miercuri, 10 iulie 2013

E:60 Perfect

Fiecare din noi suntem unici! Insa cand numarul de cromozomi e mai mare sau mai mic la o persoana, atunci folosim cuvinte care o definesc ca speciala, diferita, altfel, ... Si, asta ca sa folosesc numai cuvinte delicate. Reactia generala e una de a sta deoparte, de a nu atinge, parca nici macar un zambet nu se mai poate schita, bratele raman ca paralizate pe langa corp.

Aseara imi povestea cineva ca "i-a cazut cerul pe cap" cand le-a dat doctorul vestea ca copilul nou nascut e suspect de Sindrom Down. Initial a refuzat sa manace iar vinovatia rodea puternic. A inteles insa ca nu e vina nimanui, ca fericitul copilul pe care il alapta era al ei, la fel ca si ceilalti. Mai tarziu a observat cata dragoste are acest copil de daruit ... ca e un dar de dragoste de la Domnul.

Un dar de dragoste avem si noi in familie. In septembrie va implini 3 ani si acum este strigat Filip. Perioada cu Lipit a trecut ... insa el a ramas un lipicios. Devine gelos cand nu il bag in seama, are metodele lui mai dureroase de a-mi atrage atentia ca am uitat de el.

Unii parinti accepta sa faca avort cand medicul le spune ca copilul lor va avea Sindrom Down. Rusinea isi pune amprenta pe foarte multi si isi tin copiii ascunsi in casa - doar membrii familiei stiu de existenta lui sau a ei. Insa, exista si parinti care spun ce simt, care accepta ca al lor copil e unic si il iubesc neconditionat.

Am gasit o poveste emotionanta despre un tata ce trece printr-un roller coaster al emotiilor.

4 comentarii:

A.Dama spunea...

Am si eu prieteni care au copii cu Sindrom Down. N-am putut uita niciodata ce mi-au spus cand i-am intalnit impreuna cu copiii - locuiesc in alta tara si nu stiam situatia:
- Dumnezeu nu putea gasi parinti mai potriviti pentru copiii nostri!!!

Prin orice trecem, nu ne ramane decat sa ne punem nadejdea in Singurul care are raspunsurile si care ne poate da puterea sa traversam hatisurile si vaile de pe traseu.

Catalin Profiri spunea...

Si noi am avut un soc atunci cand am auzit vestea. Carmen inca mai spera ca Filip e ca toti ceilalti, mama spunea ca seamana cu Profiri insa eu am stiut de la bun inceput ca e diferit. Cu toate acestea, dupa ce am primit rezultatul "oficial", cateva luni am fost absenti din casa amandoi: treceam unul pe langa altul fara sa ne vedem sau vorbim, eram secati de orice emotie, nici macar nu imi aduc aminte de evenimente speciale din acea perioada...
Practic intr-un asemenea moment trebuie sa ingropi copilul visat, cu toate planurile si sperantele pentru el si sa primesti din mana lui Dumnezeu un copil diferit. Crede-ma ca nu am crezut ca va fi asa de grea renuntarea.

cella spunea...

A.Dama,
Si eu cred ca El are TOATE raspunsurile si stie de ce ne trece prin hatisuri si vai.

cella spunea...

Cata,
e drept ca nu sunt in papucii tai insa eu imi aduc aminte de perioada aceea ... de cum erati voi doi si cat de avid de dragoste era Filip.

Cred insa a venirea lui Filip in familie a schimbat multe din ideile de "perfectiune", "superioritate", ne-a adus langa inima Tatii mai mult decat ne-am putut inchipui.