"1 Îl iubesc pe Domnul, căci El ascultă glasul meu, cererile mele, 2 şi Îşi pleacă urechea spre mine, în ziua când Îl chem.
3 Mă înfăşuraseră legăturile morţii şi mă cuprinseseră sudorile Locuinţei Morţilor; eram copleşit de necaz şi de durere. 4 Dar am chemat Numele Domnului, zicând: „Doamne, Te rog, izbăveşte-mi sufletul!“
5 Domnul este îndurător şi drept, Dumnezeul nostru este milostiv.
6 Domnul păzeşte pe cei fără răutate; când am fost smerit, El m-a izbăvit.
7 Întoarce-te, suflete al meu, la odihna ta, căci Domnul ţi-a făcut bine!
8 Da, Tu mi-ai scăpat sufletul de la moarte, ochii – de lacrimi, şi picioarele – de poticnire, 9 astfel că voi putea umbla înaintea Domnului pe pământul celor vii!
10 Am crezut, chiar dacă am continuat să spun: „Sunt foarte nenorocit!“
11 În neliniştea mea ziceam: „Toţi oamenii sunt înşelători!“
12 Dar cum I-aş putea răsplăti Domnului toate binefacerile Lui faţă de mine?
13 Voi ridica cupa izbăvirilor şi voi chema Numele Domnului.
14 Îmi voi împlini jurămintele făcute Domnului înaintea poporului Său.
15. Scumpa este inaintea Domnului moartea celor iubiti de El.
17 Îţi voi aduce o jertfă de mulţumire şi voi chema mereu Numele Domnului.
18 Îmi voi împlini jurămintele făcute Domnului înaintea întregului Său popor, 19 în curţile Casei Domnului, în mijlocul tău, Ierusalime! Lăudaţi-L pe Domnul!" Psalmul 116

16 Doamne, Te-am rugat, ca rob al Tău ce sunt, ca rob al Tău, fiu al slujitoarei Tale, şi Tu mi-ai desfăcut legăturile.
17 Îţi voi aduce o jertfă de mulţumire şi voi chema mereu Numele Domnului.
18 Îmi voi împlini jurămintele făcute Domnului înaintea întregului Său popor, 19 în curţile Casei Domnului, în mijlocul tău, Ierusalime! Lăudaţi-L pe Domnul!" Psalmul 116
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu