joi, 18 iulie 2013

amintiri cu sfinti - editie proprie - Victor Popa

Cand aveam 3 ani, dupa parerea mea, unul dintre cei mai frumosi barbati de pe fata pamantului era nenea Victor Popa. Era invatatorul nostru de la scoala duminicala. Mama m-a dus in sala unde se facea scoala duminicala sperand ca imi va placea sa stau cu copiii insa ... nu mi-am gasit locul acolo si am urmat-o in cel mai scurt timp.

Dar, a doua duminica a venit nenea Victor la biserica (adunare). Cand il vedeam, plecam de langa mama si direct in brate la el ajungeam. Avea si el doi copii mai mari ca mine pe care si-i tinea pe langa el insa niciodata nu m-a expediat inapoi la mama sau la tata. Cand a venit timpul ca copiii sa mearga in sala lor, nenea Victor s-a ridicat, eu eram in brate la el si asa am ajuns din nou la scoala duminicala. De data asta mi-a placut la copiii si ... am ramas.

Nu putea sa vina in fiecare duminica - avea familie si ca sa vina de la Barlad dimineata cu trenul, apoi pe jos de la gara, tragand unul sau doi copii dupa el, nu era usor. Insa cand il vedeam sau auzeam, ma luminam. Daca nu ajungea el, erau doua fete care faceau lectiile, cred ca Nineta si Gina Bucuresteanu. Lectiile erau predate cu flanelograf si efectiv eram fascinata cum se formau imaginile ca intr-un film color.

Echipa care lucra cu noi la scoala duminicala decupa forme diverse ca sa ne ajute sa invatam mai repede versetul principal din lectie. Cand ma gandesc ca eram destul de multi copiii si cata munca, efort si creativitate s-a depus pentru noi nu pot decat sa am toata admiratia si multumirea.

Deja trecusem la 4 ani si la una din lectiile predate de nenea Victor era vorba de pacat, cum el te infasoara, te prinde si nu mai poti iesi din legatura lui. E nevoie de Isus Christos ca sa fii salvat. Ne-a intrebat daca vrem sa Il lasam pe Isus sa ne salveze, sa intre in inimile noastre. Toti copiii au ridicat mana sus ... in afara de mine.

Nenea Victor s-a aplecat si m-a intrebat soptit daca vreau sa Il primesc pe Isus si i-am spus: NU!. El nu intelegea ca eu nu voiam sa fac ce fac toti ceilalti copii? M-a luat in brate, a luat o papiota de ata si mi-a explicat din nou lectia. Numai ca raspunsul meu a fost acelasi. Dar, ce n-a stiut el niciodata a fost ca privirea trista din ochii lui m-a impresionat mai mult decat toate explicatiile.

Mama m-a intrebat cum a fost la scoala duminicala, i-am povestit si apoi i-am explicat si de ce am spus Nu. N-a surprins-o deloc explicatia mea. Eram la bunici acasa cand ii povesteam si a intervenit bunicul care mi-a spus ca uneori e bine sa faci ce fac ceilalti, nu era ceva rau ce au facut ei ci era bine. Mi-a explicat din nou lectia predata dimineata si acum raspunsul meu a fost Da. Abia asteptam sa il vad la programul de dupa amiaza pe nenea Victor ca sa ii spun ce decizie am luat. Imi aduc aminte cum i s-a luminat fata cand l-am rugat sa se aplece un pic ca sa ii spun ceva la ureche. S-a aplecat, i-am spus si ... deodata am simtit cum ma ridic in aer.

 L-am urmarit de-a lungul anilor si intotdeauna m-a impresionat fata lui in timp ce canta sau predica, seriozitatea cu care isi traieste viata de credinta, dragostea cu care te intampina de parca ai fi cea mai importanta persoana cu care se intalneste. Uneori, nu il vedeam cand aparea la biserica (adunare) insa il auzeam cand se ruga sau canta si printre copii, adolescenti si tineri incepeau coatele sa se miste si sa sa auda abia perceptibil: "A venit nenea Victor!".

