un singur lucru

Mi-ar fi placut sa fiu martora la creatie, sa fiu acolo cand Dumnezeu masura muntii, cand cantarea cu palma Sa marile si oceanele, cand punea cumpana ca sa vada echilibrul intre pamant si apa, cand a suflat la poli ca sa inghete pamant si apa, apoi cand a facut sa apara mii de specii de pesti, corali, plante subacvative, .... iar pe pamant sa inceapa sa iasa tot felul de flori, copaci, iarba si ... apoi sa apara animalele, pasarile, taratoarele ... Cred ca as fi fost numai langa Dumnezeu incercand sa nu imi scape nimic.
Dar cel mai mult mi-ar fi placut sa vad cum intinde cerurile, stelele, sistemul solar, galaxiile ... cum atarna stelele, meteoritii, .... si apoi cum formeaza norii ...
Povestea de dragoste in care sunt implicata a inceput inainte de creatie, cu mii de ani inaintea mea, planul de mantuire a avut loc tot atunci, Isus a murit ca eu sa fiu mantuita, sa ajung in cer ...
Totul e posibil la Dumnezeu, poate muta munti, poate schimba anotimpuri, poate tine timpul in loc insa a decis sa nu faca ceva: sa nu ma forteze sa il iubesc.
El ma iubeste fie ca eu o fac sau nu. Ar fi putut sa ne faca un soi de robotei care sa il iubeasca, sa ne construiasca deodata iubindu-l dar a ales sa ne lase libertatea de a alege ....
Cand am citit prima data expresia ca sunt intr-o poveste de dragoste, mi-am zis ca suna a telenovela, a basm. Hai sa fim realisti, seriosi. Cum ar putea Dumnezeu sa faca asa ceva ... telenovelele is pentru cei ce nu stiu decat de dulcegarii si ... bla bla bla-uri. Dumnezeu e o persoana seriosa, stricta, dreapta, caruia trebuie sa ii dai respect, reverenta, il iubesti pentru ca si-a dat Fiul, pentru ca iti da atatea binecuvantari insa eu ca fata sa il vad ca un indragostit ... e deja SF.
Si totusi, Biblia asta spune ... Dumnezeu e indragostit de mine. El Creatorul a toate, El cel ce tine universul in mana, El cel ce are toata puterea, El cel ce e sfant, sfant, sfant, El cel ce e dragoste e indragostit de mine ...
E un fel de Printul si cersetoare sau ... Geppeto si Pinochio ....
Dar ... cand dimineata vad cum soarele incearca sa strapunga norii si parca pare un joc de putere, cand pasarile canta sinfonia revenirii zorilor spalandu-si penele cu roua, cand vantul adie mangaiandu-mi fata, cand parfumul florilor imi face fiinta sa vibreze, cand fulgii de zapada danseaza intr-un ritm numai de ei stiut ... le vad ca semne de dragoste, le vad ca semne prin care Dumnezeu imi atrage atentia spre El, sa ma gandesc la El, sa ma las minunata de ceea ce vad, aud si simt, sa las bucuria sa imi inunde sufletul, sa accept semnele lui de dragoste, sa ma las cucerita de El ...
Sunt o persoana rationala, mi-am construit si am lucrat la rationalizarea a orice, inclusiv a dragostei ... trebuie sa existe o explicatie a dragostei. Nu ma poate nimeni iubi asa ... degeaba. Dragostea e logica, e matematica - asa am gandit ... pana am ajuns la afirmatia ca sunt intr-o poveste de dragoste. In dragoste matematica se schimba, doi inseamna unu sau inseamna trei sau inseamna o mare multime ... putinul se imparte, sau devine de nenumarat ... dragostea face minuni ...
Imi place de Dumnezeu ca a ales sa nu ma forteze, nu mi-a trimis nici un fulger ca sa ma tintuiasca locului si sa il iubesc de frica ... insa mi-a trimis rasarituri, apusuri ce mi-au tinut respiratia la limita suprevietuirii ...
Am decis sa ma las cucerita de El, sa cred ca sunt intr-o poveste de dragoste si sa cred ca nu e de domeniul SF-ului ... si asa incet incet am inceput sa il iubesc si eu ... cam timid e drept ... si nu prea stiu cum sa ma manifest, ce sa spun, cum sa actionez ... insa povestea continua ...