nici Tu nu ma ajuti?

Doamne nu mai pot. Revin cu cererea mea: o insula pustie si stii Tu, sa nu fie animale periculoase pe ea, sa  pot sa aud vesti despre ceilalti insa ei sa nu vina la mine, sa ma lase in pace, sa ma lase sa mi se vindece ranile, sa trec de faza asta care-i dureroasa .... Vezi Tu, de atata vreme tot cer insula asta si ... nici macar Tu nu ma asculti .... Ce e atata de greu? Nu spui Tu ca al Tau e pamantul si tot ce e pe el? Nu spui Tu ca conduci universul? De ce ar fi asa greu sa ma teleportezi pe o insula si sa ma lasi acolo? Adica Tu sa fii cu mine, sa nu ma lasi singura. Insa sa nu mai fie oameni care sa ma streseze .... 
Cristina, scria ieri un articol pentru doritorii de insule pustii si Luminita intreaba ca-ntr-un strigat disperat si tacut: "mai este mult?".
Cu cat inteleg mai bine din ce sunt facuta si cum, inteleg si strigatul asta de plecare in lumea mea insa inteleg si raspunsul Tau de a nu ma teleporta nicaieri. Sunt un sistem complex ce functioneaza ca intreg. In relatiile interumane relationez cu intreaga personalitate, cu tot sistemul de comunicare si cu iubire. Numai ca aceste trei elemente esentiale par a dansa in mine si ma fac sa trec fara prea multe avertismente de pe Himalaia in gropile abisale lasandu-ma cu miliarde de intrebari.
Multa vreme m-am intrebat daca-s intreaga la cap de am starile astea, am studiat pe cei de langa mine si pentru ei viata trecea mai lina, mai fara atatea batai de cap ... Doamne, vad atatea defecte in mine ... nu ai putea sa ma repari? Uite si Tu ce ciudata is, vezi? Suna ciudat sa spun ca-s pasionala pentru ca duce cu gandul la pasiunea sexuala afisata vulgar peste tot. Daca ma implic in ceva, o fac cu pasiune, ard acolo pentru acel lucru. La acest punct imi place versetul din Apocalipsa: "nu sunteti nici reci, nici in clocot, sunteti caldicei" si imi place ca Domnul apreciaza pasionalitatea (cred ca tocmai am inventat un nou cuvant) mea.
Insa din punct de vedere biologic, se explica aceste stari emotionale. In timp ce ma ard in acel lucru, organismul meu elibereaza o substanta care are efectul ca al morfinei in organism, ducandu-ma in stari euforice. Numai ca ... efectul nu tine mult si cobor fulgerator in stari ce par depresive ....
Am nevoie de echilibru ... insa unde sa il caut? Am tot citit eu ce zic unii si altii insa parca-s formule reci si seci ce ma lasa cu gust amar. Unde mai gasesc eu un model de relationare? Unul care sa functioneze fara stari fluctuante?  .... mhmh ... Exemplul mi-L dai tot Tu in Trinitate (Tata, Fiu si Duh Sfant), modelul suprem de relationare. Dar aici am alta dilema Doamne ... Sa zicem ca eu sunt un punct si Tu altul, ca sa comunic cu Tine trag o linie, da? Insa ... surpriza ... Tu esti Trinitate ... eu trebuie sa comunic cu Tatal, Fiul si Duhul Sfant ... adica de la mine pleaca trei linii spre Trinitate si celelalte trei puncte sunt unite si ele intre ele .... iiiiii, ce tareeeeee. Ma simt prinsa intr-un patrat si daca mai unesc si liniile intre ele .... ce fain arata .... Insa, cum mie imi place sa complic lucrurile (tot Tu esti vinovat de asta, dupa cum biine stiii ....) vreau sa vad cum arata relatia mea cu Tine in 3D sau 4 D ... ca intr-un cub si ma simt cu intreaga-mi fiiinta prinsa in aceasta relatie: personalitate, comunicare si iubire imbinata perfect cu a Ta si nu stiu cum faci Tu, ca incet, incet se asterne linistea si in mintea, inima si sufletul meu. Mi se calibreaza fiinta ... incep sa dansez ... posibil in 3D sau 4D si gropile abisale par amintiri demult uitate. Ranile sunt vindecate si da, cicatricile sunt vizibile bine de tot, dar intreaga mea fiinta e in unitate. Am capitulat in relatia cu Tine, ma las purtata de muzica ce nu-i din sferele mele cunoscute si inchinarea mea e totala ... am fost conceputa cu dor de Tine, cu un dor in mine ce ma face intreaga numai daca e implinit de Tine ...
Ce sa vreau? Insula? Ce sa fac cu ea? ... Aaaaah, da ... sa stau acolo fara oameni, relatii .... Da ... imi amintesc chicotind .... Acum nu imi mai trebuie. Sunt constienta ca am sa o mai cer, ca iar am sa fac slalom prin muntii Himalaia si prin gropile abisale ... sunt perfect constienta de asta, insa mai stiu ceva, ca echilibrul mi-L gasesc in tine, ca-s normala, ca-s asa cum m-ai gandit Tu, ca Te bucuri de mine asa arzand pana la ultima celula ca apoi sa o iau de la capat si ca cu toate cererile mele comice si intrebarile fara numar, ma iubesti si chiar si in gropile abisale ma provoci sa Iti si sa imi pun intrebari, ca sa Te caut si sa Te lasi gasit lasandu-ma sa cred ca Te-am gasit cand de fapt eu sunt deja in Tine si Tu in mine.