idolatrie si senzational

Intr-o duminica dimineata, inainte de a intra in biserica, vine un prieten si imi spune ca la o alta biserica unde aveam multi prieteni, e o nunta. Insa nunta asta e un pic diferita. Mirele fusese confundat intr-o noapte de niste "baieti buni" si batut crunt iar de frica, mutise. Acum, la nunta, se astepta ca de emotie sa vorbeasca din nou. "Hai sa mergem sa vedem si noi!" Am crezut ca am plecat numai vreo 4-6 tineri insa ne-am trezit vreo 40 spre marele nostru haz. Cu sufletul la gura am asteptat sa se termine ceremonia ca poate, poate mirele va scoate vreo vorba. Dar, ... nimic. Oare nu s-a intamplat minunea pentru ca noi, mai nebuni si necredinciosi ne-am dus acolo? Oare el nu a crezut ca se intampla? Oare, .... de ce nu s-a intamplat nimic?
Aud de vindecari, leacuri miraculoase, de tot felul de Mama Omida, Tata Fluture, vraci, vrajitori, samani, vindecatori deghizati sau nu, preoti si oameni cu puteri supranaturale ce vindeca, fac si desfac lucruri ... Recunosc ca sunt sceptica, ca ma enerveaza manipularile de oricare natura ar fi ele, insa cele religioase ... intrec orice masura. Vad oameni ce efectiv se injosesc fara limita pentru a fi pe placul unui om ce il considera mai spiritual, mai ... ales si nu pot sa inteleg acest mod de adulatie ...
Spre disperarea parintilor mei, la varsta intrebarilor, am pus sub semnul intrebarii orice: exista Dumnezeu? de ce crezi asta? L-ai vazut? Daca nu L-ai vazut, atunci cum crezi in El? De unde stii ca Isus e Fiul Lui Dumnezeu? De unde stii ca Biblia e Cuvantul Sau? De unde stii ca e actuala? De ce crezi ceea ce crezi? De ce te rogi? Ce te rogi? Crezi ca are vreun efect rugaciunea? De ce mergi la biserica? De ce trebuie sa ma port frumos? De ce sa nu vorbesc urat? De ce vecinii nostri merg la alta biserica? De ce ei cred altceva? De ce sa cred si eu ce credeti voi? De unde stiti ca asta e adevarul despre Dumnezeu? De ce unii cred in sfinti? Cine sunt sfintii? Ce au fost sfintii? Ce rol au ei? Nu numai parintii intrau in hora intrebarilor mele, ci si bunicul si fratii, insa la cele mai multe dintre intrebari, tata era cel ce imi raspundea. Uneori imi spunea ca nu are raspuns si atunci ne apucam amandoi sa cautam il cautam, la unele gaseam raspuns in timp ce cautam altceva ...
Ii privesc fascinata pe inchinatorii la idoli ... efectiv sunt fascinata. Sa cred ca o bucata de piatra, avand orice nume ma poate ajuta ... iti trebuie credinta, nu gluma. Sa ii aduci ofrande, sa te dedici la tot felul de ritualuri, sa iti faci un program auster de viata dedicandu-te unei pietre ..... mi se pare senzational. Este recunoscut faptul ca un ritual repetat aduce o stare de liniste, de calm, de implinire ... cu cat e mai sofisticat cu atat e mai de dorit. Din cauza asta, vad oameni ce se supun la ritualuri peste ritualuri ce-mi fac mintea sa stea in loc ca sa isi gaseasca linistea, pacea, implinirea.
Dar, eu cum sunt? Ce cred? De ce cred ceea ce cred? Ce dovezi am? Apoi ... imi consider viata ca un soi de dulap cu sertarase si unul din sertarase e numit religie si nu are nici o treaba cu celelalte? Credinta mea e un stil de viata sau e o roata de rezerva la care apelez in anumite circumstante? Credinta ma ajuta? Cum? Emotional? Psihic? Spiritual? Fizic?
"Da, cred in Dumnezeu ca El e bun si cred in Isus Hristos ca il trimite pe mos Craciun sa imi aduca cadouri si da ... si la Paste cand mananc cozonac, oua vopsite .... da, mai merg si pe la biserica insa ...mai rarut ca-i mai dragut. Dumnezeu cu treaba Lui, eu cu a mea ... Dar ne iubim, sa stii."
Na, ce pot sa spun eu cand aud asta? De regula spun .... "te invidiez!" Si stii de ce? Ca eu is mai proasta asa de felul meu, ori ma implic intr-o relatie, ori nu. Si daca ma implic, inseamna sa iubesc, sa ma schimb, sa fiu deschisa sa ascult, sa mai tac, sa ajut, sa ma daruiesc ... sunt implicata toata, nu sporadic, nu proportional ...
O vreme am incercat si eu cu Dumnezeu o relatie sporadica insa am descoperit ca sunt o mare IPOCRITA sau putin spus ipocrita. Voiam ca Dumnezeu sa imi faca toate mofturile, cum dictam eu, sa isi schimbe planurile cum imi debita mie mintea .... sa ma ierte de orice, sa ma lase sa traiesc dupa cum ma taia capul ... si ma simteam ca o nesimtita, o profitoare ...
Am analizat relatia asta si ... daca cer cuiva implicare totala atunci si eu trebuie sa fac la fel. L-am pus la incercare si si-a tinut cuvantul cu varf si indesat in ciuda nazurilor mele .... El a ramas credincios si am inceput sa trec de la idolatrie la o relatie. Am inceput sa nu mai astept senzationalul, miraculosul si spectaculosul.
Cand am inceput sa trec de la idolatrie la relatie am inceput sa imi asum responsabilitatile ce tin de relatie si am inceput sa Il vad pe Dumnezeu altfel. Nu mai e obiect de adulatie, e o Persoana cu dorinte, cu sentimente, cu vointa. E un Dumnezeu ce raspunde, ce vorbeste, aude, simte.

Imagine preluata de pe http://www.flickr.com/photos/22664968@N07