o rugăciune puritană

"Când Tu vrei să mă îndrumi, eu preiau controlul,

Când Tu vrei sa fii suveran, eu fac ce vreau.

Când Tu vrei să te îngrijești de mine, eu îmi sunt atotsuficient,

Când ar trebui să depind de providența Ta, eu îmi rezolv singur nevoile,

Când ar trebui să mă supun providenței Tale, eu îmi urmez propriile dorințe,

Când ar trebui să Te studiez, să te iubesc, să Te cinstesc, să mă încred în Tine, eu îmi slujesc mie;

Modific și corectez legile Tale să mi se potrivească mie,
în loc să privesc la Tine, cer aprobarea oamenilor și, prin natura mea, sunt un idolatru.

Doamne, dorința mea arzătoare este să îmi întorc inima spre Tine.

Convinge-mă că nu pot să-mi fiu propriul dumnezeu,

nici să mă fac singur fericit,

nici să-mi fiu propriul Christos care îmi redă bucuria,

nici propriul Duh care mă învață,

mă călăuzește, mă stăpânește.

Ajută-mă să înțeleg că harul face toate acestea prin suferința îngăduită în mod providențial, pentru ca atunci când mă cred dumnezeu, Tu să mă arunci la pământ, când bogățiile sunt idolul meu, le dai aripi să zboare, când plăcerea este singurul meu țel, Tu o transformi în amărăciune.

Scapă-mă de ochiul rătăcitor, de urechea curioasă, de lăcomie, de inima plină de pofte.

Arată-mi că niciunul din aceste lucruri nu poate vindeca o conștiință rănită, nici nu poate susține un trup care se clatină sau un duh slăbit.

Apoi du-mă la cruce și lasă-mă acolo."

Arthur Bennet, ed. 1975, "Man A Nothing", The Valley of Vision: A Collection of Puritan Prayers & Devotions

Cum este Dumnezeul despre care vorbesc?

Elihu vorbește mult dar spune și câteva lucruri bune:
"14. Dumnezeu vorbeste insa, cand intr-un fel, cand intr-altul, dar omul nu ia seama.

15. El vorbeste prin vise, prin vedenii de noapte, cand oamenii sunt cufundati intr-un somn adanc, cand dorm in patul lor. 16. Atunci El le da instiintari si le intipareste invataturile Lui, 17. ca sa abata pe om de la rau si sa-l fereasca de mandrie, 18. ca sa-i pazeasca sufletul de groapa si viata de loviturile sabiei. 19. Si prin durere este mustrat omul in culcusul lui, cand o lupta necurmata ii framanta oasele. 20. Atunci ii este greata de paine, chiar si de bucatele cele mai alese. 21. Carnea i se prapadeste si piere, oasele care nu i se vedeau raman goale; 22. sufletul i se apropie de groapa, si viata de vestitorii mortii." Iov 33:14-22

Dumnezeu vorbește prin visuri, prin boli, vedenii de noapte. Dar El ne vorbește si prin boală! 

Urmează un pasaj interesant:
"23. Dar daca se gaseste un inger mijlocitor pentru el, unul din miile acelea care vestesc omului calea pe care trebuie s-o urmeze, 24. Dumnezeu Se indura de el si zice ingerului: "Izbaveste-l, ca sa nu se coboare in groapa; am gasit un pret de rascumparare pentru el!"

25. Si atunci carnea lui se face mai frageda ca in copilarie, se intoarce la zilele tineretii lui. 26. Se roaga lui Dumnezeu, si Dumnezeu ii este binevoitor, il lasa sa-I vada fata cu bucurie si-i da inapoi nevinovatia. 27. Atunci el canta inaintea oamenilor si zice: "Am pacatuit, am calcat dreptatea, si n-am fost pedepsit dupa faptele mele; 28. Dumnezeu mi-a izbavit sufletul ca sa nu intre in groapa, si viata mea vede lumina!"

29. Iata, acestea le face Dumnezeu, de doua ori, de trei ori, omului, 30. ca sa-l ridice din groapa, ca sa-l lumineze cu lumina celor vii." Iov 33:23-30

Cele patru discursuri ale lui Elihu pot fi reduse la câteva idei:
- Dumnezeu este în control, veghează și păzește pe cei neprihăniți
- El arată celor neprihăniți că au greșit
- Dacă cei neprihăniți acceptă să fie disciplinați, El îi restaurează
- Dacă nu vor să accepte disciplina și rămân în greșelile lor, vor suporta consecințele.

Îmi reamintesc că Elihu era mai tânăr, era bogat, avea funcții și poziții, nu avea nici o bubă și nici o durere, se credea foarte educat însă nu era educabil, la mânie vorbea mult și spunea puțin! Dar din puținul acesta văd că îl îndeamnă pe Iov să se uite la Dumnezeu. Totul se rezumă la Dumnezeu!

"1. La auzul acestor lucruri imi tremura inima de tot si sare din locul ei. 2. Ascultati, ascultati trasnetul tunetului Sau, bubuitul care iese din gura Lui! 3. Il rostogoleste pe toata intinderea cerurilor, si fulgerul Lui lumineaza pana la marginile pamantului. 4. Apoi se aude un bubuit, tuna cu glasul Lui maret; si nu mai opreste fulgerul, de indata ce rasuna glasul Lui. 5. Dumnezeu tuna cu glasul Lui in chip minunat; face lucruri mari pe care noi nu le intelegem." Iov 37:1-5

"3. Domnul este indelung rabdator, dar de o mare tarie; si nu lasa nepedepsit pe cel rau. Domnul umbla in furtuna si in vartej, si norii sunt praful picioarelor Lui.

7. Domnul este bun; El este un loc de scapare in ziua necazului; si cunoaste pe cei ce se incred in El." Naum 1:3, 7

Elihu ne vorbește despre Dumnezeu și ne spune că El este Atotputernic, El face minuni, El este măreț, fără El nu există neprihănire sau sfințenie. El este adevărul! De la El avem promisiunea iertării, a unui Mijlocitor, speranța că vom trăi chiar dacă vom muri!

"Unii oameni au un Dumnezeu mic și au mereu probleme cu El. Acesta nu poate face minuni. Nu se poate îngiji de detaliile vieții. Nu intervine în numele poporului Său. Acești oameni au un Dumnezeu mic, și eu îi numesc "oameni cu dumnezeișori". Apoi sunt cei care au un Dumnezeu măreț și puternic. El vorbește, și cuvintele Lui se împlinesc. El poruncește, și poruncile Lui rămân. El știe cum să Se arate puternic în numele celor ce se tem de El." Robert Dick Wilson

Cum este Dumnezeul despre care vorbesc?

Cât de mare este El?

Am un Dumnezeu mare sau unul mic?

vorbesc ca un Pepsi agitat?

Intră în scenă Elihu. Un tânăr deștept, teolog, bănuiesc că bogat și cu funcții, diplomat, atent la detalii și ascultător bun. 

Intrarea e spectaculoasă! E exasperat de faptul că Elifaz, Bildad și Țofar nu mai vorbesc, că nu reușesc să îl convingă pe Iov că a greșit, păcătuit. Dar îl disperă Iov cu încăpățânarea lui de a refuza să mărturisească păcatul care l-a adus în starea în care era.

Vorbește mult și spune puțin. Recunoaște că nu a avut parte de o conversație cu Dumnezeu, că nu e El foarte sigur de ceea ce știe ... dar vrea să vorbească! Găsesc scris in Iov 32:2-22

"2. Atunci s-a aprins de manie Elihu, fiul lui Baracheel din Buz, din familia lui Ram. El s-a aprins de manie impotriva lui Iov, pentru ca zicea ca este fara vina inaintea lui Dumnezeu. 3. Si s-a aprins de manie impotriva celor trei prieteni ai lui, pentru ca nu gaseau nimic de raspuns si totusi osandeau pe Iov. 4. Fiindca ei erau mai in varsta decat el, Elihu asteptase pana in clipa aceasta, ca sa vorbeasca lui Iov. 5. Dar, vazand ca nu mai era niciun raspuns in gura acestor trei oameni, Elihu s-a aprins de manie.

6. Si Elihu, fiul lui Baracheel din Buz, a luat cuvantul si a zis: "Eu sunt tanar, si voi sunteti batrani: de aceea m-am temut si m-am ferit sa va arat gandul meu. 7. Eu imi ziceam: "Sa vorbeasca batranetea, marele numar de ani sa invete pe altii intelepciunea." 8. Dar, de fapt, in om, duhul, suflarea Celui Atotputernic, da priceperea. 9. Nu varsta aduce intelepciunea, nu batranetea te face in stare sa judeci. 10. Iata de ce zic: Ascultati-ma! Imi voi spune si eu parerea.

11. Am asteptat sfarsitul cuvantarilor voastre, v-am urmarit dovezile, cercetarea pe care ati facut-o cuvintelor lui Iov. 12. V-am dat toata luarea aminte; si iata ca niciunul din voi nu l-a incredintat, niciunul nu i-a rasturnat cuvintele. 13. Sa nu ziceti insa: "In el, noi am gasit intelepciunea; numai Dumnezeu il poate infunda, nu un om!"

14. Mie nu mi-a vorbit de-a dreptul: de aceea eu ii voi raspunde cu totul altfel decat voi.

15. Ei se tem, nu mai raspund! Li s-a taiat cuvantul!  16. Am asteptat pana si-au sfarsit cuvantarile, pana s-au oprit si n-au stiut ce sa mai raspunda. 

17. Vreau sa raspund si eu la randul meu, vreau sa spun si eu ce gandesc. 18. Caci sunt plin de cuvinte, imi da ghes duhul inauntrul meu; 19. launtrul meu este ca un vin care n-are pe unde sa iasa, ca niste burdufuri noi, gata sa plesneasca.

20. Voi vorbi deci ca sa rasuflu in voie, imi voi deschide buzele si voi raspunde. 21. Nu voi cauta la infatisare, nu voi lingusi pe nimeni;  22. caci nu stiu sa lingusesc: altfel, intr-o clipita m-ar lua Ziditorul meu."

Mă pricep să îl judec pe Elihu, îi găsesc ușor atribute, epitete și figuri de stil. Dar nu cumva și eu acționez ca el?
Ascult, analizez și când vorbesc ... judecată e la ea acasă?
E posibil ca ceea ce spun, să fie bun. Dar ce atitudine am?
Câtă mânie am în discursul meu?
Câtă aroganță?
Elihu a recunoscut că nu știe tot însă tot se credea foarte știutor. Eu fac la fel?
Deschid gura și vorbesc ca un om care știe tot, care are ultimul cuvânt, care nu lasă loc de alte concluzii? Îmi cred cuvântul literă de lege?

Șase capitole turuie iar Iov tace!
Câte capitole = ore, zile turui?
Câte cuvinte folositoare spun?
Vorbesc pentru că îmi dă ghes inima? 
Vorbesc când sunt ca un butoi de vin care e gata de explozie sau ca un Pepsi agitat?

"inima nu mă mustră pentru nici una din zilele mele"

Capitolele 29, 30, 31 si 32 sunt dense. Îl găsesc pe Iov amintindu-și de zilele de odinioară, de statutul pe care îl avea, își amintește cât bine a făcut, cum îi trata pe alții, cum căuta să facă dreptate. Nu își plânge de milă însă ar vrea să își prezinte cazul în fața instanței cerești. Cei mai neînsemnați dintre oameni, cei nevrednici de încredere au compus versuri și muzică pentru a-și bate joc de el.

Deși acuzat de păcat, Iov se prezintă:
- nu și-a compromis integritatea în nici un fel, nici față de oameni și nici față de Dumnezeu
- nu a spus minciuni
- nu a comis adulter
- nu s-a folosit de poziție pentru a asupri pe cineva
- a folosit din plin compasiunea
- nu a făcut orice ca să adune comori, materialismul nu intra în discuție.

Tot ceea ce expune în aceste patru capitole este sumarizat într-o jumătate de verset rostit de Iov în capitolul 27:6 "inima nu mă mustră pentru nici una din zilele mele"

Pe Iov nu l-a luat gura pe dinainte, nu a mușcat cu vorbele, nu a ucis folosind cuvântul, nu a fulgerat aruncându-și privirea, nu a avut nici un beneficiu meschin de pe urma nimănui, nu s-a folosit de nimeni pentru a-și spori averea, nu a dat mită ca să ajungă la poarta cetății și să aibă trecere înaintea oamenilor, nu a folosit cuvintele cu măiestrie pentru a da bine în fața oamenilor, nu i-a umilit prin cuvinte, atitudine și poziție. Într-un cuvânt, Iov a fost un om integru. 

Acuzat și blamat, izolat și uitat, bolnav și sărac, Iov face o declarație șocantă pentru prietenii lui:
"Pana la cea din urma suflare imi voi apara nevinovatia. 6. Tin sa-mi scot dreptatea si nu voi slabi; inima nu ma mustra pentru niciuna din zilele mele." Iov 27:5-6

Vine ziua, nu-i departe - Beni Cibu & grup coral

M-am îndrăgostit de o melodie!

1. Vine ziua, nu-i departe, Când un glas din slăvi cerești Va străpunge universul Cu puteri dumnezeiești, Să adune împreună, Într-un loc de pace plin Pe cei ce-au primit iertarea Prin sânge divin. /: Nu va mai fi niciodată despărțire între noi Căci atuncea va începe bucuria; Splendori cerești sunt acolo, pregătite pentru noi, Ne așteaptă-n cer, Să fim cu El, Mesia! :/ 2. Voi, fecioare înțelepte Ce aveți ulei în vas, Pregătiți-vă rezervă În acest timp ce-a rămas. Vin semnale că în ceruri Totul este pregătit, În curând va fi strigarea: Mirele-a sosit! 3. Căci de patria cerească Îmi e dor acum și-aștept, Vreau să mă-ntâlnesc cu-Acela Ce mi-a pus dragostea-n piept. Și cu sfinții împreună, O întreagă veșnicie, Să cântăm cântări divine Plini de bucurie!

in cautarea intelepciunii si priceperii

Iov 27 si 28 mă ajută să văd că cel în suferință își știa prioritățile. Pe Iov nu îl interesa perspectiva umanistă asupra lumii și vieții. Asta predicau prietenii lui. Pe Iov îl interesează ce spune Dumnezeu, cine este Dumnezeu.
În El și-a pus încrederea.
În El și la El a găsit înțelepciune și pricepe.

Învăț că:
- Iov știa că suflarea lui Dumnezeu era în nările lui și de asta era viu!

- Nu îl interesau filosofiile, curentele religioase, umaniste și moderne. El voia să aibe gândurile Lui Dumnezeu.

- Nu s-a lăsat dus de val și împrejurări. E a rămas integru. Nu s-a compromis acceptând ideile prietenilor săi. El știa adevărul și a luptat pentru acesta.

- Durerile vor veni, necazurile sunt inevitabile dar nu sunt permanente, nu vor triumfa. Chiar dacă oare totul pierdut, Dumnezeu este în control, El știe ce se întâmplă și de mi se întâmplă ce El a îngăduit.

- Dumnezeu este sursa înțelepciunii și priceperii. Eforturile mele intelectuale nu mă ajută de devin înțeleaptă. Voi fi tobă de carte, voi ști informații, voi gândi filosofic, teoretic, umanist, realist și cum mai vreau eu. Dar înțelepciunea și priceperea vin de la Dumnezeu, din cunoașterea Lui.

Ce gânduri am?
Ce filosofii colcăie prin mintea mea?
Mă dau după situații și fac compromisuri?
Devin fatalistă când necazurile dau buzna?
Mă cred și dau înțeleaptă și pricepută? Care e sursa acestora?

Iov a devenit sarcastic și caustic!

Bildad e exasperat de Iov, de încăpățânarea cu care acesta persistă în a spune că e nevinovat. Recurge la teologie pentru susținerea ultimului discurs. Găsesc asta în capitolul 25. Îl prezintă pe Dumnezeu dar finalul îi este adresat lui Iov și e cel mai dur dintre toate discursurile pe care le aude Iov de la ei. Din cele șase versete văd că Bildad are o teologie bună și vrea să încheie ce are de spus umilindu-l în față pe Iov, numindu-l vierme.  

Destul e destul! A putut vedea că Bildad vorbește teologic, era chiar unul foarte competent. Numai că vorbea teoretic. Nu Îl cunoștea pe Dumnezeul despre care vorbea. Iov vede asta clar, îi ajunseseră până la limită discursurile lor și mai cu seamă acesta așa că îi răspunde scurt în capitolul 26.

Iov a devenit sarcastic și caustic. 

Îmi reamintesc că Iov pierduse toată averea și să nu uit ... era foarte mare, cei zece copii au murit toți în aceeași zi și cireașa de pe tort era faptul că a contactat o boală ciudată iar viermii nu au întârziat să apară în bubele purulente. Stătea pe cenușă și se scărpina cu cioburi. 

Bildad era tot bogat, copiii îi erau bine mersi acasă, averile îi sporeau, renumele îi creștea. E normal să se apuce să țină discursuri teologice și să înjosească pe Iov. Avea toate atuurile! 

Realizez din ce în ce mai mult că toate istoriile zeilor antici pe care le-am citit, învățat, asimilat și acumulat, le-am proiectat că am vrut sau nu asupra Lui Dumnezeu. Zeii se supărau și oamenii sufereau. Zeii erau fericiți și oamenilor le mergea bine. Care e credința prietenilor lui Iov? În loc de zei spuneau Dumnezeu și era la fel. 

Care e teologia mea? 
Cum e Dumnezeul în care mă încred? 
Cine e El?
Am o relație cu El?
Îl cunosc?
Dumnezeul în care eu mă încred e cumva ca și zeii antici?

Nu cumva mă aștept să Îl manipulez pe Dumnezeu cu ritualurile, teologia și ideile mele?
Tehnologia computerizată mă ajută să aflu informații despre lume și viață, despre imensitatea spațiului cosmic, despre planete, stele și galaxii, despre complexitatea omului, despre ce gândesc unii și alții. Triez informația pe care o aud, văd și citesc? Ce spune Biblia despre informația ce o asimilez? Se confirmă cercetările? E conformă cu Scriptura?

Cred că știu totul despre Dumnezeu? Pavel, Isaia și Iov mă ajută să-mi clarific acest lucru.
"33. O, adancul bogatiei, intelepciunii si stiintei lui Dumnezeu! 
Cat de nepatrunse sunt judecatile Lui si cat de neintelese sunt caile Lui!

34. Si, in adevar, "cine a cunoscut gandul Domnului? Sau cine a fost sfetnicul Lui? 35. Cine I-a dat ceva intai, ca sa aiba de primit inapoi?" 36. Din El, prin El si pentru El sunt toate lucrurile. A Lui sa fie slava in veci! Amin." Romani 11:33-36

"8. "Caci gandurile Mele nu sunt gandurile voastre, si caile voastre nu sunt caile Mele, zice Domnul. 
9. Ci cat sunt de sus cerurile fata de pamant, atat sunt de sus caile Mele fata de caile voastre si gandurile Mele fata de gandurile voastre." Isaia 55:8-9

"5. Inaintea lui Dumnezeu tremura umbrele sub ape si sub locuitorii lor; 6. inaintea Lui Locuinta mortilor este goala, adancul n-are acoperis. 7. El intinde miazanoaptea asupra golului, si spanzura pamantul pe nimic. 8. Leaga apele in norii Sai, si norii nu se sparg sub greutatea lor. 9. Acopera fata scaunului Sau de domnie si Isi intinde norul peste el. 10. A tras o bolta pe fata apelor, ca hotar intre lumina si intuneric. 11. Stalpii cerului se clatina si se inspaimanta la amenintarea Lui. 12. Prin puterea Lui tulbura marea, prin priceperea Lui ii sfarama furia. 13. Suflarea Lui insenineaza cerul, mana Lui strapunge sarpele fugar.

14. Si acestea sunt doar marginile cailor Sale, si numai adierea lor usoara ajunge pana la noi! Dar tunetul lucrarilor Lui puternice cine-l va auzi?"" Iov 26:8-14

Dacă cumva credeam că știu totul despre Dumnezeu, Iov mă informeaza că ceea ce văd sunt "doar marginile căilor Sale și numai adierea lor ușoară ajunge până la noi."

 "Dar tunetul lucrărilor Lui puternice cine-l va auzi?"

când viața bate filmul

 Am spus și mă repet: îl admir pe Iov! El nu se înfurie, nu trântește ciobul în fața celui ce îl acuză, nu cheamă slujitorii să îi dea afară musafirii. El tace și ascultă! Răspunde învinuirilor cu calm și înțelepciune.

Elifaz, în Iov 22, își reînnoiește învinovățirile cu aceeași pasiune dar ... inventează păcate pe care le pune în cârca lui Iov! Și nu pune unul sau două. Nu! El are o imaginație debordantă!

Și Iov îl lasă să vorbească, tace, se uită la el cum vorbește, nu scoate nici un sunet ... Bănuiesc că Bildad și Țofar jubilează auzind cum apar păcatele  din gura lui Elifaz. Și Iov tace!

Tace pentru că e îngâmfat, mândru, păcătos și stăruie în starea lui! Asta e ceea ce cred cei ce se cred prietenii lui.

Iov ia cuvântul și nu îi dă nici o explicație lui Elifaz. Nu-și răcește gura pentru el. Discursul lui e adresat Lui Dumnezeu ... și are un discurs genial în capitolele 23 și 24.

Dumnezeu e în control. El îngăduie dureri, necazuri, probleme, grozăvii în viața mea. Nu îmi dă nici o explicație ... deși o cer insistent. Nu voi primi nici una. El știe de ce le îngăduie și face asta spre binele meu. Problema e că .... gândurile mele nu sunt gândurile Lui.

Nu înțeleg de ce trebuie să trec prin ce trec dar mă încred în El.
Tânjesc după explicații și mă încred în El.
Mă refugiez în El când cerul tace și imaginația prietenilor mei este în clocot.
Îl las pe El să fie în control,

Mi-am luat aplicații practice din aceste trei capitolele.
Să nu las imaginația să inventeze păcate pentru cei de lângă mine.
Să nu cred că știu tot!
Să îmi țin gura și să nu judec ceea ce nu știu și nu înțeleg.
Nu sunt în papucii altuia așa că nu trebuie să fiu aspru judecător. Habar nu am de nevoile persoanei care trece prin anumite dureri, necazuri sau căderi. Eu trebuie să îi fiu alături, să sprijin acea persoană, să o ajut să se ridice și să meargă mai departe. Nu trebuie să îi sporesc durerea!

Când sunt acuzată, să tac, să ascult și să vorbesc cu Domnul. Nu e neapărată nevoie să răspund acuzațiilor. Chiar dacă mi se vor inventa alte păcate, chiar dacă voi fi acuzată de mândrie debordantă!

Cât din Dumnezeu se vede în mine când sufăr?
Cât din Dumnezeu se vede în mine când alții suferă?

sunt la fel ca Elifaz, Bildad și Țofar

Țofar vrea să îi demonstreze lui Iov că cel rău nu trăiește mult (Iov 20:4-11), plăcerile celui rău sunt temporare (Iov 20:12-19) și că judecata Lui Dumnezeu vine peste cei răi (Iov 20:20-29). Îl judecă pe Iov crezându-l vinovat de păcat. 

Văd că Iov ascultă cu atenție ce spune Țofar și își pregătește răspunsul pe aceeași schemă, demontându-i fiecare argument: 
- cine spune că cel rău moare în tinerețe? (Iov 21:6-16), 
- unde este dovada că pe cel nelegiuit îl lovește nenorocirea? (Iov 21:17-22)
- cum poți spune că moartea vine peste cel rău? (Iov 21:23-26).

