marți, 19 martie 2013

amintiri cu sfinti - editie proprie

Ma simt binecuvantata cu oameni dragi in viata mea, cu oameni pe care imi place sa ii numesc bandaje de dragoste. Inca de cand am venit in Iasi, am cunoscut o familie care ... cumva m-a adoptat. Este vorba de familia Hogas, Ioan si Rodica.
Nu cautati pe wikipedia ca nu o sa gasiti informatii despre ei, nu sunt mari scriitori, politicieni, predicatori, profesori sau ... vedete. Sunt oameni cu inima mare, oameni care si-au lasat inima deschisa de Domnul, care nu numai empatizeaza cu durerea sau bucuria ta ci care stiu ce e suferinta si atunci cand vin peste tine vaile abisale ale suferintei, se aseaza langa tine ... uneori nu spun nimic insa te iubesc asa cum esti. Uneori, mai indulcesc viata cu o prajitura, o gluma sau o farfurie de mancare.

Cred ca prima data am fost in casa lor ... la un Craciun, acum multi ani in urma. Eram cu familia fratelui meu. Pentru fiecare dintre copii a pregatit cate o jucarie frumoasa si apoi domnul Hogas s-a indreptat spre mine cu o jucarie de plus frumoasa tare. Trecusem demult de varsta jucariilor insa simplul fapt ca s-a gandit si la mine ... m-a facut sa ma simt iubita de ei. Inca mai am jucaria aceea, e pastrata bine.

Am invatat de la familia asta ce inseamna sa Il lasi pe Christos sa creasca in tine, sa Il lasi pe El sa iti vindece si deschida ochii ca sa iubesti oamenii, ce inseamna sa iti deschizi casa si sa lasi ingerii sa locuiasca in ea, ce inseamna sa nu spui multe insa sa faci multe.

Daniel Branzai are o carte in mai multe serii care se numeste "Amintiri cu sfinti". Ma gandeam dimineata ca nu ar fi rau sa imi fac si eu o asemenea carte - Amintiri cu sfintii din viata mea.

Astazi, este ziua domnului Hogas. Un om care e mai mereu cu zambetul pe buze, uneori chiar si atunci cand plange ... Oricare ar fi starea prin care trece, oricata durere ar incerca sa il doboare, cand il intreb ce face imi spune ca "croseteaza" sau ... mai cauta ata pentru crosetat.

Multumesc Domnului pentru ca este o binecuvantare pentru mine, pentru ca impreuna cu doamna Rodica au stiut sa treaca dincolo de carapacea mea de brosca testoasa - uneori, au indulcit cum numai ei doi stiu zilele frumoase si extrem de triste, au fost alaturi de mine si de noi in durere, sunt alaturi de noi indiferent de ce ar spune unii sau altii.

O sa imi spuna: "mai copkila da ce te-a apucat astazi?" Am sa ii raspund cam asa ... e un La multi ani insa spus altfel!


Multumesc Andreea Rad pentru fotografie.

4 comentarii:

Daniel Branzai spunea...

Calatorim cu sfintii impreuna, dar nu avem intotdeauna ochi sa-i vedem deslusit ...
Tu esti fericita; una din putinele fericite care au ochii buni si ... inima la fel.

cella spunea...

Pai ... ma rog Domnului sa imi vindece ochii si inima ca sa vad sfintii cu care imi binecuvanta viata!

livius spunea...



Recunostinta (exprimarea multumirii), a fost una din cele mai apreciate fapte ale unor oameni cu care s-a intalnit Mantuitorul. Uita-te cum vine aprecierea : "...dar ceilalti noua unde sunt, n-au fost vindecati toti zece?"

Multumirea... !!!

cella spunea...

Oricum ... intrebarea: "mai copkila da ce ti-a venit?" mi-a fost adresata insa acum radeam amandoi de asta ;))

Am decis sa invat multumirea insa ... interesant e ca nu o pot invata numai teoretic. Efectiv e seaca daca nu e exprimata.