Uneori am impresia ca Domnul m-a parasit. Uneori nu Il aud, nu-L mai simt, efectiv parca nici nu-L mai vad! Ma simt abandonata! Israel si Iuda se simt la fel. Numai ca de la Isaia am invatat ca poporul si-a urmat liderii si practicile acestora imbinand inchinarea la Dumnezeu cu inchinarea la idoli, facand un ghiveci religios cu efecte devastatoare. Apare pe scena Isaia si le vorbeste din partea Domnului, le spune cu lux de amanunte planul, le reveleaza ceea ce va face Domnul cu ei iar unii dintre ei nu cred o iota.
Necredinta se transmite genetic. Efectele necredintei mele se vad in cei ce vor veni dupa mine. Ei trag ponoasele pentru ceea ce cred eu ... iar eu trag ponoasele pentru ceea ce au crezut ai mei strabunici, bunici si parinti. Nu sunt eu o a doua Eva ci sunt urmasa unor parinti care la randul lor au avut parinti si bunici. Credinta sau necredinta se transmit generic ... ca vreau sau nu vreau sa o cred. Atitudinea lor fata de Dumnezeu imi este imprimata prin modul lor de trai, prin ceea ce se vede in viata lor publica sau de acasa. Imi mostenesc fizic, psihic si emotional parintii, bunici si strabunicii insa mostenirea merge mai adanc de cat mi-am putut eu inchipui.
"1 „Aşa vorbeşte DOMNUL:
«Unde este acea carte de despărţire a mamei voastre prin care am izgonit-o?
Sau căruia dintre creditorii Mei v-am vândut Eu?
Din cauza păcatelor voastre aţi fost vânduţi şi datorită nelegiuirilor voastre a fost izgonită mama voastră.
2 De ce, când am venit, n-a mai fost nimeni acolo?
De ce, când am strigat, n-a răspuns nimeni?
A fost oare mâna Mea prea scurtă pentru a vă răscumpăra?
Nu am avut Eu oare putere pentru a vă salva?
Iată, prin simpla Mea mustrare, pot să sec marea şi să prefac râurile în pustie; peştii lor putrezesc din lipsă de apă şi mor de sete. 3 Eu îmbrac cerurile în întuneric, prefăcând în sac învelitoarea lor.»" Isaia 50:1-3
Israel si Iuda il acuzasera mai inainte pe Dumnezeu ca a uitat de ei, ca i-a abandonat. Refuza sa isi vada vina, sa isi vada pacatul insa au tupeul de a-L lua pe Dumnezeu la rost. Si, El nu le pune pumnul in gura ci le raspunde. Le spune cauza pentru care i-a lasat sa ajunga in starea in care sunt. Au refuzat sa Il asculte, sa Il urmeze, au pacatuit si din cauza asta au ajuns sclavi.
Nu au ajuns unde sunt pentru ca Domnul nu are putere, ca nu aude si nu vede. Cauza robiei e pacatul, necredinta, neascultarea poporului insa si a mea. Necredinta mea Il impiedica pe El sa faca minuni, sa ma scoata de unde sunt, sa ma salveze. Refuzul meu de a fi ajutata Il impiedica sa ma salveze. Mandria si necredinta sunt cele care ma tin captiva si prizoniera.
Raspunsul Domnului ii forteaza (si ma forteaza) sa isi (imi) aduc aminte de Exod, de iesirea din Egipt, de Marea Rosie. Cine a secat marea ca poporul sa treaca ca pe uscat? Poporul era martor acolo, pe malul marii cand l-a vazut pe Moise vorbind cu Dumnezeu si ridicand toiagul. Nu Moise a despicat marea. Nu Moise a secat-o. Mana Domnului a fost acolo. El este Cel ce a secat marea, Cel ce a facut drum prin ea ca poporul sa treaca. Lectia de istorie biblica merge mai departe fara intrebari. Domnul le si imi reaminteste ca El este Cel ce a facut cerurile, le-a imbracat si tot El are puterea sa le stranga sau sa faca sac invelitoarea lor. Habar nu am avut ca cerurile au invelitoare!
Am descoperit ca si eu am robia mea. Am ajuns in ea de buna voie si ma complaceam in ea nevrand sa Il deranjez pe Domnul pentru mine, pentru eliberarea mea. Mergeam pe principiul ca ce isi face omul cu mana lui se numeste lucru manual. Si, gandeam ca trebuie sa imi duc robia pana la capat. Domnul ma iubeste insa prea mult si nu ma lasa in pandaliile mele. M-a fortat sa vad realitatea diferit. Sunt in robie - e o realitate. Insa nu ies din ea pentru ca nu Ii cer Domnului sa ma scoata. Preferam sa imi ling ranile cu mandrie insa sa nu ii cer Domnului ajutor. Nu credeam cumva ca El poate face imposibilul posibil pentru mine.
Intre timp am realizat ca de fapt la mijloc e necredinta mea. Nu Il lasam pe Dumnezeu sa fie Dumnezeu, Il limitam ... ma raportam la El ca la un om, nu voiam sa Il deranjez. Dar El nu vrea asta. El stie ce e cu mine, vrea sa ma ajute insa vrea ca eu sa ii spun ce vreau, cum ma simt.
Sunt in proces de schimbare!
Necredinta se transmite genetic. Efectele necredintei mele se vad in cei ce vor veni dupa mine. Ei trag ponoasele pentru ceea ce cred eu ... iar eu trag ponoasele pentru ceea ce au crezut ai mei strabunici, bunici si parinti. Nu sunt eu o a doua Eva ci sunt urmasa unor parinti care la randul lor au avut parinti si bunici. Credinta sau necredinta se transmit generic ... ca vreau sau nu vreau sa o cred. Atitudinea lor fata de Dumnezeu imi este imprimata prin modul lor de trai, prin ceea ce se vede in viata lor publica sau de acasa. Imi mostenesc fizic, psihic si emotional parintii, bunici si strabunicii insa mostenirea merge mai adanc de cat mi-am putut eu inchipui.
"1 „Aşa vorbeşte DOMNUL:
«Unde este acea carte de despărţire a mamei voastre prin care am izgonit-o?
Sau căruia dintre creditorii Mei v-am vândut Eu?
Din cauza păcatelor voastre aţi fost vânduţi şi datorită nelegiuirilor voastre a fost izgonită mama voastră.
2 De ce, când am venit, n-a mai fost nimeni acolo?
De ce, când am strigat, n-a răspuns nimeni?
A fost oare mâna Mea prea scurtă pentru a vă răscumpăra?
Nu am avut Eu oare putere pentru a vă salva?
Iată, prin simpla Mea mustrare, pot să sec marea şi să prefac râurile în pustie; peştii lor putrezesc din lipsă de apă şi mor de sete. 3 Eu îmbrac cerurile în întuneric, prefăcând în sac învelitoarea lor.»" Isaia 50:1-3
Israel si Iuda il acuzasera mai inainte pe Dumnezeu ca a uitat de ei, ca i-a abandonat. Refuza sa isi vada vina, sa isi vada pacatul insa au tupeul de a-L lua pe Dumnezeu la rost. Si, El nu le pune pumnul in gura ci le raspunde. Le spune cauza pentru care i-a lasat sa ajunga in starea in care sunt. Au refuzat sa Il asculte, sa Il urmeze, au pacatuit si din cauza asta au ajuns sclavi.
Nu au ajuns unde sunt pentru ca Domnul nu are putere, ca nu aude si nu vede. Cauza robiei e pacatul, necredinta, neascultarea poporului insa si a mea. Necredinta mea Il impiedica pe El sa faca minuni, sa ma scoata de unde sunt, sa ma salveze. Refuzul meu de a fi ajutata Il impiedica sa ma salveze. Mandria si necredinta sunt cele care ma tin captiva si prizoniera.
Raspunsul Domnului ii forteaza (si ma forteaza) sa isi (imi) aduc aminte de Exod, de iesirea din Egipt, de Marea Rosie. Cine a secat marea ca poporul sa treaca ca pe uscat? Poporul era martor acolo, pe malul marii cand l-a vazut pe Moise vorbind cu Dumnezeu si ridicand toiagul. Nu Moise a despicat marea. Nu Moise a secat-o. Mana Domnului a fost acolo. El este Cel ce a secat marea, Cel ce a facut drum prin ea ca poporul sa treaca. Lectia de istorie biblica merge mai departe fara intrebari. Domnul le si imi reaminteste ca El este Cel ce a facut cerurile, le-a imbracat si tot El are puterea sa le stranga sau sa faca sac invelitoarea lor. Habar nu am avut ca cerurile au invelitoare!
Am descoperit ca si eu am robia mea. Am ajuns in ea de buna voie si ma complaceam in ea nevrand sa Il deranjez pe Domnul pentru mine, pentru eliberarea mea. Mergeam pe principiul ca ce isi face omul cu mana lui se numeste lucru manual. Si, gandeam ca trebuie sa imi duc robia pana la capat. Domnul ma iubeste insa prea mult si nu ma lasa in pandaliile mele. M-a fortat sa vad realitatea diferit. Sunt in robie - e o realitate. Insa nu ies din ea pentru ca nu Ii cer Domnului sa ma scoata. Preferam sa imi ling ranile cu mandrie insa sa nu ii cer Domnului ajutor. Nu credeam cumva ca El poate face imposibilul posibil pentru mine.
Intre timp am realizat ca de fapt la mijloc e necredinta mea. Nu Il lasam pe Dumnezeu sa fie Dumnezeu, Il limitam ... ma raportam la El ca la un om, nu voiam sa Il deranjez. Dar El nu vrea asta. El stie ce e cu mine, vrea sa ma ajute insa vrea ca eu sa ii spun ce vreau, cum ma simt.
Sunt in proces de schimbare!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu