vineri, 5 februarie 2010

e cu mine

Ieri a trebuit sa merg pana la Bucuresti si nu eram in cea mai buna forma, mi-am luat de citit o carte groasa, nu am deschis sa vad mai multe insa ... m-am gandit eu ca imi va ajunge pentru drumul dus-intors.
Dar, drumul e lung, plictisitor ... a inceput sa se lumineze si parca si ziua era mohorata ... norii erau albastru marin, lumina parea intunecata ... si oarecum imi plangeam de mila, ca-s singura in tren si ... e asa plictisitor ... insa dintr-odata m-am simtit intrebata: "cum adica Cella esti singura aici? Eu nu sunt aici cu tine ... ?"  In minutele urmatoare pe linia orizontului a inceput sa apara ca o linie de foc, apoi linia s-a marit si parca o mana departa norii pana ce soarele efectiv a facut zapada sa para ca ia foc, .... era feeric ....
Dar mai mult de atat, eram atata de fericita ca nu eram singura, El era cu mine ...

3 comentarii:

elena marin-alexe spunea...

El este intotdeauna cu cei ce-si doresc prezenta Lui draga Cella.
Ilustratia este si es superba...plina de liniste.

kis spunea...

Ceea ce ne desparte uneori de Dumnezeu este, nici mai mult nici mai puţin, decât... o rugaciune.
Dar este minunat ca El ne raspunde!

Liliana Mihordea - Corbu spunea...

Imi pare rau ca nu ne-am intalnit...poate alta data. :) sau mai bine zis, data viitoare.
Faina poza!!!