Cum vrea Dumnezeu! - Julius Sturm

Căldura cuptorului durerii din mine mă face să tremur,
Dumnezeu suflă în foc cu suflarea Lui;
Şi toată inima mi se înfioară de suferinţă
Şi tremură de dogoarea focului;
Şi totuşi eu şoptesc: „Cum vrea Dumnezeu!“
Şi în focul cel mai fierbinte rămân liniştit.

El vine şi pune inima mea, bine încălzită,
Pe nicovala tare, pregătit astfel
S-o bată ca să-i dea forma chipului Său minunat
Cu ciocanul Lui mare, lovitură după lovitură;
Şi totuşi eu şoptesc: „Cum vrea Dumnezeu!“
Şi la cele mai grele lovituri ale Lui rămân liniştit.

El ia inima mea înmuiată şi o bate;
Scânteiele zboară la fiecare lovitură;
El o întoarce şi pe o parte şi pe alta şi o încălzeşte,
Şi o lasă să se răcească, şi o face să strălucească;
Şi totuşi eu şoptesc: „Cum vrea Dumnezeu!“
Şi în mâna Lui puternică rămân liniştit.
De ce m-aş plânge? Pentru că atunci
Necazul va fi simţit şi mai mult;
Sfârşitul poate veni, şi va veni mâine,
Când Dumnezeu Şi-a făcut lucrarea în mine;
Aşa că spun cu încredere: „Cum vrea Dumnezeu!“
Şi, încrezându-mă până la capăt, rămân liniştit.

Julius Sturm

http://www.peginduri.com/2011/07/biroul-binecuvintarilor-intirziate.html?spref=fb