Sunt în proces de mentorare!

De cateva zile mă frământă problema ascultării lui Avraam şi a altarelor zidite de el. Era om ca şi mine, între oameni trăia şi el, el era bogat iar eu am ce am, el nu avea Cuvântul scris şi eu îl am, el povestise cu Noe iar eu am citit despre Noe şi potop. Dar dincolo de comparaţiile astea, cred că efectiv a tânjit după altceva decât ceea ce îi dădea închinarea la idoli. Cred că Domnul a trezit duhul din el şi Avraam a ascultat.

Avraam este numit tatăl tuturor credincioşilor iar Dumnezeu îşi leagă numele de el. Oriunde pe pământul acesta se vorbeşte despre Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi Iacov. Primul însă este Avraam. Ce a făcut Avraam aşa de special? A ascultat şi s-a încrezut în Domnul. Păi pare simplu şi uşor. Dar eu de ce nu fac ca el?

Am mai discutat cu câţiva problema altarelor şi unii se uită şocaţi la mine, unii mă ascultă şi nu ştiu ce să spună, unii sunt de acord că trebuie zidite altare în viaţa noastră. Dar cum?

Mulţumesc Domnului pentru Isaia şi pentru că mi l-a dat ca şi mentor. Sunt doi ani de zile de când am intrat pe mâna lui şi văd cum m-am schimbat. Una din problemele majore pe care le-am descoperit a fost cea a ascultării de Domnul. Eu auzeam, reţineam ce spunea însă nu ascultam, nu mă supuneam şi nu acţionam. Dar de ce aşa? Pentru că auzisem eu că Vechiul Testament e doar istorie şi ceva profeţii în care mi se încâlcea mintea. Apoi e Noul Testament în care o carte era scrisă pentru romani, una pentru cei din Efes, una pentru cei din Galatia, una pentru cei din Filipia, doua pentru cei din Tesalonic, doua pentru Timotei, Petru scrie şi el două cărţi pentru ceilalţi apostoli, din una învăţăm ce fapte au făcut apostoli, evangheliile au avut şi ele destinatari specifici şi Apocalipsa care ne arată ce va fi ... Cumva îmi spicuiam eu cam ce e pentru mine, îmi selectam ce îmi placea să cred şi ce nu.

Isaia însă îmi arată că nu e aşa deloc. Tot ceea ce e scris in Biblie e valabil şi azi, ... şi e pentru mine. Absolut tot din Biblie e pentru mine. Iar asta mi-a revoluţionat viaţa. Trebuie să cred că toate avertizările şi promisiunile scrise in Cuvântul Domnului sunt pentru mine.

Un alt pas important şi dificil a fost să cred în promisiunile Domnului după ce starea euforică a trecut. Am citit un text, ma entuziasmează promisiunile făcute, merg ca unse pentru situaţia mea însă ies afară şi intru in ţunami. Promisiunile par a fi departe, nu mai simt nimic ....
Oare chiar mai e valabil?
Oare Domnul chiar aude?
Oare Domnul chiar a zis aşa?
Chiar îmi va purta de grijă?

Mă uit la Avraam. A auzit ce i-a spus Domnul şi-a făcut bagajul şi a plecat unde i se spusese. Pe drum, Domnul i se arată iar el zideşte un altar. Călătoria continuă, euforia se risipeşte, sentimentele nu mai sunt aceleaşi, întrebările curg gârlă. Ce face Avraam? Se opreşte, zideşte un altar şi cheamă Numele Domnului. Şi Domnul îi răspunde. Relaţia dintre Avraam şi Dumnezeu se schimbă. La început Dumnezeu l-a căutat pe Avraam şi i-a vorbit, i s-a arătat. Acum Avraam e cel ce Îl caută pe Domnul şi El răspunde. Relaţia e personală.

Când sentimentele mele nu mai sunt euforice, când logica îşi cere tributul, când realitatea potoleşte extazul, ce fac? Mă pleoştesc şi îmi plâng de milă. Încep să mă întreb dacă ceea ce am auzit e adevărat, dacă ceea ce am citit e pentru mine, dacă chiar e aşa ... Eh, o sa vedem ce va fi ...

Realizez că asta e neascultare, necredinţă, lipsă de încredere în Cel ce îmi vorbeşte. Păi cum să se schimbe viaţa mea dacă eu Îl tratez aşa? Cum să nu fie viaţa mea una cu hopuri şi dâmburi când eu nu Îl cred pe Cuvânt pe Domnul, nu Îl chem când nu mai ştiu ce să fac şi aştept să îmi plouă binecuvântări din cer.

Avraam a ascultat şi a fost binecuvântat. A acţionat, a crezut şi a devenit o binecuvântare modelată de Domnul. Nu devin binecuvântare că sunt eu căpoasă şi deşteaptă. Devin binecuvântare dacă ascult, acţionez, cred, chem Numele Domnului, mă încred în El şi în ceea ce spune El, mă opresc şi îmi zidesc altare.

Sunt în proces de mentorare!