miercuri, 15 august 2012

Maria

Primul nume Maria mentionat in Biblie e Miriam, sora lui Moise. Tradus din greaca e Maria insa la origine tot Miriam e. Asa se numea mama lui Isus. Azi, e zi libera la nivel national. Se sarbatoreste Adormirea Maicii Domnului.

M-am tot intrebat daca as fi vrut sa fiu in papucii ei, ai Mariei. Sa fiu o adolescenta intr-un satuc, logodita cu un tamplar iar in perioada pregatirilor mele de nunta sa mi se arate un inger care sa imi aduca o veste socanta. Numai ca Maria era credincioasa, era dispusa sa isi lase viata la dispozitia Domnului. Fusese aleasa de Dumnezeu sa fie mama Fiului Sau. Decizia de a-si pune viata la dispozitia Domnului fusese luata cu mult inainte, nu a luat-o acolo de frica ingerului. O decizie care va schimba viata ei radical.

Carcotasi nu suntem numai noi, oamenii moderni. Si pe atunci se calcula data nuntii si la cate luni a aparut copilul .... Numai ca pe atunci oamenii respectau legea Domnului. O femeie ca ea trebuia ucisa cu pietre. Concepuse un copil cu cineva care nu ii era sot.

Iosif ar fi vrut sa o lase, sa rupa logodna .... Sa traiesti cu o femeie acuzata de curvie? Sa stii ca copilul ce creste in pantecele ei nu e al tau .... Pfuuuu! Era el om credincios Domnului si isi pusese si el viata la dispozitia lui insa ... ce sa faca cu femeia asta? Numai ca ingerul il viziteaza si pe el. Ii spune cine e Tatal copilului si lui Iosif ii e de ajuns. El va proteja femeia si pruncul, va avea grija ca copilul asta sa stie ce inseamna sa ai tata pamantesc, il va invata meserie ... il va educa evreieste, il va invata ce stie el.

Copilul se naste si El va schimba istoria omenirii.

Sunt momente cand Maria nu intelege pe deplin cine e primul ei copil. La un moment dat vine la Isus impreuna cu ceilalti copii a ei si a lui Iosif - baieti si fete - cumva sa il roage sa vina acasa. Isus are un raspuns nu tocmai pe intelesul tuturor. Fratii lui pricep cine e El insa nu de la inceput, cel putin Iacov asa scrie in Epistola lui Iacov. Iuda - in epistola sa scrie si el cine este, e fratele lui Iacov care e fratele Lui Isus Christos.

Sa iti vezi copilul batjocorit de oricine, neinteles de catre cei considerati intelepti, desconsiderat de catre cei ce stiau litera legii ... nu e usor asta stiind cine e El. Apoi sa Il vezi legat, batut, desfigurat de niste brute ce nu se intelegeau nici pe ei, d`apoi ceea ce faceau. Sa Il vezi cum batut, insetat, flamand, cu sangele curgand din ranile deschile naclaindu-se cu praful de pe drum si hainele rupte de pe el ...merge cu o cruce in spate spre Calvar purtand pacatul tau si-al omenirii? Sa moara copilul tau pentru tine? Sa fie El jertfa pentru pacatele tale?

A fost o femeie puternica. Nu scrie nicaieri ca s-ar fi dus la inteleptii vremii sa le spuna cine e Isus, care e istoria nasterii Lui ... nu ar fi avut rost. Era considerat bastard, copil din flori ... legea spunea clar ca nu aveau voie sa intre in templu. Pe El Il lasau ... de teama poporului. Si apoi, cine ar fi vorbit cu ea? Era o femeie.

A asistat langa cruce pana la finalul crucificarii. Apoi si-a imbalsamat rapid fiul si l-a pus in mormant.

O pot vedea, citind evangheliile, in Ierusalim impreuna cu ucenicii dupa inviere, la Rusalii si la intalnirile ucenicilor, a primilor crestini. Mama Lui Isus L-a acceptat ca Domn si Mantuitor. Ea a inteles cine a fost El, copilul sau.

Biblia nu ne scrie cand si cum a murit. Insa a fost femeie credincioasa, care si-a dedicat viata Domnului si a acceptat ca copilul ei este Copilul numit Minunat de Isaia, Mantuitorul promis.

