am primit un cadou ...

De ieri dimineata a inceput sa ninga, nu le-am dat prea multe sanse fulgilor ce dansau prin frig dar ieri a nins toata ziua si s-a asternut zapada iar acum plapumioara alba scanteie in lumina lunii si a becurilor ...
Mi-am adus aminte de copilarie, de "Iarna pe ulita" ce incepeam sa o rostim ca pe-un descant ca poate, poate primul fulg va aparea si ... el nu venea singur ...
Tot legat de zapada, de fulgi, de magia ce o da in viata mea am o alta amintire din copilarie ... Pregateam serbarea de Craciun si repetam de zor melodia "Afara ninge cu fulgi mari" spre disperarea adultilor de langa noi. Chiar voiau sa o scoata din program insa noi am insitat sa ramana.
Era frumos afara, senin, destul de cald cand am ajuns la biserica ... nici urma de nor aducator de zapada ...
Am inceput serbarea si am ajuns la melodia noastra preferata pe care o cantam cu toata inima si bucuria noastra de copiii. Undeva pe la strofa a doua a inceput sa fulguie, apoi mai tare ... si spre sfarsitul serbarii ningea cu fulgi mari, ... de poveste ...
Zambetele ironice ale adultilor s-au trasformat in zambete de bucurie ... imi amintesc ca nu aveam rabdare sa ne primim cadourile ... voiam afara ... voiam la zapada ... Dumnezeu era real, ne raspundea la rugaciunea ce o facusem din toata inima, noi ne rugasem sa ninga, sa ninga in ziua serbarii de Craciun si ... acum ningea ... voiam sa fim acolo in mijlocul minunii ....
E totul alb afara, e frig, e peisaj de poveste ... incantator si stiu ca zapada asta e raspunsul la rugaciunea mea in care ceream zapada ...

nu pot sa inteleg ...

Cat de mult m-ai iubit de ai lasat cerul si ai venit pe pamant? Citesc ce spun profetii despre cer si imaginatia pare marginita, vorbesc de pietre de care nici n-am auzit si ei spun ca cerul nu poate fi descris in cuvinte ...
Cat de mult m-ai iubit de ai acceptat sa vii pe pamant? De ai ales o tanara tarancuta evreica sa te poarte in pantece, sa Te nasti intr-un grajd, in frig, pe paie, intre vite, in miresme nu tocmai imbietoare.
Cat de mult m-ai iubit de ai ales sa fii om, sa fugi de Irod in Egipt, sa bati drumurile prafuite pe niste calduri inabusitoare? Sa inveti o meserie de tamplar, sa muncesti cot la cot cu Iosif, cel ce pentru o vreme sa Te invete arta tamplariei ...
Cat de mult m-ai iubit de ai ales sa Te lasi ironizat, batjocorit de niste pierde vara, de niste religiosi sclifositi? Dar ai ales sa ii iubesti si sa stai cu hotii, vamesii, foste prostituate, pescari needucati, ... pleava societatii si asta pentru ca nimeni sa nu se creada prea jos pentru a fi iubit de Tine.
Cat de mult m-ai iubit de ai ales sa Te lasi judecat de o marioneta romana, dornica de putere, sa fii judecat de o trupa de barbati plini de manie ca le incurcai planurile de la sinagoga si Templu, sa te lasi batut cu o cruzime vrednica de brutele imbatate romane, sa Te lasi scuipat de ei, sa nu ii faci stana de piatra sau sa dispara numai cu o clipire ...
Cat de mult m-ai iubit de ai ales sa duci o cruce in spate dupa ce fusesei batut si carnea iti era sfasiata, sa fii impins, si ca chinurile sa fie si mai aprige sa nu iti dea apa, Tie creatorul apei.
Cat de mult m-ai iubit de ai ales sa mergi in Gradina Ghetsimani si Te-ai lasat legat de cruce, ai ales sa fii tinuti cu piroane in maini si picioare pe acea cruce in vazul atator infuriati ....
Cat de mult m-ai iubit de nu ai clintit o geana ca sa nu ii faci sa piara pe toti cei ce jubilau cand Tu erai in chinuri pe cruce?
Cat de mult m-ai iubit de ai acceptat sulita sa iti strapunga coasta si sa mori?
Cat de mult m-ai iubit de ai acceptat sa mori pentru mine ca eu sa pot fi cu Tine o vesnicie, ca Dumnezeu Tatal sa ma poata primi in prezenta Sa, ca sa fiu mireasa Ta in vesnicie ...
Ma simt ca si Cenusareasa ... Printul a venit cu pantoful pierdut si cu intreg alaiul sa isi ia sotia acasa ...
Dar, ... Cenusareasa e o poveste de dragoste frumoasa iar eu insa sunt reala, eu sunt o pamanteanca pe care Tu o iubesti. Si, ... eu nu am facut nimic ca sa merit asta. Nu pot face nimic sa merit dragostea Ta.
Am incercat sa fug de Tine, imi era frica de Tine, apoi ... atata dragoste parea de neinteles, parea basm, parea poveste de adormit copiii ....
Cum sa crezi ca Dumnezeul creator a acceptat ca Fiul Sau, Singurul Sau Fiu sa moara pentru o pamanteanca care nu e nici crea mai frumoasa, cea mai desteapta, care nu iese in evidenta prin ceva anume ... Pare o poveste, un basm ...
Insa Tu esti aici si imi spui declaratia Ta de dragoste, si mie imi place de Tine, imi place sa ma stiu iubita, protejata ....
Desi pare de neinteles si de necrezut dragostea Ta, desi pare mit ca si Luceafarul lui Eminescu, eu cred ce imi spui Tu, eu vreau sa accept dragostea Ta, vreau sa traiesc aceasta poveste de dragoste cu Tine.
Pare o nebunie sa accepti o dragoste neexplicabila, pare o nebunie sa iubesti pe cineva pe care nu Il vezi, pare o nebunie sa accepti sa traiesti o poveste de dragoste cu cineva care nu e langa Tine vizibil de ceilalti. Pare caz de legat ...
Dar, desi nu inteleg pe deplin cat de mult m-ai iubit si ma iubesti ... aleg sa ma las iubita de Tine si sa fiu cu Tine!

nu vand si nu dau praf de pusca ...

Radacinile mele sunt colerice si sunt predominante ... si aprinse. In liceu, la psihologie efectiv am sorbit lectia despre temperamente, apoi am descoperit pe James Dobson cu cartile lui despre cresterea copiilor si cum sa iti tratezi ca parinte adolescentii ... efectiv le-am devorat cap coada. Cand citeam descrierea temperamentelor, ma regaseam in ele ... parca stia totul despre mine ...
O replica insa mi-a placut la nebunie: "asa sunt eu, e replica prostului" ...
Si mi-a placut pentru ca ... scuza asta mi-o insuseam din plin, imi stiam radacinile, stiam cum se aprind, stiam ca e nevoie de o scanteie si explozia e in secunda doi ... Dar, ce sa fac? Cand ti se ridica mingea la fileu sa taci? Sa nu zici nimic? Sa te uiti asa ca prostul si sa pleci? Dar cum ramane cu mandria mea, cu orgoliul meu?
Ma uitam socata la unii mai mari ca mine ce pareau ca-s surzi la replicile si ironiile unora si ma intrebam ce-i in neregula cu ei? Astia n-au mandrie in ei?
Dobson ii ruga pe parinti si pe adolescenti (mi-a placut de el ca stia ca adolescentii ii vor citi cartile inaintea parintilor) sa se roage pentru caracterul lor, pentru problemele de caracter. Asa ca, am inceput sa ma rog.
Dar, dupa ce am terminat prima rugaciune ... nu s-a schimbat nimic ... tot ma aprindeam ...
Doamne, nu ma auzi? E ceva rau din constructie cu mine? Tu imi spui ca sunt unica, nu rebut, nu greseala de tipar. Am acceptat ca nu imi pot conduce singura viata si ca am nevoie de Tine, am nevoie ca Tu sa imi fii Domn, am nevoie de iertarea Ta, de vindecarea Ta insa ... parca nu se intampla nimic ...
Nu intelegeam ce vrea sa zica in Iacov 5:7 "fiti rabdatori, fratilor, pana la venirea Domnului". Doamne, nu poti veni mai repede ca ... nu stiu daca mai am atata rabdare, ca ... ma simt ca un butoi plin cu praf de pusca ce explodeaza si face rani si ravagii si ma ranesc ... si mi-i jena sa te vad culegandu-mi cercurile si scandurile si lipindu-mi aschiile ... cu dragoste ... parca-s cap sec, parca nu se prinde nimic de mine ...
Daca ma uit la mine ca la un butoi ... nu vreau sa concurez la un concurs de frumusete al butoaielor ... abia ii mai vezi doagele, cercurile au nituri unul langa altul pe ele de parca-s rockerite, cepurile au bandaje groase pe deasupra ... inca mai am praf de pusca in mine ... il mai simt cum imi face adrenalina sa creasca si ... mai explodez ranindu-ma si ranind pe altii ... inca colericul din mine isi spune cuvantul, inca mai plang pentru propriile rani si pentru cele produse altora jignindu-i, lovindu-i, umilindu-i ...
Isus e in mine, lucreaza cu rabdare si dragoste ... invat ca rabdarea nu se capata instant, ca e un proces de scoatere a prafului din butoiul meu ... ca orice sursa de foc e periculoasa, orice sursa de caldura e daunatoare ...
Procesul se va sfarsi cand Isus va reveni ... atunci adrenalina se va ridica la bucuria intalnirii cu Adam si Eva, Moise, Iov, David, Elisei, Daniel, talharul care a facut schimbul pe cruce chiar inainte de a muri, ...
Uneori ranita si plangand ma rog: Doamne, nu poti veni mai repede? Nu e de ajuns?
Daca astazi sunt ce sunt e pentru ca vad mana Ta in viata mea, vad exploziile ca pe instrumente ale schimbarii, simt dragostea Ta, simt dorul de cer, de Tine in inima mea ...
Poate ca-s butoi urat la vedere insa interiorul incepe sa aibe dragoste ... a devenit sensibil, mai gandeste inainte de a exploda, isi mai face calculele din nou uneori ... chiar prefera sa nu auda ... prefera sa nu explodeze oricat de tare ar durea ...
Doamne, multumesc pentru toate rugaciunile ascultate si neascultate, pentru toti cei ce au venit langa mine cand doagele imi erau in toate vanturile, cand cercurile fugeau de mine rupand pamantul, cand praful de pusca era in actiune ... multumesc pentru toti cei care au plans cu mine, pentru toti cei ce au stat langa mine cand nu meritam ... multumesc ca ai murit pentru mine asa cum sunt, multumesc ca ma iubesti asa cum sunt, chiar daca adrenalina inca mai creste, multumesc ca esti aici, in mine, cu mine, langa mine ... vreau sa vii sa termine durerosul proces ... insa stiu ca trebuie sa am rabdare, stiu ca sunt in proces de transformare, stiu ca roadele exploziilor neexplodate apar mai tarziu ...
Citisem ce spuneau altii de Tine, auzisem povesti despre Tine insa ... acum Te stiu eu, Te simt eu, Te vad eu ... Te astept!

reductie sau stare de normalitate?

Aseara am fost un con concert de Craciun numit Feerie de Craciun. Nu prea eram in forma de concert, tocmai s-a terminat o saptamana grea si ... planuiam sa dooooooorm. Dar, am fost la concert. Cand am plecat de la scoala erau un soi de burnita afara si imi imaginam ca la intoarcere acasa va fi zapada ... dar .. n-a fost asa ...
Lume multa, copii multi, o lumina difuza si un efect ce iti dadeaa senzatia ca ninge te ajutau sa simti mirajul Craciunului ...am intrat in atmosfera odata cu primele acorduri de la "O ce veste minunata". Copiii de la Paltul Copiilor, de la Colegiul de Arta au fost intr-o forma de zile mari, cu instrumente, cu voiosie, cu zambete pana la urechi au incantat privirile noastre.
Insa ... cand e lume multa nu ma pot abtine sa nu urmaresc si pe cei din jur ... sa le vad reactiile ... Unii venisera imbracati la patru ace, scrobiti si geluiti, unii servisera niste lamai inainte de a ajunge la concert, unora nu le-a prea tacut gura, unii filmau, unii faceau fotografii, unii comentau de copii, de invitati ... unii au ramas inexpresivi, unii chiar s-au bucurat ...
Seara s-a incheiat tot cu "O ce veste minunata" cantata de corul de la Colegiul de Arta si de corul de baieti de la Seminarul Teologic insa a fost si audienta invitata sa cante si aici a aparut mirarea mea si mai mare. Era un domn langa mine, nici macar n-a mormait o nota ... una singura ... simteam ca se uita cu coada ochiului la mine si ma studiaza ca eu chiar cantam ... a aplaudat insa ...
Am meditat in drum spre casa la atitudinea lui, prima data l-am condamnat ... apoi insa i-am gasit scuze plauzibile ....
Daca privesc un rasarit ... nu ma mai minunez de explozia de culori si gandesc fenomenele solare, apoi efectele luminii asupra pamantului ... sunt nori pufosi si buclucasi pe cer? Ei ... lasa stiinta sa isi spuna cuvantul ...
Am auzit o notiune noua? Domnul Google stie orice, despre oricine, oricand ...
Se spune despre Hubble ca poate lua imagini pana la marginea universului ... si am inceput sa reducem Universul la dimensiuni de-o pagina si ni se pare mic, pamantul a devebit minuscul, soarele e o pata in Univers ....
Ne credem o ingrengatura a speciei in evolutie sau nu ....
Stim orice sau credem ca stim orice despre organismul nostru, despre creierele si inimile noastre ca nu ne mai mira nimic ... mai ca nu ne mai impresioneaza nimic ...
Credem ca suntem o specie perpetuabila egoista, ca trebuie sa ne satisfacem placerile si poftele pentru ca asa ne e scris in ADN si ... nu putem face nimic impotriva acestor pofte ...
Credem ca suntem tratati cu bunatatea pentru ca acea persoana va fi recompensata de altii sau de Dumnezeu pentru aceste fapte ..
Credem ca il reducem pe Dumnezeu la nivel de notiune ... credem ca intr-un fel suntem buricul pamantului si am devenit scortosi, filosofi, plini de noi, plini de cunostinte ... nu ne mai incata nimic, o poezie spusa peltic de un copil ne cam irita urechile sau ... ii dam scuza ca e inca mic si ii dam de inteles pelticului ca va creste si se va maturiza ... va deveni sobru si serios ca noi ...
Nu mai radem de sa ne doara burta pentru ca ... suntem prea scrobiti si prea fitosi pentru asta ... un zambet mai larg e de ajuns ....
Nu ne mai bucuram de o mancare pentru ca ne-am educat simturile ce au uitat de fapt care e gustul unei mancari gustoase ...
Feeria Craciunului nu ne mai prinde pentru ca ... numai copiii se mai pot bucura, ei sunt inocenti ... e criza si ... daca nu avem bani sa ne satisfacem poftele si visurile ... nu ne mai putem bucura ...
O colinda, un miros de brad, luminite ce dau ideea de feerie cu zapada ... ne lasa fata impasibila si inimile reci ...
L-am scos pe Dumnezeu din ecuatie, am scos bucuria din noi, am scos nemarginitul, infinitul, vesnicia, sacrul .... am devenit automate ...
Dar .... gata ...
Ma bucur de vantul ce vajaie acum in jurul casei ... asta inseamna ca e ger, ma bucur de colindele celor peltici sau nu, de orasul impodobit, de faptul ca o poezie ma duce in alte sfere, de acorduri ce ma inalta sau ma duc in reverie ..., de mirosul de friptura proaspata ....
Nu-mi place perioada asta de criza ... insa de aseara am inceput sa o apreciez ... am reinceput sa vad valoarea din copiii, din maturi, de lumini, de relatiile pe care le am, de prieteni, de bunatatea celor din jur care nu se gandesc la nici o recompensa ...
Doamne, nu vreau sa ma las furata de sobrietate, de filosofeala, de maturitare extrema ... vreau sa ma bucur, nu numai acum de Craciun, nu numai acum cand vine vacanta, nu numai de aroma de cozonac sau brad ... vreau sa nu las bucuria sa imi fie alungata, vreau sa cant, vreau sa ma bucur cu ceilalti ...
Vreau sa cant din toata inima "O ce veste minunta" cu cei peltici, cu cei ce inca le mai cad dintii, cu adolescenti, tineri, oameni in floarea varstei, batrani ...
pentru ca bucuria e in mine .... in inima mea.

"iubind te daruiesti"

"Iubeste-l pe aproapele tau ca pe tine insuti". Usor de memorat, usor de sfatuit insa ... greu de aplicat. Cumplit de greu ...
Cum sa ma iubesc? Pai ... asta inseamna narcisism, egoism. Nu e vorba de iubire dusa extrem aici ... ci iubeste-l pe aproapele ca pe tine. Si problema e ca ... nu ma iubesc.
De ce? Pentru ca nu ating standardele de perfectiune ale frumusetii, nu am pozitia materiala perfecta, nu am abilitatile care sa ma scoata in evidenta, nu am IQ-ul de peste 250, nu am terminat studiile la Oxford sau ... cine mai stie pe unde, ... nu am in vene sange albastru, nobil, complexele se simt excelent in mine ... si lista continua ...
Ce nu realizez e ca mi-am inchis inima fata de mine, fata de altii si fata de Dumnezeu. Nu am cum sa il iubesc pe Dumnezeu daca nu ma iubesc pe mine pentru simplul fapt ca eu nu stiu sa iubesc, nu am cum sa ii iubesc nici pe altii. Ma mint pe mine si cred ca ii iubesc pe toti ....
Mi-i inima inchisa in propria minciuna. Nu imi acord iertare, nu imi accept scuzele, deciziile sunt drastice, radicale, neschimbabile in ce ma priveste, chiar de sufar imi tin deciziile crezand ca ma educ, ma fac umana ... cand de fapt ma duc cu pasi repezi spre disperare ....
Dar ... si mai grav mai cred ca daca sunt dura cu mine, altora le pot acorda iertarea, le pot acorda timp sa isi expuna scuzele, deciziile le iau mai cu mila ... nu o fac si ei vad asta si fug de mine rupand pamantul si eu ... culmea ironiei nu vad asta ....
Din punct de vedere fizic, spiritual, emotional inima este cel mai important organ, doar ea simte prezenta Lui Dumnezeu, doar ea ii simte atingerea, Il aude ... dar daca eu am inchis-o chiar de mine ... cum sa imi vorbeasca Dumnezeu?
Pot sa ma cred si sa ma comport ca Sfanta Cella insa ... in realitate sunt vai de steaua mea ... in realitate eu nu am invatat ceva esential: sa ma iubesc, sa ma vad pretioasa, sa ma accept, sa Il las pe Creator sa imi spuna cat de pretioasa sunt ....
E ca si cum mi-i telefonul deconectat total pentru ca facturile nu sunt achitate si mai mult le si ignor si ma mir ca nu ma suna nimeni ...
Ca sa fiu asemenea Lui Hristos trebuie sa imi deschid inima, trebuie sa invat sa imi confrunt propriile atitudini, propria neiubire de mine, propria nebunie a inimii. Trebuie sa il las pe cel ce a creat-o sa o refaca, reconstruiasca ... pentru ca eu mi-am habucit inima si acum e de nerecunoscut ....
Sunt in proces de reconstructie, remodelare, reinvatare a dragostei ....
Invat sa ma iubesc pe mine, pe altii ... si iau lectii despre dragoste, despre cum sa o manifesti, cum sa tratezi pe cei cu care vii in contact de la Dragoste insasi.
Uneori reconstructia e dureroasa ... dupa ani de zile de mazilire a sentimentelor, acum trebuie sparte mentalitatile, ideile, minciunile si ... vindecate ranile ...
Iubind vad valoare din mine, din tine. Iubind vad semnele de dragoste ale Lui Dumnezeu. Iubind acord iubire, iertare, mila, incredere .... iubind ma daruiesc ...

