În Exod, citesc despre o copilă care este ascultătoare, supusă, curajoasă, gata de sacrificiu, înțeleaptă. Este vorba despre Miriam (Maria), sora lui Moise. Salvarea copilului nu a stat în mâinile ei, dar ea a avut un rol important de jucat. A stat ascunsă printre trestii protejând coșul în care era fratele ei. A avut curajul să apară în fața fetei faraonului și să vorbească. A știut ce să spună - bănuiesc că fusese învățată de Iochebed. A crezut în Dumnezeul părinților ei. Văd că valorile familiei fuseseră transmise mai departe și Miriam și le însușise.
Bănuiesc că după ce Moise a fost re-adus acasă, Miriam a avut rolul de a se juca cu el, de a-l învăța să meargă, de a-l ajuta să vorbească, de a-i cânta, de a-l face să râdă.
Dar timpul trece repede și Moise este dus la palat.
Ce a fost în inima acestei copile?
S-a investit degeaba?
S-a meritat?
Îmi închipui dezamăgirea ei când a auzit că Moise a ucis un egiptean și a fugit.
Apoi?
40 de ani de tăcere.
Nu a ajuns la familia ei nici un e-mail, nici un sms, nici un telefon, nici o scrisoare, nici un semn, .... nici o veste că Moise ar mai fi trăit sau nu ....
Despre Maria nu mai aflăm nimic până ce poporul trece Marea Roșie. Dar asta nu înseamnă că ea a stat cu mâinile în sân, așteptând să se întâmple cu ea ce se întâmplă cu toată lumea.
Ce face Domnul cu ea în această perioadă?
O crește pe Maria, o maturizează în credință. Era o sclavă la fel ca toți ceilalți.
O sclavă cu talent muzical!
O sclavă ce are abilitatea de a scrie versurile și de a le pune pe muzică.
O sclavă ce și-a dedicat inima Domnului, ce învăța femeile despre El.
O sclavă cunoscută ca și profeteasă, proorociți printre sclavii evrei.
O femeie profeteasă?
O femeie proorociță?
O femeie lider printre femeile sclave?
Văd că Maria își știa darurile și abilitățile!
Era o femeie ce voia să Îl cunoască pe Domnul și din ceea ce cunoștea ea, să dea mai departe și să învețe și pe alte femei.
Abilitățile și darurile aduc la pachet responsabilitatea.
Ce daruri am?
Ce abilități?
Ce fac cu ele?
Vreau să Îl cunosc pe Dumnezeu?
Mi-am pus încrederea în El?
Îl las pe El să mă crească, maturizeze?
Îl las pe El să folosească ceea ce a pus în mine?
Da, asta aduce și o mare responsabilitate.
Dar eu ce fac?
Îmi ascund capul în nisip ca struțul și aștept să treacă viața?
Un comentariu:
Frumos spus!
O zi minunata!
Trimiteți un comentariu