joi, 21 februarie 2013

Esti pregatit /a sa ai un copil?

Preluat de pe http://edukid.ro/loc-de-joaca/esti-pregatita-sa-ai-un-copil
Va prezentam un test amuzant al lui Colin Falconer, spre a înţelege mai bine cum stau lucrurile când vine vorba de decizia de-a avea sau nu un copil sau a vă reaminti, dacă aţi trecut deja prin asta:

Punctul 1: Pregătirile pentru sarcină

Pentru femei:
1. Îmbracă-te într-o rochie şi leagă un sac de bile în faţă.
2. Lasă-l acolo.
3. După 9 luni scoate 5% din cantitatea de bile.

Pentru bărbaţi:
1. Fă un drum până la cea mai apropiată farmacie. Varsă conţinutul portofelului pe tejghea şi spune-i farmacistului să ia cât pofteşte din sumă.
2. Fă un drum până la supermarket. Stabileşte din vreme ca tot salariul tău să fie redirecţionat automat către managerul magazinului.
3. Du-te acasă. Ia ziarul şi citeşte-l, va fi ultima dată când o faci.

Punctul 2: Informaţiile despre creşterea copiilor
Găseşte un cuplu de părinţi şi fă-le o listă cu toate aspectele pe care nu le gestionează cum trebuie când vine vorba de copiii lor, de la disciplină la lipsa lor de răbdare, intoleranţa crasă şi prea marea libertate pe care o acordă copiilor.

Fă-le sugestii despre cum ar putea să îşi educe mai bine copiii, să le regleze programul de somn, să îi înveţe să meargă la toaletă şi să se poarte, la masă şi în general.

Bucură-te de aceste momente. O să fie ultima dată în viaţă când ai toate răspunsurile.

Punctul 3: Programul nocturn
1. Plimbă-te prin sufragerie de la 5 la 10 seara cu o pungă cu apă cântărind între 4 şi 6 kilograme şi cu radioul din care răsună de zgomote insuportabile dat tare.
2. La 10 seara lasă punga jos şi pune ceasul să sune la miezul nopţii.
3. Trezeşte-te la ora 11 şi plimbă punga prin cameră până la 1 noaptea.
4. Pune alarma să sune la 3.
5. Din moment ce nu poţi să dormi, trezeşte-te la 2 şi fă-ţi un ceai.
6. Bagă-te în pat la 2:45.
7. Ridică-te la 3, când sună ceasul.
8. Cântă în beznă până la 4.
9. Pune alarma să sune la 5. Trezeşte-te când sună.
10. Fă micul dejun.
Continuă să faci asta pentru cinci ani. Și nu uita să pari binedispusă!

Punctul 4: Cum să îmbraci un copil mic
1. Cumpără o caracatiţă vie şi un sac din sfoară împletită.
2. Încearcă să bagi toate braţele caracatiţei în sac, fără să rămână nimic pe afară.
Timpul avut la dispoziţie: 5 minute.

Punctul 5: Maşina
1. Uită de maşina de oraş. Cumpără ceva practic, cu 5 uşi.
2. Cumpără o îngheţată de ciocolată şi pune-o în buzunarul din spatele scaunului. Las-o acolo.
3. Ia o monedă și blochează CD player-ul.
4. Ia o cutie de biscuiţi cu ciocolată; fărâmiţează-i pe bancheta din spate.
5. Zgârie ambele părţi laterale ale maşinii cu o greblă.

Punctul 6: Plimbările scurte
a. Aşteaptă.
b. Du-te până la uşa din faţă.
c. Întoarce-te.
d. Ieşi pe uşă.
e. Întoarce-te.
f. Mai ieşi o dată.
g. Reuşeşte să ajungi pe alee.
h. Mergi până la un capăt.
i. Mergi până la celălalt.
j. Mergi foarte încet preţ de 5 minute.
k. Opreşte-te, inspectează totul şi răspunde la cel puţin 6 întrebări despre fiecare bucăţică de gumă, fiecare şerveţel şi fiecare insectă moartă de pe traseu.
l. Întoarce-te pe unde ai venit.
m. Ţipă că nu mai rezişti, până când vin vecinii şi se uită urât la tine.
n. Renunţă şi întoarce-te în casă.
Eşti gata acum să scoţi un copil mic la plimbare.

Punctul 7: Discuţiile cu copiii
Repetă fiecare lucru pe care îl spui de 5 ori.