Își începe discursul excepțional:
"1. Iov a luat cuvantul si a zis:

2. "Ascultati, ascultati cuvintele mele, 

dati-mi macar aceasta mangaiere.

3. Lasati-ma sa vorbesc, va rog; 

si, dupa ce voi vorbi, veti putea sa va bateti joc.

....

5. Priviti-ma, mirati-va si puneti mana la gura." Iov 21:1-5

Învăț de la Iov:
- să ascult acuzațiile și să nu uit să le ascult în lumina caracterului celui ce mă învinuiește;
- să răspund cu adevărul faptic, fără să adaug sau să omit ceva. Numai adevărul.
- să folosesc în argumentația mea exemple reale și să nu exagerez nimic. Să nu uit să mă încred în Dumnezeu chiar și când acuzațiile curg gârlă. 
- să nu mă las descurajată, distrusă, dezorientată, debusolată de acuzațiile care mi se aduc. Să rămân fermă!

Îmi este ușor să îi critic pe prietenii lui Iov. Cuvintele acuzatoare vin de la sine. Dar ... mi-i jenă să recunosc că și eu am gafat în stil mare. Am dezamăgit. Am acuzat pe nedrept, am judecat prin prisma tradițiilor, a istoriei, a ceea ce știu biologic. Nu am arătat compasiune și parcă am uitat să analizez că nu stau în papucii celui pe care îl judec atât de minuțios. 

Îl las pe cel acuzat să vorbească sau turui întruna?
Ascult ce spune?
Ascult sau aud?
Îi dau șansa să se apere?
Îmi bat joc de ceea ce spune? Pot face asta subtil sau fățis ...
Îl privesc în ochi? Am curajul și îndrăzneala?
La compasiunea și mila să pătrundă dincolo de cuvinte și atitudini?
Mai tac?

De ce mă cred mai bună cei trei?

Elifaz, Bildad și Țofar au o teologie greșită!

"Trei prieteni ai lui Iov, Elifaz din Teman, Bildad din Suah, si Tofar din Naama, au aflat de toate nenorocirile care-l lovisera. S-au sfatuit si au plecat de acasa sa se duca sa-i planga de mila si sa-l mangaie.

12. Ridicandu-si ochii de departe, nu l-au mai cunoscut. Si au ridicat glasul si au plans. Si-au sfasiat mantalele si au aruncat cu tarana in vazduh deasupra capetelor lor. 13. Si au sezut pe pamant langa el sapte zile si sapte nopti, fara sa-i spuna o vorba, caci vedeau cat de mare ii este durerea." Iov 2:11-13

Așa a început! 

S-au sfatuit 

si au plecat de acasa 

sa se duca 

sa-i planga de mila 

si sa-l mangaie.

Am ajuns la Iov 18 și Bildad e acum ofensat că Iov nu își recunoaște păcatul. El chiar crede că Iov are un păcat ascuns nemărturisit. 

Teologia celor trei este ca dacă crezi în Dumnezeu totul îți merge bine, că afacerile îți prosperă, familie îți e binecuvântată, nimic rău nu te atinge, boala fuge de tine mâncând pământul, iar banii vin de pe oriunde la tine în buzunar sau cont. Numai ca asta nu e o teologie biblică.

Dumnezeu îngăduie boala, necazul, durerea, depresia. De ce? Răspuns la întrebarea asta primesc doar de la El. Dar știu că mă iubește atât de mult încât a dat pe Singurul Său Fiu ca să moară pentru mine, ca să fiu iertată și să fiu o veșnicie cu El, a Lui! Sunt fiica Lui!

Toate acuzele acestea aduse de cei trei încep să îl scoată din pepeni pe Iov. Îl enervează perseverența lor de a-l face să mărturisească ce nu a făcut, ce nu a păcătuit. 

"2. "Pana cand imi veti intrista sufletul 

si ma veti zdrobi cu cuvantarile voastre?

3. Iata ca de zece ori m-ati batjocorit; 

nu va este rusine sa va purtati asa?

4. Daca am pacatuit cu adevarat, numai eu sunt raspunzator de aceasta." Iov 19: 2-4

Își descrie starea:

"7. Iata, tip de silnicie, si nimeni nu raspunde; cer dreptate, si dreptate nu este!

8. Mi-a taiat orice iesire, si nu pot trece; a raspandit intuneric pe cararile mele.

9. M-a despuiat de slava mea, mi-a luat cununa de pe cap, 10. m-a zdrobit din toate partile, si pier; mi-a smuls nadejdea ca pe un copac.

11. S-a aprins de manie impotriva mea, S-a purtat cu mine ca si cu un vrajmas.

12. Ostile Lui au pornit deodata inainte, si-au croit drum pana la mine si au tabarat in jurul cortului meu.

13. A departat pe fratii mei de la mine, si prietenii mei s-au instrainat de mine.

14. Rudele mele m-au parasit, si cei mai de aproape ai mei m-au uitat.

15. Casnicii mei si slugile mele ma privesc ca pe un strain, in ochii lor sunt un necunoscut.

16. Chem pe robul meu, si nu raspunde; il rog cu gura mea, si degeaba.

17. Suflarea mea a ajuns nesuferita nevestei mele, si duhoarea mea a ajuns nesuferita fiilor mamei mele.

18. Pana si copiii ma dispretuiesc: daca ma scol, ei ma ocarasc.

19. Aceia in care ma incredeam ma urasc, aceia pe care ii iubeam s-au intors impotriva mea.

20. Oasele mi se tin de piele si de carne; nu mi-a mai ramas decat pielea de pe dinti.

21. Fie-va mila, fie-va mila de mine, prietenii mei! Caci mana lui Dumnezeu m-a lovit.

22. De ce ma urmariti ca Dumnezeu? Si nu va mai saturati de carnea mea?"

Da, am ajuns aici. Arăt atât de rău că nu mă mai recunoaște nimeni. Put atât de greu încât oamenii mă evită. Gura îmi emite un miros atât de urât încât nici soția nu îmi mai stă alături. Frații mei, rudele mele și toți cei ce mă cunoșteau s-au înstrăinat, nu mă vor în compania lor. Nu mai am nimic! Pielea îmi mai ține oasele .... simt că mă dezmembrez! Chiar nu aveți milă?

Iov habar nu avea că ceea ce spunea el în acele momente avea să fie scris și în cuvintele lui vor mulți își vor găsi mângâierea. 

"23. Oh! As vrea ca vorbele mele sa fie scrise, sa fie scrise intr-o carte; 24. as vrea sa fie sapate cu un priboi de fier si cu plumb in stanca pe vecie…"

Dar chiar dacă starea lui e una grea, chiar dacă prietenii lui parcă vor să îl desființeze, chiar dacă totul e împotriva lui, Iov se ancorează și mai mult de Domnul! și are și un avertisment pentru prietenii lui acuzatori!

"25. Dar stiu ca Rascumparatorul meu este viu si ca Se va ridica la urma pe pamant.

26. Chiar daca mi se va nimici pielea si chiar daca nu voi mai avea carne, voi vedea totusi pe Dumnezeu.

27. Il voi vedea si-mi va fi binevoitor; ochii mei Il vor vedea, si nu ai altuia. Sufletul meu tanjeste de dorul acesta inauntrul meu.

28. Atunci veti zice: "Pentru ce-l urmaream noi?" Caci dreptatea pricinii mele va fi cunoscuta.

29. Temeti-va de sabie: caci pedepsele date cu sabia sunt grozave! Si sa stiti ca este o judecata."

dezgustat, nefericit, depresiv, deznadajduit

Îl admir pe Iov pentru răbdare și bun simț. Oh, cât de mult îl admir. El ascultă ce vorbește Elifaz, Bildad și Țofar. Numai că Elifaz întrece limitele și Iov îi răspunde cu aceeași monedă.

Cei trei prieteni despre care scrie cartea Iov nu erau adolescenți care să se mânie repede și care să nu gândească prea mult ce spun. Erau oameni cu părul cărunt, considerați înțelepți, trecuți prin viață. Cred că aveau cel puțin 50 de ani.

Am observat că cei care nu au pierdut pe cineva drag, nu au cum să priceapă ce rămâne în sufletul tău, chiar dacă durerea despărțirii nu mai e așa intensă. Cei care au o stabilitate financiară și poziții în societate iar lucrurile le merg bine ... nu au cum să priceapă că Domnul ți-a înmulțit mâncarea.

Cel mai în vârstă ar trebui să fie și cel mai înțelept. Dar Elifaz nu dă dovadă de înțelepciune, bun simț și compasiune. Efectiv parcă îl ia la box pe Iov. Nu îi pasă de durerea fizică și sufletească a celui despre care crede că îi este prieten.

Chiar așa ... oare cei trei chiar nu se înfiorau când îl vedeau pe Iov cum arăta? După ce le-a trecut șocul, nu mai conta că era umflat și plin de bube, că gemea la fiecare mișcare, că mai vedeau câte un vierme mișcând printr-o bubă? Nu le venea să vomite? De unde atâta înverșunare?

În locul lui Iov, m-aș fi rugat să împartă Domnul bubele în trei ... ca să simtă și ei puțin durerea. Numai că eu nu sunt Iov. Dacă aș fi fost, cartea asta nu ar fi fost cu siguranță în Biblie.

Îl văd pe Iov răspunzând acuzațiilor care îi aduc și mai multă supărare și durere. Cel mai tare îl doare că cerul tace.

Dezgustat de toate, nefericit, depresia l-a cuprins, citesc capitolele 16 și 17 unde văd cum deznădejdea îl înfășoară. 

Nu vreau să fiu ca Elifaz, Bildad, Țofar și Elihu!

În capitolul 11 din cartea Iov, intră în scenă Țofar din Naama. Are un discurs mai scurt, mai acuzator, ofensator și lipsit de tact decât ceilalți doi prieteni ai lui Iov. Vorbește cumva ... la general și îi spune lui Iov că e nebun, că e cu pluta, cu capul în nori ...

La fiecare capitol, vreau să îmi reamintesc că Iov și-a îngropat recent cei zece copii, că a contactat o boală ciudată, că arăta umflat, avea bube pline de puroi și viermi peste tot, că durerile erau mari, stătea pe cenușă ca să își astâmpere din durere, folosea un ciob ca să se scarpine.

Nu era suficient cât îndura! Vin prietenii lui de suflet, mari teologi, învățați, erudiți, filosofi care rămân muți când îl văd. Numai că li se deschid gurile și încep să turuie care mai de care mai acuzator.

Din cauza păcatului a ajuns în halul acela Iov. Asta era ideea lor principală. Altă explicație nu vedeau, nu puteau concepe că există. Dar dincolo de teorie și teologie, nu aveau nici măcar compasiune pentru omul pe care îl credeau prietenul lor. Cu cât Iov își apăra pricina, cu atât aceștia deveneau mai îndârjiți în ideea lor.

Iov își pierde răbdarea după cuvântarea lui Țofar. Destul e destul! Îmi place cum își apără nevinovăția. Nu înțelege de ce a ajuns în situația în care este. Vrea să între în audiență la Dumnezeu. Doar acolo va găsi alinare!

Îi răspunde puțin lui Țofar și îi cam pune la punct pe cei trei. Termină repede cu ei și își îndreaptă atenția din nou spre Dumnezeu. El e Singurul care Îl ascultă. Iov vede și simte asta acum mai mult ca oricând.

Îmi place cartea Iov și îmi place de Iov.

Încerc să învăț cât mai mult din greșelile prietenilor lui Iov. Vreau să nu devin legalistă, să știu numai să judec, să acuz, să cred că eu sunt atotștiutoare, să îmi dau cu părerea fără să țin cont de starea în care se găsește persoana cu care vorbesc. Să evit să pun gaz pe foc folosind teologia și Scriptura.

Văd că Domnul îngăduie suferințe și pierderi în viața lui Iov. Prietenii lui cred că acesta a păcătuit.

Când aud că cineva s-a îmbolnăvit, că i s-a născut un copil cu un sindrom, că a avut cine știe ce nenorocire, să nu acuz, să presupun, să mă dau eu mare cunoscător, teolog, filosof.

Vreau să Îl las pe domnul să mă modeleze, cizeleze, învețe cum să vorbesc, ce să vorbesc, să am compasiune, înțelepciune și dragoste față de semenii mei!

Nu vreau să fiu ca Elifaz, Bildad, Țofar și Elihu! Am experimentat puțin din ceea ce a trăit Iov, știu cum e și de asta nu vreau să ajung ca prietenii lui Iov.

e nevoie de un Mijlocitor

M-am uitat puțin să văd unde de unde e Bildad. Am găsit că e de la Petra, Iordania din zilele noastre. 

Omul acesta face o călătorie lungă ca să își viziteze prietenul. Din punctul meu de vedere ... mai bine stătea acasă. Dar așa aflu că era un bun teolog, filosof, istoric și bun cunoscător al tradițiilor. Cam așa arată schița predicii lui:
"Caracterul Lui Dumnezeu - Iov 8:3-7 (Privește în sus, Iov!)
Învățături din trecut - Iov 8:8-10 (Privește în urmă!)
Dovezi din natură - Iov 8:11-19 (Privește în jurul tău)
Observații de încheiere - Iov 8:20-22" - Iov- un om al răbdării eroice, Charles R. Swindoll, pg 89

Bildad începe prin a Îl prezenta lui Iov pe Dumnezeu. El este Sfânt. Ai ajuns așa pentru că ai păcătuit. Cei zece copii ai tăi, proaspăt îngropați, au păcătuit și de asta au murit. Ce credeai? Că alta ar putea fi cauza? Ce-ți rămâne de făcut?
"5. Dar tu, daca alergi la Dumnezeu, daca rogi pe Cel Atotputernic, 6. daca esti curat si fara prihana, atunci negresit, El va veghea asupra ta si va da inapoi fericirea locuintei tale nevinovate.7. Vechea ta propasire va fi mica fata de cea de mai tarziu."

Are argumente istorice:
"8. Intreaba pe cei din neamurile trecute si ia aminte la patania parintilor lor. - 9. Caci noi suntem de ieri si nu stim nimic, zilele noastre pe pamant nu sunt decat o umbra. - 10. Ei te vor invata, iti vor vorbi si vor scoate din inima lor aceste cuvinte:"
Istoric excelent, teolog desăvârșit însă dezastruos la încurajare și mângâiere. 

Mi-aș fi dorit să termine însă Bildad are și cunoștințe biologice:
"11. "Creste papura fara balta? Creste trestia fara umezeala? 12. Fiind inca verde si fara sa se taie, ea se usuca mai repede decat toate ierburile.

13. Asa se intampla tuturor celor ce uita pe Dumnezeu, si nadejdea celui nelegiuit va pieri. 14. Increderea lui este zdrobita, si sprijinul lui este o panza de paianjen. 15. Se bizuie pe casa lui, dar nu este tare; se prinde de ea, dar nu tine. 16. Cum da soarele, inverzeste, isi intinde ramurile peste gradina sa, 17. isi impleteste radacinile printre pietre, patrunde pana in ziduri. 18. Dar daca-l smulgi din locul in care sta, locul acesta se leapada de el si zice: "Nu stiu sa te fi cunoscut vreodata!"

19. Iata, asa sunt desfatarile pe care i le aduc caile vietii lui; apoi din acelasi pamant rasar altii dupa el."

Aduce argumente teologice, istorice și biologice pentru a-l convinge pe Iov că a ajuns așa, în starea în care era, pentru că a păcătuit. Iar Iov ascultă, tace și așteaptă cu răbdare ca Bildad să își termine predica. Aceasta se încheie cu o concluzie dură: pentru că ai păcătuit Dumnezeu te-a dezrădăcinat. De asta ești aici, așa bolnav, sărac și vai de steaua ta. 

Dacă eram în locul lui Iov ... cartea asta avea alte discursuri și alt curs.

Iov îi răspunde lui Bildad (Iov 9) însă preferă să vorbească cu Dumnezeu despre problema lui (Iov 10). Știe cât de măreț este Dumnezeu, știe că El este Sfânt, Sfânt, Sfânt, că nu este ca El. Problema lui Iov e că are nevoie de cineva care să îi prezinte problema înaintea Lui Dumnezeu. Are nevoie de un mijlocitor. Iov își vede limitările și e conștient că nu își poate prezenta cauza cum trebuie. 

Sunt favorizată pentru că trăiesc în alte vremuri și timpuri, pentru că am un Mijlocitor. 
"3. Lucrul acesta este bun si bine primit inaintea lui Dumnezeu, Mantuitorul nostru, 4. care voieste ca toti oamenii sa fie mantuiti si sa vina la cunostinta adevarului.

5. Caci este un singur Dumnezeu si este un singur mijlocitor intre Dumnezeu si oameni: Omul Isus Hristos, 6. care S-a dat pe Sine insusi ca pret de rascumparare pentru toti; faptul acesta trebuia adeverit la vremea cuvenita."

Iov realizează că singurul cu care poate vorbi deschis, căruia să i se plângă este Dumnezeu. Chiar dacă cerul tace și pare ferecat, Iov știe că este ascultat.  Iov 10:1-2 și Iov 10:18-1

"1. M-am dezgustat de viata! Voi da drum slobod plangerii mele, voi vorbi in amaraciunea sufletului meu. 2. Eu zic lui Dumnezeu: "Nu ma osandi! Arata-mi pentru ce Te certi cu mine!"

"18. Pentru ce m-ai scos din pantecele mamei mele? O, de as fi murit, si ochiul sa nu ma fi vazut! 19. As fi ca si cum n-as fi fost, si din pantecele mamei mele as fi trecut in mormant! 20. Nu sunt zilele mele destul de putine? Sa ma lase dar, sa plece de la mine, si sa rasuflu putin."

De la Bildad învăț să las lecțiile de filosofie, istorie și biologie deoparte când sunt cu oameni în suferință. Și mai învăț că fiecare dintre noi avem nevoie de un Mijlocitor care să ne prezinte cauza. Singurul Mijlocitor este Isus Christos.

invat ... sa tac!

Am auzit multe sfaturi, am primit mai puține iar pentru unele din ele încă plătesc. Nu toate sfaturile pe care le-am auzit și ascultat au fost bune. La acel moment, au părut ok. Privind în urmă, în acea pâclă de gânduri confuze, aș fi putut să nu ascult, să nu suport atâtea consecințe ... Cei ce m-au sfătuit, au fost bine intenționați. Chiar credeau că e bine ce mă sfătuiesc.

Iov are parte de niște sfătuitori de care nu aș vrea pe lângă mine. Decât să facă cu mine ce au făcut cu Iov ... mai bine să stea acasă la ei și să mă lase în pace.

Dărâmat, deprimat, copleșit de tristețea pierderii copiilor și a tăcerii cerului, Iov primește vizita prietenilor. Par înțelepți în primele șapte zile! Îl ascultă pe Iov vârsându-și inima în fața Domnului, blestemând ziua în care s-a născut!

Începe Elifaz, cel mai în vârstă. Se respectă regulile. Vorbește cel mai în vîrstă, cel mai experimentat, mai pregătit teologic, academic și economic, cel mai înțelept. Începe frumos, cumva își cere scuze, e politicos. Apoi încep acuzațiile. Știe el de ce a ajuns Iov așa. După faptă și răsplată!

Spune și lucruri bune și adevărate.

Iov 4 și 5. Elifaz e chiar mândru de discursul lui. Știe el de ce a ajuns Iov așa.

Nu vreau să uit că Elifaz are toată casa întreagă, averile îi sporesc, copiii îi sunt bine, titlurile și pozițiile sunt la locul lor, nici o aluniță nu îl supără, nici o răceală nu îl afectează.

Câte prostii debitez când cineva vine la mine să își povestească amarul?
Aud ce spune omul sau ascult?
Trag concluzii pripite și încep să trag cu versete?
Acuz sau mângâi?

Domnul are un plan cu mine. Nu îl înțeleg tot timpul. Aș vrea explicații și nu le primesc. Vin perioadele grele, cerul pare ferecat, eu sunt confuză și pe deasupra se găsesc oameni de bine care să mă acuze de păcat, de tot felul de lucruri. Și asta doare cumplit. Și ce e mai rău ... nu pot uita ce mi-au făcut! De iertat, ii iertat dar ... nu pot să-mi spăl creierul.

Mă smeresc studiind cartea Iov.
Învăț să tac. să nu arunc vorbe pe care le consider înțelepte.
Învăț să-mi aleg cuvintele sau să mi le înghit. Să nu dau cu presupusul!
Să nu folosesc Scriptura ca armă ce ucide și rănește!
Poate că sunt mai educată, citită ți înțeleaptă decât persoana care vine să discute cu mine. Toate astea nu îmi dau dreptul să trag concluzii și să acuz. 

Iov începe să vorbească!

Am tot auzit că nu ai voie să îți exprimi ce gândești, că nu e bine să Îi pui întrebări Domnului, că dacă crezi în Domnul nu ai voie să ai parte de depresii ... Numai că eu sunt întrebăcioasă. Și asta e o problemă foarte mare!

După ce l-am studiat pe David, mi s-a luat o piatră de pe inimă. M-am îndrăgostit de el. Mă consider fiica lui. Parcă ne curge sânge împletit cu întrebări prin vene. Ne deschidem și spunem Domnului mâniile noastre, bucuriile, temerile, fricile, dezamăgirile ... Și El le accepta, le primește.
Când cerul parcă e de plumb ... El ascultă!
Când simt că L-am pierdut și sunt singură, El e cu mine!
Când durerea, dezamăgirea și depresia fac ravagii în mine, El e mângâiere mea! Deși ... nu Îl simt!
Când vreau să-i spun cuiva adâncul sufletului meu, pe El Îl aleg! Și El acceptă să mă asculte!

Am început să studiez Iov și văd că echipa se mărește! Semăn și cu Iov!
"24. Suspinele imi sunt hrana de toate zilele, si jalea mi se varsa ca apa. 25. De ce ma tem, aceea mi se intampla; de ce mi-e frica, de aceea am parte! 26. N-am nici liniste, nici pace, nici odihna, si necazul da peste mine." Iov 3:24-26

Suspine auzite sau tăcute mascate de/cu zâmbet sau nu, temeri, frică, lipsa liniștii, păcii, odihnei și somnului, necazuri peste necazuri sunt parte din meniul acelei perioade din viața lui Iov. Și au făcut și mai fac parte din viața mea.

Iov alege să spună ce simte.
Alege să își exprime durerea!

Satan a vrut să îl aducă în starea asta ca să Îl blesteme pe Dumnezeu. Iov blestemă ziua în care s-a născut și noaptea în care a fost conceput și Îl binecuvântă pe Dumnezeu! 
Ce mare diferență!

Prietenii, fără bube, durere și miros, cu banii în pungi și titlurile intacte, încep să creadă că Iov nu mai e ok, că și-a pierdut credința .... poate și mintea. Dar lor nu li s-a luat nimic. Nu s-a atins nimic de ei. Sunt șocați de starea lui Iov! Nu îi înțeleg durerea, suferința, depresia. Iar această neînțelegere ... aduce mai multă durere. 

prieteni si ... prieteni

"11. Trei prieteni ai lui Iov, Elifaz din Teman, Bildad din Suah, si Tofar din Naama, au aflat de toate nenorocirile care-l lovisera. S-au sfatuit si au plecat de acasa sa se duca sa-i planga de mila si sa-l mangaie.

