-au promis sa recite in fiecare sambata toti Psalmii. Acolo, pe marginea iadului, au realizat ca Dumnezeu nu i-a uitat si au promis sa faca si ei ceva.
Acum, nu inteleg de ce sa recite Psalmii o data pe luna cand ei fac asta in fiecare sambata?
Ma gandesc ca eu nu recit 150 de Psalmi in fiecare duminica, nu ii stiu pe de rost, nici macar nu ii citesc pe toti intr-o singura zi. Asta insa nu inseamna ca bunatatea Domnului nu mi-a fost aratata si mie saptamana asta. Am invatat ca El ingaduie necazuri, dureri, depresii, ma lasa sa trec prin vai adanci, ii lasa pe unii si altii sa ma raneasca insa e cu mine in tot acest proces potolindu-mi inima innebunita de durere, imi protejeaza mintea ca sa nu o ia razna.
Sunt chemata si asteptata azi sa imi aduc jertfa de multumire. Natura intreaga imbracata in haine de toamna tarzie ma imbie la multumire. Pasarile, cele necalatoare, se cirovaiesc intrecandu-se in adierile blande ale vantului. Frunzele colorate insa pline inca de seva se desprind de pe crengi si danseaza lin ca apoi obosite se li alature suratelor asezate deja formand o patura colorata deasupra pamantului.
Am un Creator care ma imbie sa ma desfat in culorile ce se schimba mereu in jurul meu. Biblia spune despre El ca e Minunat si admirandu-o opera nu pot decat sa exclam: Ce Creator Minunat am!
Am un Tata care ma iubeste, caruia II apartin, care e cu mine 24/24, 7/7, an dupa an, miliardime de secunda dupa miliardime de secunda, imi stie toti nucelonii celulelor, imi stie toate firele de par, toti porii, toate gandurile, visele, idealurile, dorintele. Sunt a Lui! Si El e-al meu.
Welcome Home
Risk more than others think is safe.
Care more than others think is wise.
Dream more than others think is practical.
Expect more than others think is possible.
~ Claude Bissell
De mai bine de o saptamana un clip parca nu vrea sa plece din lista celor noi aparute. L-am reascultat azi. Un rabin povesteste despre o sinagoga in care erau trei barbati. Doi dintre ei frati, doi oameni in varsta. Unul dintre ei era mai in varsta, insa unul era mai in putere si s-a gandit sa ii intrebe si sa ii roage sa vina mai devreme in fiecare sambata ca sa spuna Psalmii (sa se roage toti Psalmii). Cei doi raspund cu o intrebare: "de ce o data pe luna?" Rabinul a incercat sa le explice ca pentru inceput ... sa incerce sa faca asta macar o data pe luna.
Cei doi batranei insa ii spun poveste lor. Traiau in Polonia si in copilarie au fost deportati in lagar. Timp de trei ani au stat acolo indurand foamea si ororile lagarului. Insa intr-o zi a venit eliberarea si puteau pleca acasa. Dar in fata portii lagarului s-au trezit ca ei nu mai aveau parinti, frati, rude ... inclusiv satul lor a disparut de pe harta. Unde sa se duca? Se simteau mai in siguranta in lagar decat afara ... Mai mult de atat, erau rupti de foame.
Stateau la portile lagarului si erau debusolati total. Dar a venit o femeie cu un cos mare plin cu paine si le-a dat cate o bucata de paine din portia familiei ei de mancare. A renuntat la ea pentru ca copiii astia sa traiasca. Acolo, la portile lagarului, in abisul iadului omenesc, cei doi baieti realizeaza ca acest act de bunatate nu este unul omenesc ci este unul divin. Cum sa ii multumeasca Lui Dumnezeu pentru asta? Si-au promis sa recite in fiecare sambata toti Psalmii. Acolo, pe marginea iadului, au realizat ca Dumnezeu nu i-a uitat si au promis sa faca si ei ceva.
Acum, nu inteleg de ce sa recite Psalmii o data pe luna cand ei fac asta in fiecare sambata?
Ma gandesc ca eu nu recit 150 de Psalmi in fiecare duminica, nu ii stiu pe de rost, nici macar nu ii citesc pe toti intr-o singura zi. Asta insa nu inseamna ca bunatatea Domnului nu mi-a fost aratata si mie saptamana asta. Am invatat ca El ingaduie necazuri, dureri, depresii, ma lasa sa trec prin vai adanci, ii lasa pe unii si altii sa ma raneasca insa e cu mine in tot acest proces potolindu-mi inima innebunita de durere, imi protejeaza mintea ca sa nu o ia razna.
Sunt chemata si asteptata azi sa imi aduc jertfa de multumire. Natura intreaga imbracata in haine de toamna tarzie ma imbie la multumire. Pasarile, cele necalatoare, se cirovaiesc intrecandu-se in adierile blande ale vantului. Frunzele colorate insa pline inca de seva se desprind de pe crengi si danseaza lin ca apoi obosite se li alature suratelor asezate deja formand o patura colorata deasupra pamantului.
Am un Creator care ma imbie sa ma desfat in culorile ce se schimba mereu in jurul meu. Biblia spune despre El ca e Minunat si admirandu-o opera nu pot decat sa exclam: Ce Creator Minunat am!
Am un Tata care ma iubeste, caruia II apartin, care e cu mine 24/24, 7/7, an dupa an, miliardime de secunda dupa miliardime de secunda, imi stie toti nucelonii celulelor, imi stie toate firele de par, toti porii, toate gandurile, visele, idealurile, dorintele. Sunt a Lui! Si El e-al meu.
Welcome Home
Risk more than others think is safe.
Care more than others think is wise.
Dream more than others think is practical.
Expect more than others think is possible.
~ Claude Bissell
5 comentarii:
Pe cand vor paste iarba felinele din fotografie, ma voi plimba si eu pe langa ele.
Pana atunci, mai adaug multumirea ca nu le intalnesc in cale prea des. :)
Te imbratisez.
Asa a fost la inceput. Felinele pasteau iarba iar Adam si Eva se plimbat pe langa ele. Cand o sa ajungem acasa ... ma voi plimba si eu pe langa ele.
Pana una alta L-am ales pe "Leul din Iuda" ca Rascumparator, Domn si Mantuitor.
Si eu te imbratisez ;).
Sa fiti binecuvantate amandoua !!!
Eu cred ca evreii nu recita,sau spun, 150 de psalmi in fiecare sambata. Ei aveau, si inca au un umar mult mai mic de psalmi pe care il recitau in Shabat, cum de alt fel au psalmi specifici pentru alte sarbatori. Cu ocazia Pastelui, de exemplu, aveau un grup de psalmi pe care fiecare familie grupata trebuia sa ii recite. Va amintiti expresia din evanghelii ? "dupa ce au cantat cantarile..." Nu cunosc in amanunt, dar pentru cultura noastra, Cella, cred ca ar trebui sa faci un pic de cercetare ca sa nu stim gresit. Uite ca te poti bucura si de frumusetea unor evenimente, nu numai de natura.
Am sunat, am intrebat, am cautat si am aflat. Unele comunitati nu ii recita pe toti insa unii dintre ei ii recita pe toti cei 150 de Psalmi.
Eu asta numesc dedicare, slujire ...
Un site care m-a ajutat este asta:
http://www.mazorguide.com/Spiritual/Tehillim/tehillimhome.htm
Trimiteți un comentariu