vineri, 13 noiembrie 2009

in cautarea Evei

In adolescenta am gasit un citat ce m-a socat si in acelasi timp mi-a dat de gandit: "Tu esti un raspuns la rugaciunile cuiva". Adica cum? Cine s-a rugat sau se roaga pentru mine? Ei, mama si tata stiu, bunicii nu mai sunt, fratii mei? e normal ...
Nu stiu cat de fericiti au fost ai mei cand au realizat ca voi aparea, pentru ca baietii era deja mari, erau la liceu, ei nu mai erau chiar tineri, insa ceea ce stiu e ca s-au rugat sa fiu fata. Si mai stiu ca bunicii mei s-au rugat si au cerut o fata si am fost un mare motiv de bucurie ... am aparut ca raspuns la rugaciunile parintilor, bunicilor, prietenilor parintilor si bunicilor mei ...
Nu m-am simtit nedorita, neiubita, neapreciata ... stiam ca pot sa merg sa cer sa mi se spuna povesti, sa intreb ca mi se va raspunde .... nu mi-am pus problema daca-s frumoasa, daca-s desteapta, daca merit sa fiu iubita ...
Dar a venit adolescenta si oasele parca nu mai conteneau sa creasca si pentru ca in copilarie se inventasera tratamentele cu hormoni de crestere, de stopare a cresterii, de ... mai stiu eu ce ... am avut si eu parte de unul de crestere ... medicul de atunci habar nu avea ca vor fi urmari insa ... povestea avea sa explodeze in adolescenta cand ... parca ma desiram ... cand tot ceea ce credeam despre mine era ca un fum ce incercam sa il tin in mana ... nu mai eram frumoasa, nu ma vedeam frumoasa, desteapta, nu mai meritam sa fiu iubita, apreciata, ma vedeam ca lebada in cardul cu rate ... in loc de Barbie, in loc de Eva cea perfecta din Eden ... aparea o adolescenta desirata, osoasa ... si ca pachetul sa fie perfect sau sa aibe bonus ... acneaa era prezenta ...
Mi-am creat un soi de mecanism ... daca nu eram chemata undeva era pentru ca nu meritam, ma educam ca nu sunt suficient de buna, de frumoasa, de desteapta, de placuta pentru a fi prezenta acolo, nu aveam nimic care sa placa celor de acolo. Si ... in timp sistemul se perfectioneaza ... Eva, devenise un soi de vis imposibil. Curele cu un covrig uscat erau ceva normale ... si orice as fi facut, Eva tot nu deveneam .... Intre timp s-a instalat Barbie ce a surclasat-o pe Eva ... si standardul tot ridicat si imposibil a fost ...
Am avut parte de apreciere din partea parintilor, prietenilor insa nu ajungeau sa isi faca efectul ... pentru ca eu chiar credeam minciunile pe care mi le creasem ....
Tata a trebuit sa intervina drastic cand hainele mele pareau a sta ca pe gard ... si mama a inceput sa "opereze" hainele mele, sa le scurteze, stramteze ... fustelor li se injumatatea lungimea, pantalonii nu mai maturau strada, pantofii apareau cu toc din ce in ce mai inalt, bluzele nu trebuiau sa fie ca saci, ...
Mi se spunea ca-s frumoasa, ca trebuie sa port haine care sa imi scoata in evidenta frumusetea nu sa ma ascund in ele ... da zi-i asta unei minti inebunite in cautarea Evei ...
Am incercat sa excelez inbogatindu-mi cunostintele, mcar daca nu eram atata de frumoasa sa fiu desteapta ... insa se gasea cineva cu o replica acida ce ma reducea la tacere ...
Imi aduc aminte de petrecerea de majorat ... cand am fost intrebata daca imi folosesc frumusetea pentru a obtine favoruri. Cred ca ochii imi faceau ca girofarurile ... si am rugat sa mi se repete intrebarea, mi s-a repetat. Am spus Nu ... insa a fost ca un punct de cotitura in gandirea mea ... cum adica daca imi folosesc frumusetea? Adica eu sunt frumoasa? Adica ... chiar sunt frumoasa?
Eh ... poate a zis asta pentru ca ma iubeste asa cum sunt ...
Dar ... a venit Isus si mi-a placut de El ca ... nu l-a interesat de acnee, de Barbie, de standardele perfectionarii mele, nu l-am impresionat cu cate carti citisem ...
Si ... intr-o zi am ajuns amandoi sa facem curat in camera cu autoapreciere si ... era jale ... asa ca m-a rugat sa ma uit la El si m-a intrebat: Cella, de unde stii tu cum arata Eva? De ce o cauti pe Eva daca habar nu ai cum arata ea? Si apoi ... tu nu esti copia Evei ...
Isus, stai ... wow ... are dreptate ... eu nu stiu cum arata Eva ... uite ca la asta nu m-am gandit ...
Cella, eu asa te-am conceput, mi-a facut placere sa las cateva alunite pe fata ta, sa ai par ondulat cu o culoare nu prea definita, Ti-am dat voce, talente ... esti atata de frumoasa, de pretioasa, Te iubesc atata de mult. Nu esti multumita cum te-am gandit Eu? Nu mai exista o a doua Cella - esti unica. Personalitatii tale puternice i-am dat conformatie mai osoasa, mai solida insa ... i-am dat sensibilitate ... Eu te iubesc asa cum esti, de ce vrei tu sa devii alta, altcineva? De ce nu vrei sa fii tu?
L-am rugat pe Isus sa imi mai spuna, lacrimile curgeau la inceput timide, apoi suvoi ... apoi L-am rugat sa ma ajute cu lupt cu propriile-mi idei despre a fi altcineva, despre unde imi gasesc valoarea ....
Inca lupt cu mine insami, cu propriul sistem de dezapreciere ... uneori iar ma trezesc ca o caut pe Eva, parca uit ca e moarta saraca de ceva mii de ani, uit ca Barbie e doar o papusa, uit ca am nu sunt o copie ci ca sunt original, uit ca asa am fost creata ....
Inima mea e in proces de vindecare, Isus lucreaza intens la asta, ideile mele uneori incearca sa imi aminteasca unde mi-am fixat eu locul ... dar L-am rugat pe Isus ... sa ma ajute in luptele mele, cand vad ca norii se apropie ma duc la el si il rog sa imi mai spuna cum m-a gandit, cum m-a facut, sa imi spuna ca sunt frumoasa, sunt pretioasa ...
Sunt o urmasa a Evei, nu o copie . Eva e moarta iar eu ... TRAIESC!

