gheizer cu bule de multumire, lauda, adorare, ....

E zi de duminica, zi de sarbatoare, multumire, lauda, bucurie ... O zi pe care am decis sa o fac de Sabat, o zi in care sa aduc jertfe de multumire, lauda, adorare ... Vremurile in care traiesc ma limiteaza, ma provoaca sa fiu cerebrala insa in ciuda lor vreau sa pazesc porunca zilei de odihna, de multumire, lauda, inchinare.

Ma fascineaza modul in care David se inchina. Uneori imi inchipui ca in capul si inima lui David nu erau decat note, armonii, versuri, poezii. Numai ca si pentru el provocarea a fost de a-si lasa inima sa Il cunoasca pe Dumnezeu, nu numai mintea.

"Pentru dirijor. Se cântă ca şi „Crinii“. Al korahiţilor. Un maschil. Un cântec de dragoste.Cuvinte pline de farmec îmi clocotesc în inimă. Eu zic: „Îmi dedic versurile regelui!“ Limba mea este pana iscusită a unui scriitor!" Psalmul 45:1


Este intr-o intalnire cu "echipa de inchinare" si dirijorul trebuie sa stie ca melodia care tocmai a compus-o nu e oricum ci se canta ca si Crinii. In perioada Pastelui se canta melodia Crinii, era una din melodiile eliberarii din Egypt. Nu oricine o canta ci fii lui Core. Ma intreb: de ce? Pentru ca din cate vad eu ... erau cei mai buni in materie de muzica, erau cei mai tari muzicanti, muzicieni ai vremii lui David. Melodia asta se canta ca si crinii insa ... e un cantec de dragoste, de dragoste pentru Regele lui David, Regele lui Israel, Lui Elohim. 


Din inima lui David izvorasc ca dintr-un gheizer cuvinte alese, asezate duios, armonios, toate incarcate, imbibate in si cu dragoste. Nu orice bolboroseala de sunete si cuvinte se gasesc in cantecul lui David. Melodia aceasta nu este pentru oricine, nu poate fi cantata oricum, nu are voie sa fie mormaita, inganata, cantata cu o inima rece, impietrita. 


Cuvintele de lauda, de adorare la adresa regelui sunt alese cu grija, intelepciune... orice litera sau cuvant neales intelept poate strica, dauna... Am inteles ce e cu scriitorul insa ce treaba are pana cu care acesta scrie? Din nou sunt in ceata, stilourile si pix-urile cu sau fara gel  din vremea mea nu ma lasa sa vad dincolo de modernul meu. Citesc insa ca pana aceasta era din pene de pasare, nu orice pasare, nu orice pene puteau fi folosite. Mai mult de atat, tot un fel de pana se folosea si la inscriptionarea cuvintelor in piatra sau lemn, era un soi de dalta de fier cu care se sapa, sculpta in piatra si lemn. Nu oricum se facea sculptarea asta ... nu puteai arunca literele acolo ...


Ma intorc la ziua mea de inchinare. Cum imi e inima? Obosita, mahnita, trista, neimpresionabila, rece, impersonala, inchistata, sparta in miliarde de farame, sfasiata de durere sau cine mai stie cum ... Am tot trait cu ideea ca Vechiul Testament e doar o carte de istorie, plin cu povesti despre evrei, povesti ce nu ni se mai aplica noua oamenilor moderni, crestinilor. Descopar insa ca mare prostie mai credeam. Dumnezeul din Vechiul Testament e acelasi si azi, indiferent de modernitatea mea, de nesimtirea ideilor mele crete. A poruncit sa am o zi de odihna, o zi in care sa las grijile, necazurile, poverile, durerile deoparte si sa II multumesc, sa imi focalizez toata atentia, inima, fiinta catre El. Sa Il cunosc, sa povestesc cu El, sa ascult ce are sa imi spuna, sa Il las sa ma iubeasca, sa invat cum sa Il iubesc .....


Stiu cum arata un gheizer din fotografii si documentare... Inima mea in ziua de Sabat = duminica, inchinare, multumire trebuie sa fie ca un gheizer ce arunca bule de multumire, lauda, adorare, ....