vesti rele in timpuri bune

"Acum Stăpânul, DOMNUL Oştirilor, va lua din Ierusalim şi din Iuda orice sprijin şi ajutor, toată resursa de pâine şi toată resursa de apă; 2 orice viteaz şi soldat, judecător şi profet, prezicător şi bătrân; 3 orice căpetenie peste cincizeci şi demnitar, sfetnic, meşteşugar priceput şi vrăjitor iscusit. 4 Le voi da băieţi drept conducători şi nişte copii îi vor conduce.
5 Oamenii se vor asupri unii pe alţii, fiecare se va asupri unul pe celălalt, fiecare pe semenul său; cel tânăr se va ridica împotriva celui bătrân, şi cel de rând împotriva celui onorat. 6 Un om îl va apuca pe unul din fraţii săi, în casa tatălui său, şi-i va zice: «Tu ai o mantie, fii conducătorul nostru! Stăpâneşte peste această grămadă de ruine!»
7 Însă, tot în ziua aceea, celălalt va striga: «Nu pot eu să fiu doctor! În casa mea n-am nici mâncare, nici îmbrăcăminte; nu mă puneţi conducător al acestui popor!»
8 Ierusalimul s-a clătinat şi Iuda s-a prăbuşit, pentru că vorbele şi faptele lor sunt împotriva DOMNULUI, sfidând prezenţa Sa glorioasă." Isaia 3:1-9

Cel care are puterea de a face ceea ce spune, de a duce la implinire promisiunile pe care Le face, are ceva de spus poporului din Iuda si Ierusalim. Ii anunta ca li se va lua orice sprijin (suport) si ajutor (inclusiv batul sau carja in care s-ar sprijini). Orice lucru, om, putere, functie, pozitie materiala, sociala, religioasa va disparea. Orice lucru pretios parca va intra in pamant. Lucrurile la care ar putea sa alerge, ca sa caute scapare, nu ii va ajuta. 

Sa nu uit ca Isaia isi incepe lucrarea in perioada in care Iuda era intr-o situatie materiala cum nici pe timpul lui Solomon nu fusese. Oamenii aveau de toate din belsug, se credeau stapani pe ce aveau. Investeau in lucruri materiale ca sa aibe si mai mult ... si mai mult. Banuiesc ca isi radeau in barba de Isaia cand auzeau ce acesta le spunea ... profetia insa se va implini ad-literam peste 200 de ani cand va veni la domnie Nebucadnetar. 

Cand te crezi stapan pe ceea ce ai, pe ceea ce esti, pe scaunul ce il detii, cand vezi ca lucrurile merg bine din punctul tau de vedere e greu sa crezi ca totul de va destrama, se va termina, ca lucrurile nu vor fi cum le trasam noi. Avand de toate, mai mult decat strictul necesar incepi sa uiti ce esti, cine esti. Incepi sa te crezi stapan pe ceea ce ai. Doar tu cu manutele tale ai muncit pentru avutul tau, nu? Sau te-a dus mintea sa faci afaceri si de acolo sa iti iasa banii, deci ... esti maret / mareata. 

Uiti ca nu esti tu in controlul a toate, uiti ca exista un Dumnezeu care are toate lucrurile in control, care daca iti ia suflarea ramai doar o mana de tarana mai mare sau mai mica si chiar daca iti face cosciug cu aer conditionat ... tot  mic dejun, pranz si cina pentru viermi ajungi. Uiti ca nu esti doar trup ci ai si suflet. Uiti ca sufletul iti e nemuritor ... si poate nu ca nu uiti asta, insa uiti ca sufletul acesta nu iti apartine, nu e al tau ci e a Creatorului.

Intr-o astfel de conjunctura cand oamenii se simteau stapani pe ei, pe situatie, pe pozitie, cand Dumnezeu era trimis la plimbare pentru ca ei aveau treaba cu idolii, cu pacatele lor ... pacate de care nu se sfiau, pacate pe care le considerau "trai normal", vine un tanar crescut in puf la casa regala si incepe sa le spuna lor chestii despre Dumnezeu. Ce, ei nu citeau presa vremii? Nu stiau ei ce ite se trageau in lume? Nu stiau ei ca un pumn de aur rezolva multe? Si apoi .... daca eu traiesc bine acum, ce-mi pasa ce se va intampla peste 100 sau 200 de ani dupa ce eu dau coltul? Daca eu traiesc bine si imi permit orice, oricand, oriunde ... de ce sa ma doara ca cei ce vin dupa mine sufera? E treaba mea? E datoria mea sa am grija sa nu sufere ei? 

Si apoi, sa nu uit ca se adreseaza evreilor ... pe care ii duce mintea. Nu asa i-a inzestrat Dumnezeu? Numai ca mai e un aspect uitat aici. Te duce mintea daca asculti de Dumnezeul tau, esti binecuvantat si ajungi departe daca El e cu tine. Daca nu ... e posibil sa ajungi mare insa ... mare nenorocire pentru altii si pentru tine oricat ai avea material, social, politic sau mai stiu eu cum. Ce ai iti e dat sa folosesti pentru altii, pentru binele lor, nu doar pentru tine si atat. 

Cand faina si uleiul din vas sunt ca ale vaduvei din Sarepta atunci toata increderea iti e in Dumnezeu. Dar, cand hambarele iti sunt pline, cand seiful cu greu se inchide si conturile is burdusite iti e greu sa crezi ca ceva ti s-ar putea intampla. 

M-am luptat cu Dumnezeu foarte mult ... si inca o mai fac. L-am intrebat de ce nu mi-a dat si mie bani ... sau nu neaparat bani cat posesii materiale ... sa am si eu strictul necesar. Numai ca m-a intrebat ce inseamna pentru mine strictul necesar si ... la mine strictul necesar semana a trai de miliardar in miliarde. L-am intrebat atunci de ce nu mi-a dat o sanatate de fier, de ce nu mi-a facut aia si aia si aia si aia ... si am avut o lista enorma care acum suna stupid si imi lasa pana si mie un gust amar. Cumva am crezut ca sunt pedepsita ca nu imi da ce vreau eu. Dar voiam sa stiu pentru ce sunt pedepsita, sa ma pocaiesc si apoi sa primesc ce vreau. Comparandu-am cu evreii din vremea lui Isaia ma simt binecuvantata.

Care e atitudinea cu care Il tratez pe Dumnezeu? 

Nu cumva Il folosesc ca roata de rezerva? 

Nu cumva ... cred in El numai de fatada? 

Nu cumva ... eu nu ma identific cu jertfa Lui Cristos si sunt religioasa pana in ultima molecula din mine? 

Nu cumva cred in El numai ca sa imi spal constiinta ca am facut si eu ceva? 

Nu cumva atitudinea mea sfideaza, ofenseaza prezenta, gloria, slava Lui Dumnezeu?