3 comentarii:

vyky spunea...

M-am hotărât. Aşa că L-am poftit pe Isus în viaţa mea. Sunt sigur că voi putea să-L fac să se simtă “acasă” în inima mea. I-am prezentat pe rând toate domeniile vieţii mele: mintea mea, inima mea, activităţiile mele zilnice, prietenii mei, sursele mele de inspiraţie, pasiunile mele, lucrurile cu care mă alimentez zi de zi, şi nu în ultimul rând lucrările bisericii în care sunt implicat. Şi dintre toate L-am invitat să locuiască tocmai în inima mea, spunându-i că acesta este locul special care vreau să I-L ofer. Sunt sigur că Îi va face plăcere să locuiască cu mine!
În graba în care sunt şi în haosul care mă înconjoară, am aruncat o privire în inima mea, unde L-am văzut pe Isus stând liniştit. Nu făcea nimic. Pur şi simplu stătea acolo. Aşa că L-am întrebat: „Aştepţi pe cineva… ?” Iar El s-a uitat calm la mine şi mi-a spus doar atât: „N-am venit aici să fiu Musafir, ci Stăpân… ”


Acum am priceput. Isus mă aşteaptă în fiecare zi, în timp ce eu sunt extrem de preocupat de treburile mele.

vyky spunea...

un gand frumos:
si daca cuvintele vor fi de prisos
al inimii fior de dor va sopti:
-sunt aici pentru tine!
de nimic nu duc lipsa cei ce se tem de El!

Cella spunea...

L-am gasit!