marți, 9 februarie 2010

poveste de viata ....

Am descoperit ca o cunosc pe femeia asta de multa vreme, efectiv mi-am adus aminte cu amanunte unde, cand, cum ... suvoi de amintiri ... insa niciodata nu am gandit ca eu, Cella, voi vorbi sau povesti cu ea, ....
Ca ani, e mai mare ca mine, ca si trup arata ca o adolescenta sportiva. Imi povestea ca la doua luni mama ei a decis sa o duca la orfelinat, desi era singurul copil la acea vreme al familiei. Cu groaza isi aminteste de primii ani de viata, batuta cu capul de perete ca nu manca, batuta pentru orice ...
Nici la scoala mai departe nu a fost viata de printesa, bataie cat incape, "pedagogii erau mai rai ca noi". Insa cand a fost trimisa dupa scoala generala la o scoala unde sa invete o meserie ... n-a mai putut indura cata bataie se lua ... erau perioade cand fugea ... Unde? In strada, unde se putea.
Vreme de 11 ani a stat numai in strada impreuna cu o gasca de tineri ca ea si carora le-a devenit sefa. Era un santier ce multa vreme a stat in stand-by. Nu puteai sa nu ii vezi, locuiau in Targu Cucului, loc important in circulatia Iasului.
Eu ii stiam de la biserica, veneau vreo 15-20, uneori mai multi. Stateau toti gramada intr-un colt, chicoteau, vorbeau destul de tare, unii adormeau toropiti de caldura. Prima data navaleau in baie unde gaseau apa calda, sapun si se spalau, apoi intrau in sala de biserica .... veneau sa se incalzeasca in timp de iarna ....
Langa "casa" lor isi avea sediul o fundatie si un domn ce lucra acolo mergea sa vorbeasca cu ei, le povestea de Dumnezeu, de faptul ca ii iubeste, ca au valoare ... radeau de el, uneori il ascultau in timp ce unii inca sceptici faceau galagie insa ... chiar si cu galagie ascultau ce spunea domnul asta ce avea copiii lui acasa, avea familie si care totusi ... isi facea timp pentru ei ...
Apoi .... parca au disparut, insa ii vedeam prin oras. Santierul si-a reinceput activitatea si au trebuit sa plece de acolo. Pe unii i-am vazut iesind din gurile de canal dintre Cartierele Frumoasa si Clopotari .... unii erau in Podu Ros tot prin canale ...
Am revazut-o acum vreo 3 ani si ceva in urma  schimbata insa ... venea de data asta la biserica cu o prietena ce lucra la o fundatie ce isi avea sediul langa santierul unde isi avusera ei "casa". Nu m-am gandit ca ar trebui sa vorbesc cu ea. Ce sa vorbesc? Ma intrebam ce putea prietena asta sa vorbeasca cu ea si cu inca cateva cu care iesea in oras, le lua pe acasa ...
Acum cateva luni, Dumnezeu m-a tras de maneca si m-a intrebat ce fel de dragoste am eu fata de oameni, fata de orfani, fata de cei defavorizati, fata de cei prinsi in diferite sclavii ... si imi ammintesc ca spunand de ceea ce ma framata mi-au dat lacrimile si dintre toti cati eram acolo, ea a venit la mine, m-a strans in brate si mi-a zis ca Tata lucreaza, schimba.
Intre timp, ne-am cunoscut mai bine, am mai aflat ceva de ea. Insa nu eram foarte deschisa, atenta la ceea ce zic, atenta la ce fac ... sceptica la schimbarea ei, sceptica la ce spune ... mai deschisa la a judeca decat la a iubi ... parca faceam parte din rasa pura, favorizata ...
Am hotarat sa il urmez pe Isus, sa devin ca El insa ... nu credeam ca voi cunoaste si oameni ce stiu cum e sa stai pe strada ani in sir, cum e sa mananci bataie oricand, oriunde si pentru orice, ca voi ajunge sa ii iubesc, sa imi fie dor de ei. Intr-un fel, credeam ca voi cunoaste personalitati, oameni cu nume, eheee ... parca ii faceam un favor Domnului vrand schimbare ... I-am cerut sa ma ajute sa iubesc oamenii insa eu gandeam altceva, dar El mi-a dat din cei ce au nevoie disperata de apreciere, de dragoste ... n-au nevoie de mila mea, au nevoie de incurajare, de a fi tratati ca si oameni nu paria, nu gunoaie, nu nimicuri ...
Doamne, iarta-ma pentru nesimtirea cu care i-am tratat si ii tratez pe oameni, pentru sentimentul fals de superioritate, pentru ca nu le dau nici o sansa, pentru ca nu ii vad asa cum ii vezi Tu ... ca sa nu mai spun ca e cale lunga pana la a-i iubi ... Nu am nevoie de pregatire de specialitate ca sa ii incurajez, sa le zambesc, sa spun o vorba buna ... e nevoie doar sa imi las inima libera, sa o las prelucrata de Tine ..
Cand am cerut schimbarea, visam cai verzi pe pereti ... dar schimbarea ce o dai Tu are de-a face cu inima, cu dragostea, cu oamenii din oricare mediu social, cu orice statut social, cu orice nivel de IQ, inaintea Ta avem aceeasi valoare, acelasi pret s-a platit ...
In proces de schimbare, si nu a cailor verzi ci a inimii ...

5 comentarii:

kis spunea...

Traim vremuri grele,sa ne incredem in Dumnezeu caci este singurul care poate sa faca minuni si sa schimbe vieti!

Cella spunea...

asa e ...

tasha spunea...

Asa e,doar cu Credinta in El putem merge mai departe,putem razbate greutatile vietii.

Cella spunea...

In primele zile ale noului an am constientizat ca daca nu aveam credinta in El, pe la Socola ma plimbam cu siguranta... sau eram putreda ;)).
In mana Lui sunt in siguranta!
Multumesc Tasha.

adriana spunea...

E grea schimbarea inimii dar si cand se schimba ce bine este!

Doamne, ajuta!