E nevoie de o naştere din nou!

Am văzut orbi însă am văzut şi oameni care nu vor să vadă şi se comportă precum orbii. Isaia, în capitolul 59, vorbeşte despre orbirea spirituală şi nu despre cea fizică. Nu poţi acuza un orb că nu vede. Dar pe cineva care intenţionat se preface că nu vede îl poţi acuza. Orbire spirituală înseamnă că deliberat nu vrei să auzi ceea ce spune Dumnezeu, nu vrei să crezi în El, în Cuvântul Său şi faci ce te taie capul. Dar, în acelaşi timp, Îl acuzi pe Dumnezeu de neimplicare în viaţa ta, în problemele tale cotidiene, în viaţa poporului. Din text, văd că oamenii despre care vorbeşte Isaia au ochi, dar pentru că efectiv refuză să Îl caute pe Domnul sunt ca nişte oameni care nici măcar ochi fizici nu au. Ca să vadă e nevoie de o ... altă naştere. E nevoie de o naştere din nou!

Oamenii vremii lui Isaia erau în căutări. Voiau să ştie care e judecata dreaptă, dreptatea, lumina, mântuirea, le căutau. Numai că, deşi ştiau unde se află, intenţionat nu o căutau acolo şi îşi urmau plăcerile şi păcatele.

"9 De aceea judecata dreaptă se află departe de noi şi dreptatea nu ajunge până la noi.
Căutăm lumina, dar nu e decât întuneric; căutăm strălucirea, dar umblăm în beznă.

10 Bâjbâim ca nişte orbi de-a lungul unui zid, bâjbâim ca nişte oameni fără vedere; ne împiedicăm la amiază ca pe-nserate şi între cei puternici suntem ca nişte morţi.

11 Mormăim cu toţii ca nişte urşi şi ne jelim trişti ca nişte porumbei.

Căutăm dreptatea, dar aceasta nu există, căutăm mântuirea, dar aceasta este departe de noi.

12 Căci răzvrătirile noastre sunt multe înaintea Ta şi păcatele noastre mărturisesc împotriva noastră. Ne purtăm răzvrătirile cu noi şi ne cunoaştem nelegiuirile:

13 răzvrătire şi lepădare de DOMNUL, spatele întors către Dumnezeul nostru, instigare la asuprire şi revoltă, plănuire de cuvinte mincinoase şi rostirea lor din inimă."

Textul de aici e unul ce arată spre Mesia. El este Cuvântul, dreptatea, lumina, El este Cel prin care primim mântuirea (Ioan 1). Asta aflu numai dacă citesc Cuvântul Său, dacă cred ca Dumnezeu este Dumnezeu şi Îl las să fie Dumnezeu în viaţa mea, accept să Îl las să îmi fie Domn şi Stăpân, accept să nu mai fiu oarbă ci trăiesc conform cu ceea ce spune Scriptura, accept să am parte de o naştere din nou. 

Domnul, prin Isaia, merge mai departe şi ne aduce în faţă un proces. Suntem la tribunal. Propriile noastre păcate, plăceri şi căutări ne acuză. La acest proces este şi un Judecător nu numai un acuzator iar Judecătorul este Dumnezeu. Păcatele noastre sunt cele care spun că deliberat am decis să plecăm de lângă Dumnezeu, din Faţa Lui, că am decis să ni le purtăm mândri, le-am ridicat la rang de cinste deşi teoretic ştim că ceea ce facem e greşit. Consecinţele lepădării de Domnul şi a răzvrătirii duc la instigare între oameni, asuprire, revoltă, minciuni, ură, răutate, mânie iar repercursiunile curg gârlă.

Păcatul a adus în Eden moartea spirituală. Dumnezeu a intervenit şi a găsit o soluţie pentru noi. Soluţia este in Mesia, în Isus Christos = Yeshua HaMaschiach. Dar decizia de a accepta soluţia Lui Dumnezeu îmi aparţine. Molima generală este trăirea neconform cu ceea ce spune Scriptura dar cu neacceptarea suportării consecinţelor.

Există totuşi vreo soluţie?

Da. Una simplă însă e o decizie greu de luat. 

Pocăinţa. 

M-am uita în DEX să văd cum defineşte acesta pocăinţa şi ... nu e definiţia dată de Scriptură, e numai jumătate din ea. Pocăinţă înseamnă recunoaştere, părere de rău pentru deciziile luate, pentru traiul avut şi decizia de a trăi conform Scripturii, conform cu ceea ce spune Dumnezeu, acceptând ca El să fie Domn şi Stăpân în viaţa mea. 

Soluţia este la Dumnezeu, nu la mine. 

Creative Minds