Nu l-am abandonat pe Isaia ... dar unele pasaje sunt mai dense şi atunci am nevoie de puţin timp de gândire. Apoi, nu vreau doar să fiu tobă de carte, ci vreau să îmi însuşesc ceea ce citesc şi studiez.
"1 «Ridică-te! Străluceşte! Căci lumina ta a venit şi slava DOMNULUI a răsărit peste tine. 2 Iată! Deşi întunericul învăluie pământul, şi negura groasă acoperă popoarele, peste tine răsare DOMNUL şi slava Lui apare deasupra ta. " Isaia 60:1-2
Poporul din Iuda al vremii lui Isaia căuta lumina, mântuirea, salvarea. Voia mântuirea. Numai că o căutau unde nu trebuie. O aşteptau în condiţiile puse de ei. Idolatria, filosofiile, ideile şi teoriile vremii îşi puseseră amprenta pe inimile şi sufletele oamenilor încât ajunseseră să se comporte ca nişte orbi ce nici măcar ochi fizici nu aveau.
Capitolul Isaia 59 se termină frumos. Domnul prin Isaia anunţă că va veni Mântuitorul, va veni Cel ce aduce pacea, Cel ce este Pacea, Lumina, Adevărul, Dreptatea, Viaţa, Calea. Nici o promisiune făcută de Domnul nu rămâne neîmplinită. Din nou văd că Domnul promite şi vrea ca poporul să se bucure de promisiune, să creadă în ea şi să trăiască conform ei.
Viaţa de zi cu zi a poporului era îmbibată în răutate, crimă, minciună, adulter, idolatrie. Toate acestea izvorăsc din necredinţă. E clar că nu vedeau Lumina. Nu aveau ochi să o vadă însă ... tânjeau după ea. Apare Isaia şi le spune să se ridice. Lumina a venit! Mesia şi Slava Lui vin peste Sion şi poporul Lui.
Invitaţia asta o tratez însă şi personal. Aud vestea că Lumina a venit în lume, că Mesia a venit şi a murit pentru mine şi păcatele mele, că a înviat împlinind Scripturile, că S-a înălţat la cer ca să pregătească un loc, că va reveni ca să mă ducă ACASĂ. Sunt chemată să mă ridic, să accept ceea ce mi se spune şi să trăiesc cuvintele ce mi se spun. Sunt chemată să las Lumina să strălucească în mine, să las Salava Domnului să răsară peste mine.
Contextul în care trăia Isaia nu diferă de contextul meu. La ei vine Isaia şi le aduce mesajul din partea Domnului iar eu am Scriptura tradusă în limba română.
Îmi închipui ridicarea şi strălucirea ca pe transformarea unui vierme de mătase într-un fluture.
Numai dacă mori ca şi vierme poţi trăi şi străluci ca un fluture!
Numai dacă mori poţi trăi!
Un comentariu:
De ce te raportezi mereu la invataturi vechi? Nici nu se mai stie cat este adevarat in ele si cat s-a falsificat. In plus, scripturile sunt doar niste reflectii, niste cioburi de Oglinda. Universul este in expansiune, lectiile sunt mereu altele, sunt Vii, pretutindeni in jurul nostru. Minunile sunt in jurul nostru si in noi. Dumnezeu este pretutindeni, ca o Apa Vie ce ne tamaduieste. Bolnavul nu poate fi vindecat, daca refuza apa. Intr-un sistem bolnav, ca acesta in care traim (luciferic, pentru ca mintea si banul au fost puse mai presus decat Dumnezeu cel Viu), oamenii sanatosi la suflet sunt perceputi de ceilalti ca fiind bolnavi, smintiti, dusi cu pluta. Ne zabatem intr-o panza de paianjen si nu ne gasim iesirea din "iad", pentru ca asteptam mereu sa vina cineva ca sa ne salveze. Stam cu ochii pe Cer, dar salvatorii sunt printre noi. Copiii ne invata sa ne jucam frumos, sa desenam si sa traim in Acum. Cainii ar trebui sa ne invete Prietenia, dar noi i-am tradat, i-am abandonat si-i gonim, atunci cand ne cer ajutorul. Chiar ieri am asistat la agonia unui caine lovit de un grabit nebun spre nustiuce...Am plans cu lacrimi amare. Cainii mi-au fost Prieteni, de cand eram mica. Pisicile ar trebui sa ne invete Curajul de a scoate ghearele in fata unui alt animal, daca avem un pui de aparat.Ne pot invata atat de multe pisicile... Le abandonam si pe ele...Animalele salbatice au drepturi egale cu ale noastre, dar le-am inchis la Zoo, le impuscam fara a ne fi foame, doar pentru trofeu, ori pentru ca asa ne simtim puternici si curajosi. O sa mai astepte mult si bine omenirea Salvatorul, daca se roaga mereu la Zeul Ban si la alte prostii. Crist este in copii. In Romania si pretutindeni in lume copiii mor de foame, sunt ucisi in razboaie create de adulti dementi. Sunt abuzati sexual, folositi in cersetorie. Se cheama ca facem experimente pe proprii copii. O sa-L asteptam mult si bine pe Crist, pentru ca trece zilnic pe langa noi, dar refuzam sa-l privim in ochi. Desigur, vitrinele cu bijuterii si rochii scumpe, masinile ultrasupraadacadabrant de moderne, dotate cu tot ce-ti cere mintea( nu sufletul, pentru ca el ne cere altceva, dar nu-l auzim) sunt mai stralucitoare, mai ademenitoare decat acel copil murdar care cerseste la colt de strada. Copilasul, cainele ranit, batranul incovoiat, pe care ne prefacem ca nu-i vedem erau pasaportul nostru spre Libertate.
http://mariadakhel.blogspot.ro/2014/02/pestisorul-filigranat.html
http://mariadakhel.blogspot.ro/2013/09/scrisoare.html
http://mariadakhel.blogspot.ro/2013/07/vitelul-de-aur.html
Trimiteți un comentariu