duminică, 7 august 2011

Livius Puraci - "M-ai regasit!" continuarea

Dupa ce am ajuns acasa imi dau seama ca foarte multi au auzit de boala mea: "fratele Liviu are cancer", unii stiau corect, altii banuiau, altii ma sunau sa ma intrebe direct, altii stiau ca-i leucemie, ca-i la creier, ca-i... nici ei nu mai stiau exact. M-au sunat frati din foarte multe parti. Ce imi era greu, marturisesc, ca trebuia sa apar calm, linistit, sa raspund la intrebari nebune care de multe ori treceau in ridicol. A venit unul sa ma intalneasca si mi-a spus direct "noi am stiut ca Domnul o sa te pedepseasca", a trebuit sa fiu calm si detasat si cu acel "frate. Si o multime de situatii pe care nu le intalnisem pana atunci.

Mi-am cumparat o asigurare de sanatate (nu avusesem pana atunci caci ma bazam pe credinta mea) si am inceput un lung sir de analize prin care medicii voiau sa stie incotro merg. M-au propus pentru operatia de scoatere a vezicii cu tot ce mai era bolnav acolo. Am stat de vorba cu un medic (chinez, Lee Wang), isi exprima parerea lui de rau dar si speranta ca dupa operatie, cu un tratament prelungit, toate o sa fie bine. Il intreb: daca imi faceti operatia, cat credeti ca o sa mai traiesc? Imi raspunde ca el crede ca voi mai fi primprejur inca vreo 5 ani.

Intre timp vine George din Romania, mai bine zis din Moldova, si imi aduce o batista, pe care imi spune ca parintii mei (care mai traiesc inca), surorile mele din Romania, nepotii mei, altii au postit, s-au rugat si s-a facut ungerea cu undelemn. Eu nu le-am cerut, dar daca ei au gasit cu cale sa faca efortul acesta pentru mine, le-am respectat lucrarea.

La vreo 2 sau 3 zile, intr-o noapte, nu puteam sa dorm si ma duc in livingroom, (un fel de camera de oaspeti) iau Biblia sa citesc si acea batista. Ma rog singur, pun batista pe abdomen, multumesc Domnului pentru indurarea Lui prin vindecarea promisa, am un minunat moment de liniste si siguranta in fata Domnului, si ii pretind un Cuvant pentru intarirea credintei. Imi da Psalmul 91:8-9-10 "Doar vei privi cu ochii, si vei vedea rasplatirea celor rai. Pentru ca zici: "Domnul este locul meu de adapost”, si faci din Cel Prea Inalt turnul tau de scapare, de aceea nici o nenorocire nu te va ajunge, nici o urgie nu se va apropia de cortul tau.” Am crezut acest Cuvant ca venind direct de la Dumnezeu.

Dar pentru ca imi fixasem versetele 8, 9 si 10, citesc si pe partea stanga a paginii unde gasesc: "Tu pui inaintea Ta nelegiuirile noastre, si scoti la lumina Fetei Tale pacatele noastre cele ascunse. Toate zilele noastre pier de urgia Ta, vedem cum ni se duc anii ca un sunet. Anii vietii noastre se ridica la saptezeci de ani, iar pentru cei mai tari, la 80 de ani; si lucrul cu care se mandreste omul in timpul lor nu este decat truda si durere, caci trece iute, si noi zburam."

Strig tare: Slavit sa fie Dumnezeu, dar in linistea noptii sotia sare speriata si vine sa vada ce s-a intamplat. Ii spun: Slavit sa fie Domnul, caci mi-a mai daruit 15 ani. Se uita la mine buimaca si ma intreaba de unde stiu. I-am spus, stai aci langa mine sa socotim amandoi. Uite, Biblia zice ca anii nostri sunt intre 70 la 80. Jumatatea lor este 75. Eu am 60, iar pana la 75 mai sunt 15. O matematica simpla. S-o fi speriat, saraca, dar pentru mine era clar, se desena o linie a credintei, dreapta, de la care de acum nu mai puteam merge, nici la stanga, dar nici la dreapta.

L-am intalnit pe doctor si i-am transmis ca nu voi accepta nici un fel de operatie, alta decat o biopsie sa se certifice exac natura bolii, dar si cat de adanc a patruns. L-am intrebat (aveam eu senzatia ca stie ceva din Biblie: “Doctore, tu sti ce scrie in Psalmul 139? Nu-mi spune nici da, nici nu. Dar ma intreaba el: Ce scrie? Ii spun ca acolo scrie ca O MANA DIVINA A INTOCMIT ORGANISMUL MEU, iar daca unul dintre organe se imbolnaveste, El il poate vindeca. Daca vrea. Si mai scrie CA TOATE ZILELE MELE SUNT CUNOSCUTE DE EL< INCA INAINTE CA SA FI FOST UNA DIN ELE. I-am zis, daca Dumnezeu a hotarat pentru mine 60 de ani ii multumesc pentru atat si ma duc acasa, chiar daca tu imi faci operatia. Iar daca Dumnezeu mi-a dat mai multe zile, eu nu voi muri, chiar daca tu nu ma operezi. Zice, DA, dar in fiecare zi mor foarte multi buni credinciosi. I-am replicat scurt: Eu voi fi unul din ei, daca Dumnezeu nu ma vindeca in mod miraculos.

Sotia mea , saraca, incepuse sa planga, si-mi zice, dar nu ti-e rusine sa vorbesti asa cu doctorul, ca el iti vrea binele. I-am spus, cred din tot sufletul ca imi vrea binele, dar este un bine vazut prin ochii lui. Cand ajung acasa, mare tragedie. Tata nu vrea operatie si va ... peste cateva luni. Plang fetele. Mi se rupe sufletul. Dar acum aveam un alt cuvant inaintea mea. Mi l-a pus Domnul in minte si nu mai scapam de el. Isaia 7:9, partea a doua "daca nu credeti, nu veti sta in picioare”. Imi era mai frica sa nu cred, decat imi era frica de boala. Le-am spus tuturor celor dragi ai mei ca lacrimile lor de parere de rau nu ma impresioneaza si-i mai bine si pentru ei, dar si pentru mine sa nu ma mai bata la cap cu operatia. Oricum nu se va intampla.

Vreau sa va spun, ca nu credinta mea ca un merit al meu, in aroganta mea de credincios iubit de Tatal era in lucru, ci credinta mea formata prin multele cuvinte pe care mi le spunea ori de cate ori era nevoie de ele. Implinirea promisiunilor Domnului erau mai de pret pentru mine, decat insasi viata mea. Dumnezeu a fost cel care m-a tinut in picioare in mijlocul focului. Aveam inaintea mea acel cuvant din Psalmul 138:2, "laud Numele Tau, pentru bunatatea si credinciosia Ta, caci ti s-a marit faima prin implinirea fagaduintelor Tale." Apoi versetul 3.



In timpul acela, potrivit cu dialogul avut cu doctorul, Domnul imi aduce inainte o alta cantare, aceasta fiind inspirata tocmai din Psalmul 139:

Cand nici nu existam, si nici n-aveam suflare,
Din cer inca deatuncia ma vegheai;
Cand nici chip nu avean, si nici ozi sub soare,
In Cartea Vietii numale-mi scriai.

Te laud, Te laud,
Te laud caci ai salvat sufletul meu
Esti Sfant, Esti drept, Esti Bun, Esti Tare,
Te laud ca Tu esti Dumnezeu.

Dupa biopsie, rezultatul indica un cancer avansat (trecusera doua luni de la biopsia de la Cluj), dar eu ramaneam in hotararea mea de a nu accepta nici o operatie. Mi se propune tratamentul prin chimoterapie. Il refuz. Apoi mi se propune tratament prin radiatii, il refuz si pe acela, la care doctorul imi spune ca nu mai are nici o optiune pentru mine. I-am spus: da-mi trei luni, si dupa trei luni vin inapoi si vom vorbi. Imi raspunde ca dupa trei luni nu mai avem ce face, ca si acum este foarte avansat, iar acet tip de cancer se dezvolta rapid, ca drojdia in faina, zice el. In fata lui, nevasta mea se targuie cu mine sa venim inapoi peste numai doua luni. I-am spus: bine, uite pentru insistenta ta vin inapoi.

Stiam ca nu mai era nevoie, dar omul este mai sigur pe ce vede si pipaie. Alte analize, alta biopsie, iar cand vine rezultatul ... nu le venea sa creada privind pozele din timpul interventiei, care aratau doar cicatricea vindecata a ranilor cauzate de curatirea cu laser a peretilor interiori.

La prima interventie, doctorul ii spusesera neveste-mi ca au curatat peretele cu laserul. Nici urma de cancer, nici o celula nu mai indica infectia. Cand am dat ochii cu doctorul, l-am intrebat, dar ironic, cand ma programeaza pentru operatie. Cu ochii in jos imi spune: Trebuie sa-i multumim lui Dumnezeu, ca nu mai este nevoie. Cel putin pentru moment. Ii spun ca nu va mai fi nevoie nici mai tarziu, dar el totusi vrea sa ma vada la fiecare trei luni.

La ultima intalnire (in 28 iunie) ma intreaba: Voi ce fel de crestini sunteti? I-am spus ca suntem penticostali, la care el zice: “Tineti tare credinta voastra ca lucreaza!”