Punctul 8: Cumpărăturile
1. Fă un drum până la supermarket. Ia cu tine ceva care să semene cât mai bine cu un copil preşcolar. Ca de exemplu o capră. Dacă vrei să ai mai mulţi copii, atunci ia mai multe capre.
2. Fă cumpărăturile săptămânale fără să pierzi capra sau caprele din ochi.
3. Plăteşte pentru tot ce-a mâncat sau a distrus capra.
Până când nu poţi face asta cu uşurinţă, nici măcar nu te gândi să ai copii.

Punctul 9: Cum să hrăneşti un copil mic
1. Scoate miezul unui pepene.
2. Fă o gaură mică în el.
3. Agaţă pepenele de tavan şi lasă-l să se legene dintr-o parte în alta.
4. Ia un bol de cereale şi încearcă să le bagi prin gaura din pepene scoţând sunete de avion în zbor.
5. Fă asta până când ai terminat toate cerealele.
6. Adună ce a mai rămas din poală, după ce ai vărsat o bună parte pe podea.
Punctul 10: Televizorul
1. Învaţă numele fiecărui personaj de desen animat de pe toate posturile TV pentru copii.
2. Uită-te doar la asta la televizor pentru următorii cinci ani.

Punctul 11: Dezordinea
1. Dă cu gem pe canapea şi perdele.
2. Ascunde un peşte după televizor şi lasă-l acolo toată vara.
3. Murdăreşte-ţi degetele cu pământ de flori, apoi şterge-le de pereţi. Acoperă petele cu creioane colorate. Cum arată?
4. Goleşte toate sertarele din casă pe podea şi treci la punctul 5.
5. Ia obiecte la întâmplare şi cară-le în restul camerelor.

Punctul 12: Excursiile cu familia
1. Înregistrează pe cineva spunând “mama” la interval de 4 secunde. Asigură-te că vocea celui care le-a înregistrat e în creştere, până ajunge să semene cu un supersonic.
2. Pune caseta în maşină, oriunde mergi, pentru următorii 4 ani.
Eşti gata acum să pleci în excursii cu copilul.

Punctul 13: Conversaţiile
1. Începe să discuţi cu un adult.
2. Roagă pe cineva să te tragă de tricou sau de fustă din minut în minut, în timp ce pe fundal rulează caseta cu “mama” pe care ai înregistrat-o mai devreme.
Eşti pregătită acum să porţi o conversaţie cu un adult cu copilul în cameră.

Punctul 14: Pregăteşte-te pentru serviciu
1. Alege o zi în care ai o întâlnire importantă.
2. Îmbracă-te la patru ace.
3. Ia o cană de smântână şi amestec-o cu una de suc de lămâie.
4. Varsă jumătate din conţinut pe cămaşa ta de mătase.
5. Înmoaie un şerveţel în jumătatea rămasă de substanţă.
6. Încearcă să ştergi pata de pe bluză cu acelaşi serveţel.
7. Nu te schimba (nu ai timp!)
8. Mergi direct la muncă.

Eşti acum gata pentru copii! Bucură-te de experienţă!

4 comentarii:

livius spunea...

Prajitura ta are prea multe foi. Nu ne place nici sa o citim pana la capat, darmite sa o mancam. Nu ne trebuie !!!
Totusi ar trebui sa mai intrebam si doi parinti, sa zicem cu vreo 15 sau 16 copii, cum stau lucrurile. Despre cel pe care ni-l sugerezi ca sursa de inspiratie nu stim nimic. Cel mai probabil ca nu are nici un copil.
Binenteles ca mai sunt si alte aspecte, detalii pe care nu ni le dai. Spre exemplu, bucuria de a avea copii, sa nu mai vorbim de Planul, sau porunca Divina.
Mai gandeste-te...

cella spunea...

Mie mi se pare comic.

Nu sunt pentru a nu avea copii ... ba din contra.

Kostinush spunea...

pfff,in cazul asta...nu.Sincer zilele acestea meditam exact la situatii de genul..cum as modifica mobila din casa daca ar fi sa fie,cum ar fi viata mea,cate as taia de pe lista,si sincer m-am cam ingrijorat ca nu ma simt pregatita pentru astfel de schimbari la varsta mea. Am ras cu lacrimi dar e atat de adevarat,si sunt probleme reale,pentru mine,care sunt o persoana la care totul trebuie sa fie perfect ...mai ales lucrurile prin casa. :* Thanks

cella spunea...

Hai tu Kos ca ai mai renunta la multe ...