luni, 30 septembrie 2013

etichete

Ieri, am fost parte a unui experiment. Aveam in fata doi oameni, unul din ei era bun iar celalalt era rau. "Oamenii" acestia erau din carton, a trebuit sa le dam nume si sa ne gandim la un om pe care il consideram noi rau. Am primit etichete si am fost rugati sa scriem pe ele cam ce cuvant ar eticheta omul rau.

Nu a fost greu sa gasesc atribute pentru "omul rau". L-am etichetat in functie de cum gandesc si reactionez, de ceea ce ma afecteaza pe mine. Dar mai mult de atat ... ce stiu despre acel om? Dincolo de functia / meseria / statutul ce il / o are, de atitudinea cu care ii trateaza pe altii, ce stiu? Stiu ce il doare? Stiu ce idealuri are? Stiu ce traume ascunde, ce dureri nestiute il macina? Stiu ce crede, ce stie, ce il provoaca de ma trateaza in maniera in care o face?

Port etichete puse de unii si altii. Oamenii pe care ii intalnesc imi pun etichete pe care ca vreau sa nu, le port. Unele mi s-au spus, altele insa le-am simtit din priviri si atitudini. Mandra, egoista, nedemna de a fi iubita, proasta, incapatanata, oportunista, grasa, rece, dura, incapabila, fatarnica, duplicitara, oportunista, nesimtita, mincinoasa, unii m-au etichetat ca si curva, posesiva, distanta, rea, perfida, ... si etichetele curg garla.

Nu e greu de lipit o eticheta. E simplu. E usor. E comod. Dar ce simte cel etichetat? Desi nu e exprimat, raspunsul e "ce-mi pasa mie? Asa e el / ea."

M-am intalnit cu Isus Christos = Yeshua HaMaschiach si mi-a aratat ce crede El despre mine. Trebuie sa imi reaminteasca mereu si mereu ca sunt o printesa, ca sunt fiica de Rege, ca sunt iertata, frumoasa, perfecta in ochii Lui, ca asa m-a creat El, ca ma iubeste mai mult decat imi pot eu inchipui. Vrea sa imi vindece ranile lasate de etichete, vrea sa imi vindece sufletul de poverile etichetelor din viata mea. Vrea sa ma restaureze!

L-am lasat, Il las si vreau sa Il las pe Isus sa ma vindece, sa ma ajute sa vad oamenii prin ochii Lui. Mai in gluma, mai in serios, unii imi spun "mama ranitilor". Actionam ca urmare a ranilor produse de cei de langa noi. Ne scoatem tepii si mergem tepeni pe langa altii pentru ca nu mai vrem sa fim raniti, umiliti, batjocoriti, etichetati.

Etichetele ce le aplic spun despre cat de mult traieste Christos in mine, cat de mult ma las transformata de Duhul Sau.
Daca cineva nu gandeste ca si mine nu inseamna ca e prost.
Daca cineva are alte pasiuni nu inseamna ca nu e bun de nimic.
Daca nu inteleg pasiunile, dorurile nerostite, cautarile cuiva nu inseamna ca acestea sunt fara rost, ca mai bine ar face altceva, ca isi risipeste aiurea energia.
Daca nu merge drept nu inseamna ca am dreptul sa ii pun eticheta ci inseamna ca are o boala, o povara ce o cara.
Daca nu raspunde la dragoste cum vreau eu nu inseamna ca nu stie sa iubeasca.
Daca e rezervat inseamna ca e ranit.
Daca are kilograme in plus nu inseamna ca toti arata ca si scheletele Barbie si apoi, nu mi-a mancat nimic din farfuria mea sau din frigider de la mine.

Daca ne-am lasa iubiti de Creator oare cum ar fi?

Cand ma uit in oglinda ma vad "printre etichete" sau asa cum ma vede Cel ce m-a creat?
"It's easy to look at people and make quick judgments about them, their present and their past, but you'd be amazed at the pain and tears a single smile hides. What a person shows to the world is only one tiny facet of the iceberg hidden from sight. And more often than not, it's lined with cracks and scars that go all the way to the foundation of their soul." Sherrilyn Kenyon

Niciun comentariu: