Patriarhul Avraam mă ajută să înţeleg cartea Isaia. Domnul îi vorbeşte şi el ascultă. Numai că ascultarea lui înseamnă să îşi facă bagajul şi să plece din Ur, Caldeea, spre Canaan. E o ascultare urmată de acţiune cu credinţă. Nu e o ascultare doar cu auzire sau acumulare de informaţii şi cunoştinţe.
Noe a murit când Avraam avea 60 de ani şi la 75 de ani Domnul îi vorbeşte şi îi spune să iasă afară din neamul, poporul, satul şi ţara lui şi să meargă în Canaan. Avraam ştia de la Noe cine e Domnul, ştia de potop, de ceea ce s-a întâmplat cu omenirea, de cum a pierit aceasta din pricina neascultării şi necredinţei.
Îmi închipui că nu i-a fost uşor să îşi facă bagajul şi să plece. Era un om bogat, cu multe avuţii şi cu mulţi servitori, avea un nume in Ur, nu era un nimeni în drum. Însă a preferat să asculte de promisiunea ce a auzit-o de la Domnul.
"Ieşi din ţara ta, dintre rudeniile tale şi din casa tatălui tău şi vino în ţara pe care ţi-o voi arăta!
2 Te voi face un neam mare
şi te voi binecuvânta; voi face numele tău mare,
iar tu vei fi o binecuvântare.
3 Îi voi binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta, dar îl voi blestema pe cel ce te va blestema.
Prin tine vor fi binecuvântate toate familiile pământului!“" Geneza 12:2-3
Ajunge la stejarul lui More din Shehem şi acolo Domnul I se arată şi îi face o altă promisiune "Seminţei tale îi voi da această ţară!". Avraam nu stă cu mâinile în sân ci zideşte un altar Domnului care i se arătase. Îşi continuă călătoria însă Domnul nu e GPS-ul lui Avraam care îi dă indicaţii scurte, concise şi precise în ce priveşte direcţiile de acţiune. Pînă acum am văzut că Domnul era Cel ce iniţiase relaţia, îi vorbise, I se arătase, acum îl văd pe Avram luând iniţiativa şi Îl caută, construieşte un altar şi cheamă Numele Domnului.
Ascultare, acţiune, credinţă, relaţie, încredere, promisiuni, binecuvântări, altare. Nu sunt numai nişte cuvinte înşirate frumos ci asta văd în viaţa lui Avraam şi mai văd că asta vrea Domnul pentru poporul vremii lui Isaia, pentru cei ce vor ieşi din Babilon, pentru mine.
Dar eu ce fac cu altarele? Ştiu ce făceau cei din vechime. Dar acum nu mai sunt altare. Prin Isus Christos = Yeshua HaMaschiach, jertfele şi-au pierdut valabilitatea. El este Mielul Lui Dumnezeu care ridică păcatul omenirii, El a plătit cu sângele Lui păcatul meu şi al întregii lumi. Şi totuşi, altar pot să îmi fac? Ca să faci un altar trebuie să te opreşti din călătorie, să aduni pietrele, să le zideşti, să aduci jertfe de mulţumire, de pocăinţă, de cerere, să chemi Numele Domnului.
Mă opresc din alergare?
Îmi adun pietre?
Aduc jertfe de mulţumire, îmi cer iertare pentru păcatele mele, chem Numele Domnului peste mine şi casa mea?
Cer Domnului să îmi vorbească din nou, să mă îndrume, mângâie, vindece, elibereze?
Avraam oprea caravana când voia să vorbească cu Domnul. Nu cred că hălăduia de unul singur prin pustiu ca să adune pietre. Nu erau nişte pietre micuţe ci erau ditamai pietroaiele. În nici un caz nu le putea căra de unul singur. Apoi urma ziditul ... alta muncă, altă nevoie de ajutor din partea celor din convoi. Familia şi slujitorii erau acolo cu el când aducea jertfa, când chema Numele Domnului. Îi urmăreau fiecare reacţie, fiecare mişcare. Nu era nimic secret. Ceilalţi nu auzeau nimic din ceea ce îi spunea Domnul, nu vedeau nimic însă îşi dădeau seama că Domnul i-a vorbit după cum reacţiona Avram, după expresia feţei, după rugăciunile ce le înălţa.
Anul asta l-am decretat anul familiei. Deja am multe rugăciuni ascultate cu privire la familia mea.
Dar ... ştiu ai mei din casă că eu ascult de Domnul?
Povestesc cu ei despre El?
Le spun ceea ce îmi spune mie Domnul?
Văd ei ascultare, acţiune, credinţă, relaţie, încredere, promisiuni, binecuvântări, altare în viaţa mea?
Recunosc că nu o văd tot timpul.
Recunosc că uneori îmi e teamă de reacţia lor.
Recunosc că mi-i greu să fac altare, să devin vulnerabilă în faţa lor.
Dar ... nu mă dau bătută!
