joi, 8 septembrie 2011

shma! .... asculta!

„Ia aminte, popor al Meu, şi voi vorbi! Israele, voi mărturisi împotriva ta: Sunt Dumnezeu, Dumnezeul tău Eu sunt! Psalmul 50:7
"Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău, Care te-am scos din ţara Egiptului, din casa sclaviei." Exod 20:2


Toti oamenii de pe fata pamantului, de prin catune, cotloane, hrube, palate si vile, de la Polul Nord si Sud, de pe sub pamant sunt chemati sa auda Glasul Domnului. Nu exista nici o exceptie. Nu se face nici o derogare. Se adreseaza celor ce au incheiat cu El un legamant prin jertfa, celor care au acceptat ca Isus este Mesia, Yahwe, Fiul Lui Dumnezeu, ca a murit si inviat, ca prin sangele Lui am iertarea pacatelor si viata vesnica. Cei ce cred in Christos devin parte a poporului Sau, a lui Israel. 


Nu ramane nici o umbra de indoiala ca El este Cel care vorbeste, care a chemat cerurile si pamantul ca martori la judecata. Insa aici se desfasoara un proces putin diferit. Yahwe marturiseste si judeca. Marturiseste despre poporul Sau inaintea Tatalui si judeca pe cei care  L-au acceptat si pe cei care nu au facut-o


Cei care cred ca fac parte din poporul Domnului au o problema. Domnul are ceva de marturisit impotriva lor. Aparent par credinciosi insa ... au uitat care le este Dumnezeul, in cine cred .... 
Au uitat ca "Eu sunt!", Dumnezeul poporului Israel este Dumnezeul lor. 
Au lasat inima sa se indoiasca de El. 
Au devenit inchinatori ritualicesti .... 
Inchinarea lor e doar exterioara pentru ca interiorul lor e ... departe de El.


Nu vreau  sa arat cu degetul in nu stiu care. Vreau sa ma uit la mine, la inchinarea mea, la modul in care tratez problemele din viata mea de zi cu zi, cum Il tratez pe Dumnezeu.


Corzile sufletului sunt obisnuite cu povestea nasterii, cu dragostea care se jertfeste, cu ceea ce face Dumnezeu pentru mine. Am intrat intr-un soi de obisnuita reverentioasa. Imi tin ritualul insa inchinarea mi-i moarta. Inima nu vibreaza ... o incanta ritualul si nu Cel caruia ii este adresata inchinarea.


Cine este Dumnezeu meu? Cum ma raportez la El?


Cine este Cel care mi se adreseaza? Cine ma striga : „Ia aminte, Cella Mea, şi voi vorbi! Cella, voi mărturisi împotriva ta: Sunt Dumnezeu, Dumnezeul tău Eu sunt! Psalmul 50:7
"Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău, Care te-am scos din depresii, dependente, viata in iad, din casa sclaviei." Exod 20:2

"Eu sunt!"



Niciun comentariu: