O calatorie, o poveste, o lupta, un chin, o batalie?
Cand am citit prima data de ideea ca viata ar fi o poveste de dragoste conceputa de Dumnezeu in care eu sunt implicata ... m-am distrat si mi-am zis: ei hai de-acu viata e o telenovela lacrimogena...
Dar dupa ce inteleg niste lucruri imi spun ca am fost copil prost si abia acu mi se coace mintea ... Cu mult inainte de creatie, Dumnezeu m-a scris in planul Sau, imi stia ADN-ul, imi stia viata, stia ce intrebari prostesti sau nu imi voi pune si voi framanta si pe altii cu ele. El a inceput sa ma iubeasca din secunda in care s-a gandit la mine si de atunci ma iubeste, deci ... am fost implicata intr-o poveste de dragoste cu mult inainte de a aparea si ... viata mea nu-i telenovela lacrimogena ci imi place sa spun ca-i plina de aventuri.
Imi place povestea asta de dragoste, are rost, e logica chiar daca dragostea nu-i logica, imi da speranta, imi aprinde credinta, invat ce-i dragostea si implicatiile ei.
Dar ca sa ramana poveste de dragoste e o lupta, dragostea nu o primesti intr-un cont si mergi la bancomat si mai scoti un pic sau ... mai mult ....
Nu, dragostea se invata. Inveti efectiv sa iubesti renuntand la tine, la orgoliu, inveti ca dragostea inseamna sa ierti, sa decizi sa taci, sa decizi sa nu actionezi cum te taie capul, sa dai din ce ai chiar ramanand cu mai nimic, inveti sa imparti bomboana sau felia de paine, inveti ca oferi dragoste zambind, spunand buna ziua cand cineva ... nu prea merita sa primeasca urarea ...
O poveste ... una de dragoste, o lupta cu batalii, cu spitalizari la sectia "fara dragoste", "neiertare", in scoala de corectie, la reeducare, sau sectia "neincredere", "fara speranta" am asa imi vad eu viata ...
Parintii au visat pentru mine sa devin medic - nu prea inteleg de ce atatia parinti isi doresc ca odraslele lor sa devina medici ... o vreme am visat ca ei pana ... cand am realizat ca nu pot suporta atata suferinta, nu pot suporta atata sange, atatea povesti grele, atata durere ...
Lucrez in domeniul relatiilor cu publicul ... si asta e manusa mea, ma simt eu cand cineva vine si cere relatii, informatii, lamuriri, cand trebuie sa organizez evenimente, sa gasesc idei ... sunt eu in pielea mea .... Iubesc ceea ce fac desi mai sunt si zile cand parca ma scurg, parca imi pierd sensul ... identitatea ... dorinta de viata ... Atunci incep sa lupt cu mine chiar de nu imi mai simt "manusa", chiar de nu mai are logica ...
Dar ... pot deveni profesionista, pot deveni specialista dar daca nu am dragoste nu-mi foloseste la nimic ... Asta inseamna ca trebuie sa stiu mai multe despre cei cu care vin in contact, sa cunosc povestile lor, sa imi pese - nu numai sa colectez informatii, sa ii iubesc pe cei cu care vin in contact.
Si din nou trebuie sa lupt cu mine pentru ca nu pot sa ii iubesc pe toti si ma intreb ce ar face Isus in locul meu? El i-ar iubi ... dar eu ... nu pot ... si mi-i ciuda pe mine, mi-i greu sa iert si imi aduc aminte de rugaciunea Tatal nostru ... "iarta-ne noua greselile noastre precum si noi iertam gresitilor nostri".
Dar chiar cu lupte, batalii si tot felul de reeducari, imi place viata asta ...
Sunt o eroina intr-o poveste de dragoste, implicata in tot felul de batalii, intrebandu-ma mii de intrebari uneori pe ora ...
Iar dragostea asta .. imi da batai de cap ca nu-i asa usor de invatat si de aplicat iar unele consecinte ale ei ... is atata de greu de invatat (iertarea, renuntarea la mine, la drepturile mele ...), dar cu toate astea lupt cu mine sa invat ...deci viata e si o scoala ...
Calatorie, lupta, scoala, poveste de dragoste, aventura ... maine cine stie ce voi mai descoperi ...
5 comentarii:
Te port in suflet, ca pe-un vas de pret,
Ca pe-o comoara-nchisa cu peceti,
Te port in inima caci Tu ma vrei,
Cum poarta rodia samanta ei.
Te port in minte, ca pe-un imn sfintit,
Un cantec vechi, cu crai din Rasarit.
Si port la gat, nepretuit sirag,
Stransoarea cald-a bratului Tau drag.
Te port in mine tainic, ca pe-un vis,
In cer inalt de noapte te-am inchis.
Te port, lumina rumena de zori,
Cum poarta florile mireasma lor.
Te port pe buze, ca pe-un fagur plin.
O poama aurita de smochin,
Te port in brate, horbote subtiri,
Manunchi legat cu grija, fir cu fir.
Cum poarta floarea rodul de cais,
Adanc te port in trupul meu si-n vis.
Iar când îţi va da Domnul odihnă după ostenelile şi frământările tale atunci vei cânta cântarea aceasta:
Cânt Domnului că mi-a făcut bine,
Lui Dumnezeu glorie,
Mi se bucură inima-n mine
Lui Dumnezeu glorie.
Cânt Lui Dumnezeu glorie
Şi tot pământul să-I cânte,
Lui Dumnezeu glorie,
El mi-a adus mântuire
De-aceea cânt pe vecie
Lui Dumnezeu glorie.
Cu natura-ntreagă să cânt şi eu
Lui Dumnezeu glorie,
Să-L slăvească munţii şi apele
Lui Dumnezeu glorie.
Cu cei ce-L iubesc, în veci vom cânta
Lui Dumnezeu glorie
Şi-n nesfârşită viaţă vom intra,
Lui Dumnezeu glorie.
ce zici de: "Dupa soare si furtuna / va veni o zi mai buna / soarele va straluci mai luminos / dupa norul plin de ceata / o lumina se arata / e lumina Domnului Isus Hristos / Cine se increde-n Domnul / are viata mai frumoasa / caci lumina Lui patrunde si o lumineaza-ndata / Dumnezeu de sus lucreaza, El binecuvinteaza / sufletele acelor ce se-ncred in El"
Fără suferinţe, bucuria noastră devine ceva sentimental şi nerealist;
dar fără bucurie creştinismul devine doar o grea povară,
suportată cu resemnare.
iar eu nu vreau o viata de resemnare tacuta ;)
Trimiteți un comentariu