marți, 23 februarie 2010

Alladin si lampa femecata

Familia mea este evanghelica si de mica am stiut despre Dumnezeu, la scoala duminicala am invatat despre creatie, despre eroii din Biblie, despre nasterea lui Isus, despre ucenici insa un personaj mi-a dat batai de cap mari sau putin spus mari, si anume Duhul Sfant. Lampa lui Alladin mi-a trezit tot felul de intrebari. In faimoasa lampa e un duh, scoti capacul si phuuuu ... duhul iese si asculta de tine, e un duh simpatic, pus pe glume, cu simtul umorului dezvoltat ....

Ma asteptam ca si cu Duhul Sfant sa fie la fel, sa il am intr-o lampa, sa ma asez la rugaciune si covorul sa incepe sa se inalte si eu sa ma deplasez din loc in loc, covorul sa lupte si el cu mine sau pentru mine ... dar nu era asa ... si asta era atata de ingrijorator. 

Cine e Duhul Sfant? Unde e? Cum arata? Are ochi, aude, vede, simte, gandeste, il vad, il simt, il aud, ma invata sa lupt asa ca cel al lui Alladin? Am si eu un duh ca Alladin? De unde sa il iau?

Cand incercam sa intreb despre asta pe unii ii pufnea rasul si replica era ca numai fantezii am in cap sau unii imi spuneau ca atunci cand voi creste mai mare voi intelege. E oare vreun secret, de trebuie sa astept pana atunci? Ooooof, Doamne ... ce complicat e si cu Tine .... 

La fiecare predica ciuleam urechile sa aud bine ce zice despre Duhul Sfant. Si nimeni nu avea unul sa il arate .... Am citit o explicatie ce mi-a deblocat misterul: e soapta ce iti spune sa taci cand asa ai da o replica ce ar ustura teribil,  cand iti spune ca tocmai ai facut-o lata si sa iti ceri iertare, cand iti da un imbold sa te asezi langa cel de langa tine si sa il asculti ....

Nici urma de lampa, nici urma de magie ... si, apoi nu imi placea de El ca nu ma mai lasa sa ii capacesc pe baietii ce aveau chef de lupta, sa ma distrez pe seama celor ce reactioneaza mai greu, sa mai fac farse ca sa am motive de ras ... cate-o minciunica ....

Imi aduc aminte de seara cand am inteles cat de mult ma iubeste Dumnezeu, asa nebunatica cum sunt, cu toate defectele mele (era in adolescenta si totul parea urias), ca a murit Isus pentru mine, sa pot merge in cer ... ca biletul de intrare in cer e asigurat de Isus. Aveam nevoie de Isus, aveam nevoie disperata de Dumnezeu sa-mi inteleg rostul pe pamant, sa-mi inteleg menirea aici, printre oameni. 

In acea seara, nevazut, fara sa simt nimic Duhul Sfant a intrat in mine, covorul meu dormea linistit, nici nu s-a clintit, nici eu nu am stiut nimic pana cand am inceput sa raman uimita ca lucrurile capata sens si inteles, ca ... sunt logice. Wow, de ce nu am inteles pana acum, parca stiam parolele si codurile la ceea ce parea enigma pana acum ....

Dar, daca Dumnezeu si-a trimis Duhul Sfant in mine, imi era frica de El, cum sa vorbesc cu El, imi era jena .... ce sa ii spun ... cum? Cum sa ma adresez? Cu dumneavoastra? Dar cum sa spun: "Dumneavoastra, Duhule Sfant?". Dumnezeu spune ca acum imi e Tata, ca acum Isus imi e frate, dar .... cu Duhul Sfant cum ramane? ... Si eu cu tata nu vorbeam cu dumneavoastra, nu trebuia sa stau sapte zile in cada la spalat ca sa pot sa ma prezint sa vorbesc cu el, asa cum eram vorbeam cu el, .... nici cu fratii mei nu trebuia sa folosesc nu stiu ce forme protocolare ... deci cu Duhul Sfant e la fel ?... 

E prietenul meu nevazut de ceilalti, e cel ce ma trage de maneca cand nivelul adrenalinei creste cu o viteza ingrijoratoare, e cel ce imi spune ca privirea aceea nu a fost cea mai plina de bunatate, ca vorba aruncata a ranit si sa imi revizuiesc atitudinea .... Uneori, atata ma sacaie ca ma enerveaza si eu asa m-as razbuna ... dar imi tot sopteste, ma calmeaza, ma ajuta sa inteleg ca rana doare, imi aduce aminte de ce am patit eu cand altii mi-au facut la fel ... 

Suna ca din povesti, desene animate, cam de sectia celor "veseli", dar e o realitate. Nu am nici o lampa, nici un covor fermecat, desi cateoata mi-ar placea sa vad lumea pe unul. E lumina de veghe din mine ce da semnalul de alarma, e prietenul ce nu ma lasa cand ceilalti au disparut total, e cel ce sta cu mine cand noaptea nu se mai termina iar lacrimile refuza sa se opreasca, e cel ce ma sfatuie sa imi las zambetul intins pe fata, ce ma ghionteste sa vorbesc cu X sau Y, ce ma trimite sa-mi impart sandwish-ul cu cineva ce tremura de foame.

Nu-s Alladin, nu am lampa, nici covor dar sunt Cella si stiu cine e Duhul Sfant si imi place cu El in mine. Facem o pereche buna. 

2 comentarii:

denisia spunea...

Sunt mulţi care nu au gustat din dulceaţa trăirii cu Dumnezeu, chiar în biserică. Eu înţeleg perfect, pentru că trăiesc bucuria şi libertatea în Hristos în fiecare clipă.
Sunt un copil a lui Dumnezeu care trăieşte liber, care a înţeles că adevărata libertate înseamnă să fiu aşa cum El m-a creeat. Nu mai trăiesc sub condamnare, ştiu că toate lucrurile îmi sunt îngăduite şi am învăţat să le aleg doar pe cele ce-mi sunt de folos.
Îl iubesc pe Domnul meu şi ştiu că în iubire nu este frică şi merg de fiecare dată cu inima deschisă, cu rănile şi frustrările mele şi le las în Mâna Lui. Când am obosit ştiu că mă iubeşte şi mă ia pe braţe... când mă îndepărtez prea tare, mă strigă cu un susur blând; ai preţ în ochii mei, te iubesc cu o iubire veşnică...

Cella spunea...

mersi Denisia ;)
Desi nu sunt usoare alegerile noastre, uneori chiar dureroase ... la urma vezi frumusetea, stralucirea ....