m-am nascut sa nu mor niciodata

Traiesc intr-o tara crestina si primesc stiri din tarile unde crestinii sunt persecutati, inchisi si omorati, macelariti, schingiuiti, arsi, violuri, torturi inimaginabile si ... gandesc despre ei ca sunt eroi ... ca sufera pentru credinta ...
Am citit despre crestini persecutati, n-am cunoscut personal nici unul schingiuit ... insa nu pot sa nu ii admir pentru credinta lor ... nu pot sa nu ma gandesc la cum l-au cunoscut pe Dumnezeu prin toate suferintele ce le-au indurat ...
Daca imi incant inima si sufletul cu melodii si versuri inaltatoare ale unora ca Traian Dorz, Costache Ioanid, Nicolae Moldoveanu si altii ... e pentru ca au indurat ani de zile de torturi, de dusuri reci, de minciuni ... Sau familia Richard si Sabina Wurmbrand tot de-ai nostri.
Un alt cuplu ce m-a impresionat extrem de mult a fost John si Elisabeth Elliot ... la un an si ceva de la nunta, cu un copil mic si sotul ucis de tribul Auca, Elisabeth decide sa mearga sa locuiasca cu ei ...
Daca lumea s-a schimbat si daca canibalii au devenit nu numai civilizati ci si crestini e pentru ca au fost martiri, pretul schimbarii a fost sangele curs al acestor cutezatori ce au crezut in Dumnezeu.
Cum ar fi fost lumea azi fara Pavel, Petru si ceilalti ucenici? Fara sfintii stiuti si nestiuti ce nu si-au vandut credinta pe un ban sau pe cine stie ce li s-a oferit?
Dar eu? Citesc povestile celor ucisi, celor ce sufar, ma impresioneaza si? Eu sufar? Sufar ca nu mi-s mofturile indeplinite? Sufar ca a venit nu stiu ce boala peste mine ca si consecinta a stilului meu de viata? Sufar ca nu traiesc ca nu stiu ce VIP-uri? Ce spune viata mea despre mine? Am coloana vertebrala acuma cand lucrurile sunt cum sunt? Spun adevarul oricare ar fi consecintele? traiesc moral sau fac din imoral litera de lege? Traiesc in trend sau cat mai decent? Care imi sunt valorile?
Vreau sa ma aseman cu Hristos si pentru asta e necesara suferinta ...
Insa asta nu inseamna ca trebuie sa imi provoc singura suferinta, asta nu inseamna ca imi setez mintea pentru a o indura cu stoicim si fac din ea un scop in sine ...
Scopul suferintei e sa fiu cat mai asemenea cu Hristos ... si daca nu traiesc intr-o tara cu persecutii de te infiori, asta nu inseamna ca trebuie sa plec in acele tari pentru a deveni ca si Hristos.
Am parte de suferinte si aici ... important e cum trec prin ele, important e cat ma las modelata ....
Un persecutat de-al nostru spunea: "crestinii sunt ca si cuiele, cu cat le bati mai mult cu atat intra mai adanc". Cu cat suferinta e mai grea, mai multa cu atat ma aseman mai mult cu Hristos, cu atat il stiu mai mult, cu atat cerul e mai aproape ... si pot sa imi ia tot, pot sa ma omoare insa nu mi-l pot lua pe Hristos ....
Cand am acceptat ca sunt iubita de Dumnezeu, ca prin sangele lui Isus am iertare, ca acceptand jerta mor si invii cu Hristos ... m-am renascut ca sa nu mai mor niciodata ...

constientizare nemultumitoare ...

Destul de frecvent primesc mesaje si informatii cu fotografii si filmulete din zonele unde foamea si saracia sunt la ele acasa ... la unele ma pot uita, la unele nu ... unele povesti le citesc pana la capat, altele sunt insa prea dure ...
Uneori reflectez un pic la ele, uneori insa ... a inca o informatie de acolo si ... trec mai departe ...
Ma gandesc la Mos Craciun, am fost buna si poate o sa vina incarcat cu cadouri multe ca anul asta am fost buna, cuminte, m-am straduit si am fost draguta si ... gandesc ca ... chiar nu e suficient ce mi-ar aduce ...
Vreau multe insa acum - instant, aici si cum vreau eu. Nu vreau suferinta, doctori, pastile, nu vreau criza economica, nu vreau lipsa de bani, nu vreau povesti triste ...
Si ... bine ar fi sa am bani si sa ii cheltui cum vreau, unde, cum si pe ce vreau si pot, sa am o sanatate de fier, sa arat ca nu stiu ce model infometat, ca pot sa calatoresc oriunde, sa am o slujba care sa imi permita calatoriile si visurile, sa ....
Si chiar de suna stupid, uneori ma vad suferind ca nu am ce vreau, cum vreau, unde vreau si exact asa cand le vreau eu ...
Sufar mai mult decat trebuie si pentru ce nu trebuie pentru ca nu stiu ce e suferinta, pentru ca fug de ea rupand pamantul, ....
Duminica povestea cineva despre niste prieteni de-ai lui, un cuplu de medici tineri ce au plecat ca si misionari intr-o tara supersaraca .... Mamaliga dimineata, pranz, cina si asta daca ai fericirea sa o ai, daca esti indemanos si prinzi o lacusta - esti fericit, daca stii sa prepari ceva ierburi poti manca si o supa ...
Mi s-a facut greata instant in timp ce povestea ... insa nu pot sa nu ma gandesc la meniul meu. Am o intreaga lista de mancaruri ce nu imi plac, ma plang de cozonacul cu prea mult rom, sau nu asa pufos, de painea ce pare facuta dimineata, de carnea nu prea fiarta sau prea uscata, prea sau deloc condimentata din mancare ... si o fac vehement si ... cer perfectiune uitand ca altii nu au vazut o bucata de gratar in viata lor ...., ca unii nici nu au idee ce e ala cozonac ....
Sa nu mai vorbesc de haine ...
M-am intrebat ce cred ce-i din jurul meu despre suferinta, ei au probleme, suferinte? .... Ma simt jenata teribil numai gandindu-ma la ei ... nu stiu daca e zi in care sa nu aud de cancer, chimio, povesti grele ... si ciudat ... oamenii astia nu se plang de supa, de nu stiu ce aiureli ...
Au invatat ceva ce mie inca mi se pare strain ... multumirea.
Sunt multumita numai daca lucrurile decurg cum visez si vreau eu si de aici vine si bucuria mea. Ma compar cu cei ce stau numai in palate de n stele si numai in lux - ma intereseaza numai luxul insa nu vreau sa stiu de povestile lor pline de durere, de umilirile din familiile lor, de inimile frante cu care stau acolo ...
Apostolul Pavel - un intelectual religios al vremii sale ne lasa o teologie a suferintei dupa ce el insusi si-a insusit-o cu un "tepus in carne" toata viata lui in 2 Corinteni pe care am de gand sa mi-o insusesc ...
Am inteles insa un lucru ... nu sunt fericita daca fug de suferinta ci sunt fericita daca am invatat sa nu imi mai fie frica de ea, daca stiu de unde imi vine mangaierea, daca cred ca Dumnezeu e langa mine, in mine orice ar veni, s-ar intampla ...
Doamne, ... iarta-ma pentru muntele de nemultumire, pentru ca sufar mai mult decat trebuie din motive puerile, ... pentru ca fug de suferinta si nu mi-am insusit suferinta ca si mod al Tau de slefuire, modelare, infrumusetare, corectare, dragoste ...

ma pregatesc de plecare

"Dar stim ca, pana in ziua de azi, toata firea suspina si sufera durerile nasterii. Si nu numai ea, dar si noi, care avem cele dintai roade ale Duhului, suspinam in noi si asteptam infierea, adica rascumpararea trupului nostru. Caci in nadejdea aceasta am fost mantuiti. Dar o nadejde care se vede nu mai este nadejde: pentru ca ce se vede se mai poate nadajdui?" Romani 8: 22 - 24.
Mi s-a imprimat inca de mica ca trebuie sa invat, ca trebuie sa ma pregatesc pentru a deveni ceva, sa stiu o meserie care sa imi asigure traiul, sa ma casatoresc, sa am copiii, casa. Apoi, sa imi cresc copii, sa ii dau la scoala, sa ii ajut sa devina si ei oameni la randul lor, sa ii casatoresc, sa ii ajut sa aibe case, familii, sa ii ajut cu copiii, ideal ar fi sa le las o mostenire cat mai mare impartita perfect egal, sa nu uit de doctori ce trebuie vizitati, sa imi pun proteze, sa mananc numai la regim, sa caut sa nu ii incurc pe cei tineri ... si sa mor fara sa incurc pe nimeni. Cam asta e un ideal de viata si ... cam asa ar trebuie sa decurga.
Sincer, ... cam anost suna. Ma simt ca un robot ce trebuie sa treaca prin fazele astea, oarecum diferit de altii insa la aceeasi finalitate - cimitirul.
Dar, ... stiu ca sufletul mi-i vesnic, ca viata de aici e doar o pregatire, sunt intr-o calatorie, intr-o poveste cu o finalitate in alta lume ... Isus insusi a spus ca va reveni. Si eu ce fac?
Pai ... lucrez la termenele stranse, ma lupt cu criza economica, cu ratele, cu necazurile, cu mine, cu robotizarea ...
Dar Isus va veni! Da, stiu ca va veni, ... si bunicii stiau si parintii lor si bunicii bunicilor si tot asa ... si uite ca n-a venit ...
Nici nu ma mai uit dupa semnele venirii Tale, uneori parca nici nu imi mai pasa daca vii sau nu ... ma prind in vartej si uit ca viata nu-i numai aici.
Dar ... m-am retrezit. Ma pregatesc de plecare, ma pregatesc de venirea Ta ...
Doamne, Te astept sa vii numai inaintea examenelor sperand ca vei veni si nu va mai trebuie sa le dau, numai inaintea controalelor de tot felul, numai cand necazul pare ca ma inghite, numai cand situatiile par irezolvabilie, numai cand cancerul sau ... alta boala pare ca si-a gasit in sfarsit casa.
E adevarat ca vreau sa gandesc ca Tine, sa simt ca Tine, sa iubesc ca Tine, e adevarat ca vreau sa Te cunosc mai mult, vreau sa stiu cum ai actiona Tu in situatiile de zi cu zi ... insa nu vad pasiunea asteptarii ...
Cand vin musafiri, curat casa, spal, sterg paianjenii ce au intrat cand eu dormeam sau haladuiam pe cine stie ce coclauri, pregatesc mancarea, imi caut hainele cu care sa ii intampin si cand ii gata ... astept ....
Sunt in proces de curatenie, acu scot un idol, acu descopar altul. Acum ma lupt cu neiertarea, cu neiubirea aproapelui, cu acceptarea palmei peste obraz, cu problemele, incerc sa fac slolom prin necazuri si dureri, ma bucur se stropii de fericire si de odihna ...
Din cand in cand mai arunc cate o privire pe fereastra sa vad daca nu vii si oftez si mai fac cate ceva si astept ... si uneori asteptarea ii grea si-as vrea sa vii atunci ... as scapa de o gramada de probeleme si ar fi asa de bine ... dar Tu nu vii si eu trebuie sa imi infrunt uriasi, sa lupt, sa imi pansez ranile si ... sa Te astept ...
Da, ma pregatesc de plecare ... imi place sa visez la scena revenirii Tale pe nori ... Va fi cu mare zgomot, muzica corurilor de ingeri, urletele disperate a celor ce raman aici, chiotele celor ce se ridica spre Tine, numai gandindu-ma parca ma ridic de-asupra pamantului ...
Uneori, parca uit ca esti in mine, ca Duhul Tau e in mine, ca sunt purtatoare de Dumnezeu si dorul dupa Tine devine agonizant si ... ma intreb ce-i cu mine ... insa stiu ... Duhului Tau din mine ii e dor de cer ... El e in mine sa ma invete despre cer, ma ajuta sa gandesc cerul in termeni de destinatie finala, de ... in sfarsit ACASA la Tata.
Voi trece printre stele, nori, planete ca sa il intalnesc pe Isus, voi vedea ingerii, nu numai voi simti atingerea lor ca aici ci ii voi vedea, cred ca voi face ochii mari uitandu-am la ei, la bucuria lor, la pasiunea lor pentru cantat ...si voi canta cu ei ... fara sa mai am vocea ragusita, fara sa ma mai doara gatul ...
Vreau sa vii ... si in acelasi timp sunt constienta ca trebuie sa ma pregatesc cu mai multa pasiune, cu mai mult dor ... sa mai arunc cate-o privire de-a lungul drumului sa vad daca nu vii si ... sa mai lucrez uneori oftand, uneori plangand insa neuitand ca ... vii!

descoperirea idolilor

Cand eram copiii, mama avea un intreg razboi cu noi sa ne facem paturile, sa le asezam la dunga, sa batem pernele pana stau in diverse forme, sa stea lucrurile la linie ... Insa nu prea avea castig de cauza ca ... aveam noi o teorie ce o reluam cam in fiecare dimineata: mama, de ce atata risipa de energie sa faci paturile dimineata, sa te lupti cu pernele, cu plapuma, cu o ditamai cuvertura ca seara sa depui alta energie sa iti faci patul cat mai comod? Pana la urma le faceam noi, nu in fiecare dimineata, dungile erau curbe, uneori chiar mari iar pernele aruncate cat de artistic se putea ... insa ceea ce am apreciat la parintii mei a fost ca nu au facut din casa un idol.
Era curat acasa, era frumos, oricand era mancare gatita insa ... nu erau legi peste legi si iar legi. Ne bucuram sa aruncam o perna, sa ne batem pe pat, sa invatam cate un miel cand afara erau - 30 de grade sa sara pe pat spre disperarea mamei care pana la urma se mira de rabdarea noastra ....
Imi aduc aminte de serile cand cantam, imi invatam poeziile si ... mama era regizorul iar tata tinea la intonatie si la mimica ... sau de serile cu povesti din vremea foametei sau a razboiului ... Nu aveam caviar la masa, nici mancaruri fandosite insa, era mancare din belsug si cu bucurie ...
Ma simt atata de ciudat cand sunt invitata in case unde praful e o notiune cam nestiuta, cand dunga e la ea acasa, cand ai cel putin trei seturi de tacamuri si tot atatea pahare si ... am senzatia ca numai in strachini calc ... Poate ca e buna mancarea insa sunt atata de stresata ca nu ma mai bucur de ea ...
E casa mea una de bucurie? E un loc unde altii simt bucuria Lui Dumnezeu ce se manifesta prin mine? E o casa unde te simti liber?
Tin ca in casa mea totul sa fie la linie, sa nu existe urma de praf? Tin ca eticheta sa fie la ea acasa? Sau imi doresc ca sa fie bucurie, pace, relaxare?
Ma trezesc prinsa de griji, de indoieli, framantari si atata ma framant ca imi piere bucuria, cheful de viata ... uit ca e cineva ce vrea sa le poarte ...
Tabieturile mele sunt mai importante ca altii, ca nevoile altora? Parerea, vrerea mea sunt atata de importante incat ceilalti trebuie neaparat sa faca cum spun eu? Numai fericirea mea e importanta?
Mi-am amintit de o experienta nu prea draguta de la primul apartament. Usa de la intrare daca o impingeai mai tare ajungeai in baie cu ea si ... intr-o seara, aud pe cineva urcand scarile ... baga cheia in usa, incearca sa descuie ... eu eram deja paralizata de spaima in pat ... persoana realizeaza ca a gresit usa, asa ca mai urca un etaj, descuie usa si intra in propria casa. Am fost atata de speriata de pericol, mi-am facut griji de fragilitatea usii, am facut tot felul de scenarii, as fi plecat la fratele meu care statea destul de aproape ... insa era aproape miezul noptiii ... Insa ... am inceput sa ma rog: Doamne, eu stiu ca Tu esti aici, stiu ca Tu ma protejezi, stiu ca iti place sa iti dau Tie toate grijile, sa vin cu poverile mele inaintea ta, cu fricile mele. Acum mi-i frica de numa si .... stii ce? Te rog sa ma pazesti si sa pazesti Tu casa ca eu sa ma pot culca si sa dorm. In urmatoarele secunde am adormit si am dormit atata de bine si de profund.
E o lectie importanta pentru mine. Daca vreau sa am pace, daca vreau sa dorm linistita, daca vreau sa fiu fericita, sa imi las idolii - casa, reguli, dungi, etichete, reguli, ingrijorari, poveri sa le duca Isus; eu sa ma odihnesc in El, sa ma bucur in El.
Nu am bucurie pentru ca nu imi predau idolii, nu am libertate pentru ca ma tin de lucruri si nu sunt chemata la o viata de povara ....
Luca 9:23 - 24 : "Apoi a zis tuturor: Daca voieste cineva sa vina dupa Mine, sa se lepede de sine, sa-si ia crucea in fiecare zi si sa Ma urmeze. Fiindca oricine va voi sa-si scape viata o va pierde; dar oricine isi va pierde viata pentru Mine o va mantui."
Romani 12:1 - "Va indemn, dar, fratilor, pentru indurarea lui Dumnezeu, sa aduceti trupurile voastre ca o jertfa vie, sfanta, placuta lui Dumnezeu: aceasta va fi din partea voastra o slujba duhovniceasca."
Incet, incet ... imi descopar idolii, pe unii ii banuiam, de unii sunt socata si de unii mi-i greu sa ma despart insa ... Doamne, ti-i dau Tie pe toti pentru ca vreau sa am bucurie, vreau sa am pace, vreau sa am liniste, vreau sa dorm linistita, vreau sa fiu ca un copil ce adorme in pace, stiind ca Tata e acasa si daca El e acasa, nu se intampla nimic rau.
Vreau bucurie!!!! Indeajuns cu idolii!

noi doi

In mijlocul necazului, a durerii, a framantarilor mi-i greu sa cred ma bucur. Ba din contra sunt nervoasa pe mine, mai degraba furioasa, pe cei din jur - in special pe cei de foarte aproape si pe Dumnezeu. Cum sa ma bucur cand trec prin diferite incercari asa cum spune Iacov 1? Da ce, eu is sado-maso? Sau cu pluta?
Doamne, cum poti sa imi spui ca ma iubesti cand doare atata de tare? Asta e dragoste? Cam ciudata dragostea asta a Ta, nu Ti se pare? Sau chiar era nevoie sa fie atata de greu? Si bocesc si incerc sa ma tocmesc cu El, insa durerea e la fel ... si ciudat ... El, Dumnezeu nu a plecat. Ceilalti au plecat manacand pamantul dar El e tot aici. Ma uit la El si nu-mi vine a crede ... Il vad ca plange cu mine, ca il doare si pe El durerea mea... si acu chiar nu mai inteleg.
De ce mi-ai dat necazul asta? Si daca mi L-ai dat, Tu ce cauti aici? Dar ... duritatea intrebarilor se pierde pentru ca realizez ca El ma iubeste de asta e aici ... se aseaza langa mine, ma ia in brate si ... imi panseaza inima franta, imi canta tot felul de melodii, imi leaga zdremtele ... imi raspunde la intrebari .... am curajul sa ii spun tot ce imi trece mie prin minte, ... incerc sa nu adorm pentru ca mi-i teama ca va pleca si ... daca si El pleaca ... eu cu cine raman?
Dar ... somnul vindecator vine peste mine si cand ma trezesc tot in bratele Lui sunt, imi zambeste si ma asigura ca ma iubeste, ca nu pleaca de langa mine, imi explica ca tot ce a venit peste mine El a ingaduit ... si lacrimile curg pe obrajii Lui ... si incet incet si pe ai mei .... Au venit incercarile peste mine pentru ca niste atitudini fata de mine, de altii, de probleme nu erau bune si atata a incercat sa imi explice cu vorba buna insa eu tot nu voiam sa ascult, asa ca a fost nevoit sa apeleze durere. Nu ii face nici o placere sa ma vada suferind insa imi explica ca ma iubeste prea mult pentru a ma lasa cu niste obiceiuri ce ma fac nefericita ..., ce aduc nefericirea in viata mea ..., ma duc la autodistrugere.
Da, ma iubeste, stiu bataia inimii Lui, inima mea rezoneaza cu a Lui, ...
Mi-as fi dorit sa il cunosc pe Dumneze in statiuni de lux, in vegetatii luxuriante, cu meniuri de invidiat ... dar L-am cunoscut la reanimare, la terapie intensiva, la sectia de contagioase ... unde eu eram bolnavul ...
La amandoi ne place sa stam la povesti ... sa depanam amintiri ... sa bem cafeau ascultand pasarile si sa privim cum rasare soarele in explozii de culori si lumini ...
Noi doi ne-am cunoscut cand a fost greu si ... daca vine necazul stiu ca va fi greu insa vine si bucuria, bucuria partasiei, bucuria de a sta la povesti cu cel ce ma iubeste mai mult decat pot visa, imagina sau gandi ...
Multa vreme n-am inteles cum pot lucra toate lucrurile spre binele meu. Cum poate durerea, suferinta sa imi provoace binele? Dar mi-am amintit de operatia de amigdale, a fost greu, a durut ... aproape m-au omorat frumoasele mele amigdale insa ... numai scotandu-le am fost vindecata. Procesul operatiei nu e frumos, nu e pe scena deschisa, cu VIP-uri ... e in camera de operatie, e dureros, e greu ... dar vindecarea vine dupa ce este scoasa infectia ....
Doamne, pot sa vina necazurile, pot sa vina incercarile ... si stii de ce spun ca pot sa vina? Pentru ca nu voi fi singura in ele si ... Te voi simti langa mine mai mult decat atunci cand haladui pe culmi frumoase ... credinta in Tine imi aduce bucurie, bucuria de a Te sti langa mine, de a ma sti iubita de Tine ...

mutilare sufleteasca sau vulnerabilitate?

Daca se va infiinta sau daca s-ar infiinta un fac club David vreau sa ma inscriu si eu. Imi place de David pentru ca n-a avut nici o jena in a-si exprima sentimentele. Nu numai el si le exprima deschis, ci si Moise, Ieremia, Iov si socant si Isus o face cand plange la invierea lui Lazar si cand intra in Ierusalim.
Nu cred ca numai in cultura noastra am fost educati sa nu ne aratam sentimentele, cred ca ... e ceva pe plan general. Cum sa plangi in public? Cum sa te auda cineva bocind? Dar mai ales in fata Lui Dumnezeu? Nu e frumos, nu se cade ...
Pai daca nici in fata Lui Dumnezeu nu pot sa plang, sa bocesc, sa ma tangui atunci ... in fata cui? Plansul, bocitul si tanguirea in prezenta cuiva inseamna ca devin vulnerabial, ma deschid, ma las cunoscuta ... Reprimandu-mi acestea nu primesc mangaiere, alinare, imbarbatere, sfaturi, nu am pe nimeni alaturi.
Imi place de David pentru ca il trateaza pe Dumnezeu ca pe un prieten intim si ii spune tot off-ul inimii si mie mi se cam face pielea de gaina cand citesc ce spune el, e drept ca asa simt dar eu insa, nu am curajul sa spun. Gandesc ca David a fost David, om ales, om dupa inima Lui Dumnezeu ... nu ma pot pune cu el.
Anul asta ... am citit mai multe despre David si nu il mai vad pe David catalogandu-l numai prin episodul Batseba, il vad plangand, vorbind cu Domnul, incercand sa se se ascunda dupa ce a pacatuit, recunoscand ca pentru El relatia si timpul in care vorbeste cu Domnul sunt primoridiale "mi se topeau oasele". Pentru David, Dumnezeu era prietenul lui cel mai bun. Recitesc acum viata lui si nu e batalie in care sa nu intrebe pe Domnul daca sa mearga la razboi sau nu, daca sa mearga prin stanga sau prin dreapta, daca sa faca aia sau aia si Dumnezeu ii raspundea.
Il tratez pe Dumnezeu oficial ... El e acolo sus, e Atotputernic, e Omniscient, Omniprezent, e Domnul Ostirilor - Dumnezeu razboinic ... am invatat despre El si il tratez de la distanta ... in acelasi timp e in mine si .. eu nu comunic cu El. Il tin inchis numai ca sa il folosesc ca roata de rezerva.
Mi-i greu sa accept si sa cred ca e o persoana, imi place ce face David si cum vorbeste cu Dumnezeu si Dumnezeu ma indeamna sa il tratez la fel iar eu imi gasesc tot felul de scuze stupide, ca in cultura noastra am fost educati sa nu ne manifestam sentimentele, sa nu plangem in public, sa fim sobri ... facem din aceasta mutilare sufleteasca o calitate de rang.
Nu ne mai bocim mortii ... numa needucatii o fac, numai cei asa mai putin tari cand de fapt inima ni-i franta si as urla cat m-ar tine gura. Ma vad prinsa in acest soi de mutilare si ... ma vad cochetand cu ea. Prefer sa nu merg la inmormantari pentru ca ... plang, prefer sa stau cat mai departe de familia ce trece prin suferinta insa la ultima inmormantare era cineva din familie implicat si ... nu am putut sa nu plang, nu am putut sa nu simt cu ea, nu cunosteam persoana decedata foarte bine insa imi cunosteam ruda, stiam cat sufera, stiam cata nevoie are de mangaiere si stiam cat inseamna sa vezi o fata inexpresiva cand tie iti vine sa urli ca lupul la luna .... asa ca m-am dus la ea plangad si am luat-o in brate si am plans amandoua ...
Da, numai plangand, numai devenind vulnerabila am parte de mangaiere din partea Domnului, asa ma deschid si las amaraciunea, durerea, suferinta sa fie alinate (2 Corinteni 1: 3-4).
Cum sa ma bucur de Domnul, cum sa am bucuria Lui in mine cand eu nu sunt deschisa, cand eu nu am incredere in El? Il tratez ca un partener de afaceri sau ca pe Prietenul cel mai bun? Si ... prietenul meu cel mai bun ma vede plangand, tanguind, jelind, stie cum arat cand sunt nervoasa, cand imi vine sa urlu la luna, cand mi se topesc oasele de durere si suparare?
Doamne, iarta-ma ca Te-am tratat oficial, Te-am tinut departe de emotiile mele, am vrut numai iertarea, Te-am vrut in viata numai ca roata de rezerva, sa ma ajuti cand am nevoie, sa ma vindeci, sa ma iubesti cand ma simt neiubita si eu sa stau stana de piatra, sa ma rog inexpresiv asa cum am fost invatata si mi s-a parut ca Te multumesc.
Da, vreau sa plang cu Tine, vreau sa ma deschid, vreau sa urlu la luna cu Tine alaturi, sa spun ce-mi trece prin cap ... pentru ca numai asa Te las sa ma mangai, Te las sa ma vindeci, numai asa simt dragostea Ta, numai asa esti Prietenul meu cel mai bun, numai asa esti cu adevarat Tatal meu.
Cand traia tata, uneori incercam sa ii ascund anumite stari insa el ma stia si ma intreba ce-i cu mine; atunci izbucneam si uneori plangeam, uneori nu, insa niciodata nu mi-a aratat poarta, niciodata. Uneori ma certam cu el, il luam la intrebari, protestam in fata deciziilor ce le lua, negociam cu el stiind ca nu voi dormi pe pres sau pe drum, aveam incredere in el si avea incredere in mine.
Daca cu tata faceam asa, ce ma impiedica sa fac la fel cu Dumnezeu? Automutilarea emotionala, stapanirea de sine in fata lumii si a oricui crezandu-am puternica, tare, neafectata?
Tata ceresc, am decis sa ma las vulnerabila, am decis sa las lacrimile sa curga, sa ma tangui cand ma doare, sa bocesc cand imi vine a boci, sa iti spun cat de tare m-a afectat problema aia si aia, sa iti spun ca sunt ingrijorata de mersul vremurilor ... Da, vreau sa discut astea cu Tine ...
Imi place sa fiu fiica Ta, sa am parte de atentia Ta, de dragostea Ta, de mangaierea Ta ... imi place sa stau langa Tine, langa inima Ta.

normalitatea anormalului

Imi place sa citesc Biblia incepand cu Geneza, mi se pare ca citind povestea cap-coada are logica, sens. Insa cand ajung la legi un pic ma blochez ... de ce a dat Dumnezeu legile? Dar mai mult de atata ... de ce prima din ele este "Eu sunt Domnul, Dumnezeul tau, care te-a scos din tara Egiptului, din casa robiei. Sa nu ai alti dumnezei afara de Mine" Clar ca lumina zile: sa nu ai alti Dumnezei in afara de Mine. Isus se refera si El la porunca asta insa un pic altfel: "Sa iubesti pe Domnul, Dumnezeul tau, cu toata inima ta, cu tot sufletul tau, si cu tot cugetul tau."
Este un singur Dumnezeu si nu trebuie sa am altul si Isus porunceste sa il iubesc cu toata inima, tot sufletul si toata mintea. Nimeni sa nu fie iubit ca El, nici mama, tata, prieteni, sot/sotie, copiii, bunuri ... nimeni.
Ideea asta m-a framantat ceva vreme ... pai cum sa nu iti iubesti parintii care-i vezi, doar sunt aici langa tine, apoi prietenii, cei dragi ... Dumnezeu e in cer, uneori nici nu raspunde, parca nu misca nici un deget ... sa il iubesc pe El primul ...
Am reluat Geneza si in versetul 26 "Apoi Dumnezeu a zis: "Sa facem om dupa chipul Nostru, dupa asemanarea Noastra; el sa stapaneasca peste pestii marii, peste pasarile cerului, peste vite, peste tot pamantul si peste toate taratoarele cari se misca pe pamant. Dumnezeu a facut pe om dupa chipul Sau, l-a facut dupa chipul lui Dumnezeu; parte barbateasca si parte femeiasca i-a facut. "
Primul om, Adam, a fost creat dupa chipul, dupa asemanarea lui Dumnezeu, e drept ca eu sunt la ceva mii de ani distanta de Adam, insa si eu sunt tot dupa acelasi chip, ca Dumnezeu. Ma intorc la vorba Sf Augustin: "In inima noastra e un gol ce nu poate fi umplut decat de Dumnezeu". Incercand sa il ignor pe Dumnezeu ma automutilez, ma autodistrug pentru ca sunt croita in asa fel incat devin intreaga numai daca Dumnezeu e-n mine.
Insa revin la porunca din Exod, sa nu ai alti Dumnezei. Stiu ca in vechime erau idoli, mai sunt si acum ... ii vad prin documentare si stiu si ce se intampla prin templele acestor idoli ... dar eu traiesc intr-o tara crestinata cu aaaaahaaaaa ani in urma ... nu chiar de pe vremea lui Decebal si Traian insa ... Stefan cel Mare a fost un mare crestin, doar avem vreo 50 de manastiri construite in timpul domniei lui. Ce idoli ar putea fi acum in Romania noastra? Ce idoli as putea avea eu? Orice e mai presus de Dumnezeu, e idol. Orice imi fura gandurile, orice imi face fiinta sa vibreze mai mult decat pentru El, orice iubesc mai mult decat pe El e idol.
Dar in porunca data de Isus, nu numa sa nu ai alti Dumnezei ... sa il iubesc pe Dumnezeu cu toata fiinta mea ...
Ma uit la cei din jurul meu, cei ce il ignora pe Dumnezeu si le merge bine, isi traiesc viata cum vor, parca nici n-au auzit de legile si poruncile Tale, mai mult de atata ma cred cam "ingusta" pentru ca imi ghidez viata dupa niste legi date cu mii de ani inainte. Imi tot spun ca lumea a evoluat si ... nu se poate ca Tu fiind atata de bun sa nu intelegi aceasta evolutie a lucrurilor.
Unii sunt vedete, altii nu, unii isi traiesc viata din placere in placere. Din cauza placerilor prelungite, unii ajung la puscarie, stau acolo o vreme, ies si din nou acelasi stil de viata ...
Dictonul "carpe diem" - traieste clipa e oriunde. Trebuie sa mergi in nu stiu ce loc sa il vizitezi, imprumuta-te, da-te peste cap ... hai fii in ton cu lumea. E ceva nou in materie de case, mobila, masini, computere, telefoane ... ioi .. tot cu jaful asta umbli? Sunt reduceri, lichidari de stocuri, oferte peste oferte ...
Partener de-o noapte sau de proba ... casatoria e un concept invechit ... contractul prenuptial e in mare voga ... medicii iti recomanda sexul protejat sau nu pentru a scapa de inhibitii, de dureri de cap, de mai nu stiu ce dureri ...
Daca incerc sa imi cumpar ceva haine ... iar am motiv de gandire ... stiu ca suntem in perioada de criza insa chiar in asa hal? Am citit un pasaj ce spunea cam asa ... "cu cat femeile din tara sunt mai morale si mai imbracate cu atat tara prospera si e fericire in tara". Mi-i jena mie ca fata sa ma uit la unele fete si femei.
Doamne, asta e normalul lumii asteia? Sau cumva am lasat ca anormalul sa ne domine viata? Ce fac eu? Ma conformez? Mi se tot spune ca numai asa am bucurie, numai asa am o viata implinita si ma uit la ei si-s vai de steaua lor ....
Unii sfarsesc din cauza placerilor supradozelor, unii din cauza bolilor venerice, unii mor in idolii lor cu multi cai putere, unii isi dau ultima picatura de viata pentru a-si termina casele pe care le lasa altora ... unii sfarsesc tineri, altii mai putin tineri ...
Ceva in mine nu se acomodeaza acestui ritm, acestui stil de viata, spune NU la ofertele sclipicioase ce ma bombardeaza, constiinta imi spune sa nu accept schimbul de a Te da pe placeri, pe idoli trecatori si sfaramiciosi ...
Am decis sa Te iubesc, am decis sa traiesc dupa legile Tale, am decis sa fiu "inapoiata" pentru ca vreau sa fiu fericita, pentru ca bucuria mea nu trece odata cu noaptea sau doza luata, pentru ca ma simt in siguranta in mainile Tale, pentru ca ma simt libera inconjurata de legile Tale, pentru ca acceptand ca sunt creata si Tu Creator e clar ca Tu ai ghidul meu de functionare si Tu stii mai bine ce e bine pentru mine si ce nu.
Nu vreau sa ma conformez, nu vreau sa fiu in trend, nu vreau sa ma vand usor pe ceva trecator ... nu vreau sa ma multumesc cu nimicuri, nu vreau sa traiesc anormal crezand ca traiesc normal ...
Numai pestii morti merg odata cu apa raului. Cei vii, innoata contra curentului.
Sunt vie!!!!

ce este totusi bucuria si de unde vine?

Bucuria e o stare a inimii, e un sentiment de multumire, placere, exaltare sufleteasca favorizata de factori externi spune DEX-ul. Cu alte cuvinte bucuria vine in urma placerii de a bea un ceai, o cafea sau alte lichide, de a privi un apus / rasarit, de a urmari un film, de a citi o carte, de a savura o masa delicioasa intr-un decor de vis, de a te sti iubit de cineva, sau acceptat de unii, de a avea ceea ce visezi si tot asa mai departe ....
Dar ... daca toate astea lipsesc ... nu mai am bucurie? Am analizat de-a lungul anilor mei ce reprezinta bucuria pentru mine si pentru altii si am gasit: bucuria in razbunare, intr-o viata in placeri, a acumula bunuri, diplome, placerea de a acumula aprecieri ... si totusi se vede absenta bucuriei. Unuii folosesc drogurile, alcoolul, sexul pentru producerea placerii si totusi nu sunt bucurosi, nu sunt fericiti.
Unde gasesc bucurie? Gasesc in Biblie un citat in Psalmul 34:8 "Gustati si vedeti ce bun este Domnul. Ferice de omul care se increde in El". Cum adica sa gust pe Domnul? El e o fiinta ... ce vrea sa zica psalmistul aici? Sa il cunosc pe Domnul, sa stau in prezenta Lui, voi fi fericita daca ma incred in El. Nu doar bucuroasa ci fericita.
Adica ... stand in prezenta Lui Dumnezeu, cunoscandu-l, acceptand iertarea data prin sangele Lui Isus pe cruce, crezand ca sunt fiica Lui, ca El acum locuieste in mine asa cum mi-a promis, ca El transforma ceea ce pare rau in bine, ca ma iubeste mai mult decat pot crede sau imi pot inchipui, ca imi pregateste o casa sus in cer, o mostenire ce nici nu mi-o pot imagina inseamna sa am bucuria Lui, bucuria Domnului.
Adica daca cred ceea ce spune Dumnezeu, voi avea bucurie? Am inteles insa ca iertarea ce mi-o da El aduce eliberarea de frica, acceptandu-l pe El ca Domn in viata mea, vine bucuria de a ma sti iubita. Apoi El locuind in mine, eu nu mai sunt singura niciodata chiar daca cu mine in camera nu mai e nici o persoana, El ma transforma incet incet ... ma bucur de legile ce le da El pentru ca asa Il las pe El sa ma protejeze in limitele impuse de El si sunt ocrotita ...
Am acceptat provocarea de a gusta sa vad ce bun e Domnul si ... bucuria a venit si ma temeam ca va pleca insa .. e tot cu mine. Uneori vin furtuni in viata mea, vin dureri, necazuri si mi-i greu ... insa nu sunt singura, sunt iubita, oricat de greu ar fi, nu mi se intampla nimic fara ca El sa nu stie, nu imi cade un fir de par fara acordul Lui ... Bucuria nu imi mai e data de vremea de afara, de placeri, bucuria e in mine, nu e datorata factorilor externi ci ... interni.
Nu sunt in delir tot timpul insa am mai invatat ca multumirea e un factor ce lucreaza la bucurie. Daca ma las dusa de pofte, de dorinte ... e vai de steau mea. Dar, sunt multumita cu ce am. Si am cu ce ma imbraca, ce incalta, am ce manca, sunt sanatoasa, sunt intreaga, am prieteni, am unde dormi. Vreau sa vad partea plina a paharului, vreau sa vad binecuvantarile, vreau sa vad minunile marunte sau mari din viata mea, vreau sa multumesc Domnului pentru toate semnele de dragoste, si pentru razele ce mi se pare ca azi sunt un pic mai putin stralucitoare, si pentru vant si pentru frig si pentru ciori si pentru vrabii si pentru paine si pentru ... tot.
Multumirea aduce bucurie, dar bucuria nu aduce neaparat si multumire.
Bucuria mea vine de la Domnul. Il las sa ma invete sa ma bucur, sa fiu multumitoare, sa ma bucur de legile Lui pentru ca in ele gasesc drumul spre bucurie, sa Il cred pe cuvant.
Recent m-a intrebat cineva cum sunt si i-am raspuns ca-s fericita si mi-a dat un raspuns la care chiar nu ma asteptam: "numai nebunii se cred fericiti." I-am raspuns ca fie ca ma crede, fie ca nu, sunt fericita si poate ca sunt nebuna insa una destul de normala.
Fericirea mea vine de la faptul ca ma incred in Domnul (Psalmul 34:8).

cum se poate asa ceva?

Nu stiu de ce mi se pare firesc sa visez o viata fara suferinta, fara durere, fara necazuri, fara griji; o viata numa de bucurie, fericire nesfarsita, lux, plimbari, bani, veselie .... De unde ideea asta? Si mai "frumos" e ca pare atata de normala ....
Si totusi ... de ce vin necazurile, durerea ... si mai ciudat, dupa durere vine si bucuria si cheful de viata, pasiunea de a trai ...
"Bucuria Domnului este taria voastra. Cand v-ati pierdut bucuria, v-ati pierdut taria". Wow ... asta inseamna ca am bucurie in suferinta? Suna cam sado-maso pentru vremurile noastre cand fiecare lupta sa nu aibe griji, necazuri.
Am crezut ca urmandu-l pe Hristos ma va astepta o viata linistita, plina de bucurie. In Biblia mea scrie ca "cereti orice veti vrea si vi se va da" si ... ooooho, am cerut cate in luna si stele si ... nu le-am primit si bineinteles ca am intrebat: "Doamne, ce se intampla? Nu mai e valabila afirmatia? Sau cumva trebuie o formula magica? Sau un anumit ritual cand fac cererea?" Citeste tot contextul a fost raspunsul.
Cand viata intra asa pe o panta lina, sau in crestere ... dispare bucuria, dispare cheful de viata, am numa idei de a-mi largi confortul material, emotional, incepe stresul de a face si aia si aia si aia .... Nu ma mai bucur de nimic, parca si soarele ori e prea luminos ori o raza cade cam piezis in ziua aia ..., nici apa nu e asa de uda ...
Insa rapid se intampla ceva, o grija, un necaz, o durere si sunt adusa la realitate. E o realitate cu lacrimi si ... mai ciudat de atata ... durerea aduce muzica cu ea si ... cumva sunt si bucuroasa ... chiar nu inteleg cum imi mai arde a canta cand sunt vai de steaua mea ... insa inima n-are parca nici o logica ... parca s-a deconectat de minte ...
Toata Biblia e presarata cu mesaje de suferinta si bucurie, legate una de alta, de nedespartit, complementare. Citind am luat numai ce mi-a placut mie. Binecuvantare, bucurie, painea cea de toate zilele, putere insa ... nu am vrut sa aud de suferinte, persecutii, lacrimi, necazuri ... e ca si cum imi doresc numa o parte de viata, nu toata.
In Iacov insa, raman si mai socata: bucurati-va cand treceti prin intristari si necazuri. Ce vrea sa spuna? Sa ma bucur cand doare? Sa ma bucur cand nu pot stavili lacrimile? Sa ma bucur cand cel drag mie moare? Cum sa fac asta? In cap mi-i pototp de intrebari si eu sa ma bucur?
El merge mai departe si spune ca toata suferinta si durerea asta lucreaza in mine rabdarea ... E adevarat ca am invatat sa imi mai inchid gura in urma unor episoade de suferinta, e adevarat ca parca niste valuri s-au mai luat de pe ochi si ... am devenit mai inteleapta, e drept ca ... viata pare mai frumoasa acum cand trecand prin valea umbrei mortii revin la viata ... .
Suferinta, necazul, durerea, problemele vin de la Domnul ca sa lucreze in mine. E singurul stimul la care raspund pentru schimbare. Ma simt ca aurul ce trebuie sa fie curatit si uneori ... atata stau la fiert incat cred ca ... gata, aici raman ... insa ma trezesc afara, la aer, plamanii se umplu de aer si ... soarele e sus aducand viata, bucurie ... cantec, veselie ...
Si iar uit de promisiuni, de schimbari, de ceea ce am hotarat asa ca ... ma trezesc din nou la purificare .... si de durere inima canta, compune versuri ... ce le canta acolo la temperaturi maxime si le canta cand vede iar soarele pe cer ....
Insa acolo in mijlocul durerii langa mine sta Domnul, pansandu-ma, mangaindu-ma ... si nu il vad fizic pe El ci ii vad ingerii trimisi de El in persoane cunoscute de mine ... unii din ei habar nu au ca sunt ingeri trimisi im misiuni speciale ... unii insa ... stiu ...
Doamne, mi-i greu cand sufar, mi-i greu sa multumesc dar mi-i greu sa multumesc si cand mi-i bine, si mai des uit de Tine cand mi-i bine ... ajung sa cred ca mi se cuvine, ca .... cumva imi esti dator ... dar pentru ca ma iubesti prea mult, nu ma lasi sa ma autodistrug, nu ma lasi sa nu ma bucur, nu ma lasi fara tarie.
Am descoperit ca esti taria mea in necazuri, in durere, in lacrimi insa tot acolo am inteles semnificatia bucuriei, tot acolo m-am bucurat din toata inima de Tine, de ceea ce imi dai, de ceea ce sunt.
Nu-mi mai doresc viata pe roze, o viata de vis ... pentru ca asta m-ar duce departe de Tine. Vreau sa imi las inima sa cante in necaz si bucurie ... si stiu ca va canta cu lacrimi ... stiu ca iar voi pune intrebari, iar voi sta impotriva schimbarii ...
Bucurie in durere pare nonsens, ilogic dar real.

locul gol ....

