sâmbătă, 22 decembrie 2012

Vrei sa te faci bine?

"După aceea, a avut loc o sărbătoare a iudeilor şi Isus S-a dus la Ierusalim. 

2 În Ierusalim, lângă Poarta Oilor, este un bazin numit în evreieşte „Betesda“ (Casa Harului, Indurarii, Milei), care are cinci porticuri. 3 În acestea zăceau o mulţime de bolnavi, orbi, ologi şi paralizaţi, (care aşteptau mişcarea apei. 4 Căci un înger al Domnului cobora din când în când în bazin şi tulbura apa. Şi primul care păşea în el, după tulburarea apei, era făcut sănătos, orice boală ar fi avut.)

5 Se afla acolo un om care era infirm de treizeci şi opt de ani. 

6 Isus l-a văzut zăcând şi, ştiind că este infirm de multă vreme, l-a întrebat: 
– Vrei să te faci bine?
7 Bolnavul I-a răspuns: 
– Domnule, nu am pe nimeni care să mă arunce în bazin atunci când este tulburată apa şi, până mă duc eu, coboară altul înaintea mea!
8 Isus i-a zis: 
– Ridică-te, ia-ţi targa şi umblă!
9 Dintr-odată omul s-a făcut bine, şi-a luat targa şi a început să umble. 

Ziua aceea era o zi de Sabat. 

10 Prin urmare, iudeii îi ziceau celui ce fusese vindecat:
– Este zi de Sabat! Nu ţi se dă voie să-ţi iei targa!
11 Însă el le-a răspuns:
– Cel Ce m-a făcut bine mi-a zis: „Ia-ţi targa şi umblă!“
12 Ei l-au întrebat: 
– Cine este Omul Care ţi-a zis: „Ia-ţi targa şi umblă!“?
13 Dar cel vindecat nu ştia cine este, pentru că Isus dispăruse din mulţimea care era în locul acela. 

14 După aceea, Isus l-a găsit în Templu şi i-a zis: 
„Iată că te-ai făcut bine! Să nu mai păcătuieşti, ca să nu ţi se întâmple ceva şi mai rău!“
15 Omul a plecat şi le-a spus iudeilor că Isus este Cel Care l-a făcut bine." Ioan 5:15

De cateva zile bune tot framant textul asta si intrebarea pe care i-o adreseaza Isus bolnavului: "Vrei sa te faci bine?" Povestea asta se petrece in Ierusalim, era una din cele trei sarbatori la care fiecare barbat evreu era obligat sa participe. Mai mult de atat, era zi de Sabat - zi cu reguli stricte.

Isus era cu ucenicii insa se pare ca pentru cateva minute se strecoara prin multime, vine la omul bolnav, discuta si apoi se pierde in multime. Venise aici special pentru el. Dar ... acolo erau o gramada de oameni. De ce tocmai el? De ce nu i-a vindecat pe toti?

Omul asta statea acolo de 38 de ani ... asta inseamna ca inainte fusese sanatos si s-a dus la scaldatoare ca la un fel de statiune unde sa fie vindecat. Nu era o statiune de lux daca isi permisese sa stea 38 de ani. Cert e ca avea un pat = targa pe care sa stea. Dar ce era in inima lui? Te duci la statiune pentru cateva zile si astepti miracole ... trec cele cateva zile si apoi zi dupa zi ... luna dupa luna, .... an dupa an. Era destul de grav bolnav de avea nevoie de ajutor ca sa il duca la apa ... si acum ramasese singur. Nimeni din familie nu mai era cu el. Prietenii isi vedeau de viata lor .... poate ca isi aduceau aminte de el cand veneau la templu ca sa se inchine. Poate ca atunci ii aduceau cate ceva de mancare sau de imbracat si il spalau. 

Dintr-odata vine la el un om. Nu il stia insa poate auzise de el. Omul asta vine tinta la el si il intreaba daca vrea sa se faca bine. Sa se faca bine? Adica sa iasa din depresie? Sa poata sa mearga? Sa fie ca mai inainte insa cu 38 de ani adunati la varsta lui? Sa se faca bine sufleteste? Dar ... omul asta nu stie ca el e singur? Ca dincolo de boala a aparut singuratatea care il macina mai mult decat boala? Remuscarile si-au facut efectul, si-a cerut iertare pentru pacatele lui ... a avut timp sa isi analizeze viata in tihna.

Auzind intrebarea adresata nu raspunde la ea ci incearca sa ii explice lui Isus durerea inimii lui. Nu mai avea pe nimeni. Boala ca boala ... se obisnuise cu ea. Insa era singur si asta durea cel mai tare.

Isus nu ii spune cum Il cheama, nu fac cunostinta, nu se intind la povesti ci ii spune sa isi ridice patul in forma de targa si sa umble = sa mearga = sa plece. Nu ii spune ca Il va ajuta sa intre in apa, ca va misca apa pentru el, nici nu se atinge de el. Ii spune sa isi ridice patul si sa umble. Asta inseamna ca omul trebuie sa se ridice din pat, sa se aplece sa isi stranga lucrurile, sa isi faca bocceluta si sa plece. 

Si ... e zi de Sabat cand nu ai voie sa cari nimic, sa duci cu tine nimic. Insa apare omul asta cu ditamai bocceaua in spate. Ierusalimul era intesat de evreii de peste tot. Nimeni nu stia cine este cel bolnav. Nu interesa pe nimeni ca fusese bolnav atatia ani si ca acum putea umbla. Il iau la rost ca incalca Sabatul ... dintr-odata vad ca omul acesta asculta de Isus mai mult decat de lege si ii pasa mai mult de ceea ce zice Isus decat de lege si oameni.

Nu pleaca la birt, nu se duce sa dea petrecere - poate nici nu avea un loc numit acasa ci se duce la Templu pentru ca asa zice legea, pentru ca voia sa Ii multumeasca Lui Dumnezeu pentru minunea din viata lui. Si ... din nou apare Isus care ii spune „Iată că te-ai făcut bine! Să nu mai păcătuieşti, ca să nu ţi se întâmple ceva şi mai rău!“ .

Azi vine Isus sa ma intrebe: "Vrei sa te faci bine?" Nu stau in statiune de 38 de ani insa am bolile mele sufletesti si fizice. Cand aud ce ma intreaba, incep sa filosofez? Imi ridic patul si umblu? Ascult de Isus de acolo de unde sunt, din starea in care ma aflu, din necazurile si nenorocirile ce vin peste mine, din nefericirea si singuratatea mea? 

"Vrei sa te faci bine?"

4 comentarii:

Tiberiu spunea...

Sărbători fericite!

Tafnat_Paeneah spunea...

sarbatoarea ta sa fie cu Cristos in bucurie iar cand ninge mai frumos tu da slava lui Cristos!

cella spunea...

Multumesc Tiberiu!

Sa fi binecuvantat de Dumnezeul Lui Avraam, Isaac si Iacov.

cella spunea...

Oooo, multumesc frumos pentru urare! La noi ninge ... e frig si frumos!

Sa fiti binecuvantati!