Din cand in cand imi place sa merg prin magazine, sau cum imi place sa spun: sa merg la muzeu, ca sa fiu si eu in pas cu ce mai e nou, sa nu raman cumva in urma. Aseara am inceput colindatul mai mult cu scop pana mi l-am pierdut, asa ca ... efectiv eram ca la muzeu, daca imi placea ceva, erau marimi prea mari sau prea mici ... De cativa ani am luat provocarea de a vorbi cu persoanele ce lucreaza in magazine. Imi place reactia lor. Unii sunt socati cand ii intrebi: "Cum sunteti?". Imediat ma intreaba: "Ne cunoastem?" Ce sa le spun? Nu, nu ne cunoastem insa ... daca am intrat aici "in casa dumneavoastra, am zis sa fiu politicoasa". Incep sa se destinda. "Aaaah, sunt bine ... ei cu viata asta grea...!" Si, ma distreaza ca tot facand asta, cand ma zaresc data viitoare unele zambesc si ne salutam sau chiar vorbim.
Aseara insa .... zambetul doamnelor mele era mai trist. Una din ele mai tinerica ... mi-a zis ca merge atata de greu ... Pai nu vine faimoasa zi a indragostitilor si ar trebuie sa mearga cumparaturile? Replica ei a fost: "Nici indragostitii nu mai au bani". Insa o alta doamna, mai cu experienta era atat de suparata ca nimeni nu cumparase nimic, nici colega ei toata dimineata nu facuse nici un ban ... si e un magazin destul de bun (pentru oameni normali).
Efectiv a explodat cand am intrebat-o: ce faceti? "Puiu mamei, de ce e atata de greu? De ce nu pot la varsta mea sa dorm linistita? De ce tara ne e condusa de cine e condusa? De ce X (mare politician) isi permite nu stiu ce mese exotice, masaje nu stiu de care si altele? Pe banii cui? De ce nu pot la varsta mea sa am conditiile unui om normal? Nu vreau masina, e ok fara. Insa casa si cu un confort minim? De ce nu pot pleca intr-o statiune sa imi alin durerile? Sunt vai de steaua mea cu sanatatea ...."
Am incercat sa ii spun ca Dumnezeu are lucrurile in control, ca stie El de ce e asa. Parca am pus gaz pe foc. "Asa i-as zice eu cateva lui Dumnezeu." O colega ii spusese ca vom iesi din criza prin 2014. "Ce vom face pana atunci puiule?"
Situatia e grea din punct de vedere economic pentru toti, nu la fel, insa e grea. Eu am decis sa cred ca Dumnezeu are lucrurile in control in ciuda greutatilor, am decis sa ma incred in El pentru orice secunda a vietii.
Spre disperarea mamei, cand vedeam un carusel nu ma putea indupleca cu nimic sa renunt la placerea unei ture. "Mama, numai una". Imi spunea ca nu imi da bani pentru asta cu toate ca stia ca eu aveam bani stransi pentru carusel. "Macar nu in lanturi, alege si tu altceva". "Ce sa aleg mama? Umbrelutele? Astea-s pentru bebelusi". Si rapid ma asezam la rand, tup in lanturi si ... viiiiaaaaaaaaaaaaaataaaaaaaaaaaaaaaa!!!! Cand am auzit insa de accidente soldate cu morti mi s-a mai taiat elanul, insa nu eram langa carusel. Dar cand am ajuns intr-un parc de distractii .... acolo am ramas, tot ce era nou trebuia incercat.
Dar, viata nu e un parc de distractii ca sa te asezi la rand, iei bilet si .. pentru cateva minute esti sus, parca zbori, plutesti .... si invartit pana vezi negru in fata ochilor.... Distractia dureaza cateva minute, sau daca ai platit biletul la intrare pentru tot parcul poate dura cateva ore sau o zi insa .... viata nu incepe la poata ca sa se termine tot la poarta de intrare in unele cazuri.
Vin momente de durere, momente de disperare ce numai momente nu sunt. Momentele au devenit ore, zile, saptamani, luni .... si parca nu se vede nici o lumina, pana si credinta parca s-a diluat si ma intreb: Doamne, ce se intampla?
David, e un personaj ce imi place enorm, el a spus ce a gandit, a intrebat fara nici o jena despre orice pe Dumnezeu si in Psalmul 44: 17-21 scrie; "Toate acestea ni se intampla fara ca noi sa Te fi uitat, fara sa fi calcat legamantul Tau: da, inima nu ni s-a abatut, pasii nu ni s-au departat de pe cararea Ta, ca sa ne zdrobesti in locuinta sacalilor si sa ne acoperi cu umbra mortii. Daca am fi uitat Numele Dumnezeului nostru si ne-am fi intins mainile spre un dumnezeu strain, n-ar sti Dumnezeu lucrul acesta, El, care cunoaste tainele inimii?"
Da, e greu, uneori e cumplit, insa chiar de sunt zdrobita in locuinta sacalilor asta nu inseamna ca sunt moarta, calatoria continua, e doar pentru o vreme cazarea mea in locuinta lor. E posibil ca ranita si vai de steau mea, sacalii sa tot urle pe langa mine multa vreme, insa ... nu o vor face toata viata ... ci doar pentru o vreme.
Doamne, inima mea se increde in Tine si sacalii urla, imi dau tarcoale dar eu ma uit spre Tine si stiu ca sunt aici pentru o vreme, viata nu e un parc de distractii, e o calatorie printre sacali, lupi, cu vulturi ce imi dau tarcoale, cu bolovani de care ma impiedic ... dar orice-ar veni, ma incred in Tine.
Toate aici sunt pentru o vreme, si chiar si in parcul de distractii ajung sa ma plictisesc sau sa mi se faca rau ....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu