luni, 11 martie 2013

fantani si puturi crapate ...

Am primit o provocare ce vine ca o manusa peste ceea ce pornisem eu. Provocarea este de a-mi astampara setea sufletului din fantana cu apa vie si de a nu mai bea sau cauta apa din / in fantanile secate, in puturile sparte si crapate ce tin apa seaca, clocita.  (Ieremia 2:13) Am pornit pentru viata mea un proces de curatire, de sfintire.

Fantanile astea cu apa otravitoare le mai asemen cu ranile facute de mine insumi sau de altii si pe care le ascund, cosmetizez, oblojesc asa cum ma duce mintea. Ce rani sau fantani care nu ma lasa sa cresc, ce nu-mi astampara setea dupa Dumnezeu am in mine? Am descoperit ca sunt bogata si descoperirea m-a cam socat: nemultumire continua, amaraciune, necredinta, cariera, relatii, vise neimplinite, cercurile vicioase, complexe de inferioritate, bulimie sau anorexie, teama de a nu fi acceptata, respectata, iubita, teama de a nu ajunge de rasul lumii, de a iesi cumva in evidenta, "esti doar o femeie ... ceva neinsemnat acolo ...", "incurajarile" dispretuitoare la adresa celor necasatoriti, celor fara copii, celor care nu sunt "perfecti si impliniti in ochii lumii", teama de ce vor spune ceilalti, neputinta de a spune NU, implicarea in multe activitati, judecata dura si grea, neputinta de a iubi si de a te lasa iubit .... si lista continua.

Am descoperit ca daca las ranile expuse, daca vorbesc despre ele, daca Il las pe Isus Christos (evreieste Yeshua HaMaschiach) sa le curete, opereze, coase si inchide, atunci intru in procesul de vindecare. Daca insa le tin ascunse ... fac cangrena si incet incet devin o cangrena ulceroasa.

Una din rani tine de relatii. Mi-a placut sa am prieteni multi, sa ma placa oamenii, sa gatesc pentru ei, sa imi deschid casa, sa petrecem zilele lor de nastere, sa le fac cadouri, sa imi deschid inima in fata lor. Nu conta numarul celor ce treceau pragul casei mele, nu conta ora la care veneau sau plecau, nu conta daca aduceau ceva sau nu ... Ma credeam o binecuvantare pentru ei ... si poate chiar eram. Insa, a venit un context si ca la comanda, toti au disparut ca prin farmec. Parca nu ma mai stiau, nu imi stiau viata, ideile, convingerile ...

A venit disperarea, depresia, bocet dupa bocet, zi dupa zi, luna dupa luna ... telefonul mutise, mail-urile nu mai veneau, la intalniri brusc si instantaneu nu mai era loc pentru mine, petrecerile si-au gasit alt camin ... Intre timp, am invatat sa traiesc fara multimi in jurul meu, m-am refugiat in bratele Celui venit de Sus care nu ma abandoneaza indiferent de context, care imi stie durerea, lacrimile, temerile, ranile si care ma iubeste mai mult decat stiu, imi pot inchipui sau simti. Nu stiu daca rana asta este vindecata complet. Insa ... vreau sa Il las pe Dumnezeul lui Avraam, Isaac si Iacov, Dumnezeul care vindeca sa se atinga de mine, sa imi examineze rana si ranile, sa opereze si sa vindece. Voi fi plina de cicatrice insa vindecata.

Pot sa stiu teorie cat incape, pot sa stiu strazile Ierusalimului pe de rost si sa nu merg niciodata acolo, pot sa fiu toba de doctrina si teologie insa daca nu Il las pe Dumnezeu sa ma vindece ... nu sunt decat o toba de carte umblatoare, plina de rani pline cu puroi care la orice mica atingere va exploda si improsca cu infectie.

Am intrat in proces de innoire a mintii insa vreau sa imi las si sufletul vindecat.

Dis de dimineata am scris articolul si dupa amiaza, am primit un mesaj privat de la Vasile Silion si el mi-a dat permisiunea sa il public aici.

"Exod 32.17-20 "Iosua a auzit glasul poporului care scotea strigãte şi i-a zis lui Moise: „În tabãrã este un strigãt de rãzboi!”18 Moise a rãspuns: „Strigãtul aceasta nu-i nici strigãt de biruitori, nici strigãt de biruiţi; ce aud eu, este glasul unor oameni care cântã!”19 Şi, pe când se apropia de tabãrã, a vãzut viţelul şi jocurile. Moise s-a aprins de mânie, a aruncat tablele din mânã şi le-a sfãrîmat de piciorul muntelui.20 A luat viţelul pe care-l fãcuserã ei şi l-a ars în foc; l-a prefãcut în cenuşã, a presãrat cenuşa pe faţa apei şi a dat-o copiilor lui Israel s-o bea.

Ce cantec se aude azi din inima ta? Poate ca azi nu se aude un stigat de biruinta, sau poate ca azi din sufletul tau se aude doar geamatul unui om „biruit” de viata si de incercari ... poate ca esti un biruit azi, dar nu esti un biruit fara nadejde ... Rascumparatorul tau este viu iar destinul tau este sa te ridici prin Hristos care te poate purta pe bratele Lui. Nu alege sa irosesti tot cei mai de pret din viata ta, tot „aurul” din sufletul tau pe un „vitel”... orice ar fi sau ar insemna pentru tine acest „vitel”. Dumnezeu este dragoste dar este si un foc mistuiror.