Vreau sa ii multumesc si sotiei lui, tanti Ligia, pentru efortul enorm depus in acei ani, pentru dedicare, munca, slujire, pentru ca a umblat, cautat si carat cadouri pentru noi. Pentru ca isi lasau uneori copiii acasa sau ii imbarcau in masina si veneau ca sa ne vada pe noi, sa vada cum am crescut, ce program am facut, ce melodii am invatat, cum suntem ... De la nenea Victor am invatat sa nu lalaim melodiile ci sa le cantam. Sa nu bolmojim cuvintele cand recitam versete sau poezii ....ci sa le facem sa prinda viata atunci cand le rostim.

Uneori ma suna si intotdeauna ma fastacesc cand il aud spunandu-mi "sarut mana!". Asta ma face sa imi amintesc ca am crescut, ca nu mai sunt copila cu par balai ce alerga la el in brate.

Multumesc Domnului pentru nenea Victor si tanti Ligia, pentru ceea ce au semanat in anii fragezi ai copilariei mele, pentru dragostea de Domnul ce am vazut-o in ei si au imprimat-o in mine.
Multumesc pentru sensibilitatea, sinceritatea, perseverenta, dedicarea, pasiunea si dragostea cu care ne-au slujit si iubit de-a lungul anilor.

Si ei sunt oameni, oameni normali, oameni ca noi insa oameni care au trait si traiesc cu impact.

Domnul sa va binecuvante cu sanatate fizica si spirituala, sa isi puna mana peste dumneavoastra si sa va dea pacea si bucuria ce vin din Isus Christos, sa va umple cu Duhul Sau si va tina langa inima Lui. Multumesc pentru ceea ce ati facut, faceti si insemnati pentru mine!
Fotografie e "furata" de la Stefan insa cu acordul Magdei.
 Intalnire Scoala Duminicala generatia 1970-1980 in anul 1995.
 Nenea Victor si tanti Ligia cu cativa dintre profiresti - 1995
 Am gasit intre fotografiile mamei si una de la nunta lor - 29.10.1972

15 comentarii:

gabi apostu spunea...

Ce frumoase amintiri!!! Nici eu nu pot sa uit pe nenea Victor si multe din ceea ce facea.Am avut harul ca pana la 7 ani sa fiu in Barlad si sa merg acolo la copii si chiar sa fac cu Nineta si Gina.Fotografiile mi-au rascolit atatea amintiri si m-am bucurat sa vad Adunarea de la Corni unde ne intalneam deseori si mai ales la Duminica mare si atatea vechi cunostinte. Multumesc Cella de aceasta reinprospatare a memoriei.

cella spunea...

Eh, Duminica mare e alt capitol ;)).

Gabi ma bucur ca te-am provocat la multumire si ti-am rascolit memoria ;))

Anonim spunea...

Adevarat! Frumoase amintiri, cu efect vesnic.Asa e Cela, ne-ai reinprospatat memoria.. Multumim
! Lilly

cella spunea...

Lilly,
stii ce ma tot intreb eu? Eu ce impact am? Ce las in urma mea?

Anonim spunea...

Eu sunt unul din copilasii pe care tata ne tragea cu greu dupa el,ca eram micuti si drumul pana in sat ni se parea infinit! M-a emotionat randurile de mai sus,Sa aflu ca mai sunt oameni care au apreciat si nu au uitat astfel de momente! Frati ca ei( si nenea Petrica Plesa) au fost loviti din toate partile pentru felul cum si.au trait credinta,dar in sinceritatea lor doreau un singur lucru,Sa-L slujeasca pe Mantuitorul lor asa cum cred ei mai bine si valorile astea au incercat Sa ajunga si la altii dar in primul rand noi copilasii Sa intelegem ca Mantuirea si Calea Domnului e un lucru foarte serios!
Prin Harul Domnului noi toti suntem pe Calea Lui dar mai important decat atat e Sa si "ramanem" si Sto arrivando! putem mosteni impreuna cu bunicii si parintii si toti credinciosii Domnului,Imparatia Cerurilor.
Fii binecuvantata Cerasela pentru gestul nobil si rar de a aminti asa timpuri de mult trecute dar care ne.au emotionat mai ales ca imprejurarile vietii ne.a dus departe de meleagurile copilariei si de familie.
Grazie mille!
Ai fost simpatica cu "lalaitul cantarilor" asa este si mostenim mai toti simtul ritmului!
Mult Har si pace in Domnul

cella spunea...

Multumesc frumos! Acum trebuie sa fac cercetari care din voi e in Italia, apoi sa imi aduc aminte de fata ta ;)).

El intra in categoria sfintilor ce au influentat viata mea.

Magda - sora ta - mi-a scris dupa ce a citit articolul si a zis ca: "acum am iertat Corniul".

Visez insa sa facem o intalnire in 2015. Ce zici?

Anonim spunea...

Am citit cu mare placere tot ce ati scris aici despre tata.
Ma bucur si dau slava Domnului ca sunt persoane care au cuvinte de apreciere si multumire la adresa lui.
Sunteti singura persoana care a facut acest gest pt tata.Domnul sa va binecuvinteze cu ce stie El mai bine.
Sarut mana sora Cerasela.

cella spunea...

Stefan,

mi-am amintit de tine citind ce ai scris si de cat de obosit ajungeai cu nenea Victor duminica dimineata ...

Nu conside ca am facut ceva extraordinar. Doar am scris despre un om drag inimii mele. Atat!

Multumesc pentru binecuvantare.

cella spunea...

Dana,
azi am primit un telefon care a inceput cu "sarut mana"! Mi-au dat lacrimile;).

Multumesc ca ai sunat sa le spui.

Mi-au spus ca si tu astepti o minune mica si ma bucur de minunea ta si a voastra.

Dar, am planuit sa facem o intalnire a celor ce au fost la scoala duminicala in acea perioada, de pe oriunde ar fi, oriunde ar umbla, oricum ar fi ... in vara lui 2015 daca Domnul va ingadui.

MIHAELA IANCU spunea...

CELA,DEJA CITISEM FRUMOASELE CUVINTE CE AI SCRIS DESPRE ANII COPILARIEI PETRECUTI LA SCOALA DUMINICALA CU NENEA VICTOR,SI DEJA AM TRIMIS UN MESAJ DAR VAD CA NU A AJUNS HAHAHAHACINE STIE UNDE L-AM TRIMIS.MI-AMINTESC CU DEOSEBITA PLACERE ACEI ANI,ACELE LECTII ACELE VERSETE ,CANTARI PE CARE NUUUUUUU LE-AM UITAT .SI ACUM PASTREZ CAIETUL CU CANTARI.CE MAI UN OM DEOSEBIT CARE A TRAIT SI TRAIESTE CU IMPACT .DUMNEZEU SA-L BINECUVANTEZE SI DACA UN COPIL AL SAU CITESTE MESAJUL SA-I TRANSMITA MULTE SALUTARI DE LA MIHAELA IANCU DIN CORNI.MULTUMESC CELA!!!!!!!

cella spunea...

Mihaela,
nenea Victor va citi si el comentariu tau;)

Anonim spunea...

Asa e Cerasela,suntem fascinati de minunea cereasca ce ne.a fost daruita!
Ideea ta de a va reintalni e faina numai ca eu nu cunosc mai pe nimeni din copilasii de atunci de la scoala duminicala de la corni,eram prea mica,oricum cred ca va fi un moment superb Sa va puteti revedea si ce e mai important:cautati pe cei care s.au pierdut pe cale,pentru ei poate fi un moment de rascruce,de cercetare.
Si noi la barlad de mult ne gandim la asa ceva,dar suntem multi plecati si e mai greu Sa ne adunam,dar nu imposibil!
Va doresc succes in organizare.

cella spunea...

Am facut deja un grup ... am inceput sa ii adunam incet incet ;)).
Oricum, eu te invit sa vii acolo cu noi;).

cella spunea...

Dana,
detaliile se discuta in grupul creat special pentru asta ;).
Da-mi un add si ... te invitam si pe tine ;)

Anonim spunea...

draga mea nu am facebook,am dar peste blog asa din intamplare!
sorry,acum vad si aspecte pozitive ale acestui facebook,dar inca nu.s convinsa.
am mess si skype
merci oricum de intentie!
mult har!