Povestea de mai jos cred ca citit-o in una din cartile "Supa de pui pentru suflet de ....". Azi dimineata insa mi-a trimis-o cineva pe e-mail si ... merita citita.
"Pe cand eram copil, tatal meu a facut rost de unul dintre primele telefoane din cartier. Imi aduc perfect aminte de ladita aceea din lemn lacuit, montata in perete. Receptorul stralucitor atarna intr-o parte. Eram inca prea mic ca sa ajung la telefon dar ascultam mereu, fascinat, cum mama mea vorbea cu el.
Apoi am descoperit ca undeva, inauntrul acestui aparat, traia o persoana uluitoare. Numele ei era "Alo Centrala" si nu era nici un lucru pe lumea asta, pe care ea sa nu-l stie. Alo Centrala putea sa-ti spuna numarul oricui si in plus, ora exacta.
Experienta mea, cu acest duh inchis intr-o sticla, a venit intr-o zi cand, in vreme ce mama era in vizita la o vecina iar eu ma jucam la bancul de scule din pivnita, mi-am lovit un deget cu ciocanul. Durerea era teribila si nu era nimeni in preajma care sa-mi arate compasiune. Am umblat in jurul casei sugandu-mi degetul inflamat pana am ajuns la scara.
Telefonul! Am tarat repede un scaun din sufragerie pana in hol, m-am urcat pe el, am scos din furca receptorul telefonului si l-am dus la ureche. "Alo, Centrala!", am strigat in microfonul care era chiar deasupra capului meu. Un clic sau doua, apoi o voce joasa si clara mi-a ajuns la ureche: "Centrala."
"Mi-am ranit degetul..." - m-am smiorcait eu in telefon iar lacrimile m-au podidit imediat, acum ca aveam o audienta.
"Mamica ta nu este acasa?"- urma intrebarea.
"Nu este nimeni acasa in afara de mine..."- am bolborosit.
"Iti curge sange?" - m-a intrebat vocea..
"Nu," - i-am raspuns. "M-am lovit cu ciocanul si acuma ma doare tare rau..."
"Poti sa deschizi racitorul?" - m-a-ntrebat ea. I-am spus ca pot.
"Atunci ia de acolo o bucatica de ghiata si tine-o lipita de degetel," - spuse vocea.
Dupa aceea am inceput sa chem "Alo Centrala" pentru orice. I-am cerut ajutor pentru lectia de geografie iar ea mi-a spus unde se afla Philadelphia ... M-a ajutat si la matematica.. . Ea mi-a spus ca veverita pe care o prinsesem in parc cu o zi inainte, mananca fructe si alune.
A venit apoi o zi in care Petey, canarul nostru, a murit.
Am chemat "Alo Centrala" si i-am spus vestea asta trista. Ea m-a ascultat si a inceput sa-mi spuna lucruri pe care de obicei oamenii mari le spun copiilor ca sa-i linisteasca. Am intrebat-o, "De ce se intampla ca pasarile, care canta atat de frumos si aduc atata bucurie oamenilor, trebuie sa se sfarseaca intr-o gramajoara de pene, pe fundul unei colivii?"
Cred ca ea mi-a inteles afectarea, pentru ca mi-a spus incet, " Wayne , tine minte intotdeauna, ca mai sunt si alte lumi in care se poate canta."
Alta data la telefon, "Alo, Centrala!"
"Centrala." - mi-a raspuns vocea cunoscuta. "Cum se scrie cuvantul fix?" - am intrebat-o.
Toate astea se intamplau intr-un mic orasel din zona Pacificului de Nord-Vest. Pe cand aveam noua ani, ne-am mutat la capatul celalalt al tarii, la Boston . Imi lipsea foarte mult prietena mea... "Alo Centrala" ramasese in cutia aceea din lemn de mahon din vechea noastra casa. N-am mai incercat sa fac acelasi lucru cu telefonul modern, stralucitor, din locuinta noua.
Devenisem adolescent dar amintirea acelor conversatii din copilarie m-a urmarit pretutindeni...
Adesea, in momente de incertitudine si neputinta mi-am reamintit acea seninatate si sentiment de siguranta, pe care le-am avut la timpul acela. Am apreciat acum cat de rabdatoare de intelegatoare si buna la suflet trebuie sa fi fost ea, ca sa-si piarda atata timp cu un mic baietel ca mine.
Dupa cativa ani, am facut iarasi drumul catre Vest, de data asta pentru a-mi continua studiile colegiale.
Am aterizat in escala la Seattle . Aveam o jumatate de ora intre avioane. Am petrecut vreo 15 minute la telefon cu sora mea, care locuia aici de o vreme. Apoi, fara sa ma gandesc, am format numarul operatorului din oraselul nostru de bastina si am spus: "Alo Centrala!"
Miraculos, am auzit aceias voce joasa si clara, pe care o cunosteam atat de bine. "Centrala."
Nu planuisem asta dar m-am auzit spunand: "Poti sa-mi spui cum se scrie cuvantul fix?"
O pauza lunga. Apoi, vocea aceea catifelata mi-a raspuns, "Cred ca degetelul tau s-a vindecat pana acum."
Am ras, "Deci tu esti, intr-adevar, " - i-am spus. "Ma-ntreb daca ai idee cat de mult ai insemnat pentru mine la vremea aceea."
"Iar eu ma-ntreb," - zise ea, "daca tu realizezi cat de mult au insemnat telefoanele tale pentru mine. N-am avut niciodata copii si asteptam cu bucurie chemarile tale, zi de zi..."
I-am spus cat de mult m-am gandit la ea dealungul anilor si am intrebat-o daca pot s-o mai chem din nou atunci cand voi veni sa-mi vizitez sora.
"Cu placere," - mi-a spus ea. "Intreaba de Sally."
M-am intors la Seattle peste trei luni. O alta voce mi-a raspuns la "Informatii" .
Am intrebat de Sally.
"Sunteti un prieten?" - m-a intrebat.
"Da, un foarte vechi prieten... Wayne . .."
" Imi pare rau sa-ti spun asta," - mi-a spus ea. "Sally a lucrat doar o jumatate de norma in ultimii ani, pentru ca era bolnava. A murit cu cinci saptamani in urma."
Inainte de a apuca sa agat receptorul, mi-a spus, "Un minut, ai spus ca te cheama Wayne ?"
"Da." - i-am raspuns..
"Ei bine, Sally a lasat un mesaj pentru d-ta... L-a scris pe o hartie in caz ca ai sa suni. Ti-l citesc."
Mesajul ei era: "Spune-i ca sunt si alte lumi in care se poate canta. El va sti la ce ma refer."
I-am multumit si am atarnat receptorul. Stiam la ce se referea Sally.
Niciodata sa nu subestimezi impresia pe care ai facut-o asupra cuiva.
A cui viata o s-o atingi astazi?"
"Pe cand eram copil, tatal meu a facut rost de unul dintre primele telefoane din cartier. Imi aduc perfect aminte de ladita aceea din lemn lacuit, montata in perete. Receptorul stralucitor atarna intr-o parte. Eram inca prea mic ca sa ajung la telefon dar ascultam mereu, fascinat, cum mama mea vorbea cu el.
Apoi am descoperit ca undeva, inauntrul acestui aparat, traia o persoana uluitoare. Numele ei era "Alo Centrala" si nu era nici un lucru pe lumea asta, pe care ea sa nu-l stie. Alo Centrala putea sa-ti spuna numarul oricui si in plus, ora exacta.
Experienta mea, cu acest duh inchis intr-o sticla, a venit intr-o zi cand, in vreme ce mama era in vizita la o vecina iar eu ma jucam la bancul de scule din pivnita, mi-am lovit un deget cu ciocanul. Durerea era teribila si nu era nimeni in preajma care sa-mi arate compasiune. Am umblat in jurul casei sugandu-mi degetul inflamat pana am ajuns la scara.
Telefonul! Am tarat repede un scaun din sufragerie pana in hol, m-am urcat pe el, am scos din furca receptorul telefonului si l-am dus la ureche. "Alo, Centrala!", am strigat in microfonul care era chiar deasupra capului meu. Un clic sau doua, apoi o voce joasa si clara mi-a ajuns la ureche: "Centrala."
"Mi-am ranit degetul..." - m-am smiorcait eu in telefon iar lacrimile m-au podidit imediat, acum ca aveam o audienta.
"Mamica ta nu este acasa?"- urma intrebarea.
"Nu este nimeni acasa in afara de mine..."- am bolborosit.
"Iti curge sange?" - m-a intrebat vocea..
"Nu," - i-am raspuns. "M-am lovit cu ciocanul si acuma ma doare tare rau..."
"Poti sa deschizi racitorul?" - m-a-ntrebat ea. I-am spus ca pot.
"Atunci ia de acolo o bucatica de ghiata si tine-o lipita de degetel," - spuse vocea.
Dupa aceea am inceput sa chem "Alo Centrala" pentru orice. I-am cerut ajutor pentru lectia de geografie iar ea mi-a spus unde se afla Philadelphia ... M-a ajutat si la matematica.. . Ea mi-a spus ca veverita pe care o prinsesem in parc cu o zi inainte, mananca fructe si alune.
A venit apoi o zi in care Petey, canarul nostru, a murit.
Am chemat "Alo Centrala" si i-am spus vestea asta trista. Ea m-a ascultat si a inceput sa-mi spuna lucruri pe care de obicei oamenii mari le spun copiilor ca sa-i linisteasca. Am intrebat-o, "De ce se intampla ca pasarile, care canta atat de frumos si aduc atata bucurie oamenilor, trebuie sa se sfarseaca intr-o gramajoara de pene, pe fundul unei colivii?"
Cred ca ea mi-a inteles afectarea, pentru ca mi-a spus incet, " Wayne , tine minte intotdeauna, ca mai sunt si alte lumi in care se poate canta."
Alta data la telefon, "Alo, Centrala!"
"Centrala." - mi-a raspuns vocea cunoscuta. "Cum se scrie cuvantul fix?" - am intrebat-o.
Toate astea se intamplau intr-un mic orasel din zona Pacificului de Nord-Vest. Pe cand aveam noua ani, ne-am mutat la capatul celalalt al tarii, la Boston . Imi lipsea foarte mult prietena mea... "Alo Centrala" ramasese in cutia aceea din lemn de mahon din vechea noastra casa. N-am mai incercat sa fac acelasi lucru cu telefonul modern, stralucitor, din locuinta noua.
Devenisem adolescent dar amintirea acelor conversatii din copilarie m-a urmarit pretutindeni...
Adesea, in momente de incertitudine si neputinta mi-am reamintit acea seninatate si sentiment de siguranta, pe care le-am avut la timpul acela. Am apreciat acum cat de rabdatoare de intelegatoare si buna la suflet trebuie sa fi fost ea, ca sa-si piarda atata timp cu un mic baietel ca mine.
Dupa cativa ani, am facut iarasi drumul catre Vest, de data asta pentru a-mi continua studiile colegiale.
Am aterizat in escala la Seattle . Aveam o jumatate de ora intre avioane. Am petrecut vreo 15 minute la telefon cu sora mea, care locuia aici de o vreme. Apoi, fara sa ma gandesc, am format numarul operatorului din oraselul nostru de bastina si am spus: "Alo Centrala!"
Miraculos, am auzit aceias voce joasa si clara, pe care o cunosteam atat de bine. "Centrala."
Nu planuisem asta dar m-am auzit spunand: "Poti sa-mi spui cum se scrie cuvantul fix?"
O pauza lunga. Apoi, vocea aceea catifelata mi-a raspuns, "Cred ca degetelul tau s-a vindecat pana acum."
Am ras, "Deci tu esti, intr-adevar, " - i-am spus. "Ma-ntreb daca ai idee cat de mult ai insemnat pentru mine la vremea aceea."
"Iar eu ma-ntreb," - zise ea, "daca tu realizezi cat de mult au insemnat telefoanele tale pentru mine. N-am avut niciodata copii si asteptam cu bucurie chemarile tale, zi de zi..."
I-am spus cat de mult m-am gandit la ea dealungul anilor si am intrebat-o daca pot s-o mai chem din nou atunci cand voi veni sa-mi vizitez sora.
"Cu placere," - mi-a spus ea. "Intreaba de Sally."