Din nou vreau sa fac precizarea faptului ca nu prin meritul si incapatinarea mea aveam aceea credinta, ci era ceva nou, ceva ce nu experimentasem pana atunci, desi am vazut tare multe interventii divine in situatii deosebit de grele si complicate. Am vazut vindecari, dar pentru mine era foarte simplu sa cred pentru oricine altcineva, dar cand a venit vremea sa cred pentru mine, lucrurile nu mai erea simple. De ce a hotarat Dumnezeu sa ma treaca prin aceasta boala? Cu siguranta nu traiam umilinta si smerenia care o placea El. A trebuit sa darame altarul EU-lui pe care mi-l cladidisem in multi ani de asa zisa neprihanire vazuta tare buna in ochii mei. A trebuit sa MA REGASEASCA, pentru ca eram PIERDUT IN MINE. Poate ca pierdusem acea relatie intima cu EL, care Scriptura o numeste DRAGOSTEA DINTAI.

Odata cu pierderea acei dragoste dintai, de buna seama nu mai faceam nici faptele care o insoteau. Ma gandesc ca nu eram tare departe de un alt prieten de-al meu din Biblie, si anume, de cel ce statea in picioare si se ruga si zicea: Doamne iti multumesc, caci eu nu sunt ca ceilalti oameni, nici macar ca acesta ce se roaga langa mine.

Am fost mai merituos decat altii care trec prin suferinte asemanatoare? Nicidecum. Dumnezeu in indurarea Lui mi-a hotarat un timp de har si cercetare deosebita, tocmai ca sa corecteze ce din firea omeneasca nu se corecteaza.

In tot timpul acesta i-am cerut Domnului, si i-am cerut insistent, sa nu ma ingaduie sa-mi pierd bucuria din suflet. Este greu singur sa o mentii, mai ales ca ai atatia "binevoitori' a citi ispititori prin jur, care si dupa doi ani vin si-mi spun; Ooo! nu te-ai ingalbenit de loc la fata, nu ai slabit. Cum te mai simti? Mi-am format un raspuns; Multumesc Domnului ca sunt in picioare. Ce altceva sa le zici?

Este foarte adevarat, cantarea este o forma de manifestare a bucuriei, dar si de mentinere a unui contact direct cu Domnul.

Imi amintesc spusele unui scriitor din vremea cand eram tanar: "Iubirea umple lumea de melodie, caci muzica este glasul iubirii" (ingersoll)

Sa fiti binecuvantati de Domnul toti cei ce cititi aceasta marturie Bunatatii lui Dumnezeu, dar si a felului cum EL inca mai lucreaza.

8 comentarii:

Monna Tabita Novacescu spunea...

Cella...iti doresc o duminica binecuvantata!

Cella spunea...

Monna,
multumesc foarte frumos ...
Colectionez binecuvantari;)
Har din belsug sa toarne Domnul peste tine!

Monna Tabita Novacescu spunea...

Amin,Amin...chiar e nevoie...:)

Livius spunea...

Cella, a trebuit sa intrerup pentru putin ca m-am dus la aeroport sa-i ridic pe "moldoveni" crezand ca revin in timp ca sa continui scrisul, nu a fost asa , asa ca cu bunavointa ta am sa continui dupa masa. Daca nu, ramane atat. Iti doresc o seara minunata, si vad ca iubesti somnul, sa aui un somn de... 5 kg. Liviu

Cella spunea...

Cand sunt obosita franta il iubesc pe bietul somn de numa ...
Da, vreau sa "aud"- "vad" continuarea povestii.
Eram la o inghetata cu prietenii mei si unul din ei a zis ca vrea sa citeasca si restul povestii ...
Deci ... astept si asteapta mai multi.

Salutati-i pe "moldoveni" din partea mea.

Livius spunea...

In timpul acela, potrivit cu dialogul avut cu doctorul, Domnul imi aduce inainte o alta cantare, aceasta fiind inspirata tocmai din Psalmul 139:

Cand nici nu existam, si nici n-aveam suflare,
Din cer inca deatuncia ma vegheai;
Cand nici chip nu avean, si nici ozi sub soare,
In Cartea Vietii numale-mi scriai.

Te laud, Te laud,
Te laud caci ai salvat sufletul meu
Esti Sfant, Esti drept, Esti Bun, Esti Tare,
Te laud ca Tu esti Dumnezeu.

Dupa biopsie, rezultatul indica un cancer avansat (trecusera doua luni de la biopsia de la Cluj), dar eu ramaneam in hotararea mea de a nu accepta nici o operatie. Mi se propune tratamentul pri chimoterapie, il refuz, apoi tratament prin radiatii, il refuz si pe acela, la care doctorul imi spune ca nu mai are nici o optiune pentru mine. I-am spus: da-mi trei luni, si dupa trei luni vin inapoi si von vorbi. Imi raspunde ca dupa trei luni nu mai avem ce face, ca si acum este foarte avansat, iar acet tip de cancer se dezvolta rapid, ca drojdia in faina, zice el. In fata lui nevasta mea se targuie cu mine sa venim inapoi peste numai doua luni. I-am spus, bine, uite pentru insistenta ta vin inapoi.
Stiam ca nu mai era nevoie, dar omul este mai sigur pe ce vede si pipaie. Alte analize, alta biopsie, iar cand vine rezultatul... nu le venea sa creada privind pozele din timpul interventiei, care aratau doar cicatricea vindecata a ranilor cauzate de curatirea cu laser a peretilor interiori. La prima interventie, doctorul ii spusese neveste-mi ca a curatit peretele cu laser. Nici urma de cancer, nici o celula nu mai indica infectia. Cand am dat ochii cu doctorul, l-am intrebat, dar ironic, cand ma programeaza pentru operatie. Cu ochii in jos imi spune: Trebuie sa-i multumim lui Dumnezeu, ca nu mai este nevoie. Cel putin pentru moment. Ii spun ca nu va mai fi nevoie nici mai tarziu, dar el totusi vrea sa ma vada la fiecare trei luni. La ultima intalnire (in 28 iunie) ma intreaba: Voi ce fel de crestini sunteti? I-am spus ca suntem penticostali, la care el zice , tineti tare credinta voastra ca lucreaza.

Livius spunea...

Din nou vreau sa fac precizarea faptului ca nu prin meritul si incapatinarea mea aveam aceea credinta, ci ere ceva nou, ceva ce nu experimentasem pana atunci, desi am vazut tare multe interventii divine in situatii deosebit de grele si complicate. Am vazut vindecari, dar pentru mine era foarte simplu sa cred pentru oricine altcineva, dar cand a venit vremea sa cred pentru mine, lucrurile nu mai erea simple. De ce a hotarat Dumnezeu sa ma treaca prin aceasta boala? Cu siguranta nu traiam umilinta si smerenia care o placea El. A trebuit sa darame altarul EU-lui pe care mi-l cladidisem in multi ani de asa zisa neprihaire vazuta tare buna in ochii mei. A trebuit sa MA REGASEASCA, pentru ca eram PIERDUT IN MINE. Poate ca pierdusem acea relatie intima cu EL, care Scriptura o numeste DRAGOSTEA DINTAI. Odata cu pierderea acei dragoste dintai, de buna seama nu mai faceam nici faptele care o insoteau. Ma gandesc ca nu eram tare departe de un alt prieten de-al meu din Biblie, si anume, de cel ce statea in picioare si se ruga si zicea: Doamne iti multumesc, caci eu nu sunt ca ceilalti oameni, nici macar ca acesta ce se roaga langa mine.
Am fost mai merituos decat altii care trec prin suferinte asemanatoare? Nicidecum. Dumnezeu in indurarea Lui mi-a hotarat un timp de har si cercetare deosebita, tocmai ca sa corecteze ce din firea omeneasca nu se corecteaza.

In tot timpul acesta i-am cerut Domnului, si i-am cerut insistent, sa nu ma ingaduie sa-mi pierd bucuria din suflet. Este greu singur sa o mentii, mai ales ca ai atatia "binevoitori' a citi ispititori prin jur, care si dupa doi ani vin si-mi spun; Ooo! nu te-ai ingalbenit de loc la fata, nu ai slabit. Cum te mai simti? Mi-am format un raspuns; Multumesc Domnului ca sunt in picioare. Ce altceva sa le zici?
Este foarte adevarat, cantarea este o forma de manifestare a bucuriei, dar si de mentinere a unui contact direct cu Domnul.
Imi amintesc spusele unui scriitor din vremea cand eram tanar: "Iubirea umple lumea de melodie, caci muzica este glasul iubirii" (ingersoll)
Sa fiti binecuvantati de Domnul toti cei ce cititi aceasta marturie Bunatatii lui Dumnezeu, dar si a felului cum EL inca mai lucreaza.

Cella spunea...

Vreau sa va multumesc pentru ceea ce ne-ati povestit, pentru sinceritatea cu care ati impartasit putin din viata si framantarile dumneavoastra.
M-ati provocat cum nu va inchipuiti ... si stiu ca nu numai pe mine, de asta sunt foarte sigura.
Multumesc ca ale ales sa fiti o binecuvantare pentru mine.
Harul Domnului nostru Isus Christos sa ramana cu dumneavoastra in fiecare clipita!