"In inima noastra e un loc gol ce nu poate fi umplut decat de Dumnezeu" - Sfantul Augustin. Asa ne-a creat El. M-a ajutat foarte mult citatul asta, pentru ca asa pot sa imi explic de ce ma apuca un dor de ceva mai mult, de ceva maret ....
Si incerc. ma zbat sa citesc, studiez, caut, ma implic in relatii, programe religioase, comunitare, tot felul de activitati si ... degeaba ... Ce-i gresit cu mine?
Dar ... inteleg ca asa am fost creata, conceputa cu un loc in inima mea, ce numai Dumnezeu il poate umple ... abia cand il invit pe El sa isi ia locul primesc pacea, primesc bucuria, in sfarsit vine si implinirea.
Dar ... am gasit un citat ce imi deschide mintea si ... mai bine; scris de poetul George MacDonald: "in inima Lui Dumnezeu e un loc gol ce numai de mine poate fi umplut".
Wow, wow, wow .... asa se explica si mai multe. Asa se explica dorul Lui dupa mine, dragostea Lui, toate semnele Lui de dragoste, asa se explica harul.
Cand Dumnezeu isi ocupa locul Lui in inima mea, eu de fapt imi ocup locul in inima Lui Dumnezeu si de aici vine pacea, implinirea, fericirea ...
Temerile mele se topesc, imi gasesc raspunsurile la miile de intrebari, imi gasesc scopul, .... ma regasesc ...
Aici, in inima Lui mi-i bine, aici sunt acasa, aici sunt iubita, acceptata, iertata, vindecata ...

sa cante ... muzica

Iubesc muzica, traiesc muzica, visez muzica ... Efectiv de cand ma trezesc si pana adorm ... muzica ma insoteste. Insa am avut o perioada cand ... nu am mai avut putere sa cant. Sufletul meu era atata de pustiit incat nu mai puteam canta - ascultam doar ... insa nu mai cantam. Iar ochii imi erau atata de uscati incat lacrimile false si tratamentele pentru ochi devenisera obisnuite.
Ca orice fata am visat sa am o casa mare, o masina de aia mare de ramai ca la dentist si alte o gramada de lucruri, toate visurile mele imi asigurau un trai linistit, fara griji, fara batai de cap, fara suferinti, fara multa munca ... insa fericire deplina ...
"Dar gandurile voastre nu sunt gandurile Mele" as putea sa spun ca e versetul caracteristic vietii mele. Eu visam ceva, Domnul altceva.
Imi aduc aminte de niste conversatii cu El in care i-am zis: Doamne, sa iti fie clar as vrea ca niciodata, dar niciodata eu nu voi mentora pe nimeni, nu voi fi lider de fete, nu voi iesi in fata altora sa spun ceva. Ai inteles, da? Schimba-ma, lucreaza in mine insa ... nu uita, niciodata nu voi face astea.
Dupa doi ani, in fata oamenilor am iesit ca si mentor al cuiva, peste cativa ani iar ... iar ca si lideral grupurilor de fete - nu mai povestesc. Stiu ca L-am intrebat pe Dumnezeu: Doamne, nu iti aduci aminte ce am discutat noi doi? Ba da, stia El mai bine ca mine insa ... El avea gandurile Lui ce nu se potriveau cu ale mele.
Si ca sa pot sa gandesc si sa visez ca El ... am intrat in pustiu, insa unul arid, cu furtuni, cu tsunami ... am stat aici pana am acceptat sa fiu schimbata cum zice El, cum viseaza El ... si abia atunci lacrumile au inceput sa curga si inima sa cante si sa cante ....
Am vrut sa fiu cantareata de opera ... normal una celebra. Nu sunt si nici nu voi deveni una, insa muzica de opera tot cea mai de suflet imi e .... In ea ma regasesc, pentru ca trebuie munca sa o canti, nu o poti canta oricum, trebuie sa o gandesti, trebuie sa te lasi purtata de ea, trebuie implicata toata fiinta ta ...

Acum dimineata am gasit o melodie veche si draga mie cantata de Lois si Daniel Pruneanu ce mi-a inaltat sufletul ....

prietenii ...

Isus a vorbit multimilor, dar a avut 12 apostoli si un grup de prieteni; Moise a condus un popor insa a avut un grup mereu langa el. David - om dupa inima lui Dumnezeu a avut langa el un cativa oameni care l-au ajutat sa treaca prin bune si rele. Petru este scos de un inger din inchisoare si merge in casa Mariei, mama lui Marcu - merge la prieteni. Pavel mereu transmite salutari din casele prietenilor din diferite localitati.
Oare ce rol au prietenii?
Mi-a placut o explicatie : "ei sunt cei ce se lupta pentru inima ta".
Prietenii sunt de mai multe categorii: de aproape, de departe, intimi, amici ....
Cu vreo doi ani in urma eram la o conferinta cu peste 5000 de femei, a fost extraordinar, insa cele mai faine discutii erau seara in camera patriarhilor (eram 12 din Romania) dar chiar si asa, impreuna cu Laura prietena mea ne retrageam din grup sa discutam, sa ne luptam pentru inimile noastre ...
Ma gandeam la prietenii mei si vazuti separat se poate bate pariu ca ies scantei intre noi insa ... ies rar ... si nu pot sa imi imaginez cum ar fi viata fara ei: unii structurati, unii visatori, unii imprastiati, unii carora ceasul parca are mereu bateriile terminate, unii stiu sa gateasca, unii sa manance ce au gatit altii, unii se supun, altii dau directive ....
Prietena mea cea mai buna e la mii de kilometri distanta, insa cand sentimentele mele o iau la vale se lupta cu fusul orar pentru ca simte ca ceva nu-i in regula, se roaga pentru mine, se tine de mine sa lupt, sa ies din anumite stari, se tine de mine cand anumite stari ma duc la autodistrugere ...
Un alt prieten, tot de departe ... efectiv simte ca iar sunt in cadere libera si ... suna: ce-i cu tine? iar te duci la vale? ce se intampla? Nu stiu cum de simte ... dar multumesc Domnului ca simte.
Unii imi trimit poezii, altii ma suna, unii imi trimit cate un e-mail cu fotografii sau prezentari power point, unii ma scot la o apa plata (ca e ieftina si suntem in plina criza) si "o poveste mare".
Ma cunosc, ii cunosc, ne ciondanim, ne certam uneori, ne mustram dar ... nu ne lasam pentru ca ne iubim.
Sunt frumoase multimile, impresionante, si grupurile mari sunt bune insa ... cele micute, cele in care sunt oamenii carora le pasa de mine sunt de o importanta cruciala. Mi-a placut sa fiu razboinic singuratic, imi placea cum ma educasem ... le permiteam oamenilor sa intre in viata mea pana la un anumit punct si ii tratam la fel ... le dadeam voie sa intre in viata mea nu mai departe de o limita ...
Provocarea a fost sa ma las iubita de Dumnezeu, de oameni. Asta inseamna sa devii vulnerabil, sa ii las pe altii sa ma cunoasca cu nebuniile mele, cu ciudateniile mele, sa le cunosc pe-ale lor ... insa e atata de fain sa ii stiu aproape, e atata de fain sa pot sa le spun visurile mele nebune sau realiste, sa le ascult pe ale lor, sa fiu cu ei cand le e greu, sa tac cu ei, sa rad cu ei ...
De la fiecare invat cate ceva, ma imbogatesc cu ei, sunt asezati langa mine sa se lupte pentru inima mea cand e in primejdie, sa vegheze pentru mine, sa ma iubeasca.
II am langa mine ca sa am grija de ei, sa ii incurajez, sa ii iubesc, sa veghez cu ei si pentru ei, sa cresc cu ei ...
Doamne, multumesc pentru amici, pentru prietenii apropiati, pentru prietenii intimi, pentru cei ce ma stiu ca pe ei insisi, pentru cei ce s-au lasat vulnerabili si carora m-am lasat vulnerabila, pentru cei care lupta cu mine si pentru mine, pentru cei ce vegheaza pentru mine si cu mine. Fiecare din ei este o binecuvantare si un dar pentru mine si astazi vreau sa iti multumesc pentru ei ...

razboinic enigmatic si singuratic?

Mergeam la biserica copil fiind si imi placea pentru ca era prietenii mei acolo, verisorii, parintii, bunicii; cantam impreuna, la predica nu prea intelgeam eu tot insa stiam ca se vorbeste despre Dumnezeu. Insa imi placea la Scoala duminicala, acolo ceea ce mai intelegeam eu la predici devenea inteligibil pentru mintea mea de copil ...
Insa a venit perioada intrebarilor si normal ... de ce trebuie sa merg la biserica? Oricum mai pacatuim chiar si dupa ce am decis sa cred ca Isus a murit pentru mine, oricum fiecare greseste, ... ma duc sa ma simt prost stiind ca nu-s sfanta? Nu e mai bine sa ma rog acasa? Sa citesc acasa, sa cant melodiile ce imi plac mie? ... Si pentru ca la gazda nu ma putea controla nimeni ... imi alegeam singura cand sa merg la biserica, aveam scuza ca aveam de invatat atata de mult incat efectiv nu aveam timp sa mai merg. Era placut sa dormi duminica pana pe la 11 sau 12 insa ma mustra constiinta si degeaba tot incercam sa gasesc scuze ...
De ce totusi mergeam? Cantecele ce le cantam acasa aveau alt farmec cand erau cantate cu mai multi, erau mai melodioase, mai pline de bucurie ... Ma reintalneam cu prietenii si dupa biserica mai discutam, ieseam la plimbare. Insa cand am inteles ca pana mor am sa pacatuiesc, ca nu devin sfanta si fara pacat imediat ce accept ca sunt iertata prin sangele Lui Hristos ... perspectiva s-a schimbat.
Sunt iertata personal, mantuirea e personala, Trinitatea lucreaza in mine - personal. Nu sunt tratata ca si un element din multimea numita Iasi sau Romania sau Europa. Dumnezeu nu spune: ok, acum voi binecuvanta 5% din populatia Iasului si anume pe cei cu ochii albastri, 1% pe cei cu parul negru si ... tot asa ...
Nu, Dumnezeu vrea sa aibe o relatie cu mine, o relatie personala, El imi vorbeste, ma iubeste, ma frange ca sa devin ceea ce El a intentionat pentru mine ...
De cand L-am lasat pe El sa imi poarte de grija, am bucurie, pace. Grijile mele au devenit ale Lui. Uneori uit sa i le dau si sunt suparata, nervoasa, furioasa, agitata si iar ma iau crizele de ficat ... si cand durerea a devenit insuportabila imi reamintesc sa i le dau Lui.
Mandra de fel, am crezut ca relatia cu Dumnezeu e ceva intim, personal, de nespus si altora. Ce vor gandi? Wow, doar n-au sa creada ca sunt labila emitional sau psihic. Cum sa creada ca sunt slaba. Nu ... insa nu ma mai bucuram nici eu de Dumnezeu, nu ma bucuram de iertare, de mai nimic ...
Am indraznit sa vorbesc despre asta cu prietenii apropiati si ei aveau aceleasi sentimente insa impartasind astea, dintr-o data bucuria a venit peste noi, povara si amaraciunea erau departe ... ne bucuram din nou de viata, de dragoste, de iertare, de cum lucreaza Dumnezeu in noi ... Vestea buna primita de mine, vestea ce m-a schimbat trebuie spusa, nu tinuta ascunsa ...
Imi amintesc de un moment de sarbatoare ce pare copilaresc si cam stupid insa pentru mine a fost unul de sarbatoare si bucurie. Inchiriasem primul apartament si ... cumparasem un set de bucatarie cu polonic, spumiera, un soi de furculita si nu mai stiu ce avea in el ... insa foarte prost calitativ ca dupa ce am am folosit polonicul o data am vazut ca incepe de se duca luciul ala si ... parea ruginit ... asa ca abia am asteptat sa iau banii sa imi iau un polonic bun. Si ... intr-un final l-am cumparat, unul din alea negre - abia aparusera pe piata, eram atata de bucuroasa ca am sunat cativa prieteni in seara aia sa vina la mine.
Au venit si m-au intrebat ce sarbatoresc asa ca le-am spus ca mi-am cumparat un polonic, le-am aratat mandretea mea de polonic si ... normal ca nu erau entuziasmati ca si mine ... ce e asa mare filosofie sa ai un polonic. Da, pentru ei nu era, dar pentru mine era important. Cand le-a explicat toata povestea ... au prins ideea si am sarbatorit si chiar de ei au uitat acea seara ... pentru mine a ramas importanta.
Am primit vestea iertarii, a dragostei si sa nu o spun si altora? Poti scapa de toata durerea din suflet, golul ce pare atata de greu, atata de naucitor, viata prinde sens si contur cand inteleg ca aici e numai o pregatire pentru cealalta viata, cand inteleg ca oricand pot vorbi cu Creatorul Universului, a acestui Univers finit insa imens in ochii mei. Cand El, cel infinit decide sa locuiasca in mine si viata mea prinde aripi cum sa tac? Nu pot.
Asa ca impreuna cu altii ce nu pot tacea ne intalnim si spunem ce e cu noi, plangem cand e greu, cand sentimentele nu il mai percep pe Dumnezeu, cand rugaciunile par a nu se mai ridica mai mult de crestetul capului, cand cerul pare inchis iar necazurile vin unul dupa altul ... melodiile au armonie cand sunt mai multe voci, necazul impartasit e pe jumatate rezolvat si asta numai pentru ca il poarta si altii cu mine ...
Nu pot fi razboinic de unul singur ... cine imi panseaza ranile? Cine ma incurajeaza, cine se roaga pentru mine? Si ei sunt oameni, ne mai ranim reciproc cu sau fara intentie, ne slefuim, invatam impreuna sa-L iubim pe Dumnezeu, sa iubim pe altii, sa iertam, sa daruim ... crestem impreuna ...
Nu, nu pot de una singura. Am nevoie de altii, am nevoie sa fiu incurajata, am nevoie sa plang cu altii, sa fiu inteleasa, am envoie de altii mai talentati ca mine, de cei ce au inteles alte aspecte din Dumnezeu pe care eu nu le-am vazut. Am nevoie de cei ce il vad pe Dumnezeu prin versuri, prin acorduri, prin tastele de la computer, prin bisturiu, sapa, pix, volan, polonic, penson, matura, masina de spalat, ....
Asa ca devin vulnerabila spunand ce-i cu mine si imbogatindu-am cu ce descoper ceilalti ... Ionel Luca prin versuri cam in fiecare zi la posturile mele, Chris, Luminita Ciuciumis, Liviu Gacia prin melodii, dna Elena prin tablouri si poezii, Kata prin fotografii, si lista e lunga ...
Dragilor, am nevoie de voi ca sa ma imbogatesc prin ceea ce faceti si scrieti, prin voi si cu voi cresc .... asa ca va si multumesc pentru sfaturi, idei ... pentru ceea ce sunteti ... artistii mei - ce-mi deschideti mintea si-mi ajutati inima sa vada si alte straluciri de cer.

ce-i viata?

O calatorie, o poveste, o lupta, un chin, o batalie?
Cand am citit prima data de ideea ca viata ar fi o poveste de dragoste conceputa de Dumnezeu in care eu sunt implicata ... m-am distrat si mi-am zis: ei hai de-acu viata e o telenovela lacrimogena...
Dar dupa ce inteleg niste lucruri imi spun ca am fost copil prost si abia acu mi se coace mintea ... Cu mult inainte de creatie, Dumnezeu m-a scris in planul Sau, imi stia ADN-ul, imi stia viata, stia ce intrebari prostesti sau nu imi voi pune si voi framanta si pe altii cu ele. El a inceput sa ma iubeasca din secunda in care s-a gandit la mine si de atunci ma iubeste, deci ... am fost implicata intr-o poveste de dragoste cu mult inainte de a aparea si ... viata mea nu-i telenovela lacrimogena ci imi place sa spun ca-i plina de aventuri.
Imi place povestea asta de dragoste, are rost, e logica chiar daca dragostea nu-i logica, imi da speranta, imi aprinde credinta, invat ce-i dragostea si implicatiile ei.
Dar ca sa ramana poveste de dragoste e o lupta, dragostea nu o primesti intr-un cont si mergi la bancomat si mai scoti un pic sau ... mai mult ....
Nu, dragostea se invata. Inveti efectiv sa iubesti renuntand la tine, la orgoliu, inveti ca dragostea inseamna sa ierti, sa decizi sa taci, sa decizi sa nu actionezi cum te taie capul, sa dai din ce ai chiar ramanand cu mai nimic, inveti sa imparti bomboana sau felia de paine, inveti ca oferi dragoste zambind, spunand buna ziua cand cineva ... nu prea merita sa primeasca urarea ...
O poveste ... una de dragoste, o lupta cu batalii, cu spitalizari la sectia "fara dragoste", "neiertare", in scoala de corectie, la reeducare, sau sectia "neincredere", "fara speranta" am asa imi vad eu viata ...
Parintii au visat pentru mine sa devin medic - nu prea inteleg de ce atatia parinti isi doresc ca odraslele lor sa devina medici ... o vreme am visat ca ei pana ... cand am realizat ca nu pot suporta atata suferinta, nu pot suporta atata sange, atatea povesti grele, atata durere ...
Lucrez in domeniul relatiilor cu publicul ... si asta e manusa mea, ma simt eu cand cineva vine si cere relatii, informatii, lamuriri, cand trebuie sa organizez evenimente, sa gasesc idei ... sunt eu in pielea mea .... Iubesc ceea ce fac desi mai sunt si zile cand parca ma scurg, parca imi pierd sensul ... identitatea ... dorinta de viata ... Atunci incep sa lupt cu mine chiar de nu imi mai simt "manusa", chiar de nu mai are logica ...
Dar ... pot deveni profesionista, pot deveni specialista dar daca nu am dragoste nu-mi foloseste la nimic ... Asta inseamna ca trebuie sa stiu mai multe despre cei cu care vin in contact, sa cunosc povestile lor, sa imi pese - nu numai sa colectez informatii, sa ii iubesc pe cei cu care vin in contact.
Si din nou trebuie sa lupt cu mine pentru ca nu pot sa ii iubesc pe toti si ma intreb ce ar face Isus in locul meu? El i-ar iubi ... dar eu ... nu pot ... si mi-i ciuda pe mine, mi-i greu sa iert si imi aduc aminte de rugaciunea Tatal nostru ... "iarta-ne noua greselile noastre precum si noi iertam gresitilor nostri".
Dar chiar cu lupte, batalii si tot felul de reeducari, imi place viata asta ...
Sunt o eroina intr-o poveste de dragoste, implicata in tot felul de batalii, intrebandu-ma mii de intrebari uneori pe ora ...
Iar dragostea asta .. imi da batai de cap ca nu-i asa usor de invatat si de aplicat iar unele consecinte ale ei ... is atata de greu de invatat (iertarea, renuntarea la mine, la drepturile mele ...), dar cu toate astea lupt cu mine sa invat ...deci viata e si o scoala ...
Calatorie, lupta, scoala, poveste de dragoste, aventura ... maine cine stie ce voi mai descoperi ...

cat de mare esti Tu?

Ca sa vad asta citesc Geneza 1, Isaia 40, Psalmul 104 ....
Filmuletele sunt in limba engleza insa nu am gasit si care sa aibe subtitrare pentru cei care stiu alte limbi ....









Dupa doua zile, un prieten foarte drag mie mi-a trimis un link unde gasiti toate filmuletele in unul singur, si cu subtitrare in limba romana
http://vimeo.com/7688776