12. Ridicandu-si ochii de departe, nu l-au mai cunoscut. Si au ridicat glasul si au plans. Si-au sfasiat mantalele si au aruncat cu tarana in vazduh deasupra capetelor lor.

13. Si au sezut pe pamant langa el sapte zile si sapte nopti, fara sa-i spuna o vorba, caci vedeau cat de mare ii este durerea." Iov 2:11-13

Trei bărbați din localități diferite au auzit de suferințele prin care trecea cel pe care îl considerau prieten și 
s-au sfătuit
au plecat de acasă
să se ducă
să-i plângă de milă
și să-l mângâie.

Întâlnirea și decizia lor a fost bună. Ce a ieșit ... e altă poveste!

Probabil erau oameni bogați, cu funcții și averi. Indiferent de ceea ce aveau sau nu, erau prieteni. Au auzit de ceea ce s-a năpustit peste Iov și au venit la el. Nu găsesc că doamna Iov i-ar fi chemat, că Iov ar fi trimis după ei, că altcineva din Uț ar fi trimis mesajele. 

Când prietenii mei trec prin suferință, eu ce fac? Îmi pasă? Plec, mă duc, mă deplasez ca să fiu lângă cel ce sufere o pierdere, o nedreptate, o durere? 

Îmi amintesc de în ziua când l-am înmormântat pe tata, eram la capelă și a venit o femeie. Nu o văzusem în viața mea și nici nu auzisem de ea. S-a prezentat ca o prietenă de familie foarte apropiată. M-a întrebat cine sunt si i-am răspuns politicos. Apoi, m-a întrebat dacă sunt căsătorită. I-am spus că nu. Ohoooo! Din cauza mea murise tata. I-am făcut inima grea și amară și de asta a murit. M-am uitat la ea și m-a pufnit râsul ... în ciuda situației în care eram. I-am explicat că tatăl meu a suferit o dublă comoție cerebrală și de asta se afla în sicriul de lângă noi iar decesul lui nu avea nici o legătură cu statutul meu marital. Dar doamna îi dădea înainte că știa ea ... Eu eram vinovată de decesul tatălui meu.

Când semenii mei trec prin suferință, ce vorbe arunc?
Cumva am toate răspunsurile și pe deasupra mai spiritualizez totul și arunc cu versetele în cel împovărat, îndurerat și căzut??
Mă simt plină de înțelepciune și turui vrute și nevrute?

Îmi amintesc destul de multe situații penibile pe care le-am avut din partea oamenilor care se credeau bine intenționați. Efectiv îți vine să îi iei de mânecă și să îi poftești afară. 

Nu pot să nu mă întreb: Iov a avut numai patru prieteni? Atât au venit la el. Când totul era frumos și bine cred că mulți oameni apăreau ca prieteni ai lui Iov. Când totul s-a năpustit peste el, au rămas doar patru. Ceilalți au dispărut ca prin farmec.

Dispar ca prin farmec când prietenii mei ajung la limita sărăciei? 
Când boala îi deformează și mirosul pe care îl emană e greu, eu pe unde sunt? 
Când au căzut .... cum îi tratez? 
Îi arăt cu degetul? 
Mă dezic de ei?
Mă duc să îi vizitez?
Tac?
Încerc să ajut?

cu domnul și doamna Iov

Am tot frământat textul de ieri din Iov 1. Mi-am analizat reacțiile când durerile, nedreptățile și greul au venit năpustindu-se peste mine.

Sfârșitul anului trecut și începutul acestui an, au fost înțesate cu analize și investigații medicale. Aproape eram gata să îmi fac testamentul! Cu rușine spun că nu am avut aceeași reacție ca Iov ... deși mă dădeam măreață! Când am văzut că rezultatele sunt bune, am putut să mulțumesc și să mă bucur din toată inima! Dar dacă erau ... negative?

M-am agățat de viață!

Sunt femeie și cumva consider că e normal să mă atașez de lucruri și oameni. De aproape zece ani învăț să dau drumul lucrurilor și oamenilor. E greu! Am multe întrebări la care aș vrea răspuns. Încet, încet, realizez că trebuie să mulțumesc pentru ceea ce am! Nu am ceea ce mi-aș dori și aș vrea. Dar Domnul îmi dă altfel de binecuvântări și mulțumesc pentru ele. Pe mine mă formează altfel!

Mă uit la Iov și văd o altă perspectivă! Nu ridică pumnul spre cer, nu frământă zeci de de ce-uri, nu urlă la lună. El se închină și binecuvântă.

Iov 2 aduce în prim plan o altă discuție dintre Dumnezeu și Satan. Văd clar și deslușit ce vrea Satan. Ca Dumnezeu să fie blestemat, Numele Lui să fie profanat. Acesta este scopul lui, face orice pentru a-și atinge scopul.

M-am gândit că e foarte posibil ca și numele meu să fie menționat într-o astfel de discuție. Și mi-i jenă să recunosc că nu am reacționat ca Iov. Nu am blestemat dar nici nu am mulțumit din toată inima.

Am auzit în predici multă blamare pentru doamna Iov. Dar ... femeia asta și-a îngropat în aceeași zi cei zece copii! La fel ca Iov, a aflat că toată averea a fost furată și mistuită, robii pieriseră ... Din prima doamnă, a ajuns o femeie fără frânghii de care și cu care să fie mândră.

Mai mult de atât, imediat după înmormântare, soțul ei începe să fie umplut de bube care miros urât, au viermi ... Iov al ei de care fusese atât de mândră, puțea în cel mai crunt hal. Nici măcar cenușa pe care se așezase nu îl ajuta la alinarea durerii iar cioburile făceau mirosul și mai pregnant.

A pierdut tot! La fel ca Iov! Ce era în sufletul ei? Durere, durere, durere!

Din replica lui Iov deduc că durerea a dus-o aproape de nebunie! "Vorbești ca o femeie nebună!"

Cum vorbesc când durerea și necazurile mă copleșesc?
Ce gândesc când tot ce am avut s-a dus pe apa sâmbetei?
Ce sfaturi dau când cei de lângă mine au pierdut oameni dragi, au ajuns în situații grele sau boala și-a pus amprenta usturător?

Dumnezeu are totul în control. Nu Îl ia nimic prin surprindere. Nici un gând de-al meu nu îi este necunoscut. Nici o reacție, nici un zâmbet abia perceptibil, nici o acțiune ... nimic din ceea ce sunt eu și noi toți, nu Îl surprind pe Dumnezeu. Nici o bătălie nu vine peste mine fără aprobarea Lui!

Primesc binele și binecuvântările cu dragă inimă?
Dar greul, încercările, nedreptățile, durerea?

Iov s-a închinat!
Eu ce fac?

Iov s-a închinat!

"12. Domnul a zis Satanei: "Iata, iti dau pe mana tot ce are, numai asupra lui sa nu intinzi mana." Si Satana a plecat dinaintea Domnului.

13. Intr-o zi, pe cand fiii si fiicele lui Iov mancau si beau vin in casa fratelui lor cel intai nascut, 14. a venit la Iov un sol, care a zis: 

"Boii arau si magaritele pasteau langa ei.15. Si s-au aruncat niste Sabeeni asupra lor, i-au luat si au trecut pe slujitori prin ascutisul sabiei. Numai eu am scapat, ca sa-ti dau de stire."

16. Pe cand vorbea el inca, a venit un altul si a zis: 

"Focul lui Dumnezeu a cazut din cer si a aprins oile si pe slujitorii tai si i-a ars de tot. Numai eu am scapat, ca sa-ti dau de stire."

17. Pe cand vorbea el inca, a venit un altul si a zis: 

"Niste Haldeeni, insirati in trei cete, s-au aruncat asupra camilelor, le-au luat si au trecut pe slujitori prin ascutisul sabiei. Numai eu am scapat, ca sa-ti dau de stire."

18. Pe cand vorbea el inca, a venit un altul si a zis: 

"Fiii tai si fiicele tale mancau si beau vin in casa fratelui lor intai nascut.19. Si deodata, a venit un vant mare de dincolo de pustiu si a izbit in cele patru colturi ale casei: casa s-a prabusit peste tineri, si au murit. Si am scapat numai eu, ca sa-ti dau de stire."

20. Atunci Iov s-a sculat, 

si-a sfasiat mantaua 

si si-a tuns capul. Apoi,

aruncandu-se la pamant, 

s-a inchinat

21. si a zis: "Gol am iesit din pantecele mamei mele si gol ma voi intoarce in sanul pamantului. Domnul a dat si Domnul a luat - binecuvantat fie Numele Domnului!"

22. In toate acestea, Iov n-a pacatuit deloc si n-a vorbit nimic necuviincios impotriva lui Dumnezeu."

Sabeenii și haldeii s-au năpustit asupra miilor de boi, cămile și măgărițe și au luat tot. 
Vântul, tunetele, trăsnetele, fulgerele, descărcările electrice s-au năspustit toate peste ce aparținea lui Iov. Toate în aceeași zi.

De regulă, veștile proste nu vin niciodată singure. Parcă se așteaptă una pe alta ... ca să vin în grup, să devasteze, dezechilibreze, debusoleze pe cel afectat.

Am tendința naturală de a mă atașa de oameni și lucruri. Îmi amintesc cât de greu a fost când a plecat tata. Deși ... oarecum, în acea zi am știut că se va întâmpla ceva. Multă vreme mi-a fost frig fizic din cauza pierderii lui. Am pierdut oameni și relații iar asta m-a afectat și am strigat: de ce?

Mă uit la Iov și văd că tace în timp ce primește veștile. Tot ce avea în proprietate, tot cu ce s-ar fi putut mândri, a dispărut. Mai mult de atât, cei zece copii maturi și posibil căsătoriți, au decedat. Toți deodată. Și el ce face?

20. Atunci Iov s-a sculat, 

si-a sfasiat mantaua 

si si-a tuns capul. Apoi,

aruncandu-se la pamant, 

s-a inchinat

21. si a zis: "Gol am iesit din pantecele mamei mele si gol ma voi intoarce in sanul pamantului. Domnul a dat si Domnul a luat - binecuvantat fie Numele Domnului!"

22. In toate acestea, Iov n-a pacatuit deloc si n-a vorbit nimic necuviincios impotriva lui Dumnezeu."

Nu ridică tonul, nu se uită în sus, nu urlă, nu țipă, nu aruncă ce găsește prin casă, nu o învinuiește pe nevastă-sa, nu își lovește slujitorii ... El se închină!

as vrea sa fiu ca Iov ...

Am început să studiez Iov!
"1. Era in tara Ut un om care se numea Iov. Si omul acesta era fara prihana si curat la suflet. El se temea de Dumnezeu si se abatea de la rau.

2. I s-au nascut sapte fii si trei fete.

3. Avea sapte mii de oi, trei mii de camile, cinci sute de perechi de boi, cinci sute de magarite si un foarte mare numar de slujitori. Si omul acesta era cel mai cu vaza din toti locuitorii Rasaritului.

4. Fiii sai se duceau unii la altii si dadeau, rand pe rand, cate un ospat. Si pofteau si pe cele trei surori ale lor sa manance si sa bea impreuna cu ei.

5. Si, dupa ce treceau zilele de ospat, Iov chema si sfintea pe fiii sai: se scula dis-de-dimineata si aducea pentru fiecare din ei cate o ardere de tot. Caci zicea Iov: "Poate ca fiii mei au pacatuit si au suparat pe Dumnezeu in inima lor." Asa avea Iov obicei sa faca."

Un om fără prihană, curat la suflet, avea oi, boi, cămile, măgărițe, slujitori fără număr, era cel mai cu vază din toți fii răsăritului! Mama mia! Ce bărbat! 

Avea și zece copii! Șapte băieți și trei fete! Copiii erau deja adulți, la casele lor. Obiceiul lor era să facă reuniuni de familie. Se întâlneau toți, petreceau, glumeau, se împăcau bine. După aceste reuniuni, erau invitați acasă, unde Iov aducea jertfe pentru fiecare dintre ei și îi sfințea. Deși erau adulți, Iov se temea ca nu cumva aceștia să profaneze în vreun fel Numele Domnului. La petrecerile copiilor lui nu erau dezmățuri și depravări însă poate o glumă a fost nesărată și L-a ofensat pe Domnul. Un tată care e interesat de copiii lui și după majoratul acestora. Un tată care făcea tot posibilul ca și copiii lui să fie fără prihană și curați la suflet, să se teamă de Dumnezeu și să se abată de la rău.

Îl văd pe Iov ca pe un om fără intenții ascunse, fără răutate. A știut să facă bani însă nu și-a neglijat familia. Se temea de Dumnezeu și vedea mâna Lui Dumnezeu peste el binecuvântându-L. Iov nu era perfect, nu era un sfânt. Era un om normal. Dar trăia în frică de Domnul! 

Până aici totul pare perfect, idilic, de poveste. Mai că m-aș aștepta ca povestea să se termine aici cu "și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți". Numai că Biblia ne prezintă povești ale unor oameni normali ca mine și ca tine, povești cu reușite și eșecuri. 

"6. Fiii lui Dumnezeu au venit intr-o zi de s-au infatisat inaintea Domnului. Si a venit si Satana in mijlocul lor. 7. Domnul a zis Satanei: 
"De unde vii?" 
Si Satana a raspuns Domnului: 
"De la cutreierarea pamantului si de la plimbarea pe care am facut-o pe el."

8. Domnul a zis Satanei: 

"Ai vazut pe robul Meu Iov? Nu este nimeni ca el pe pamant. Este un om fara prihana si curat la suflet, care se teme de Dumnezeu si se abate de la rau."

9. Si Satana a raspuns Domnului: 

"Oare degeaba se teme Iov de Dumnezeu? 10. Nu l-ai ocrotit Tu pe el, casa lui si tot ce este al lui? Ai binecuvantat lucrul mainilor lui, si turmele lui acopera tara. 11. Dar ia intinde-Ti mana si atinge-Te de tot ce are, si sunt incredintat ca Te va blestema in fata."

12. Domnul a zis Satanei: 
"Iata, iti dau pe mana tot ce are, numai asupra lui sa nu intinzi mana." Si Satana a plecat dinaintea Domnului."

Satana, îngerul căzut, își face apariția în cer, printre ceilalți îngeri. Dumnezeu știa unde fusese, ce făcuse însă îl întreabă ce mai plănuia, ce mai punea la cale. Satana îi răspunde arogant: "De la cutreierarea pamantului si de la plimbarea pe care am facut-o pe el."

Are loc un dialog ciudat ... aș putea spune. Domnul se laudă cu Iov iar Satana Îl acuză pe Dumnezeu de favoritism. Dialogul se termină brusc cu învoiala de a-i lua totul lui Iov numai sî nu se atingă de el.

Deși nu îl văd, trebuie să fiu conștientă că am un dușman, care este mai real decât pot eu concepe și care face tot posibilul să distrugă relațiile mele, reputația mea, va încerca să mă compromită, să mă mintă ... 

Au venit, vin și vor veni în viața mea necazuri, dureri. Nu le le-am înțeles și nu le înțeleg. Dar trebuie să îmi amintesc că nimic din ceea ce mi se întâmplă nu e fără știrea Domnului, nu e trecut prin Mâna Lui, nu a venit fără aprobarea și parafa Lui.

Mi-i mintea limitată, nu înțeleg totul deși aș vrea. Explicațiile nu vin și cerul parcă a muțit. Dar orice mi se întâmplă este spre binele meu. Mi-i greu să accept asta când totul pare de cremene, când viața pare nedreaptă, când durerile apar și parcă nu se mai termină, când viața nu e așa cum mi-o doresc eu. 

Procesul meu de creștere și maturizare e greu și anevoios. Aș vrea să fiu ca și Iov însă fără durere, suferințe, fără pierderi, fără bube și umflături ...