miercuri, 5 iunie 2013

Ziua invatatorului

Astazi este Ziua Invatatorului!

"Da si? Ce treaba mai am eu cu invatatorul? Ce rol a avut ma rog? Imi amintesc de profesori, de colegi insa ... de invatator nu prea."

Eu imi amintesc de el, era frumos. Mereu ii spuneam mamei ca am un invatator frumos. Inalt, cu ochi zambitori si incurajatori, voce blanda insa autoritara, rabdator ... si stia sa povesteasca asa de frumos ...  Mama nu ii spunea niciodata pe numele mic, intreba mereu ce a spus domnul (pe atunci tovarasul) Acasandrei.

Intram la scoala in clasa I si mama era internata in spital. Tata mi-a pregatit ce imi trebuia si m-a dus la bunicii de pe mama. Cu emotie, tata imi explicase ca nu avea cum sa fie cu mine la scoala in prima zi si nici mama nu poate veni insa vor veni bunicii. Si ... i-am spus sa nu isi faca griji ca ma descurc. Au venit cu mine bunicul si bunica, m-au predat "lui Mitica" insa numai dupa ce bunicul a stat de vorba cu el, putin mai deoparte.

La un moment dat, apare langa mine mama care "se invoise de la spital" ca sa vina la scoala in prima mea zi de scoala si ca sa ma prezinte oficial, ca scolarita, domnului invatator. A venit special in acea zi stiind ca nu mi-a placut sa merg la gradinita. Ma ducea acolo, cu pachetel, cu tot ce trebuia si la cateva minute dupa ce ajungea bunica acasa, eram si eu dupa ea. Faceam orice numai sa plec de acolo. O singura educatoare a reusit vreo doua sau trei luni sa ma fascineze si sa stau la ea in clasa ... in rest, nici o sansa.

Am fost fascinata de domnul invatator, pentru ca scria frumos, mergea drept, se purta frumos, ne vizita ... Ce-i drept la noi venea sa discute mai des cu ai mei, decat cu mine - insa eu eram expediata. Erau discutii de oameni mari.

Intr-o zi, unul dintre colegi imi reproseaza ca eu am numai 10 pe linie pentru ca sunt nepoata invatatorului si tata il ajuta sa isi aduca fanul acasa sau il ajuta sa isi procure fructe iar mama ii da carpete si cuverturi pentru expozitie. M-am uitat trasnita la acel coleg si i-am zis ca habar nu am despre ce vorbeste si ... nu imi mai amintesc daca nu i-am si "sters" vreo doua pentru insulta.

Am intrebat-o pe mama daca eu sunt nepoata invatatorului si mi-a confirmat ca e adevarat ce am auzit. Era verisorul ei. Mi-a spus ca eu merg la scoala sa invat si nu conteaza daca imi e ruda sau nu, eu trebuie sa invat si sa ma supun la fel cum o fac si colegii mei. Nu am nici un drept in plus fata de ceilalti copii. Si, oricare dintre invatatori ar fi luat clasa ... era ruda cu noi, le-as fi fost nepoata. Insa ... sa am grija sa nu o fac de ras in fata neamurilor ei ca ... atata imi trebuie.

Drag de citit aveam de acasa, e mostenit de la bunici si parinti insa domnul Acasandrei a provocat acest dar la mai mult. Ma punea sa fac compuneri, sa imi las imaginatia sa zburde ... sa fac descrieri, rezumate si desi a fost greu, am prins drag sa fac asta.

Domnul meu invatator traieste. Nu mai este tanar, nu mai merge asa drept, inima ii face probleme insa el este cel ce m-a luat de mana si m-a invatat tainele limbii romane, matematicii si stiintelor. Ii placea sa cante si ora de muzica nu era o corvoada. Nu negocia si nici nu accepta sa nu i se execute comenzile. Avea un aratator ... cu care ii ajuta pe cei ce aveau de negociat si carora le indica unde le e locul. Pe atunci, era voie sa aibe asa ceva si sa il foloseasca. Mama si tata ii interzisesera sa il utilizeze pentru mine si o singura data, cand nu am auzit clopotelul si am intarziat in clasa, l-a folosit. A doua zi am venit cu mama la scoala si cu o vanataie in palma. Habar nu am ce au discutat insa gestul nu s-a mai repetat dar si eu mi-am luat o sapuneala strasnica de la mama.

L-am sunat mai devreme si mi-a raspuns surprins si emotionat. I-am spus ca azi e Ziua Invatatorului si vreau sa ii multumesc pentru ceea ce a facut pentru mine. Cand a auzit ce aveam de spus i-a pierit vocea si abia auzibil mi-a raspuns: "Multumesc! Inseamna atat de mult pentru mine...!" Si ... de emotie nu a mai stiut ce sa zica.

8 comentarii:

dana constantinesccu spunea...

Felicitari Cela, foarte frumos si nostalgic ai scris despre invatatorul nostru!citind , am retrait si eu amintiri foarte frumoase din anii copilariei.

anca spunea...

Mi-au dat lacrimile fetita. Chiar ca ai avut un invatator minunat, sa fie sanatos:), pacat ca nu mai poate avea si alte clase pe care sa le invete acum:)

cella spunea...

Dana,
adevarul e a fost un om care ne-a influentat vietile mai mult decat ne imaginam.

cella spunea...

Anca,

are o varsta si el ...

A fost si este un om de valoare.

elena marin-alexe spunea...

Oare câţi foşti copii îşi mai amintesc de învăţătorul lor?
Fii binecuvântată, Cella!

cella spunea...

Elena,

ca sa ma exprim ca si Creanga: "nu stiu altii cum sunt, dar eu cand ma gandesc ..." cred ca trebuie pretuiti oamenii ce au inseamnat pentru noi, cred ca trebuie spus despre ei.

Daca nu invatam sa ne vedem valorile, daca nu le pretuim ... ne pierdem pe noi.

A.Dama spunea...

Pe mine m-ai furat si cu povestea, si cu macii! Trebuie sa ma dai inapoi. :)))
El sa fie laudat ca aduce in vietile noastre "stalpi de sprijin". :)

cella spunea...

Eu multumesc Domnului pentru stalpi, pentru povesti, maci ... si pentru buruieni ;)) ... fara ele ar fi prea usor ;))