M-am intors la Seattle peste trei luni. O alta voce mi-a raspuns la "Informatii" .
Am intrebat de Sally.
"Sunteti un prieten?" - m-a intrebat.
"Da, un foarte vechi prieten... Wayne . .."
" Imi pare rau sa-ti spun asta," - mi-a spus ea. "Sally a lucrat doar o jumatate de norma in ultimii ani, pentru ca era bolnava. A murit cu cinci saptamani in urma."
Inainte de a apuca sa agat receptorul, mi-a spus, "Un minut, ai spus ca te cheama Wayne ?"
"Da." - i-am raspuns..
"Ei bine, Sally a lasat un mesaj pentru d-ta... L-a scris pe o hartie in caz ca ai sa suni. Ti-l citesc."
Mesajul ei era: "Spune-i ca sunt si alte lumi in care se poate canta. El va sti la ce ma refer."
I-am multumit si am atarnat receptorul. Stiam la ce se referea Sally.
Niciodata sa nu subestimezi impresia pe care ai facut-o asupra cuiva.
A cui viata o s-o atingi astazi?"
7 comentarii:
ce interesant!
mi-ai soptit intotdeauna lucruri frumoase
... desi nu zic
-alo centrala!
zic:
- ce faci Cella?
.....si duios scrii sa alini orice dor pina ne vom vdea unde sunt si alte lumi in care se poate canta mai frumos decat aceste scrieri...atat de palpitante!!!
Visez la alte lumi:
- unde se vor vedea lucrurile despre care imaginatia nu a visat,
-unde voi canta melodii ce aici nu le-am invatat,
-unde voi sta cu oamenii de care mi-i dor,
-unde voi invata cum e sa umbli intr-un trup care nu simte durerea si regresul,
-unde voi invata de la ingeri sa bat din aripi fara sa fac zgomot si vant ...
M-am vindecat de la a dispretuilucrurile mici si aproape neinsemnate. Eram cu cateva familii in alta localitate la o nunta. Era sambata. Duminica am vizitat o adunare, unde cativa au cantat o cantare. Nu mi-a placut, nici grupul nici cum cantau. Cand s-a terminat, o sora din grupul nostru cauta pe careva dintre cei ce au cantat, spunandu-ne: "Atat ma atins cantarea asta, si felul cum a fost cantata, ca trebuie sa o invat si eu." M-am facut mic si am tacut, dar in interior a fost un strigat; Sa nu dispretuiesti niciodata pe nimeni, fiecare are un anumit mesaj pentru celalalt. Daca nu esti tu, cu siguranta este altul.
Recunosc ca am tendinta de a dispretui insa am citit undeva ... nu mai stiu in ce carte o inrpretarea versetului: "Sa nu ucizi, oricine va ucide va cadea sub pedeapsa judecatii.” Dar Eu va spun ca oricine se manie pe fratele sau va cadea sub pedeapsa judecatii, si oricine va zice fratelui sau: “Prostule!” va cadea sub pedeapsa Soborului, iar oricine-i va zice: “Nebunule!” va cadea sub pedeapsa focului gheenei. ". Daca l-am dispretuit in inima si mintea mea deja l-am omorat.
Am fost socata atunci si cand vad ca ma apuca vechea tendinta ... imi amintesc interpretarea asta ... si de teama nu duc gandul mai departe. Il opresc la a mai creste.
Bun gasit !
Vestile bune vin in liniste !!
Am fost rugata sa citesc aceasta scriere, fara alte detalii.
Nici nu era nevoie. Am descoperit un alt loc in care ma voi refugia adapand sufletul !
Voi reveni ptr a citi alta, si alta, si alta scriere.
MULTUMESC!
Lenuta Enache
Doamna Lenuta bun venit la doritorii de vesti bune si minuni ... in liniste si pe-ndelete.
Va mai astept si va doresc un weekend de poveste!
Bun gasit !
Vestile bune vin in liniste !!
Am fost rugata sa citesc aceasta scriere, fara alte detalii.
Nici nu era nevoie. Am descoperit un alt loc in care ma voi refugia adapand sufletul !
Voi reveni ptr a citi alta, si alta, si alta scriere.
MULTUMESC!
Lenuta Enache
Trimiteți un comentariu