Destinul tau este sa bei din „izvorul de vie” care este Hristos ... si nu sa bei apa amestecata cu cenusa ce a ramas in urma alegerilor tale gresite.".... gandurile mele de acum cateva saptamani

...se pare ca senzatia de "sete" caracterizeaza in general oamenii... este insa atat de important "izvorul" din care alegem sa bem pentru a ne astampara setea

Ezechiel 36. 25-27 Vã voi stropi cu apã curatã, şi veţi fi curãţiţi; vã voi curãţa de toate spurcãciunile voastre şi de toţi idolii voştri. Vã voi da o inimã nouã, şi voi pune în voi un duh nou; voi scoate din trupul vostru inima din piatrã, şi vã voi da o inimã de carne. Voi pune Duhul Meu în voi, şi vã voi face sã urmaţi poruncile Mele şi sã pãziţi şi sã împliniţi legile Mele. Amin"

9 comentarii:

livius spunea...

Uite, eu ti-as mai "vorbi" din cand in cand, dar ma cearta prietenile tale. Cu toate astea, am in minte acum o cantare (pe care de altfel am cantat-o inainte de a-ti scrie), si care zice cam asa: "Vine-o zi, vine-o zi; Cand dureri nu vor mai fi. Nu vor fi nori pe cer, Lacrimi, ochii, n-or umbri- Va fi pace-n veci de veci, Cand la Isus ai sa pleci; O ce zi, ce luminoasa va fi!
Dar o alta cantare (pe care o cantam cu foc in tinerete)zice cam asa "Dar pan' atunci, inima mea sa cante. Pana atunci cu drag voi astepta. Pana-n cea zi, cand in cer voi ajunge, In ziua cand cu drag l-oi intalni".
In fiecare dimineata da-I slava si multumire Domnului pentru o singura zi. Lasa ziua de ieri, nu te ingrijora de cea de maine, si ai sa vezi ca bucuria de azi nu va fi umbrita de nereusitele de ieri, nici de ceata de maine.

cella spunea...

Rugamintea mea este sa vorbiti de cate ori vreti sa imi spuneti ceva.
Multumesc de cantare ;) si incurajare, prietenie, grija ;)

A.Dama spunea...

Ei, Livius draga, nu e loc aici de cearta! Nici timp. Nu ne-ajunge clipa, ora, luna, anul sa-I cantam laude pentru tot ce ne-a dat si pentru felul in care ne-a zidit.
Eu ma bucur sa te citesc - aici si in alte parti. Iar pentru ca eu si Cella suntem prietene, ma bucur de bucuria ei si ma doare cand e trista sau bolnavioara. Dar si-atunci, tot la El alergam, nu Ii dam ragaz o secunda macar.

Cella draga, sa stii ca si pe mine m-au preocupat fantanile crapate. Si cele pe care le tulburam din prea multa ravna...

http://adamaica.wordpress.com/2010/03/15/memoriile-altei-cunoasteri-5-cand-izvorul-n-avea-nevoie-de-fantana/

cella spunea...

Adica ... tu propui sa nu le mai zgandar si tulbur?

E si asta o solutie pentru bucurie ;) si viata!

livius spunea...

Nu cumva sa va inchipuiti ca m-as referi la cuvantul "cearta'' ca la ceva real. Eu l-am tot pronuntat intr-un mod putin ironic, doar, doar o sa o provoc pe Rodica Botan la un dialog. Nu ca n-as putea sa-i scriu pe blogul ei, dar daca aici ne-am "ciocnit", am zis ca sa continuam o discutie aici, nu de alta, dar va fi deliciul Cellei. Stiu ca voi doua sunteti prietene. Si continuati cu prietenia voastra ca e benefica de ambele parti. Domnul sa va dea multa bucurie in prietenia voastra.

livius spunea...

Cu cativa ani in urma, intr-o vizita prin tara, m-am oprit la un stand de carti si am cumparat o carte. Extraordinara, in felul direct, real, in care autorul abordeaza cea mai spinoasa problema a tuturor timpurilor, de la Adam si pana astazi, si cu siguranta va fi actuala pana la capat. Ia ceva timp sa o citesti, dar merita.
Daca Cella nu o gaseste in Iasi, poate i-o poti cumpara tu, A.Dama din orasul tau si sa i-o trimiti. Merita, un cadou de prietena.

John Ortberg, "Toti sunt normali pana ajungi sa-i cunosti."

Daca ati citit-o, felicitari si la meditatie.

cella spunea...

Am cartea asta ... am citit-o intre doua respiratii ;)).

A.Dama spunea...

Eu n-am vazut cartea, nici n-am auzit de ea. Acum mi-ati dat motive sa o caut. :)

Cella, iarta-ma ca am complicat lucrurile - sau linkurile. Of!

De fapt, la linkul asta era provocarea cu saparea fantanilor crapate - mie mi s-a parut un fel de "culme a risipei".

http://adamaica.wordpress.com/2009/03/28/fantani-crapate/

Multumesc anticipat pentru iertare si intelegere!

cella spunea...

Nu ai complicat nimic, relax! Pentru mine a facut clik alta idee ;)).

Cauta cartea si citeste-o!