Incercand sa imi imaginez asta ochii incep sa imi faca ca girofarurile insa opulenta asta nu era ceva neobisnuit in vremea lui. E clar ca nimeni nu a mai facut asa ceva inainte si nimeni nu a mai bagat atata aur in casa lui si in asemenea stil. Pe langa aur, avea care si cai. Si nu orice martoaga jigarita. Caii nu se cumparau din iarmarocul de la colt si tocmai din Egypt, de unde isi procurau regii carele si caii si unde pretul era pret.
Se spune despre Solomon ca a fost cel mai bun om de afaceri evreu care a existat vreodata. A legat Israelul de trei continente, a facut afaceri si aliante cu tari cat mai multe si din afacerile lui iesea aur si mult beneficiu material pentru Israel.
Insa bogatia si opulenta castigate prin aliante si afaceri internationale l-a adus pe Solomon in postura de barbat culegator de neveste din tarile cu care avea acorduri politice, economice, militare. In vremurile antice, popoarele cucerite isi abandonau zeii si se inchinau zeilor sau zeului poporului ce i-a cucerit. Solomon insa in mod ironic ajunge sa se inchine zeilor popoarelor ce fusesera cucerite de Israel. Nu se leapada total de Yahwe insa se inchina si zeilor. Astoret - zeita fertilitatii si inchinarea continea ritualuri imorale si inchinarea la stele. Moleh - numit si uraciunea amonitilor includea in ritualurile de inchinare sacrificii umane, inclusiv sacrificii ale copiilor (Levitic 18:21 si 20:1-5). Inchinarea la Chemos era de asemenea cruda.
Sincretrismul (inchinarea la Dumnezeu si la zei) nu e ceva nou. Insa zeii astia nu erau veniti de niciunde, erau zeii nevestelor si tiitoarelor lui. Numarul acestora era de 1000. Solomon a avut cel mai mare harem din istoria Israelului. 700 de neveste si 300 de tiitoare. Tiitoare nu e un soi de amanta moderna ci era un soi de sotie de mana a doua, sclava folosita sexual si a carei copii puteau ajunge sa aibe aceleasi drepturi ca si a unei neveste.
1 Regi 11 incepe trist: "
Regele Solomon însă a iubit multe femei străine pe lângă fiica lui Faraon: moabite, amonite, edomite, sidoniene şi hitite.
Ele erau din neamurile despre care Domnul le poruncise israeliţilor: „Să nu vă căsătoriţi cu ele, căci cu siguranţă vă vor întoarce inimile înspre zeii lor!“ Dar Solomon s-a alipit de ei, iubindu-i.
" si putin mai jos: "Când Solomon a îmbătrânit, soţiile sale i-au întors inima înspre alţi dumnezei, astfel că inima lui nu a mai fost în întregime a Domnului, Dumnezeul său, aşa cum fusese inima tatălui său, David."Neascultarea vine incet si primul pacat il aduce pe al doilea si lantul continua pana ma omoara ... Unde imi e inima lipita? De cine? Cine si ce imi influenteaza credinta? Dansez cu sincretismul? Fac pace cu dracul sa trec puntea? Si daca dracul ma arunca in rau si ma inec? Lui Solomon femeile i-au sucit mintile si i-au intors inima, eu alte ispite cu care ma lupt ... Ma las invinsa sau lupt?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu