"18 Cu cine, deci, L-aţi putea asemăna pe Dumnezeu?
Ce imagine aţi putea găsi pentru El?
19 Un idol? – un meşter îl toarnă şi apoi un aurar îl poleieşte cu aur şi îi face lănţişoare de argint.
20 Săracul, care nu-şi permite aceasta, alege un lemn ce nu putrezeşte şi îşi caută un meşter iscusit pentru ca acesta să-i facă un idol care să nu se clatine. " Isaia 40:18-20
19 Un idol? – un meşter îl toarnă şi apoi un aurar îl poleieşte cu aur şi îi face lănţişoare de argint.
20 Săracul, care nu-şi permite aceasta, alege un lemn ce nu putrezeşte şi îşi caută un meşter iscusit pentru ca acesta să-i facă un idol care să nu se clatine. " Isaia 40:18-20
Isaia isi continua predica, discursul logic punand intrebari petinente. Dumnezeul lui Avraam, Isaac si Iacov este Dumnezeul Creator, Suveran, Atotputernic, Atotstiutor, Intelepciune. Evreii vremii lui Isaia traiau intr-o mixtura religioasa. Isi pastrasera traditia iudaica insa se inchinau si idolilor. Pana si cel mai sarac mergea la un mester sa ii faca acolo un idolas care sa aibe stabilitate si sa nu il zboare vantul la o mica adiere.
Spiritul de judecata parca mi-i in sange insa vreau sa il opresc si sa ma analizez pe mine.
Ce idoli am?
Cui ma inchin?
Cine este Dumnezeul meu?
In Vechiul Testament - Tanach, gasesc Decalogul. Mai exact in gasesc in Exod 20. Una dintre cele 10 porunci spune asa:
"4 Să nu-ţi faci vreun idol reprezentând vreun lucru de sus din cer, de jos de pe pământ sau din apele de sub pământ. 5 Să nu te închini înaintea lor şi să nu le slujeşti, fiindcă Eu, Domnul, Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu gelos, Care pedepsesc copiii pentru nelegiuirea părinţilor lor, până la a treia sau a patra generaţie a celor ce Mă urăsc 6 şi Îmi arăt îndurarea până la a mia generaţie a celor ce Mă iubesc şi împlinesc poruncile Mele."
In Deuteronom 4, Moise, reaminteste poporului cum a venit Domnul la ei si ce le-a spus El "12 Domnul v-a vorbit din mijlocul focului. Voi aţi auzit sunetul cuvintelor Sale, dar nu aţi văzut nici o înfăţişare, ci aţi auzit doar o voce. 13 El v-a vestit legământul Său, Cele Zece Porunci, pe care v-a poruncit să le urmaţi şi pe care le-a scris pe două table de piatră. "
Este interzis cu desavarsire sa imi fac vreo reprezentare a Domnului si sa ma inchin in fata acestei reprezentari. Porunca asta a fost data de Domnul, sapata de mana Lui in pietrele ce i le-a dat lui Moise pe Muntele Sinai. De ce a fost data porunca asta? Pentru ca Domnul stia ca inima si mintea omului vrea ceva vizibil si palpabil ... inclusiv in ce priveste divinitatea.
Cand am fost in Coreea, am vazut idoli de vanzare, erau idoli mai mari sau mai mici, cu burta sau supli, colorati sau in culoare naturala, de piatra sau lemn. Mai toate casele aveau la intrare cel putin un idol. In clipuri si filme am vazut ca acest mod de inchinare este prezent preponderent in Asia.
Acum vreo doua zile discutam despre modelul biblic in trairea vietii de zi cu zi si m-am izbit de replicile astea doua: "noi suntem moderni si modelul asta de trai nu mai intra in tiparul nostru de viata, ne descurcam bine si fara el" si "e greu de trait asa ... e foarte greu".
E greu de trait cum spune Biblia, e greu sa nu ai idoli, e greu sa traiesti in curatie, e greu sa nu iti inseli nevasta, e greu sa nu traiesti in curvie sau preacurvie, e greu sa nu poftesti femeile mai mult dezbracate de langa tine, sa nu poftesti barbatul alteia, sa nu furi, sa nu iti insusesti bunurile altcuiva, sa asculti de ceea ce spune Domnul, sa Il crezi pe El pe cuvant, sa te inchini inaintea Lui si nu inaintea unei reprezentari. Dar ... toate astea vad ca ma aseaza pe mine in centru si ca devin buricul pamantului. Mai, mai as cere soarelui sa se invarta in jurul meu. Mai am un pic si ma cred dumnezeu.
Porunca Domnului e clara. Provocarea la ascultare, incredere si credinta este valabila si astazi, pentru mine, in anul 2013. Decizia imi apartine. Decid sa ascult sau sa imi traiesc traiul modern. Oricare ar fi decizia, consecintele o vor urma.
M-am intrebat de ce nu se stie clar locul unde a fost staulul si ieslea in care s-a nascut Isus, care e locul exact pentru drumul crucii, unde e crucea si mormantul, unde e giulgiul gasit in mormant, unde sunt hainele lui Isus. Istoria poporului evreu este una zbuciumata si "dovezile" palpabile si vizibile nu mai exista. Daca s-ar sti cu siguranta, nu ar fi devenit obiecte de inchinare, idoli? Daca s-ar gasi chivotul, nu ar deveni acesta obiect de inchinare, idol?
Provocarea ramane valabila incepand cu darea legii pe muntele Sinai. Provocarea de a asculta de Domnul, de a nu avea alt Dumnezeul, de a nu te inchina in fata unei reprezentari, de a nu pune pe nimeni in fata Lui Dumnezeu.
Viata de aici e una plina de alegeri si consecinte. Isaia tocmai isi anuntase compatriotii ca Domnul va veni. Profetia s-a implinit. El a venit si acum eu stiu ca Isus va reveni sa ma ia ACASA. Curand se vor termina necazurile, alegerile si consecintele si voi merge ACASA la Tata, cu Isus, cu Duhul Sfant. Pana atunci ma descotorosesc de idoli si aleg sa cred si sa ma incred.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu