Îl admir pe Iov pentru răbdare și bun simț. Oh, cât de mult îl admir. El ascultă ce vorbește Elifaz, Bildad și Țofar. Numai că Elifaz întrece limitele și Iov îi răspunde cu aceeași monedă.
Cei trei prieteni despre care scrie cartea Iov nu erau adolescenți care să se mânie repede și care să nu gândească prea mult ce spun. Erau oameni cu părul cărunt, considerați înțelepți, trecuți prin viață. Cred că aveau cel puțin 50 de ani.
Am observat că cei care nu au pierdut pe cineva drag, nu au cum să priceapă ce rămâne în sufletul tău, chiar dacă durerea despărțirii nu mai e așa intensă. Cei care au o stabilitate financiară și poziții în societate iar lucrurile le merg bine ... nu au cum să priceapă că Domnul ți-a înmulțit mâncarea.
Cel mai în vârstă ar trebui să fie și cel mai înțelept. Dar Elifaz nu dă dovadă de înțelepciune, bun simț și compasiune. Efectiv parcă îl ia la box pe Iov. Nu îi pasă de durerea fizică și sufletească a celui despre care crede că îi este prieten.
Chiar așa ... oare cei trei chiar nu se înfiorau când îl vedeau pe Iov cum arăta? După ce le-a trecut șocul, nu mai conta că era umflat și plin de bube, că gemea la fiecare mișcare, că mai vedeau câte un vierme mișcând printr-o bubă? Nu le venea să vomite? De unde atâta înverșunare?
În locul lui Iov, m-aș fi rugat să împartă Domnul bubele în trei ... ca să simtă și ei puțin durerea. Numai că eu nu sunt Iov. Dacă aș fi fost, cartea asta nu ar fi fost cu siguranță în Biblie.
Îl văd pe Iov răspunzând acuzațiilor care îi aduc și mai multă supărare și durere. Cel mai tare îl doare că cerul tace.
Dezgustat de toate, nefericit, depresia l-a cuprins, citesc capitolele 16 și 17 unde văd cum deznădejdea îl înfășoară.
Cei trei prieteni despre care scrie cartea Iov nu erau adolescenți care să se mânie repede și care să nu gândească prea mult ce spun. Erau oameni cu părul cărunt, considerați înțelepți, trecuți prin viață. Cred că aveau cel puțin 50 de ani.
Am observat că cei care nu au pierdut pe cineva drag, nu au cum să priceapă ce rămâne în sufletul tău, chiar dacă durerea despărțirii nu mai e așa intensă. Cei care au o stabilitate financiară și poziții în societate iar lucrurile le merg bine ... nu au cum să priceapă că Domnul ți-a înmulțit mâncarea.
Cel mai în vârstă ar trebui să fie și cel mai înțelept. Dar Elifaz nu dă dovadă de înțelepciune, bun simț și compasiune. Efectiv parcă îl ia la box pe Iov. Nu îi pasă de durerea fizică și sufletească a celui despre care crede că îi este prieten.
Chiar așa ... oare cei trei chiar nu se înfiorau când îl vedeau pe Iov cum arăta? După ce le-a trecut șocul, nu mai conta că era umflat și plin de bube, că gemea la fiecare mișcare, că mai vedeau câte un vierme mișcând printr-o bubă? Nu le venea să vomite? De unde atâta înverșunare?
În locul lui Iov, m-aș fi rugat să împartă Domnul bubele în trei ... ca să simtă și ei puțin durerea. Numai că eu nu sunt Iov. Dacă aș fi fost, cartea asta nu ar fi fost cu siguranță în Biblie.
Îl văd pe Iov răspunzând acuzațiilor care îi aduc și mai multă supărare și durere. Cel mai tare îl doare că cerul tace.
Dezgustat de toate, nefericit, depresia l-a cuprins, citesc capitolele 16 și 17 unde văd cum deznădejdea îl înfășoară.
Un comentariu:
Uneori asteptarea este dureroasa, dar credinta in Domnul este mai mare!
Trimiteți un comentariu