o lume noua ...

Uneori nu inteleg de ce sunt pe pamant? Nu inteleg de ce m-am nascut? De ce ... imi doresc ceva mai mult? De ce Dumnezeu nu e un soi de Titan tiran ... sa tremur ca frunza? ... de ce si de ce si iar de ce ... ?
Citesc de descoperiri si cat de multe se stiu la ora asta, aud vesti despre cat de buni si mareti suntem noi oamenii, de cat de destepti suntem, suntem intr-o scara a evolutiei ni se spune si ne miram de desteptaciunea noastra, Big Bangul e la mare rang .... suntem diferiti prin ADN. E codul unic prin care ma diferentiez de oricine altcineva, insa ... cine a scris codul asta in ADN? De ce l-a scris? Cui ii foloseste? Pentru ce?
Daca Big-Bangul asta a fost asa de destept de ce a fost numai o data? De ce nu s-a mai intamplat? De ce nu mai evolueaza oamenii de vreo 6000 de ani incoace (adica de la creatie)?
Am devenit moderni, folosim tehnica cat mai avansata, sunt mandra de mine ca ma descurc cu ea dar intr-un fel am uitat ca nu eu am creat-o, eu doar o folosesc. Nu m-am creat eu, nu mi-am scris eu ADN-ul, sunt extaziata privind un rasarit in racoarea zilei, mi se lumineaza fata admirand florile din gradina sau din gradinile altora ...
Dar ... ma uit la pisicile de langa casa ... au ritmul lor biologic, fug de caine cand nu e in lant sau cand e gata sa le sfasie, stau la caldura, mananca bine, daca ajung sa traiasca nasc pui pe care ii hranesc si ni-i prezinta pe presul din fata usii ... Daca ar avea un dram de minte ... ar ajunge sa se creada Stapanele Universului? Ar crede despre noi ca le suntem prieten sau dusman depinde de dorinta lor la acel moment? S-ar crede la un moment dat propriul dumnezeu? ...
De ce eu fiinta creata ajung sa fac asta? Recitesc Vechiul testament si ... ma minunez de cati zei aveau, de cata curvie si pornografie era in templele alea insa nu ajunsesera inca sa faca din oameni dumnezei. Insa noi, oamenii moderni am coborat atata de jos incat ... credem in oameni ce aduc salvare, ne punem toata increderea in ei, sunt zeii nostri - oameni din politica, cantareti, actori ... le facem statui, ne inchinam in fata lor, ...
Facand asta ... uitam de Dumnezeu, il ignoram total ... insa El e incantat sa se descopere in natura, in minusculele particule din noi si din frunze sau plante,in rauri, munti, oameni, picturi, poezii, masini, computere, prieteni, dusmani. II place sa fie provocator, imi da indicii sa il descopar in loc sa se comporte ca un tiran, se bucura cand descopar ceva din El, cand ma apropii de El. El e smerit ...
Imi doresc sa mai vad o eclipsa, data trecuta am folosit cioburi de sticla si ochelari speciali pentru a vedea ce se intampla. Daca nu i-as fi folosit as fi orbit - scurt si fara comentarii. Asa e si cu Dumnezeu ... in viata asta imi trebuie ochelari(indicii), nu Il vad pentru ca sunt oarba (fata de El) ... insa Il detectez, imi ascut simturile.
M-am intrebat de ce atata dorinta in mine, de a privi ceva frumos, de a ma delecta citind, de a gusta mancaruri pe care in mod obisnuit nu le mananc, de a vedea peisaje ce pana acum nu le-am vazut, sunt curioasa si am incercat sa imi reprin aceste dorinte, aceste sentimente ... crezand ca nu sunt bune, insa am descoperit ca sunt caile lasate de Creator de a-L descoperi, de a-L percepe ...
Doar pentru ca nu vad lumea de dincolo, nu am dreptul sa spun ca nu exista. Nu am vazut Parisul, Londra sau alte orase insa nu pot spune ca nu exista. Nu am vazut alta planete insa nu pot spune ca nu exista. Nu am vazul crivatul insa il simt. Nu am vazut Soarele in toata splendoarea dar ii simt caldura, ii vad razele printre nori ...
Sunt creata, sunt limitata si daca nu vad limitele Universului ... ma pierd in spatiu sau voi cadea in el? Ma lupt intre natural si supranatural dar daca terminatiile mele nu percep supranaturalul asta nu inseamna ca nu exista ... iar supranaturalul il pot simti, percepe prin natural din mine.
In mine e sadit "gandul vesniciei", gandul unei alte lumi ce se cizeleaza aici ...
Sunt in drum spre casa ... pe drumul numit VIATA.