Azi am descoperit ca DEX-ul nu are chiar toate definitiile. Pentru blog inca nu a reusit sa perfecteze una. Wikipedia in schimb are o definitie detaliata.
Titlul blogului este inspirat dintr-o carte scrisa de Joni Eareckson Tada. Ea astepta cerul, mie imi placuse ideea de minuni si am combinat cuvintele. De atunci am inceput o noua aventura. Pot sa spun ca blogul e unul din instrumentele pe care le-a folosit si le foloseste Tata ca sa ma creasca, maturizeze, sensibilizeze, provoace la creativitate, cunoastere, un instrument prin care Il vad prin lentilele si ochelarii altora, unii m-au ridicat pe umerii lor ca sa Il vad altfel, sa ma imbat de frumusetea Lui.
4 ani binecuvantati cu provocari, cu o aventura a cunoasterii, studiului, descoperirii radacinilor, bucurii, minuni de poveste, oameni bandaje de dragoste. Dar insa imbibati cu durere fizica, emotionala, rani deschise. M-am bucurat in acesti ani de vindecare fizica, emotionala, de atingerea Medicului Ceresc ce a operat ulceratiile mele, unele sunt amintiri, unele inca dor ...
In acesti ani am descoperit oameni frumosi in interior si la chip, oameni dispusi sa isi largeasca inima si sa primeasca in ea si un arici ca mine - intre timp mi-au mai cazut spinii .... Am descoperit ca virtualul e o lume ce raneste, una in care te poti balacari sau poti ramane curat si afara din "certurile de vorbe".
Atat cat stiam la acea vreme, mi-am impus sa nu ma implic in scandaluri, in certuri. Nu am energia necesara sa fac asta, m-ar afecta prea mult si apoi ... asta vrea Tata sa fac? Mi-am mai impus sa nu postez materiale cu caracter divulgator, provocator la ispite, tot ceea ce postez sa arate spre El. Nu-mi plac certurile ... le evit de numa. Si le evit pentru ca stiu ca pot rani ucigand prin cuvinte dureroase. Stiu cum e sa suferi de pe urma unor astfel de cuvinte, cat de mult dureaza pana ierti, pana ranile se vindeca ... poate la mine e mai greu pentru ca sunt foarte orgolioasa. Insa asta ma ajuta sa inteleg din nou ca sunt unica.
Eram in cautare de mentor(i) sau de oameni cu care sa pot discuta dincolo de preturile de la piata sau de pojghita superficiala a cotidianului. Domnul mi-a daruit oameni care sa ma asculte, sa ma "citeasca" printre randuri, sa se roage pentru mine, sa staruiasca in rugaciune pentru mine, sa ma sune, sa imi scrie, sa ma incurajeze, ridice, sa ma iubeasca asa cum sunt, sa isi faca timp pentru intrebarile si framantarile mele.
Multumesc Domnului pentru Rodica Botan - ea a fost cred primul meu "comentator necunoscut" si apoi ne-am imprietenit.
Multumesc pentru Daniel Branzai - pentru sensibilitatea si dragostea parinteasca cu care m-a inconjurat.
Multumesc pentru A.Dama - creativitate exprimata in cuvinte ce te provoaca sa vezi cerul ridicandu-te pe varfuri, prietenie, bandaj de dragoste.
Multumesc pentru Livius Puraci - pentru maturitatea cu care ma aduce uneori cu picioarele pe pamant insa si pentru impulsurile pe care mi le da ca sa ma ridice din locul in care uneori ma scald.
Multumesc pentru Oti cel ce imi mai facea clipuri, imi traducea materiale.
Multumesc pentru Elena, Oana Mocanu, Denisia, Maria de la Cluj, Vindecatorul, Ionel Luca, Kos si Misu, ... si lista e lunga.
Dragilor, va multumesc ca ati fost alaturi de mine. V-ati lasat inima deschisa, v-ati deschis ca sa imbogatiti pe altii, v-ati investit ca ati stiut sau nu.
Dar, vreau sa multumesc si celor care intra pe blog sa citeasca si care nu spun nimic si nici nu comenteaza de obicei. Insa atunci cand ma astept mai putin primesc din partea lor incurajari si tare bine mai prind.
In acesti patru ani am invatat ca daca nu dau din ceea ce primesc ... nu mai pot primi. Ceea ce primesc, invat, din ceea ce ma imbogateste trebuie sa dau mai departe. Primesc viata si trebuie sa o dau mai departe. Binecuvantarile nu vin peste mine ca sa le depozitez, etichetez si arhivez. Binecuvantaril vin ca sa fie date altora si in locul lor sa vina altele si tot asa ...
Virtual va invit la o clatita aniversara!
Titlul blogului este inspirat dintr-o carte scrisa de Joni Eareckson Tada. Ea astepta cerul, mie imi placuse ideea de minuni si am combinat cuvintele. De atunci am inceput o noua aventura. Pot sa spun ca blogul e unul din instrumentele pe care le-a folosit si le foloseste Tata ca sa ma creasca, maturizeze, sensibilizeze, provoace la creativitate, cunoastere, un instrument prin care Il vad prin lentilele si ochelarii altora, unii m-au ridicat pe umerii lor ca sa Il vad altfel, sa ma imbat de frumusetea Lui.
4 ani binecuvantati cu provocari, cu o aventura a cunoasterii, studiului, descoperirii radacinilor, bucurii, minuni de poveste, oameni bandaje de dragoste. Dar insa imbibati cu durere fizica, emotionala, rani deschise. M-am bucurat in acesti ani de vindecare fizica, emotionala, de atingerea Medicului Ceresc ce a operat ulceratiile mele, unele sunt amintiri, unele inca dor ...
In acesti ani am descoperit oameni frumosi in interior si la chip, oameni dispusi sa isi largeasca inima si sa primeasca in ea si un arici ca mine - intre timp mi-au mai cazut spinii .... Am descoperit ca virtualul e o lume ce raneste, una in care te poti balacari sau poti ramane curat si afara din "certurile de vorbe".
Atat cat stiam la acea vreme, mi-am impus sa nu ma implic in scandaluri, in certuri. Nu am energia necesara sa fac asta, m-ar afecta prea mult si apoi ... asta vrea Tata sa fac? Mi-am mai impus sa nu postez materiale cu caracter divulgator, provocator la ispite, tot ceea ce postez sa arate spre El. Nu-mi plac certurile ... le evit de numa. Si le evit pentru ca stiu ca pot rani ucigand prin cuvinte dureroase. Stiu cum e sa suferi de pe urma unor astfel de cuvinte, cat de mult dureaza pana ierti, pana ranile se vindeca ... poate la mine e mai greu pentru ca sunt foarte orgolioasa. Insa asta ma ajuta sa inteleg din nou ca sunt unica.
Eram in cautare de mentor(i) sau de oameni cu care sa pot discuta dincolo de preturile de la piata sau de pojghita superficiala a cotidianului. Domnul mi-a daruit oameni care sa ma asculte, sa ma "citeasca" printre randuri, sa se roage pentru mine, sa staruiasca in rugaciune pentru mine, sa ma sune, sa imi scrie, sa ma incurajeze, ridice, sa ma iubeasca asa cum sunt, sa isi faca timp pentru intrebarile si framantarile mele.
Multumesc Domnului pentru Rodica Botan - ea a fost cred primul meu "comentator necunoscut" si apoi ne-am imprietenit.
Multumesc pentru Daniel Branzai - pentru sensibilitatea si dragostea parinteasca cu care m-a inconjurat.
Multumesc pentru A.Dama - creativitate exprimata in cuvinte ce te provoaca sa vezi cerul ridicandu-te pe varfuri, prietenie, bandaj de dragoste.
Multumesc pentru Livius Puraci - pentru maturitatea cu care ma aduce uneori cu picioarele pe pamant insa si pentru impulsurile pe care mi le da ca sa ma ridice din locul in care uneori ma scald.
Multumesc pentru Oti cel ce imi mai facea clipuri, imi traducea materiale.
Multumesc pentru Elena, Oana Mocanu, Denisia, Maria de la Cluj, Vindecatorul, Ionel Luca, Kos si Misu, ... si lista e lunga.
Dragilor, va multumesc ca ati fost alaturi de mine. V-ati lasat inima deschisa, v-ati deschis ca sa imbogatiti pe altii, v-ati investit ca ati stiut sau nu.
Dar, vreau sa multumesc si celor care intra pe blog sa citeasca si care nu spun nimic si nici nu comenteaza de obicei. Insa atunci cand ma astept mai putin primesc din partea lor incurajari si tare bine mai prind.
In acesti patru ani am invatat ca daca nu dau din ceea ce primesc ... nu mai pot primi. Ceea ce primesc, invat, din ceea ce ma imbogateste trebuie sa dau mai departe. Primesc viata si trebuie sa o dau mai departe. Binecuvantarile nu vin peste mine ca sa le depozitez, etichetez si arhivez. Binecuvantaril vin ca sa fie date altora si in locul lor sa vina altele si tot asa ...
16 comentarii:
Tu zici ca il vezi pe Domnul prin lentilele altora, ma gandesc la felul cum vezi clatitele prin ochelarii de soare. Sau ca sa fiu mai specific, cum vezi magiunul de prune, ca si asa e inchis la culoare.
Nu Cella, daca iti dam ajutor sa Il vezi mai clar, nu facem altceva decat iti punem cateodata picaturi in ochi, ori dupa caz, te ajutam sa-ti stergi ochelarii proprii.
Hai sa-ti spun si o poveste, daca m-ai pornit. Se spune ca o familie s-a mutat intr-o casa noua. Barbatul care a venit noaptea a avut curiozitatea sa vada ce fel de oameni sunt vecinii lui. Dimineata, curios si iscoditor priveste prin geamul acoperit de o perdea transparenta. Nu mica i-a fost nemultumirea cand a constatat ca toti oamenii, femeile, copiii strazi, au o coloare inchisa a pielii. Dupa mai multe zile de urmarire din interior era depresat din cauza vecinatatii in care s-a mutat. Pleaca cu treburi prin targ, iar cand se intoarce priveste din nou pe geam, dar mirare, toti erau asa cum ii placea lui sa-i vada. Ce s-a intamplat? In lipsa lui nevasta a spalat acea perdea si a sters geamul negru de praf, asa ca oamenii "s-au schimbat radical".
Cam asa ceva facem noi, unul pentru altul; doar ne ajutam sa vedem mai bine.
Oricum, eu iti doresc succes in munca ta (eu fiid tare lenes te apeciez mult pentru tenacitatea de a scrie mereu, si apoi iar, mereu).
"Domnul sa fie desfatarea ta, si sa iti dea tot ce iti doreste inima!!!"
Era fineti ;)) si se vedea foarte bine ;)).
Multumesc pentru picaturi, pentru ca imi stergeti ochelarii, spalati geamul si perdelele.
Multumesc pentru urare!
Fiti binecuvantat!
ce va fi nu s-a artat încă dar stim că atunci ...acasă ne vom minuna nespus de cuvintele si gândurile nescrise si nespuse si mai mutl vom slavi pe Domnul ptr .raspunsul rugaciunilor ce ne -au fost ascultate aici in vale plângerii.
îți dorim ani frumosi cu scrieri sfinte si duioasele cuvinte sa îmbălsămeze iar ,orice suflet ce soseste si minunile dorește.
Oahh girll ,ce poza mi se facu gura apa :lol:. La multi ani ! si iti doresc cat mai multe experiente din acelea care conteaza. :*
pfff am scris de pe al lui Misu,e valabila oricum urarea. Take care . Si ..iti dedic de ziua aceasta deosebita o melodie- "An Irish Blessing - Roma Downey feat. Phil Coulter". Sunt cu muzica ce sa-i faci. :lol:
Pe mine, sa ma chemi la floare, Cella draga, nu la clatite! (Mai ales ca n-am voie ciocolata, nici dulciuri in exces. :) )
De alta parte, sa recunoastem ca daca Tata nu ne da - sa fim stalpi de sprijin ori bandaje etc. -, prin propria vointa, tot una cu pamantul suntem. Io multumesc in cor cu tine. :))
Aniversare cu cantec sa ai, draga Cella! Cantec la alegere, dupa (ne)voia inimii...
Te pup.
Ramona,
multumesc foarte frumos pentru urare!
Esti si tu o minune, stii, nu?
Kos dear,
multumesc frumos. Am sa ascult si melodia acusica ;)).
A.Dama
acu trebuie sa vad nevoia inimii si apoi sa aleg cantecul ;).
Era un trandafir primit, plin de miros si pe care insa l-am daruit. Stii tu cum e: dar din dar se face rai ...
La cat mai multi ani! Sunteti o binecuvantare!Vio
Vio,
multumesc frumos!
Si tu esti una! Stii?
Sper sa iti placa ,adica nu are cum sa nu iti placa .:*
Cella, tu ma faci sa ma-nrosesc mereu cand vorbesti asa de cald (si) despre mine... nu merit eu ce zici tu.
Mai bine recunoaste ca tu ai fost bandaj de dragoste, iar spinii (de care pomenesti) sunt si ei meniti a ne face pe noi mai atenti la ceea ce este important.
Eu iti multumesc pentru ca...inca astepti minuni. E o lectie pentru noi toti.
Multi ani inainte, inclusiv blogeristic vorbind :)
Multumesc draguta!
Am invatat ca daca astepti minuni, ele vin. INsa nu in timpul meu, nu cand vreau eu, nu cum vreau eu, nu de la cine vreau eu ... cine cand vrea Tata care este de fapt Tatal minunilor ;).
Nu, nu stiu. Dar sper, din tot sufletul!Multumesc! Vio
Fie ca prin tot ceea ce scrii pe acest blog, oamenii să fie motivați să privească la Dumnezeu.
Dumnezeu să te răsplătească pentru lucrarea pe care o faci! :)
Trimiteți un comentariu