1 Imparati17 : 1 - 7 "Ilie tişbitul, un ghiladit, i-a zis lui Ahab: „Viu este Domnul, Dumnezeul lui Israel, Căruia Îi slujesc, că nu va fi nici rouă, nici ploaie în aceşti ani decât la cuvântul meu.“
Apoi, Domnul i-a vorbit lui Ilie astfel:
„Pleacă de aici, du-te spre răsărit şi ascunde-te lângă uedul (paraul) Cherit, care se află la răsărit de Iordan!
Vei bea apă din ued (parau). Le-am poruncit corbilor să-ţi aducă de mâncare acolo“.
El a făcut potrivit Cuvântului Domnului: s-a dus şi s-a aşezat lângă uedul (paraul) Cherit, care se află la răsărit de Iordan.
Corbii îi aduceau pâine şi carne dimineaţa şi seara, iar apă bea din ued.
După o vreme însă uedul (paraul) a secat, pentru că nu mai plouase în ţară."
Scena din pasaj se petrece pe vremea cand Ahab era rege in Israel. Mai stiu ca "Ahab a făcut mai mult rău decât toţi regii lui Israel care au fost înainte de el, mâniindu-L pe Domnul, Dumnezeul lui Israel. " A consolidat idolatria, a amestecat-o cu inchinarea la Baal si Astarteea, la masa lui zilnic apareau 850 de profeti si prooroci ai acestor idoli, ii hranea zilnic bine de tot ....
Inchinarea nu inseamna numai vizitarea regulata a acestor statui sau figurine. Acolo te rugai, inaltai cererile tale de protectie, multumeai pentru ceea ce aveai .... era un ritual destul de amplu. Izabela a adus cu ea insa ceva nou in inchinare, amestecul feminin. Oricum poporul era pe ulei puternic insa aceasta a umplut paharul. Era o inchinare cu puternic accent sexual. Mai citesc ca in decaderea lor implinesc proorocie dupa proorocie .... fac exact ceea ce parintii lor au jurat ca nu vor face. Iosua proorocise si in 1 Imparati 16 : 34 gasesc : "În timpul domniei lui, Hiel din Betel a rezidit Ierihonul; i-a pus temeliile cu preţul întâiului său născut, Abiram, şi i-a aşezat porţile cu preţul lui Segub, cel mai tânăr dintre fiii săi, potrivit cuvântului rostit de Domnul prin Iosua, fiul lui Nun."
Imi amintesc ca atunci cand am citit prima oara mi-am zis: si ce a facut asa rau? Si Manole si-a zidit nevasta insarcinata in zidurile manastirii. Ca zidurile sa reziste, sa fie o lucrare mareata trebuie sa aibe o jertfa, nu? Nu asa zice Manole acolo? Dar Biblia ce zice? Decaderea, departea de Dumnezeu te aduce aici. In nici un caz Dumnezeu nu iti cere sa iti pui copilul sau nevasta sau vreun om in zidurile casei ca sa ai o casa rezistenta.
Intr-un context religios imoral apare Ilie Tisbitul. Contrastul este ametitor. Regele Ahab este spalat, parfumat, imbracat cu cele mai fine, albe si aurite tesaturi ce se puteau face la acea vreme, e inconjurat de ceata lor de profeti baalisti si astarteisti, toti unu si unu ... si apare un barbat barbos, pletos ... cam transpirat de ceva vreme, imbracat cu o piele de camila neagra (de unde ii iese si porecla de paros). Mai mult de atat, barbatul asta ciudat se prezinta in fata lui Ahab si ii spune un mesaj scurt si pleaca. Mesajul era din partea Lui Dumnezeu, a Dumnezeului Cel viu. Baal era construit din piatra sau lemn. Se inchinau unui zeu fara viata . Ilie apare si spune ca e trimis din partea Lui Dumnezeu cu un mesaj si Dumnezeul lui e viu .
A plecat repede, n-a stat sa le faca analiza pe text, analiza hermeneutica, teologica. Domnul i-a spus unde sa se duca si ce sa faca. Cheritul era o zona sigura unde putea sta. Sa nu isi faca griji de apa si mancare, Dumnezeu ii promisese ca va avea grija de astea. Cheritul se pare ca era un loc / o localitate in fata Iordanului.
Corbii intra in categoria pasarilor necurate, pradatoare, furacioase. In nici un caz nu te astepti sa vina sa iti aduca mancare. Insa multa vreme acestia au venit zilnic dimineata si seara cu paine si carne la Ilie. Cate luni au trecut pana a secat paraul nu stiu .... insa corbii angajati de Dumnezeu si-au facut treaba cu responsabilitate si devotament.
Ce era in mintea si sufletul lui Ilie? Ce gandea cand apareau corbii cu cate o bucata de carne in plisc? Se intreba ce fel de carne e aceea pe care o manca? De la ce soi de animal, pasare era? Se intreba de unde era acea paine? De unde o furasera corbii? Un lucru e clar, corbii nu aveau macelarie si nici brutarie. Ce ii aduceau lui Ilie era furat de undeva, din vreo casa, bucatarie .... Nu m-ar mira sa aflu in cer ca erau tocmai din casa lui Ahab.
Mi-ar placea oarecum sa vad scena cand Ilie apare in fata lui Ahab, ii spune mesajul si apoi ... dispare. Sa vad cum ii fac ochii in cap ca girofarurile lui Ahab, cum turbeaza Izabela de nervi, cum se cearta cu Ahab ca nu l-a omorat pe Ilie, cum se ia de soldati ca l-au lasat pe paros sa plece asa usor ... Dar, nu as vrea sa fiu prezenta fizic acolo ca e foarte posibil ca partea de la gat in sus sa imi stea langa talpi cu o viteza destul de mare.
Cum reactionez eu cand primesc un mesaj de la Domnul? Reactionez ca Ahab? Nu ni se spune sa fi zis ceva insa de a trebuit ca Ilie sa se duca la Cherit in nici un caz nu l-a invitat sa fie cazat la hotelul - palat de sapte stele unde statea regele, regina si roiul de profeti a lui Baal. Mesajul ce mi-l trimite Domnul nu e unul filosofos, plicticos, poetic, onorific. Nu, e unul ce cheama la pocainta, la revizuirea modului in care traiesc, gandesc, actionez, visez. Si eu ce fac? Astept corbii?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu