mutilare sufleteasca sau vulnerabilitate?

Daca se va infiinta sau daca s-ar infiinta un fac club David vreau sa ma inscriu si eu. Imi place de David pentru ca n-a avut nici o jena in a-si exprima sentimentele. Nu numai el si le exprima deschis, ci si Moise, Ieremia, Iov si socant si Isus o face cand plange la invierea lui Lazar si cand intra in Ierusalim.
Nu cred ca numai in cultura noastra am fost educati sa nu ne aratam sentimentele, cred ca ... e ceva pe plan general. Cum sa plangi in public? Cum sa te auda cineva bocind? Dar mai ales in fata Lui Dumnezeu? Nu e frumos, nu se cade ...
Pai daca nici in fata Lui Dumnezeu nu pot sa plang, sa bocesc, sa ma tangui atunci ... in fata cui? Plansul, bocitul si tanguirea in prezenta cuiva inseamna ca devin vulnerabial, ma deschid, ma las cunoscuta ... Reprimandu-mi acestea nu primesc mangaiere, alinare, imbarbatere, sfaturi, nu am pe nimeni alaturi.
Imi place de David pentru ca il trateaza pe Dumnezeu ca pe un prieten intim si ii spune tot off-ul inimii si mie mi se cam face pielea de gaina cand citesc ce spune el, e drept ca asa simt dar eu insa, nu am curajul sa spun. Gandesc ca David a fost David, om ales, om dupa inima Lui Dumnezeu ... nu ma pot pune cu el.
Anul asta ... am citit mai multe despre David si nu il mai vad pe David catalogandu-l numai prin episodul Batseba, il vad plangand, vorbind cu Domnul, incercand sa se se ascunda dupa ce a pacatuit, recunoscand ca pentru El relatia si timpul in care vorbeste cu Domnul sunt primoridiale "mi se topeau oasele". Pentru David, Dumnezeu era prietenul lui cel mai bun. Recitesc acum viata lui si nu e batalie in care sa nu intrebe pe Domnul daca sa mearga la razboi sau nu, daca sa mearga prin stanga sau prin dreapta, daca sa faca aia sau aia si Dumnezeu ii raspundea.
Il tratez pe Dumnezeu oficial ... El e acolo sus, e Atotputernic, e Omniscient, Omniprezent, e Domnul Ostirilor - Dumnezeu razboinic ... am invatat despre El si il tratez de la distanta ... in acelasi timp e in mine si .. eu nu comunic cu El. Il tin inchis numai ca sa il folosesc ca roata de rezerva.
Mi-i greu sa accept si sa cred ca e o persoana, imi place ce face David si cum vorbeste cu Dumnezeu si Dumnezeu ma indeamna sa il tratez la fel iar eu imi gasesc tot felul de scuze stupide, ca in cultura noastra am fost educati sa nu ne manifestam sentimentele, sa nu plangem in public, sa fim sobri ... facem din aceasta mutilare sufleteasca o calitate de rang.
Nu ne mai bocim mortii ... numa needucatii o fac, numai cei asa mai putin tari cand de fapt inima ni-i franta si as urla cat m-ar tine gura. Ma vad prinsa in acest soi de mutilare si ... ma vad cochetand cu ea. Prefer sa nu merg la inmormantari pentru ca ... plang, prefer sa stau cat mai departe de familia ce trece prin suferinta insa la ultima inmormantare era cineva din familie implicat si ... nu am putut sa nu plang, nu am putut sa nu simt cu ea, nu cunosteam persoana decedata foarte bine insa imi cunosteam ruda, stiam cat sufera, stiam cata nevoie are de mangaiere si stiam cat inseamna sa vezi o fata inexpresiva cand tie iti vine sa urli ca lupul la luna .... asa ca m-am dus la ea plangad si am luat-o in brate si am plans amandoua ...
Da, numai plangand, numai devenind vulnerabila am parte de mangaiere din partea Domnului, asa ma deschid si las amaraciunea, durerea, suferinta sa fie alinate (2 Corinteni 1: 3-4).
Cum sa ma bucur de Domnul, cum sa am bucuria Lui in mine cand eu nu sunt deschisa, cand eu nu am incredere in El? Il tratez ca un partener de afaceri sau ca pe Prietenul cel mai bun? Si ... prietenul meu cel mai bun ma vede plangand, tanguind, jelind, stie cum arat cand sunt nervoasa, cand imi vine sa urlu la luna, cand mi se topesc oasele de durere si suparare?
Doamne, iarta-ma ca Te-am tratat oficial, Te-am tinut departe de emotiile mele, am vrut numai iertarea, Te-am vrut in viata numai ca roata de rezerva, sa ma ajuti cand am nevoie, sa ma vindeci, sa ma iubesti cand ma simt neiubita si eu sa stau stana de piatra, sa ma rog inexpresiv asa cum am fost invatata si mi s-a parut ca Te multumesc.
Da, vreau sa plang cu Tine, vreau sa ma deschid, vreau sa urlu la luna cu Tine alaturi, sa spun ce-mi trece prin cap ... pentru ca numai asa Te las sa ma mangai, Te las sa ma vindeci, numai asa simt dragostea Ta, numai asa esti Prietenul meu cel mai bun, numai asa esti cu adevarat Tatal meu.
Cand traia tata, uneori incercam sa ii ascund anumite stari insa el ma stia si ma intreba ce-i cu mine; atunci izbucneam si uneori plangeam, uneori nu, insa niciodata nu mi-a aratat poarta, niciodata. Uneori ma certam cu el, il luam la intrebari, protestam in fata deciziilor ce le lua, negociam cu el stiind ca nu voi dormi pe pres sau pe drum, aveam incredere in el si avea incredere in mine.
Daca cu tata faceam asa, ce ma impiedica sa fac la fel cu Dumnezeu? Automutilarea emotionala, stapanirea de sine in fata lumii si a oricui crezandu-am puternica, tare, neafectata?
Tata ceresc, am decis sa ma las vulnerabila, am decis sa las lacrimile sa curga, sa ma tangui cand ma doare, sa bocesc cand imi vine a boci, sa iti spun cat de tare m-a afectat problema aia si aia, sa iti spun ca sunt ingrijorata de mersul vremurilor ... Da, vreau sa discut astea cu Tine ...
Imi place sa fiu fiica Ta, sa am parte de atentia Ta, de dragostea Ta, de mangaierea Ta ... imi place sa stau langa Tine, langa inima Ta.