joi, 19 noiembrie 2009

o viata de disperare tacuta?

Judecata pentru ceea ce fac va fi aici sau dincolo? Platesc pentru toate prostiile, pacatele, gandurile mele aici sau dincolo? Intr-un fel,Dumnezeu si-a pus ingerii sa-si noteze tot si ... la judecata de apoi aduna toate jurnalele de pacate si, pe un ecran imens ruleaza: vorbe spuse cu voce tare, soptite, scrise; ganduri aproape criminale, pacate nestiute, fapte vazute si nevazute, .... TOOOOOOOT in vazul tuturor ...
Ideea asta nu imi place deloc si nu din cauza mandriei mele de a-mi arata pacatele ci pentru ca asta inseamna ca Dumnezeu nu iarta asa cum a promis ... dar in rascunoscuta rugaciune domneasca e un verset cheie "si ne iarta noua greselile noastre precum si noi iertam gresitilor nostri". Da, si? Sunt iertata daca iert. Daca aleg sa iert incepand de la A pana W cu ce a gresit mult sau putin. Intr-un fel, e conditionata iertarea Lui Dumnezeu. Ii spun Tata si sunt mandra de asta. Spun ca ascult de El insa capitolul iertare nu face parte din ascultare, dar vreau sa ma ierti, vreau sa ma iubesti, vreau sa ma vindeci, vreau sa ma faci asemenea Tie.
Luandu-mi locul de judecator ... cu o alura impozanta, atotcunoscatoare intru pe teritoriul ce nu imi apartine mie ci Tie ... ma cred Dumnezeu atotstiutoare ....
Doamne, iarta-mi aroganta, nesimtirea de a-mi aroga dreptul de a judeca, de a nu ierta, de a te opri in a lucra in mine ... tinand cu dintii la drepturile mele, la reputatia mea, la mine ... facandu-ma si crezandu-am buricul pamantului ...
Tu esti drept - si eu uit asta. Vad doar partial sau deloc din cauza suferintei, amaraciunii, din cauza furiei ... si cum sa imi dau eu cu parerea ce e drept sau nu?
Iarta-ma pentru ca am dispretuit si dispretuiesc pe cei ce se cred copiii Tai sau nu, pe cei asemeni mie, iarta-ma ca judec si o fac aspru pentru ca ma doare ... dar nu tin cont ca habar nu am ce-i cu ei, habar nu am de ce-i in trecutul lor, in inima lor .... si sincer nu m-a interesat ...
Ajuta-ma sa nu uit ca va trebui sa dau socoteala pentru tot ceea ce fac, gandesc, spun, cred, simt. Chiar de sunt copila Ta ... voi da socoteala. Dau socoteala aici pe pamant, sa nu uit de intalnirea lui David cu Natan si ce a urmat dupa - iar David era David.
Un stil de gandire vechi insa cu aceeasi intensitate si acum e ca ... nu mai exista un dincolo. Totu-i aici. Aici platesc, aici mor si ... gata. Asta te face pe Tine mincinos si asta ma duce la disperare, nu im da nici un scop in viata, nici o bucurie.
De ce sa mai iert? De ce sa iubesc? De ce sa ascult de Tine? De ce ai mai trimis pe Isus sa moara pentru pacatele mele? De ce sa nu traiesc cum ma taie capul?
Imi place de Pavel ca e atata de acid in 1 Corinteni 15:32 " Sa mancam, si sa bem, caci maine vom muri" Daca doar aici e ce conteaza ... hai sa mancam, sa ne distram si sa murim ... dar inima mea nu poate trai fara speranta.
De ce sa mai merg la lucru? Ca sa am pensie? De ce sa ma port frumos cu oamenii? Ca sa se poarte si eu cu mine? De ce sa iubesc? La ce bun sa ma chinui daca .. aici e totul?
Speranta ce mi-ai dat-o e combustibilul ce da foc credintei mele in Tine si face dragostea cu sens, da farmec vietii aici si ma face sa visez si sa imi doresc o lume despre care nu mi se dau prea multe amanunte pentru ca intrece imaginatia.
Credinta in Tine, in ceea ce spui, in dreptatea Ta ma ajuta sa iert, ma face libera, dragostea Ta e "palpabila", reala si viata de dincolo e la fel de reala ca si cea de aici.
Nu vreau sa "traiesc o viata de disperare tacuta" (Thoreau) pentru ca asta inseamna una fara speranta. Nu pot trai fara speranta, nu pot trai fara credinta, nu pot trai fara dragoste. Nu are sens, rost, noima .... Fara Tine, fara ceea ce spui Tu, fara dragostea Ta ... pamantul e un iad cu placeri si dorinte ce duc la autodistrugere vesnica.
Aleg sa iert, aleg sa traiesc cum spui Tu, aleg sa nu intru pe teritoriul Tau pentru ca nu pot trai o viata de disperare tacuta ...
Aleg sa Te iubesc, sa traiesc dupa cum spui Tu, sa iert asa cum spui Tu, sa nu judec, sa-Ti las Tie razbunarea, sa ma las modelata de Tine!!!

4 comentarii:

Anonim spunea...

Cele mai profunde şi mai minunate experienţe de închinare le vei avea probabil în cele mai negre zile ale tale.
Atunci când vei înţelege adevăratul scop al suferinţei pe care Dumnezeu o trimite în viaţa ta, vei înţelege că eşti binecuvântata prin orice durere.
Un argintar a fost întrebat:
-Când îţi dai seama că argintul este pur?
El a răspuns:
-Când îmi văd imaginea reflectată în el. Când suntem curăţaţi prin focul încercării, oamenii pot vedea imaginea sau chipul lui Isus reflectat în viaţa noastră.
Asa e viata noastra-n asta lume...
Suntem doar calatori pe-acest pamint,
Caci tara noastra este sus in ceruri
Aici sunt doar furtuni,valuri si vint.
Asa si tu sa nu disperi tacuta,
Caci dupa valu-acesta de dureri...
Si dupa crucea grea ce te apasa,
Este un mal cu bucurii si mingiieri.

Cella spunea...

Uneori intreb cu atata durere "de ce?" ca vreau un raspuns INSTANT si ... nu-l primesc ...
Dar am speranta, ma agat de ea si ea-mi aprinde cresinta si dragostea ... infloreste ;)

vyky spunea...

. Căci n-avem un Mare Preot, care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre; ci unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat.
Să ne apropiem dar cu deplină încredere de scaunul harului, ca să căpătăm îndurare şi să găsim har, pentru ca să fim ajutaţi la vreme de nevoie.

Cella spunea...

imi place versetul asta ... pentru ca El a fost aici, stie cum e pe pamant si de asta a decis sa mijloceasca pentru noi ...