Avram şi Isaia îmi sunt mentori şi vreau să stau aproape de ei ca să învăţ de la ei, să Îl cunosc pe Domnul meu.
Vreau să învăţ de la ei cum să îmi zidesc altarele.
Noe a murit când Avraam avea 60 de ani şi la 75 de ani Domnul îi vorbeşte şi îi spune să iasă afară din neamul, poporul, satul şi ţara lui şi să meargă în Canaan. Avraam ştia de la Noe cine e Domnul, ştia de potop, de ceea ce s-a întâmplat cu omenirea, de cum a pierit aceasta din pricina neascultării şi necredinţei.
Îmi închipui că nu i-a fost uşor să îşi facă bagajul şi să plece. Era un om bogat, cu multe avuţii şi cu mulţi servitori, avea un nume in Ur, nu era un nimeni în drum. Însă a preferat să asculte de promisiunea ce a auzit-o de la Domnul.
"Ieşi din ţara ta, dintre rudeniile tale şi din casa tatălui tău şi vino în ţara pe care ţi-o voi arăta!
2 Te voi face un neam mare
şi te voi binecuvânta; voi face numele tău mare,
iar tu vei fi o binecuvântare.
3 Îi voi binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta, dar îl voi blestema pe cel ce te va blestema.
Prin tine vor fi binecuvântate toate familiile pământului!“" Geneza 12:2-3
Ajunge la stejarul lui More din Shehem şi acolo Domnul I se arată şi îi face o altă promisiune "Seminţei tale îi voi da această ţară!". Avraam nu stă cu mâinile în sân ci zideşte un altar Domnului care i se arătase. Îşi continuă călătoria însă Domnul nu e GPS-ul lui Avraam care îi dă indicaţii scurte, concise şi precise în ce priveşte direcţiile de acţiune. Pînă acum am văzut că Domnul era Cel ce iniţiase relaţia, îi vorbise, I se arătase, acum îl văd pe Avram luând iniţiativa şi Îl caută, construieşte un altar şi cheamă Numele Domnului.
Ascultare, acţiune, credinţă, relaţie, încredere, promisiuni, binecuvântări, altare. Nu sunt numai nişte cuvinte înşirate frumos ci asta văd în viaţa lui Avraam şi mai văd că asta vrea Domnul pentru poporul vremii lui Isaia, pentru cei ce vor ieşi din Babilon, pentru mine.
Dar eu ce fac cu altarele? Ştiu ce făceau cei din vechime. Dar acum nu mai sunt altare. Prin Isus Christos = Yeshua HaMaschiach, jertfele şi-au pierdut valabilitatea. El este Mielul Lui Dumnezeu care ridică păcatul omenirii, El a plătit cu sângele Lui păcatul meu şi al întregii lumi. Şi totuşi, altar pot să îmi fac? Ca să faci un altar trebuie să te opreşti din călătorie, să aduni pietrele, să le zideşti, să aduci jertfe de mulţumire, de pocăinţă, de cerere, să chemi Numele Domnului.
Mă opresc din alergare?
Îmi adun pietre?
Aduc jertfe de mulţumire, îmi cer iertare pentru păcatele mele, chem Numele Domnului peste mine şi casa mea?
Cer Domnului să îmi vorbească din nou, să mă îndrume, mângâie, vindece, elibereze?
Avraam oprea caravana când voia să vorbească cu Domnul. Nu cred că hălăduia de unul singur prin pustiu ca să adune pietre. Nu erau nişte pietre micuţe ci erau ditamai pietroaiele. În nici un caz nu le putea căra de unul singur. Apoi urma ziditul ... alta muncă, altă nevoie de ajutor din partea celor din convoi. Familia şi slujitorii erau acolo cu el când aducea jertfa, când chema Numele Domnului. Îi urmăreau fiecare reacţie, fiecare mişcare. Nu era nimic secret. Ceilalţi nu auzeau nimic din ceea ce îi spunea Domnul, nu vedeau nimic însă îşi dădeau seama că Domnul i-a vorbit după cum reacţiona Avram, după expresia feţei, după rugăciunile ce le înălţa.
Anul asta l-am decretat anul familiei. Deja am multe rugăciuni ascultate cu privire la familia mea.
Dar ... ştiu ai mei din casă că eu ascult de Domnul?
Povestesc cu ei despre El?
Le spun ceea ce îmi spune mie Domnul?
Văd ei ascultare, acţiune, credinţă, relaţie, încredere, promisiuni, binecuvântări, altare în viaţa mea?
Recunosc că nu o văd tot timpul.
Recunosc că uneori îmi e teamă de reacţia lor.
Recunosc că mi-i greu să fac altare, să devin vulnerabilă în faţa lor.
Dar ... nu mă dau bătută!
Avram şi Isaia îmi sunt mentori şi vreau să stau aproape de ei ca să învăţ de la ei, să Îl cunosc pe Domnul meu.
Vreau să învăţ de la ei cum să îmi zidesc altarele.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu