"Adu-I ca jertfă lui Dumnezeu mulţumire şi împlineşte-ţi promisiunile faţă de Cel Preaînalt!
Cheamă-Mă în ziua necazului; Eu te voi izbăvi, iar tu Mă vei proslăvi!“ Psalmul 50:14-15
"Când faci o promisiune înaintea lui Dumnezeu, nu întârzia să o împlineşti, căci Lui nu Îi plac nesăbuiţii. Aşadar, împlineşte-ţi promisiunea!
Este mai bine să nu faci promisiuni, decât să faci promisiuni şi să nu le împlineşti." Eclesiastul 5:4-5
"Este vreunul dintre voi în suferinţă? Să se roage! Este vreunul voios? Să cânte cântări de laudă!" Iacov 5:13
Cum adica sa aduc ca jertfa multumire? Nu e jerfta da multumire? Nu e vorba despre jertfa cu ritualul din Levitic 3? Cumva multumirea la adresa Lui Dumnezeu e un sacrificiu? Adica imi e atat de greu sa Ii multumesc incat efectiv facand asta este considerat ca si sacrificiu? Jertfele trebuiau sa fie fara cusur, fara defect, aveau un ritual care trebuia respectat. Dar ... cu multumirea asta am acum o problema. Ca sa aduc multumire ca jertfa ... cum trebuie sa fac? Cei ce veneau sa aduca jertfe nu veneau nespalati, rapanosi, imputuiti, cu nasul in vant si infumurati de calitatea buna a animalelor lor. Erau implicati cu totul in acest proces. Constientizau ca pacatul infaptuit e mare, ca singura sansa de iertarea era jertfa, veneau sa isi ceara iertare si ... nu puteau sa o ceara platind pentru ea, trebuiau sa aibe o atitudine de umilinta, smerenie ...
Imi aduc, exprim multumirea cu nesimtire, ca pe o atentie deosebita ce i-o dau Lui Dumnezeu? Multumesc din toata inima? Sau e de la sine inteles ca El trebuie sa imi dea viata, "jucarii" cat mai scumpe, cochete, mari si frumoase si neaparat cat mai multe, sa nu lase boala sa se atinga de mine, sa imi asigure o fericire de inalta calitate, de lunga durata si .... sa aibe grija sa nu mor? Platesc bani grei sau mai putini grei ca sa aibe grija de mine? Banii astia dati ii consider ca jertfa? Faptele mele bune le fac ca sa Il multumesc, sa ii fac cumva pe plac, le consider ca facand parte din jertfa de multumire?
Cand imi tremura maduva in mine, ma ia gura pe dinainte si fac promisiuni cat China. Trec de faza critica, ies la liman si promisiunile nu mi le mai tin crezand ca au avut valabilitatea momentului? Am incredere in Dumnezeu si strig catre El numai cand durerea ma stoarce cu incetitnitorul? Consider ca pot apela la El ca la Spitalul de Urgenta? M-a operat si imediat cred ca-s vindecata? Mai mult de atat, pana ajung la El, ma folosesc de toate relatiile, cunostintele acestora pentru rezolvarea problemelor mele si cand vad ca e "imposibil" ma duc si la Dumnezeu?
E un soi de roata de rezerva? Care cumva functioneaza pe baza de multumire, incredere, credinta, jertfe? Sunt constienta ca e aici cu mine, langa mine 24 din 24, 60 de secunde dintr-un minut, fiecare miliardime de secunda din viata mea? Constientizez ca nici un fir de par nu mi se misca fara ca El sa stie? Ca nici o musca nu-mi deranjeaza linistea fara ca El sa stie? Nici o frunza nu isi schimba culoare, continutul, nu se misca fara ca El sa nu stie, sa fie acolo. Nici o furnica din cate sunt pe fata pamantului nu se misca fara ca El sa stie. Nimic ....absolut nimic nu se intampla fara ca El sa stie. Mintea mea e prea scurta, ingusta, mica, marginita, bleaga ca sa inteleaga ideea asta atata de simpla. Cred ca daca merg, vad, simt, aud, pipai, pot scrie, citi si lucra sunt buricul pamantului si ... sunt mare amiba explodata.
Ca sa multumesc, cu reverenta, umilinta, respect, dragoste, trebuie sa imi constientizez rolul. Sunt o creatura si nicidecum creator. Poate creez si eu ceva .... insa mare parte din creatiile mele sunt numai prostii sau / si imi aduc numai belele.
Vreau sa am incredere in Dumnezeu, sa Il cunosc pe El dincolo de lungul nasului meu scurt, dincolo de inaltimea mea nu foarte mare, dincolo de cuvintele marginite si mica-mi intelegere. Vreau sa Ii multumesc Creatorului acestui Univers vazut si nevazut, cunoscut si necunoscut pentru rabdarea cu care ma trateaza. Vreau sa imi las inima invatata ce este multumirea si cu ce se mananca aceasta. Vreau sa imiimplinesc juruintele facute. Nu mi le-a cerut El, eu am fost cea care le-a facut. Vreau sa am incredere in El, sa merg la El cu toata increderea in ziua necazului ca si in ziua bucuriei. Vreau sa Ii multumesc si sa Ii dau Lui toata Slava.
9 comentarii:
oricum de la un multumesc mormait pana la o jerfta de multumire e mare prapastia...si totusi, daca as aduce un multumesc sincer inaintea Lui, cred ca ar fi bucuros,dar la noi sinceritatea e pe cale de disparitie...
Otniel, citeste te rog Romani cap. 12, vers. 1, sa vezi cum te invata Scriptura ca trebuie adusa o jertfa.
David cand a adus o jertfa a facut o remarca foarte interesanta: "Nu vreau sa aduc a fertfa care sa nu ma coste nimic" 2 Samuel 24:24.
Daca astazi nu ne costa nimic (material, vorbind), o jertfa, totusi avem un exemplu inaintea noastra.
Oti,
.... si tacerea e un raspuns, nu?
"Prin urmare, vă îndemn fraţilor, prin îndurarea lui Dumnezeu, să vă aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă şi plăcută lui Dumnezeu. Aceasta va fi o închinare duhovnicească din partea voastră!"
Multumesc pentru ajutor, Cella!
Cu drag ;)
Cam tacut in ultima vreme ... ma astept sa ma contrati si ... nimic?;))
Sunt extrem de ocupat, si am fost plecat doua zile, apoi sambata plec iarasi la Portland si venim inapoi numai miercuri, asa ca pana atunci fratele Gicu Contra nu da replici, ca-i ocupat cu altceva.
pentru mine tocmai asta inseamna sinceritatea... trupul meu ca o jertfa vie... candva lucram la constructia unei biserici intrun sat de munte...eram singurul salahor, si a trebuit sa car 50 saci de ciment in mai putin de o ora...atunci cu mintea mea de copil am spus, doamne trupul asta al meu ce se frange e acum cu totul o jertfa inaintea ta.. azi insa, placerea ce o gaseste El in mine e cu atat mai mare cu cat imi sfintesc viata dupa voia si indurarea Lui, asta-i si jertfa mea, iar sinceritatea cu care jertfim sa fie deplina...dar lumea nui sincera, fratii nu mai sunt sinceri, surorile nici, biserica se duce de rapa din cauza ca multi se ascund dupa masca de sfintenie si jertfa nu mai e placuta si dupa indurarea Domnului, ci dupa gadilatul urechilor noastre...pentru ce? pentru ca de la mic la mare purtam mai multe fetze...
oty a fost pe drum cella, de asta a tacut:P... la ce gura sparta e el nu si-o putea tine, noroc cu drumul:)) multumesc pentru verset;)
Trimiteți un comentariu