Melodia "M-ai regasit!" are pentru fratele Livius Puraci o poveste. Una pe care a fost dispus sa o impartaseasca cu mine si cu noi. Am citit-o printre lacrimi ...!
La inceputul anului 2009, o sora, prietena, care statea la noi pentru ceva vreme, vine intr-o dimineata si imi spune: “Frate Liviu, Domnul mi-a aratat o vedenie. Erai tu in mijlocul unui foc, te ardea tare, dar ce era interesant e ca nu ai cazut, ai ramas in picioare.”
Nu mi-a placut, dar nu aveam ce comenta. Peste doua zile vine din nou, incepusem sa-i prepar o cafea, si-mi zice foarte tulburata:
“Frate Liviu, Domnul mi-a descoperit ca te va pune intr-o menghina si te va strange tare.
HUH, zic, “Ti-ai pierdut cafeaua!”
Voiam sa par calm dar m-a atins puternic la suflet. Trec vreo cateva luni, iar in iunie plec in Romania si apoi Ucraina impreuna cu doi prieteni, amandoi pastori, Dorin Druhora si Iuliu Bucur. Am avut deosebita placere sa asistam la botezul cumnatului meu Stefi. Fiind in Caransebes, o nepoata care este medic imi recomanda un RMN pentru dureri de spate cauzate de o deplasare a unor discuri. Imi aduce rezultatul si plangand imi spune: “Tesu ai o problema foarte serioasa. Filmul si comentariul doctorului pe film, te trimit de urgenta sa vezi un urolog. Ai multiple tumori in vezica.”
Zic:”Bine.”
Iau filmele le pun in portbagajul masinii, alte cele peste ele si plecam in Ucraina pentru o evanghelizare si un botez acolo. Pana ne-am intors mi s-a aranjat o intalnire cu un profesor din Bucuresti, zice-se mare specialist urolog. Cand vede filmul zice sec: trebuie sa o scoatem afara, dar foarte repede. Intreb, ce sa scoatem? Zice: vezica si toata partea afectata pentru ca tu ai un cancer avansat. Ii zic: stai ca maine trebuie sa plec in USA, si nu-i timp. La care el, treaba ta, dar mult nu mai ai.
Eram impreuna cu un alt prieten din Bucuresti, pastor la Snagov. Zic: mai Nicule tu ai auzit ce a zis asta? Saracu ... mutise. In ziua urmatoare nu plec in USA, ci la Cluj pentru o a doua opinie. Acolo erau prietenii mei Dorin si Iuliu. Mi se aranjeaza o intalnire cu un profesor care avea cabinet privat, iar unul dintre doctorii colaboratori, era frate de-al nostru.Ma intalnesc cu ei si mi se fac toate analizele pentru a determina natura tumorilor, am fost planificat inclusiv pentru o biopsie care in acest caz putea ajunge la o operatie dificila, daca cumva se perfora peretele subtire si putred, dupa spusa lor, din cauza tumorii.
Eram suparat, contrariat, razvratit, nedumerit. Ziceam: Cum Doamne sa mi se intample mie asa ceva? Cu ce am gresit? De ce aceasta pedeapsa? Ce vor zice prietenii cand vor auzi, dar cei ce nu ma plac, dar preasfintii judecatori? Oh Doamne, m-ai adus in pragul rusinii si disperarii.
Cancerul, perspectiva unei plecari rapide, judecata fratilor, etc, erau lucruri care mi-au umplut fiinta. Impreuna cu Iuliu am trecut intr-o dupa amiaza sa vizitam o cunostinta mai veche, o sora prorocita, de altfel foarte inaintata in varsta, intr-un sat langa Cluj. Ne bucuram ca ne vedem, povestim, ne rugam impreuna, timp in care Domnul ii trimite un cuvant profetic la sora, care striga: PACE TIE CALATORULE!
Wow, ce expresie faina! DE CE TE-AI TULBURAT DE ZVONURILE CARE AU VENIT? NU-TI FIE FRICA... si alte cuvinte de incurajare. Dar eu stiam de bomba cu efect intarziat ce o purtam in abdomen. I-am rugat insistent pe prietenii mei sa nu spuna nimanui de situatia creeata, pana nu voi sti mai bine. Cei de acasa nu stiau nimic.
Peste vreo trei zile, merg cu Iuliu in localitatea Luncani, langa Campia Turzii, la o noapte de veghe. Tin sa iti spun ca imi plac aceste intalniri cu sfintii, le caut si particip foarte des la partasie cu Oamenii Domnului. Gasim o adunare arhiaglomerata, peste 400 intr-o incapere ce putea adaposti vreo 250, fratii se rugau in picioare din pricina aglomeratiei. Rugaciunea s-a terminat dupa mai bine de o ora. Mi se ofera un loc mai in spate, fratii canta cu totii, apoi un grup canta cantarea de care ti-am mai scris "O ce har sa sti ca Isus te iubeste" M-a rascolit adinc, am luat-o ca o prorocie. Se mai face o rugaciune, mai lunga decat prima, iar la a treia rugaciune, un barbat ce era cu vreo cateva randuri inaintea mea, pe care din cauza multimii nu l-am identificat, rosteste un cuvant profetic foarte puternic, ce l-am simtit ca vine in directia mea inca de la inceput. Isi incepe prorocia cu: ITI VORBESC TIE CALATORULE... mi se repeta aceleasi cuvinte pe care le auzisem cu cateva zile in urma.
M-am topit in picioare. Cred ca daca nu era aglomeratie ma prabuseam. Mi se spune: DE CE TE TEMI, OARE NU POT VINDECA SI PASTORUL, CA SI OAIA PENTRU CARE TE ROGI? Primind atata har si atentie, pun o pretentie inaintea Domnului. Acesta este un amanunt foarte important. Zic Doamne, la sfarsitul serviciului, trimite prorocul la mine sa stau de vorba cu el. Nu s-a intamplat. M-am suparat ca Neemia, prietenul meu din Biblie. Ultima rugaciune, mult dupa miezul noptii, era rezervata pentru bolnavi, cand se facea si ungerea cu untdelemn pentru cei ce o solicitau, confom Iacov capitolul 5. M-am dus si eu in fata, s-au rugat fratii pastori pentru mine, mi-au facut ungerea si apoi am plecat la ale noastre.
Am sa introduc inca un amanunt la care voi mai reveni. Langa Amvon, era fratele Iacob Sumandea, 95 de ani, pastor de peste 70 de ani, care din cauza ca era orb, nu a coborat in multime, ci a facut ungerea pe batiste si servetele, acolo la amvon, eu considerandu-l ca parte din pastorii prezenti si in slujba. Aceste lucruri s-au intampla vineri seara. Luni am avut biopsia, si toate pareau bune. A doua zi merg acasa la socrii lui Iuliu si dupa amiaza apare la ei acel frate batran Iacov. Le zice: M-a trimis Domnul la voi, aveti nevoie de mine? Batranul casei crede ca de fapt eu sunt cel in nevoie si vine in camera mea si ma intreaba daca vreau ca fratele Iacov sa se roage pentru mine, si ce-o mai fi. Eram forte slabit, nemultumit de situatia si nesiguranta in care eram, i-am spus nu. I-am zis: eu am fost intr-o adunare unde a fost acest om al Domnului, el s-a rugat pentru cei bolnavi, eu nu mai vreau altceva special.
Eram in foc, ma ardea, dar inca mai eram in picioare. In ziua urmatoare m-am simtit mai bine, si m-am mutat la fratele Dorin acasa. Eram singur si credeam eu ca e mai bine sa nu vad atatea priviri compatimitoare, vorbe de parere de rau, iar altele de incurajare in fata necunoscutului. Intre timp afla nevasta mea si copiii de situatia mea, ma suna, ma cearta ca nu le-am spus, ma supar ... si nu mai stiu.
Seara imi dau seama ca ceva nu e bine. Sun pe nevasta mea, ii spun despre situatie (mi se pornise o hemoragie interna, care m-a slabit foarte mult si imi crea dureri groaznice) Il sun pe doctor, ma directioneaza spre o urgenta, vreau sa i-au un taxi, dar nu ajung afara la strada. Ajung cumva inapoi la telefon, sun pe Iuliu si cu ajutorul lui ajung la un spital la urgenta. Intrasem in menghina de care mi-a vorbit Domnul dar inca nu realizam acel lucru. Wow, om sanatos, alergam in misiune, nici prin minte nu mi-a trecut ca acele era timpul pe care Stapanul L-a ales, sa ma cerceteze in mod special.
Doua nopti si doua zile au trebuit sa opreasca acea hemoragie. Doctorul imi pregatea intelectul pentru o operatie mult mai extinsa. Prietenul meu drag Iuliu o sperie pe nevasta mea, de era sa piara ea inaintea mea. Copiii ii cumpara bilet, si in cateva ore era in avion spre Romania.
Acolo pe patul spitalului mi s-a derulat toata viata, in cele mai mici amanunte, cu bune si rele, cu impliniri si esecuri, ce a trebuit sa fac si ce nu, pareri de bine, si de rau, eram in menghina lui Dumnezeu si ma strangea foarte tare. Imi trebuia o marturisire (am gasit multe care erau ca un nisip gros, ca o zgura ce trebuia curatata). Aveam promisiuni inaintea Domnului pe care din diferite motive nu le-am implinit. Trebuiau luate in considerare, am gasit ca aveam datorii (spirituale) pe care trebuia sa le platesc, pe masura ce le treceam in revista, pacea imi ocupa locul ramas gol. I-am cerut doctorului sa-mi dea drumul afara (voiam sa o astept pe nevasta mea la aeroport) pentru ca socul sa-i fie mai mic. Dupa menghina, ce mai trebuia oare? Cand am ajuns la familia prietenului meu, socrul lui ma si paraste: A fost fratele Iacob aici, dar fratele Liviu nu a vrut sa stea de vorba cu el. Iubita mea sotie ma rusineaza la greu in fata lor, dar ce mai conta acum. Nu ma mai puteam supara de nimic.
Peste cateva zile urma sa plecam, dar nevasta imi cerea sa il vizitam pe acel frate in varsta. De dragul ei, dar si de gura ei, am hotarat sa-l vedem in ultima dimineata petrecuta in Cluj. Cand am ajuns in holul casei, fiica dansului il cheama iar cand dam "nas" cu el, se uita inspre mine, desi nu ma vedea si rosteste cuvintele: TI-A VORBIT DUMNEZEU LA LUNCANI, DE CE NU CREZI, DE CE TI-E FRICA.? Mi s-au muiat picioarele, dar totusi zic : A mea a fost acea descoperire"
Zice batranul, pai cum mai, tu nu ai simtit-o? Dumnezeu vroia sa ma puna jos, ca prea eram mandru. Eram de fapt un pierdut in CASA. Domnul voia sa ma scoata la loc larg, pentru ca eram prizonierul EU-lui meu. Ma credeam drept, curat, aproape sfant, lucrator de nadejde, intelept si mai stiu eu cate. De aceea mi l-a scos in fata pe acest om, fara prejudecati, orb fizic, dar cu o privire spirituala exceptionala. Imi zice; tu trebuie sa faci o marturisire. Ii spun ca da, mi-am stabilit deja persoana, si cum ajung acasa primul lucru va fi acesta. Ma intreaba, de ce nu vrei aici, de ce mai amani. Ii raspund ca eu nu consider potrivit sa-i marturisesc fratelui Iacob, de 95 de ani, plec si nu-l mai vad. Eu vreau cand ma intalnesc cu fratele caruia i-am marturisit, sa-mi aduc aminte si sa stiu sa nu mai fac. Imi zice " Mai tinere, tu trebuie sa mai inveti pocainta. Ma intreaba: tu cum predici evanghelia(de-acum nu ma mai miram ca vorbeste cu mine de parca ne-am fi cunoscut dintotdeauna), dupa ce Domnul iti iarta pacatul, isi mai aduce aminte de el? Zic, nu. Atunci tu de ce vrei sa fi mai intelept ca Dumnezeu? M-a infrant, m-am dus cu el intr-o camera, iar dupa o ora eram un cu totul alt om. Mi-a dat sa citesc Psalmul 30, iar cand am ajuns la cuvintele "Si Mi-ai dezlegat sacul de jale, si M-ai incins cu bucurie, pentru ca inima mea sa nu stea muta, ci sa Te laude Dumnezeule", am binecuvantat pe Domnul din toata inima, stiind ca am fost pierdut, dar M-a gasit, de fapt, M-a regasit. Am inceput sa cant aceasta cantare, care de acum avea o alta frumusete pentru mine. Este cantarea bucuriei mele cu Domnul.
Am ajuns acasa, iar copiii, prietenii si fratii erau uimiti ca nu discutau cu un om invins, dupa spusele specialistilor (rezultatele biopsiei indicau un cancer avansat), mie mi-a revenit sarcina deosebit de grea sa le intaresc credinta crezand ca doar joc teatru (stiau ei ca eu eram prieten si cu Lot, si mai glumeam uneori), dar despre ce a urmat, poate cu alta ocazie. Si sa sti ca abia acum vine ce-i mai frumos.
Eu (Cella) astept continuarea ...
7 comentarii:
Eu si compania asteptam partea a douaaa!
Invatam ce inseamna umblarea in adevar(sinceritate) si in duh(Duhul ce da viata), de asta asteptam:)
O sa o continui. Ingaduiti-mi doar cateva ore sa-mi gasesc un timp mai linistit. Liviu.
Multumim!
Sigur ca da ... pana atunci mai meditam, ne rugam, plangem, invatam, asteptam.
Eu o sa si dorm ;)).
Dupa ce am ajuns acasa imi dau seama ca foarte multi au auzit de boala mea: "fratele Liviu are cancer", unii stiau corect, altii banuiau, altii ma sunau sa ma intrebe direct, altii stiau ca-i leucemie, ca-i la creier, ca-i... nici ei nu mai stiau exact. M-au sunat frati din foarte multe parti. Ce imi era greu, marturisesc, ca trebuia sa apar calm, linistit, sa raspund la intrebari nebune care de multe ori treceau in ridicol. A venit unul sa ma intalneasca si mi-a spus direct "noi am stiut ca Domnul o sa te pedepseasca", a trebuit calm si detasare si cu acel "frate", si o multime de situatii pe care nu le intalnisem pana atunci.
Mi-am cumparat o asigurare de sanatate (nu aveam caci ma bazam pe credinta mea) si am inceput un lung sir de analize prin care medicii voiau sa stie incotro merg. M-au propus pentru operatia de scoatere a vezicii cu tot ce mai era bolnav acolo. Am stat cu un medic de vorba (chinez, Lee Wang), imi exprima parerea lui de rau, dar si speranta ca dupa operatie, cu un tratament prelungit, toate o sa fie bine. Il intreb, daca imi faceti operatia, cat credeti ca o sa mai traiesc. Imi raspunde ca el crede ca voi mai fi primprejur inca vreo 5 ani.
Intre timp vine George din Romania, mai bine zis din Moldova, si imi aduce o batista, pe care imi spune, parintii mei (mai traiesc inca), surorile din Romania, nepotii si altii au postit si s-au rugat, si s-a facut ungerea cu undelemn. Eu nu le-am cerut, dar daca ei au gasit cu cale sa faca efortul acesta pentru mine, le-am respectat lucrarea. La vreo 2 sau 3 zile , intr-o noapte , nu dorm si ma duc in livingroom, (un fel de camera de oaspeti) iau Biblia sa citesc si acea batista, ma rog singur, pun batista pe abdomen, multumesc Domnului pentru indurarea Lui prin vindecarea promisa, am un minunat moment de liniste si siguranta in fata Domnului, si ii pretind un Cuvant pentru intarirea credintei. Imi da Psalmul 91:8-9-10, " Doar vei privi cu ochii, si vei vedea rasplatirea celor rai. Pentru ca zici: "Domnul este locul meu de adapost", si faci din Cel Prea Inalt turnul tau de scapare,de aceea nici o nenorocire nu te va ajunge, nici o urgie nu se va apropia de cortul tau. Am crezut acest Cuvant ca venind direct de la Dumnezeu. Dar pentru ca imi fixasem versetele 8,9 si 10, citesc si pe partea stanga a paginii, unde gasesc: "Tu pui inaintea Ta nelegiuirile noastre, si scoti la lumina Fetei Tale pacatele noastre cele ascunse. Toate zilele noastre pier de urgia Ta, vedem cum ni se duc anii ca un sunet. Anii vietii noastre se ridica la saptezeci de ani, iar pentru cei mai tari, la 80 de ani; si lucrul cu care se mandreste omul in timpul lor nu este decat truda si durere, caci trece iute, si noi zburam."
Strig tare: Slavit sa fie Dumnezeu, dar in linistea noptii sotia sare speriata si vine sa vada ce s-a intamplat. Ii spun: Slavit sa fie Domnul, caci mi-a mai daruit 15 ani. Se uita la mine buimaca si ma intreaba de unde stiu. I-am spus, stai aci langa mine sa socotim amandoi. Uite, Biblia zice ca anii nostri sunt intre 70 la 80. Jumatatea lor este 75. Eu am 60, iar pana la 75 mai sunt 15. O matematica simpla. S-o fi speriat, saraca, dar pentru mine era clar, se desena o linie a credintei, dreapta, de la care de acum nu mai puteam merge, nici la stanga, dar nici la dreapta.
L-am intalnit pe doctor si i-am transmis ca nu voi accepta nici un fel de operatie, alta decat o biopsie sa se certifice exac natura bolii, dar si cat de adanc a patruns. L-am intrebat(aveam eu senzatia ca stie ceva din Biblie), Dopctore, tu sti ce scrie in Psalmul 139? Nu-mi spune nici da, nici nu, dar ma intreaba el, ce scrie? Ii spun ca acolo scrie ca O MANA DIVINA A INTOCMIT ORGANISMUL MEU,, iar daca unul dintre organe se imbolnaveste, El il poate vindeca. Daca vrea. Si mai acrie CA TOATE ZILELE MELE SUNT CUNOSCUTE DE EL< INCA INAINTE CA SA FI FOST UNA DIN ELE. I-am zis, daca Dumnezeu a hotarat pentru mine 60 de ani ii multumesc pentru atat si ma duc acasa, chiar daca tu imi faci operatia. Iar daca Dumnezeu mi-a dat mai multe zile, eu nu voi muri, chiar daca tu nu ma operezi. Zice, DA, dar in fiecare zi mor foarte multi buni credinciosi. I-am replicat scurt: Eu voi fi unul din ei, daca Dumnezeu nu ma vindeca in mod miraculos. Sotia mea , saraca, incepuse sa planga, si-mi zice, dar nu ti-e rusine sa vorbesti asa cu doctorul, ca el iti vrea binele. I-am spus, cred din tot sufletul ca imi vrea binele, dar este un bine vazut prin ochii lui. Cand ajung acasa , mare tragedie, tata nu vrea operatie si va.... peste cateva luni. Plang fetele, mi se rupe sufletul, dar acum aveam un alt cuvant inaintea mea. Mi l-a pus Domnul in minte si nu mai scapam de el. Isaia 7:9, partea a doua "daca nu credeti, nu veti sta in picioare. Imi era mai frica sa nu cred, decat imi era frica de boala. Le-am spus tuturor celor dragi ai mei ca lacrimile lor de parere de rau nu ma impresioneaza, si-i mai bine si pentru ei , dar si pentru mine sa nu ma mai bata la cap cu operatia. Oricum nu se va intampla.
Vrea sa va spun, ca nu credinta mea, ca un merit al meu, in aroganta mea de credincios iubit de Tatal era in lucru, ci credinta mea formata prin multele cuvinte pe care mi le spunea oridecate ori era nevoie de ele. Implinirea promisiunilor Domnului era mai de pret pentru mine, decat insasi viata mea. Dumnezeu a fost cel care m-a tinut in picioare in mijlocul focului. Aveam inaintea mea acel cuvant din Psalmul 138:2, "laud Numele Tau, pentru bunatatea si credinciosia Ta, caci ti s-a marit faima prin implinirea fagaduintelor Tale." Apoi versetul 3.
Trimiteți un comentariu