Nu cred ca as fi vrut sa fiu in papucii ei. Sa nasc intr-un grajd, sa imi iau Pruncul si sa plec - mai bine zis sa fug - in Egypt ca sa nu mi-l omoare Irod, sa stau o vreme acolo, sa ma intorc inainte de 13 ani ca sa ii fac Bar Mitvah (Bar Mitzvah ori Bar Mițvá reprezintă o ceremonie religioasă evreiască (iudaică) de pasaj spre maturitate) la Ierusalim ... Si apoi drumul crucii, crucificarea .... oioioi! Ar fi fost greu!
Dar a venit ziua invierii!
Apoi ziua inaltarii!
Apoi Rusaliile!
S-a implinit proorocia cu privire la ea - i se va spune fericita pentru ca e mama Fiului Lui Dumnezeu. A intrat in galeria oamenilor ce si-au dedicat viata Lui Dumnezeu. Maria, sau Miriam, e una dintre primii crestini. 

2 comentarii:

Concursuri online spunea...

Cu toate că din punctul lui Dumnezeu care prevăzuse reacția ei, Maria a luat o decizie în numele ei așa cum luăm noi decizii zilnic, a luat decizia să poarte în pântece copilul lui Dumnezeu. Cred că acest lucru trebuie subliniat pentru că se pot strecura greșeli, și cea mai mare e predestinarea. Am mai auzit că Iuda era predestinat să trădeze. Adică Dumnezeu l-a creat pe el special ca să fie o unealtă a diavolului ? Fals. Dumnezeu vrea ca toți să venim la mântuire și să nu fim pricini de poticnire, să fim lumini și exemple după modelul Isus. Iar Iuda a ales să trădeze, a fost decizia sa pe care a regretat-o cu lacrimi prea târziu. Și din păcate alegerile importante le regretăm prea târziu și noi.

Nu a fost totul negru în viața Mariei, cred că printre toate prigoanele suferite de părinții pământești ai lui Isus au existat și clipe de fericire și copilul Isus le-au umplut viața de fericire pe lângă aparițiile îngerești și călăuzirea divină. Se mândreau că au privilegiul să crească cel mai cuminte copil care-și prețuiește părinții în copilăria Sa. A fost mai greu la răstignire însă și atunci Isus o lasă pe Maria în paza lui Ioan. A păstrat în inima ei toate împrejurările care îi aduceau aminte de divinitatea copilului pe care-l crește cu atâta dragoste, de la magi, păstori, Simeon sau prorocița Ana până la nunta din Cana când îi cere ajutorul în privința vinului mirilor. Dar fericirea mai mare cred că e găsirea Domnului Isus ca Mântuitor personal și întristarea cea mai mare e să afli că urmașii Domnului Isus îți alocă o zi și ți se închină ca unui dumnezeu și continuă să își facă idoli ca pe vremea lui Aron, viței din aur pentru că nu le place să stea pe munte lângă Dumnezeul cel Viu.

E prima dată când intru pe siteul acesta la recomandarea Bat Melech și mă bucur că există oameni care au înțelepciunea dată de sus să vadă lucrurile așa cum au fost descoperite celor aleși de Însuși Mântuitorul pe drumul de la Emaus sau la cină.

cella spunea...

Eu cred ceea ce spune Eclesiastul in cap 3:11 "11. Orice lucru El il face frumos la vremea lui; a pus in inima lor chiar si gandul vesniciei, macar ca omul nu poate cuprinde, de la inceput pana la sfarsit, lucrarea pe care a facut-o Dumnezeu."
In inima fiecaruia dintre noi este pus gandul vesniciei, este dorul dupa Dumnezeu. Pot sa il neg, pot sa il astup cu orice ... e decizia mea.
Maria a decis sa sporeasca dorul cunoscandu-L pe Cel vesnic si si-a pus viata la dispozitia Lui.

Cred ca a avut si momente frumoase, fericite, de implinire materna vazandu-si copiii mari, harnici, mesteri iscusiti, indemanosi, inteligenti.

Si cred ca cuvintele pastrate in inima ei au rezonat complet cand a inteles totul.

Apoi, de la cine aveau ucenicii sa afle atatea detalii daca nu de la ea?

Multumesc pentru vizita si ... te mai astept.