multumire ritualiceasca

"Adu-I ca jertfă lui Dumnezeu mulţumire şi împlineşte-ţi promisiunile faţă de Cel Preaînalt!" Psalmul 50:14. 
Nu este prima oara cand acest verset efectiv ma arunca intr-o furtuna a sufletului. Prima data mi-a dat de furca tinerea, implinirea promisiunilor ...acum insa e vorba de jertfele de multumire. Ce este o jerfta? Cum adica jertfa de multumire? Unde e altarul? Ce ritual folosesc? Deci, El nu vrea de la mine nu stiu ce sacrificii ci multumire. Sa multumesc cand sunt multumita? Jertfa inseamna sa ma coste ... adica privind un pic mai adanc, inseamna sa multumesc si cand n-am chef?


In Levitic 3 gasesc scris ce trebuie, cum trebuie adusa jerfta asta de multumire. Pentru ca nu am participat niciodata la o jerfta iar imaginatia mea, bogata in general, acum nu ma ajuta prea mult, am fost provocata sa caut mai mult ce si cum se intampla acolo. Am gasit pe Dvar Tora o explicatie a ritualului. "Daca oricine poate intelege relativ usor de ce om care a facut un pacat este obligat sa aduca o jertfa, nu acelasi lucru se poate spune despre cineva care doreste sa Ii multumeasca lui Dumnezeu. In prima situatie se poate spune ca omul respectiv trebuie sa realizeze ca de fapt el era cel care trebuia sa primeasca pedeapsa divina, insa animalul pe care il sacrifica moare practic in locul lui. Insa in cazul cuiva care doreste sa multumeasca, lucrurile nu sunt chiar atat de clare... De ce o jertfa? Si care este scopul ei exact?

In perioada in care Templul din Ierusalim era scena sacrificiilor zilnice si a celor ocazionale, patru categorii de oameni trebuiau sa aduca o jertfa speciala de multumire: cineva care traversase oceanul, cineva care traversase desertul, un om care se insanatosise dupa o boala grava si unul care fusese eliberat din inchisoare. Aceleasi categorii sunt cele care astazi necesita binecuvantarea "hagomel", rostita la prima citire a Torei in public dupa petrecerea evenimentului respectiv.
Jertfa de multumire consta din patru tipuri diferite de paine (10 paini din fiecare tip), precum si dintr-un animal (capra, vaca sau oaie) care trebuiau mancate TOATE intr-o singura zi. Bineinteles ca nici o persoana normala nu putea sa manance o asemenea cantitate de mancare intr-un timp atat de scurt, si totusi Tora porunceste sa facem exact acest lucru. De ce?


Raspunsul este ca Tora doreste sa creeze o situatie in care o persoana salvata dintr-o nenorocire, dintr-o situatie de pericol iminent si care i-a amenintat viata, sa nu aprecieze numai "norocul" care s-a abatut asupra lui, ci si sa isi imparta bucuria cu altii. Cu toata aceasta cantitate enorma de mancare care trebuia terminata intr-un timp atat de scurt, Dumnezeu obliga pe respectivul sa invite familie si prieteni pentru a fi alaturi de el in recunostinta si gratitudine."




Legea a fost implinita prin si de Christos. El este jertfa perfecta, El e cel ce a murit si inviat pentru mine. El este Cel prin care eu am viata vesnica. Si ... stiu asta. E ca o poezie pe care o stiu si care reauzind-o nu ma mai emotioneaza, nu ma face valuri in mine. Multumesc pentru viata, pentru ce am, sunt .... mai gasesc motive destule insa .... cumva ritualicesc. Mi-e usor sa o fac ritualicesc, e sigur ca nu imi scapa nimic.


Dar, asta vrea Domnul de la mine? Recunostinta mea ritualiceasca? Multumesc pentru dragostea ce mi se ofera numai asa ... sec, rece, impersonal? Care e atitudinea inimii mele cand multumesc? Constientizez ca am gresit? Realizez ca daca Dumnezeu si-ar retrage suflarea din mine, as deveni ca un balon dezumflat?


Multumirea nu e ceva cu care te nasti, ceva mostenibil, genetic ... Multumirea se invata si nu stiu cum e ea facuta ca o invat si imi zic: Gata! Numai ca imediat ma trezesc ca amnezia a revenit, nemultumirea creste cu viteza unui vulcan in explozie.


Am motive de multumire cu duiumul insa nu mai vreau sa multumesc ritualicesc ...

http://www.flickr.com/photos/doug1021/4484455007/sizes/l/in/photostream/