Ieri dimineata am citit un articol frumos. M-a atras titlul "Cand esti o mireasa fugara". Autoarea, la nunta ei, cand a venit timpul sa isi spuna "legamantul, juramantul", si-a lasat mirele la altar si a fugit. Nu de tot ci sa isi ia din camera unde se pregatise "juramantul / legamantul". Revine "la altar" unde gaseste mirele si pe cei prezenti intr-o mare mirare, uimire. Apoi continua autoarea cu faptul ca am incheiat un legamant pe care il uitam, fugim de mire, de noi ... parca da amnezia in noi.
Sunt la 800 de metri altitudine, intr-un colt de "rai" dupa o zi putin spus palpitanta care a debutat cu o demagnetizare a cartelei din telefon, apoi telefonul a vrut vacanta, intre timp suna telefonul fix si eram intebata de ce nu raspund la telefonul meu,daca mi-am schimbat numarul, apoi aveam de alergat intre birouri prin diferite parti ale orasului ...
Insa a venit momentul cand am inchis tot si am plecat.
E o liniste ce iti patrunde parca si in oase si ma simt ca o masina turata la maxim ce trebuie sa se opreasca ... insa e prea brusc, prea dintr-odata. Parca sunt cufundata intr-o mare de culoare linistitoare pentru ochi, minte si suflet si ... ma zbat sa ies de aici. Se aud pasarile cantand frumos in capacii din jur. Ploaia s-a oprit, ceata incepe sa se ridice si soarele incepe sa strapunga norii aducand viata, speranta ...
Realizez ca eram atat de prinsa in tumultul zilei incat nu mai percepeam ca eram "turata" la maxim ... Insa pot sa vad din nou bunatatea, delicatetea si tandretea Tatii care mai mult fortat obligat ma scoate din tumult ca sa Se atinga de mine, sa imi dea pacea Sa, sa ma vindece, aline ...
Problema legamantului e inca "pe rol", inca mai are valente neelucidate si cu cat studiez mai mult, cu atat realizez cat de putin stiu ...
In dimineata asta am descoperit un verset pe care nu imi amintesc sa il fi citit vreodata "cu ochii astia" "29 pentru că darurile şi chemarea lui Dumnezeu sunt definitive (irevocabila, fara regret)." Romani 11:29. Sunt iar intr-un vartej de intrebari. Am incheiat un legamant cu Dumnezeu. Mi-i jena insa trebuie sa recunosc ca nu stiu inca bine ce inseamna asta. Am facut, asa timid, un sondaj printre cunoscuti. Se uita la mine si ei socati de intrebarea mea dar apoi recunosc ca nu stiu nici ei prea multe despre asta.
Aici, departe de zgomot, tumult, cu telefonul in "pioneze" realizez ca Dumnezeu - Cel cu care am incheiat legamantul, m-a scos pe "linia moarta" ca sa imi dea primul ajutor, sa ma vindece, sa imi panseze ranile de orice natura ar fi.
Ma simt alintata, iubita, protejata!
Sunt la 800 de metri altitudine, intr-un colt de "rai" dupa o zi putin spus palpitanta care a debutat cu o demagnetizare a cartelei din telefon, apoi telefonul a vrut vacanta, intre timp suna telefonul fix si eram intebata de ce nu raspund la telefonul meu,daca mi-am schimbat numarul, apoi aveam de alergat intre birouri prin diferite parti ale orasului ...
Insa a venit momentul cand am inchis tot si am plecat.
E o liniste ce iti patrunde parca si in oase si ma simt ca o masina turata la maxim ce trebuie sa se opreasca ... insa e prea brusc, prea dintr-odata. Parca sunt cufundata intr-o mare de culoare linistitoare pentru ochi, minte si suflet si ... ma zbat sa ies de aici. Se aud pasarile cantand frumos in capacii din jur. Ploaia s-a oprit, ceata incepe sa se ridice si soarele incepe sa strapunga norii aducand viata, speranta ...
Realizez ca eram atat de prinsa in tumultul zilei incat nu mai percepeam ca eram "turata" la maxim ... Insa pot sa vad din nou bunatatea, delicatetea si tandretea Tatii care mai mult fortat obligat ma scoate din tumult ca sa Se atinga de mine, sa imi dea pacea Sa, sa ma vindece, aline ...
Problema legamantului e inca "pe rol", inca mai are valente neelucidate si cu cat studiez mai mult, cu atat realizez cat de putin stiu ...
In dimineata asta am descoperit un verset pe care nu imi amintesc sa il fi citit vreodata "cu ochii astia" "29 pentru că darurile şi chemarea lui Dumnezeu sunt definitive (irevocabila, fara regret)." Romani 11:29. Sunt iar intr-un vartej de intrebari. Am incheiat un legamant cu Dumnezeu. Mi-i jena insa trebuie sa recunosc ca nu stiu inca bine ce inseamna asta. Am facut, asa timid, un sondaj printre cunoscuti. Se uita la mine si ei socati de intrebarea mea dar apoi recunosc ca nu stiu nici ei prea multe despre asta.
Aici, departe de zgomot, tumult, cu telefonul in "pioneze" realizez ca Dumnezeu - Cel cu care am incheiat legamantul, m-a scos pe "linia moarta" ca sa imi dea primul ajutor, sa ma vindece, sa imi panseze ranile de orice natura ar fi.
Ma simt alintata, iubita, protejata!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu