duminică, 17 iunie 2012

numai El

"1 Pentru dirijor. Pentru Iedutun (  1 Cron. 16:41-42; 25:1, 6; 2 Cron. 5:12; 35:15 ). Un psalm al lui David.

Numai în Dumnezeu sufletul meu îşi găseşte liniştea şi numai de la El îmi vine mântuirea. 

2 Numai El este stânca mea şi mântuirea mea. El este întăritura mea; niciodată nu voi fi clătinat. 

3 Până când veţi mai ataca vreun om, doborându-l cu toţii, cum aţi dărâma un zid înclinat sau un gard dărăpănat? 

4 Numai ca să-l doboare din înălţimea lui se sfătuiesc ei. Le este dragă minciuna; cu gura ei binecuvântează, dar cu inima blestemă. 

Sela
 
5 Suflete al meu, găseşte-ţi liniştea numai în Dumnezeu, căci de la El vine nădejdea mea. 

6 Numai El este stânca mea şi mântuirea mea. El este întăritura mea; nu voi fi clătinat!

7 Mântuirea şi slava mea sunt în Dumnezeu, Stânca mea cea tare. Adăpostul meu este în Dumnezeu. 

8 Poporule, încrede-te în El în orice vreme, varsă-ţi inima înaintea Lui! Dumnezeu este adăpostul nostru. 

Sela
 
9 Numai o suflare sunt fiii oamenilor. 
Minciună sunt oamenii. 
Puşi în talerele balanţei sunt fără valoare; împreună, ei sunt mai uşori decât o suflare. 

10 Nu vă încredeţi în asuprire, nici nu speraţi zadarnic în tâlhărie. 
Când sporiţi în putere, nu lăsaţi inima să vi se încreadă! 

11 O dată a vorbit Dumnezeu, iar eu de două ori am auzit: „Puterea este a lui Dumnezeu!“ 

12 A Ta, Stăpâne, este îndurarea, căci Tu răsplăteşti fiecăruia după faptele lui." Psalmul 62

2 comentarii:

Livius spunea...

Dar ca sa poti rosti cu incredere asemenea cuvinte, trebuie ca mai inainte sa fi adunat multa experienta, si asta nu-i fara durere si sacrificii. Numai cunoscandu-L si stiindu-I puterea poti vorbi de incredere neclintita.
Sa ai o zi minunata, Cella !

cella spunea...

La imi gasesc mangaierea, scaparea, alinarea ... la El Cel ce nu minte, Cel ce iti tine promisiunile.

Multumesc de urare!

O duminica cu mangaiere, vindecare si trezire ;) va doresc!