M-am lăsat prinsă în vârtejul vieţii, în grabă, în urgent şi am uitat să mulţumesc, să fiu mulţumitoare.
Am uitat să mă bucur de fiecare clipă, de fiecare moment.
Am uitat să savurez o clipă, un moment, un eveniment, o prăjitură, o conversaţie.
Am uitat să mă bucur şi încet, încet rădăcinile nemulţumirii începeau să mă sufoce.
De ce?
Pentru că le-am lăsat.
Am lăsat oboseala să îşi spună cuvântul.
Am cedat şi nu mi-a mai respectat ora de somn aşa încât nu m-am mai putut trezi în orele mici ale dimineţii.
Am cedat şi am lăsat tumultul să mă prindă în tăvăluc şi să mă năucească şi golească.
Am lăsat teama să îmi cuprindă sufletul şi să mi-l paralizeze.
Am lăsat îngrijorarea să îmi amărască orice plăcere a vieţii.
Am uitat că am făcut promisiuni Domnului.
Uneori am uitat şi de promisiunile Lui.
Uneori uit cine sunt pentru că iau aminte mai mult la ce spun ceilalţi şi parcă nici nu mai aud ce spune Creatorul.
Uneori las nemulţumirea de mine să crească şi nimic din ce fac sau spun nu e bun.
Uit că autodistrugerea e arma celui rău.
Uit că sunt opera Creatorului.
Uit că El, Cel venit de Sus, a venit din dragoste pentru mine să moară, ca eu să trăiesc.
Uit că sunt o prinţesă a cerului şi trăiesc ca o cerşetoare.
Am uitat să mă bucur de răsărit.
Am uitat să mă bucur de razele soarelui jucându-se pe pereţii casei vecinului ... încât aceasta pare incendiată.
Am uitat să mă bucur de ciripitul somnoros sau vesel al vrăbiilor mele.
Am uitat să mă bucur de greierii ce îşi cântă vara cântecul.
Am uitat să mă bucur de cântecul cocoşilor ce ştiu ora fixă dar şi sfertul de oră.
Am uitat să mă bucur de picurul de rouă în care se oglindeşte soarele.
Am uitat să mă bucur de râsul unui copil.
Am uitat să pun frână vieţii şi să mulţumesc.
Am uitat că bucuria izvorăşte din mulţumire.
Am uitat să primesc binecuvântarile ce mi le dă Tata pentru că viteza în care m-am lăsat antrenată nu-mi mai lăsa timp pentru a le primi, pentru a mulţumi, pentru a mă bucura, pentru a trăi.
Frunzele copacului din faţa casei şi a geamului meu dansează lin în adierea uşoară de vânt.
O vrabie trezită brusc de un motociclist grăbit ciripeşte mai mult adormită. Suratele ei încearcă să îi dea deşteptarea dar ea parcă ar mai vrea să doarmă.
Lucrurile comune, nesemnificative de care am uitat să mă bucur sunt daruri, sunt binecuvântări ce le primesc de la Cel ce este EU SUNT.
O propoziţie citită azi m-a şocat: "Doar amatorii îşi trăiesc viaţa în grabă!"
Sunt o amatoare?
Am descoperit stupefiată că am uitat versetul meu cheie: "Adu-I ca jertfă lui Dumnezeu mulţumire şi împlineşte-ţi promisiunile faţă de Cel Preaînalt! " Psalmul 50:14
Am lăsat amnezia să facă vraişte viaţa mea!
Am lăsat graba să îmi strice viaţa şi treaba!
Am devenit o amatoare!
Dar ... m-am oprit!
Am uitat să mă bucur de fiecare clipă, de fiecare moment.
Am uitat să savurez o clipă, un moment, un eveniment, o prăjitură, o conversaţie.
Am uitat să mă bucur şi încet, încet rădăcinile nemulţumirii începeau să mă sufoce.
De ce?
Pentru că le-am lăsat.
Am lăsat oboseala să îşi spună cuvântul.
Am cedat şi nu mi-a mai respectat ora de somn aşa încât nu m-am mai putut trezi în orele mici ale dimineţii.
Am cedat şi am lăsat tumultul să mă prindă în tăvăluc şi să mă năucească şi golească.
Am lăsat teama să îmi cuprindă sufletul şi să mi-l paralizeze.
Am lăsat îngrijorarea să îmi amărască orice plăcere a vieţii.
Am uitat că am făcut promisiuni Domnului.
Uneori am uitat şi de promisiunile Lui.
Uneori uit cine sunt pentru că iau aminte mai mult la ce spun ceilalţi şi parcă nici nu mai aud ce spune Creatorul.
Uneori las nemulţumirea de mine să crească şi nimic din ce fac sau spun nu e bun.
Uit că autodistrugerea e arma celui rău.
Uit că sunt opera Creatorului.
Uit că El, Cel venit de Sus, a venit din dragoste pentru mine să moară, ca eu să trăiesc.
Uit că sunt o prinţesă a cerului şi trăiesc ca o cerşetoare.
Am uitat să mă bucur de răsărit.
Am uitat să mă bucur de razele soarelui jucându-se pe pereţii casei vecinului ... încât aceasta pare incendiată.
Am uitat să mă bucur de ciripitul somnoros sau vesel al vrăbiilor mele.
Am uitat să mă bucur de greierii ce îşi cântă vara cântecul.
Am uitat să mă bucur de cântecul cocoşilor ce ştiu ora fixă dar şi sfertul de oră.
Am uitat să mă bucur de picurul de rouă în care se oglindeşte soarele.
Am uitat să mă bucur de râsul unui copil.
Am uitat să pun frână vieţii şi să mulţumesc.
Am uitat că bucuria izvorăşte din mulţumire.
Am uitat să primesc binecuvântarile ce mi le dă Tata pentru că viteza în care m-am lăsat antrenată nu-mi mai lăsa timp pentru a le primi, pentru a mulţumi, pentru a mă bucura, pentru a trăi.
Frunzele copacului din faţa casei şi a geamului meu dansează lin în adierea uşoară de vânt.
O vrabie trezită brusc de un motociclist grăbit ciripeşte mai mult adormită. Suratele ei încearcă să îi dea deşteptarea dar ea parcă ar mai vrea să doarmă.
Lucrurile comune, nesemnificative de care am uitat să mă bucur sunt daruri, sunt binecuvântări ce le primesc de la Cel ce este EU SUNT.
O propoziţie citită azi m-a şocat: "Doar amatorii îşi trăiesc viaţa în grabă!"
Sunt o amatoare?
Am descoperit stupefiată că am uitat versetul meu cheie: "Adu-I ca jertfă lui Dumnezeu mulţumire şi împlineşte-ţi promisiunile faţă de Cel Preaînalt! " Psalmul 50:14
Am lăsat amnezia să facă vraişte viaţa mea!
Am lăsat graba să îmi strice viaţa şi treaba!
Am devenit o amatoare!
Dar ... m-am oprit!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu